POETUL ŞI DUMNEZEU
Conf.
univ. dr. Ilie Gorjan
Oare există vreo legătură
între Creatorul tuturor văzutelor şi nevăzutelor şi Creatorul de
cuvinte? Sigur că da. Inexistenţa Creatorului ar fi însemnat inexistenţa
tuturor celor văzute şi nevăzute, iar făuritorului de cuvinte i-ar fi
lipsit izvorul inspiraţiei, ba mai mult, i-ar fi lipsit chiar cuvântul
care este însuşi Dumnezeu. Dacă Dumnezeu n-ar fi existat, nu s-ar fi
ivit pe lume nici dumnezeul poeziei româneşti, Mihai Eminescu. Creaţia
eminesciană (îndeosebi poezia) este atât de dumnezeiască, încât legenda
despre contribuţia Atotputernicului la apariţia pe lume a Poetului a
devenit aproape un truism. Dumnezeu este totul, poetul soarbe totul din
Dumnezeu. Printre poeţii care şi-au dedicat scrisul ideii de Dumnezeu,
ca şi ideii de credinţă şi religie în general, se numără gândiristul
Vasile Voiculescu, un spirit profund religios, a cărui atitudine a
îmbrăcat forma iubirii pentru tot ceea ce Dumnezeu a creat, el însuşi
considerându-se parte din opera Sa. Reprezentativă pentru creaţia sa
religioasă este poezia „În grădina Ghetsemani”, care prezintă o trăire
religioasă autentică, autorul identificându-se cu Iisus însuşi:
„În
grădina Ghetsemani
Iisus lupta cu soarta si nu primea paharul...
Căzut pe brânci în iarbă, se-mpotrivea îtr-una.
Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul
Şi-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna.
O mână nendurată, tinând grozava cupă,
Se coboara-miindu-l şi i-o ducea la gură...
Şi-o sete uriaşă sta sufletul să-i rupă...
Dar nu
voia s-atingă infama băutură.
În apa ei verzuie jucau sterlici de miere
Şi sub veninul groaznic simţea că e dulceaţă...
Dar fălcile-ncleştându-şi, cu ultima putere
Bătându-se cu moartea, uitase de viaţă!
Deasupra fără tihnă, se frământau măslinii,
Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă...
Treceau bătăi de aripi prin vraiştea grădinii
Şi uliii de seară dau roate dupa pradă.”
Poezia este dedicată acelui
moment de linişte petrecut în grădina Ghetsemani, în care Iisus se
pregăteşte pentru cele ce vor urma, asumându-şi în întregime condiţia
umană. Spre
deosebire de Arghezi, ros de îndoieli, gata oricând pentru credinţă, dar
şi pentru tăgadă, Voiculescu are înţelepciunea să vadă în tot ce-l
înconjoară prezenţa lui Dumnezeu, revelaţiile primindu-le prin har,iar
acesta coborându-i în suflet treptat, prin cunoaşterea răbdătoare şi
suişul treptelor până la El. În acelaşi context, sărbătorile religioase
(îndeosebi Crăciunul, Paştele şi Anul Nou) constituie pentru poet un
minunat prilej de înălţare şi purificare spirituală, de regenerare a
timpului în spaţiul unor clipe, care cu greu pot fi uitate. Astfel de
clipe stau la originea multor poezii, poeme, eseuri sau cugetări, pe
care poetul le-a zidit cu ajutorul Cuvântului moşit de Dumnezeu.
Conf. univ. dr. Ilie
Gorjan
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII
-
Inseraţi un comentariu la subsolul acestui
ARTICOL
|
