Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

POEZIA LUI MAX BLECHER ÎN TĂLMĂCIREA LUI JOAQUĺN GARRIGÓS

Olimpia BERCA

O existenţă curmată devreme de o boală teribilă; o existenţă chinuitoare, încătuşată în terne încăperi de spital, fără nădejde, fără orizont, iată ceea ce consemnează, de la primele rânduri, toţi comentatorii operei acestui scriitor, Dar, în ciuda răstimpului foarte scurt, ce i s-a dat, în ciuda suferinţei şi a imobilizării, a lăsat posterităţii câteva volume, semnificative pentru configurarea literaturii române moderne.

Max Blecher a trăit la începutul veacului al XX-lea, între 1909 şi 1938. A fost contemporan cu apusul simbolismului şi cu naşterea suprarealismului. Opera sa, rămasă, multă vreme, în umbra indiferenţei - placheta de versuri Corp transparent, 1934 şi romanele Întâmplări în irealitatea imediată, 1936, Inimi cicatrizate, 1937 şi, postum, Vizuina luminată, 1971 – a pendulat între aceste mari curente, atinsă, deopotrivă, de spiritul vremii şi de maladia timpurie, incurabilă, ce i-a măcinat viaţa. Poetica insolită a scrierilor sale, ele însele, nu prea întinse, sinceritatea şi dramatismul tonului s-au bucurat, totuşi, de atenţie printre câţiva contemporani (v., mai ales, Geo Bogza şi Mihail Sebastian). De la un moment dat, figura singulară a scriitorului a stimulat un număr de specialişti importanţi (Ion Negoiţescu, Radu Ţeposu, Gheorghe Glodeanu, Dinu Pillat, T.Vârgolici, Nicolae Manolescu, Ailenei Sergiu, Iulian Băicuş, Alina Savin etc.), care, scrutându-i opera cu atenţie, au încercat s-o încadreze în circuitul mişcării literare avangardiste.

De curând, interesul pentru recuperarea operei lui Max Blecher a depăşit graniţele ţării, şi, astfel, asistăm la efortul unui prolific om de cultură spaniol, traducător asiduu de literatură românească –Joaquín Garrigós - director al Institutului Cervantes din Bucureşti, distins literat şi scriitor (a tălmăcit în limba spaniolă din Mircea Eliade, Liviu Rebreanu, Emil Cioran, Camil Petrescu), publică, la Valencia, în 2006, versiunea castiliană a romanelor lui Max Blecher, Întâmplări în irealitaea imediată şi Vizuina luminată (Acontecimientos de la realidad inmediata; La guarida iluminada). În 2008 tipăreşte o foarte frumoasă plachetă a poemelor lui Max Blecher, Cuerpo transparente, Traducción de Joaquín Garrigós, Ediciones de la Rosa Cúbica, Barcelona, 2008 (con la colaboración del Instituto Rumano de Cultura) şi cu un dens cuvânt introductiv, semnat de Gheorghe Glodeanu.Trebuie reţinut faptul că direcţia literară a acestei importante edituri de poezie, Rosa Cúbica, aparţine poetului Alfonso Alegre Heitzmann. Ediţia de faţă cuprinde 15 poezii iar, în finalul său, un ciclu de poeme, apărute în revistele epocii (Paris şi alte poeme). Astfel, ”această carte mică“ reproduce întreaga operă poetică a scriitorului, se precizează pe contracopertă.

Dincolo de particularităţile, strict individuale, dependente, aproape nemijlocit, de drama existenţială, pe care a traversat-o Max Blecher, dincolo de aerul lor, incontestabil de factură modernistă, textele se caracterizează printr-un subtil amestec de formule artistice. Este vorba, mai întâi, despre bine cunoscutul fenomen al aglutinării etapelor. Aflat la o răscruce, poetul asimilează, deopotrivă, ecourile unor orientări anterioare, dar se pliază, totodată (atât prin temperament artistic, cât şi prin contaminare), noilor direcţii, afirmate cu energie în primele decenii ale veacului. Aşa se face că recunoaşem în versurile sale elemente ale simbolismului întârziat, cum ar fi lirismul cantabil (stihurile ritmate şi rimate), accentele morbide şi stilizările subtile ori jocul contrastelor sugestive (alb-negru), alături, uneori, de bine-cunoscutele sinestezii. Vocea lui George Bacovia sau a unui poet, mai puţin frecventat, cum ar fi D. Iacobescu (el însuşi, doborât foarte devreme de o boală incurabilă atunci) răzbat în texte precum acest Vals Vechi: “Vals vechi mireasa moartă e-n voaluri prăfuite/ Ghirlănzi de fete albe în rochii ca e spumă/ Cu cavaleri de pică se-nvârt pe-aici cernite/ Şi răspândesc în aer un vag parfum de humă// Stă cimitiru-n lună, salcâmii domni de umbre/ Ca invitaţi de seamă asistă şi şoptesc/ Prin tainice cavouri amanţi cu inimi sumbre/ Cu gesturi adormite iubiri mărturisesc...”. (Pentru o analiză modernă a operei lui D. Iacobescu, trimit la Eugen Dorcescu, Despre claisici. D. Iacobescu, în Orizont, 17/ 1988, comentariu reluat în cartea on-line Poetica non-imanenţei, 2008, p. 55 – 57).

Pe de altă parte, însă, tehnicile suprarealiste, precum şi ceea ce poate fi definit ca viziune de tip suprarealist modelează, evident, o mare parte dintre texte, făcând din Max Blecher un reprezentant incontestabil al esteticii avangardiste. Astfel, versul se desprinde de rigorile prozodiei, urmând, potrivit unui automatism (în general, moderat), gândurile haotice, imaginile disparate, incoerente, impresiile singulare, ce configurează atmosfera de semi-trezie ori de vis a celor mai multe poeme: “Paşii ne cunosc abisul/ Trupul ne plimbă cerul/ Furtuna pierde bucăţi de carne/ Tot mai vagă tot mai slabă/ Este un început albastru/ În acest peisaj terestru/ Şi altul răzbunător/ Ca un deget tăiat/ Vezi doar ce femeie se rostogoleşte/ Ca un fus/ Şi copiază delta ei/ Pe delta apelor”.

Cum se ştie, datorită suferinţei, poetului i s-au impus imobilizarea şi izolarea. Percepţia sa, în mod fatal obliterată, a creat şi impresia de vedere fragmentată şi umbrită, de irealitate, ce domină atât proza cât şi poezia. Pierzând realul concret, imediat, Max Blecher a trebuit să-şi inventeze o nouă realitate. În acest efort, el a dat cuvintelor, asemenea altora (Tzara, de pildă) existenţă în sine. Gheorghe Glodeanu, de altfel, vorbeşte, în introducerea volumului (Max Blecher o la literatura como antidestino), despre materialitatea cuvântului în scrisul lui Blecher. Cuvintele nu semnifică obiecte, remarcă criticul, ci chiar sunt (devin) obiecte, cu care poetul îşi construieşte discursul.

Toate aceste trăsături au fost cu grijă conservate de Joaquín Garrigós. Aşa încât, dacă ne referim la traducerea în sine, ni se pare că ea pune în practică sinteza dintre principiul fidelităţii faţă de textul de bază (fidelitate semnalată şi în cazul altor lucrări tălmăcite de Joaquín Garrigós) şi principiul creativităţii, bine cumpănite, în raportul dintre textul bază şi textul ţintă. Astfel, de cele mai mlte ori, translaţia de la enunţul românesc al lui Max Blecher la corespondentullui spaniol al lui Joaquín Garrigós, este lină, fără obstacole şi fără modificări semantice ori sintactice spectaculoase. Iată acest poem graţios, dedicat lui Geo Bogza: “Amor falenă a porturilor negre/ Lumină parfumată a tropicelor vaste/ Gând lung şi lin de rază, chinuitor ca marea/ Şi orizontu-n flăcări închis ca o capcană// Amor urban de umbre pe străzi cu reverbere/ Cu vorbe tăinuite în moarte-nmormântate/ Cu răsfoiri încete de-albune inutile/ Amor de după-amiază în vagi odăi închise// Amor cu miros aspru de lut şi de sămânţă/ Sub ierbile cât calul, în vara grea de grâne/ Cu piele albă fină sau mâini îmbătrânite// Amor reţea a lumii în care prinşii oameni/ Dansează ca paiaţe serioase şi nebune“; şi, pe de altă parte: “Amor falena de los puertos negros/ Luz perfumada de los vastos trópicos/ Pensar largo y sereno, rayo de luz, hiriente como el mar / Y el horizonte en llamas cerrado como una trampa// Amor urbano de sombras en calles con reverberos/ Con palabras secretas en la muerte enterradas/ Hojeando lentamente álbumes inútiles/ Amor de tarde en inconcretas habitaciones cerradas// Amor con olor acre a barro y semillas/ Bajo la hierba como un caballo, en el verano preńado de trigos/ Amor llorado en pańuelos o reido tranquilamente al sol/ Con fina piel blanca o manos envejecidas// Amor red del mundo en la que los hombres atrapados/ Danzan como payasos serios y enloquecidos“.

Mi se pare că, în încheiere, trebuie să adaug încă o calitate a muncii scriitorului şi traducătorului Joaquín Garrigós. Atunci când , deliberat ori nu, textul de pornire pare a ridica obstacole în calea descifrării imediate, corespondentul său spaniol, prin intervenţia subtilă a traducătorului, oferă o nouă şansă referenţialităţii, fără a anula, ci dimpotrivă, profunzimea versului românesc. Încât putem conchide că Joaquín Garrigós optează pentru o tălmăcire interpretativă, precedată, altfel spus, de o lucrare hermeneutică vizând înţelegerea pe verticală a textului abordat, urmând ca abia apoi traducătorul să caute, în limba spaniolă, expresia pe care o consideră cea mai adecvată.

Olimpia BERCA

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com