Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

Portret de autor - Paulo Coelho

Poveşti pentru inimile moderne

Petre FLUERAŞU

            Un adevărat fenomen, Paulo Coelho a demonstrat că miturile moderne mai pot atrage încă, ajungând cu cărţile sale pe culmile succesului şi devenind un simbol al modernităţii, o emblemă a culturii de masă! (sursa foto: www.hubert-burda.de/2007/10/)

Valorificând la maximum societatea de tip mozaic, Paulo Coelho reuşeşte să le ofere cititorilor poveşti fascinante, adevărate mituri moderne. Ne întoarcem la autorul brazilian din dorinţa de a afla mai mult, din dorinţa de a descoperi o lume care se află chiar în noi. Romanele semnate de Coelho îi ajută pe oameni să se descopere, să se regăsească. Dovedindu-se un bun cunoscător al psihologiei umane, scriitorul analizează problemele fiecăruia dintre noi, generalizând sentimente şi oferindu-ne situaţii în care fiecare dintre noi se poate imagina. Marile întrebări ale vieţii sunt pilonii centrali ai fiecărui volum, pentru că totul se învârte în jurul unor meditaţii existenţiale complexe, care transcend însăşi ideea de fiinţă.

Cărţile autorului brazilian sunt de fiecare dată povestea unor călătorii de iniţiere într-o lume modernă, o lume în care timpul a devenit din ce în ce mai comprimat. Paulo Coelho ne oferă timp, ne lasă să ne urmăm propriul drum. Nu există limite, pentru că toate constrângerile vin din noi. Cititorii vor descoperi spirite libere, aflate în conflict cu lumea, spirite neînţelese, care însă caută în fiecare moment mântuirea. Revolta se manifestă pozitiv, ca o caracteristică generală a lui Coelho. Nu apare distrugerea, pentru că aceasta este inutilă. Soluţiile trebuie să fie pozitive şi aproape de fiecare dată este îndeajuns să privim lângă noi pentru a le descoperi. Până la urmă, doar frica şi întrebările ne ajută să ne naştem cu adevărat: “Ai încredere. Grupurile sunt foarte importante, ţi-am spus şi la Bucureşti, prima oară când ne-am văzut. Fiindcă ele ne obligă să fim mereu mai buni; dacă eşti singură, tot ce poţi face este să râzi de tine; dacă eşti cu alţii, nu numai că vei râde, dar apoi vei trece imediat la acţiune. Grupurile sunt o provocare pentru noi. Ne permit să ne selectăm afinităţile şi produc o energie colectivă, prin care extazul devine mult mai uşor de atins, pentru că este molipsitor.

Evident, grupurile pot să şi distrugă. Dar e un dat al vieţii, suntem oameni şi trăim alături de ceilalţi- Şi dacă cineva nu a reuşit să-şi dezvolte bine instinctul de supravieţuire, atunci înseamnă că nu a înţeles nimic din ceea ce spune Mama.

Ai noroc, fata mea. Un grup ţi-a cerut să-l înveţi ceva – asta te va transforma în maestră.”      (Vrăjitoarea din Portobello)

Iluziile fac parte din viaţa noastră. În acest mileniu al vitezei, oamenii nu mai au timp să mediteze asupra semnificaţiei gesturilor. Angrenaţi în goana nebună, încercând să ne maximizăm potenţialul, să trăim cât mai bine, uităm ce înseamnă viaţa, uităm să simţim. Iubirea nu poate fi rentabilă, de aceea pierde din ce în ce mai mult teren. Sentimentele sunt înlocuite tot mai des de jocuri de societate convenabile, care nu cer implicare şi nu oferă nimic. Oamenii poartă măşti spărgând oglinzile care se încăpăţânează să le ofere mostre de realitate...

            Paulo Coelho este un autor atipic. Refuzând să se conformeze normelor, sfidând critica, reuşeşte de fiecare dată să îşi surprindă plăcut cititorii şi să-i atragă într-un decor fantastic, în care certitudinile se dizolvă. Cărţile sale sunt ancorate în prezent, lucrări care există prin însăşi fiinţa pe care o definesc. Omul modern, cu angoasele, cu bucuriile, cu temerile sale, este analizat minuţios, fără menajamente. Pe parcursul romanelor, autorul realizează o introspecţie severă, reuşind să sublinieze câteva dintre tarele emoţionale specifice fiecăruia dintre noi la un anumit moment. Infidelitatea, războiul, suferinţa, libertatea şi moartea sunt doar câteva dintre temele de impact ce conferă volumelor greutate. Nu poţi să refuzi meditaţia, eşti obligat să ţii cont de evenimentele care îţi vor modela inevitabil însăşi existenţa. Până la urmă, omul înţelept ştie să renunţe la orgolii prosteşti. Dacă învăţăm să acceptăm fericirea, vom descoperi că fiecare dintre noi este binecuvântat: “M-au sunat de la tine de la serviciu şi m-au întrebat dacă ştiam unde să te găsească. Voiau să faci un reportaj însoţind o patrulă NATO în Afganistan. Trebuie să le spui că nu poţi.

- De ce nu pot?

- Eşti gravidă! Vrei ca cel mic să înceapă să primească aşa devreme energiile negative ale războiului?

- Cel mic? Dar crezi că asta o să mă împiedice să lucrez? Şi pe urmă, ce-ţi pasă? N-ai făcut nimic pentru asta!

- N-am făcut? Nu din cauza mea ai ajuns aici? Sau crezi că e puţin lucru?

Ea scoase din buzunarul veşmântului alb un petic de pânză pătată de sânge şi mi-l dădu, cu ochii înlăcrimaţi.

- E pentru tine. Mi-era dor de certurile noastre.

Şi după o pauză:

- Spune-i lui Mihail să mai facă rost de un cal.

Eu m-am ridicat, am luat-o pe după umeri, am binecuvântat-o la fel cum fusesem şi eu binecuvântat.”  (Zahir)

Acţiunea se derulează într-un ritm antrenant. Personajele principale, aproape de fiecare dată construite ca un alter ego al scriitorului, îşi trăiesc viaţa din plin, fiind implicate social, bucurându-se de faimă şi reuşind prin prin acţiunile lor să modeleze destine. Succesul se dovedeşte a fi însă unul iluzoriu, pentru că artistul nu face decât să inventeze poveşti, creează vieţi artificiale prin însăşi esenţa lor, uitând să trăiască la rândul lui. Coelho încearcă să ne înveţe să perceapem viaţa la intensitate maximă, să descoperim adevărata plăcere în mijlocul războiului, unde stereotipiile dispar. Atunci când şti că următoarea secundă ar putea fi ultima din viaţa ta priveşti altfel lucrurile, atunci când înţelegi efemeritatea existenţei nu mai ţii cont de gesturile mecanice care erodează în timp fericirea. 

Folosind multe simboluri moderne, Paulo Coelho actualizează fondul ideatic al cărţilor. Problemele religioase există de mii de ani, dar scriitorul brazilian le conferă o nouă greutate, explicându-le prin prisma societăţii actuale, măcinată de conflicte şi sensibilă la cea mai mică perturbare a ordinii. Oamenii înţeleg că au nevoie de idealuri pentru a putea să trăiască, iar Coelho ne explică pericolele care se ascund în spatele acestei dorinţe. Suntem dispuşi să renunţăm foarte uşor la propriile vise, când de fapt puterea se află în noi. 

            Cititorii vor descoperi în romane numeroase învăţături. Coelho împleteşte descrierile ample cu dialogul alert, folosind fraze şi propoziţii scurte, care dinamitează acţiunea şi oferă prozei un ritm antrenant. Cititorul întoarce pagină după pagină, încercând să intuiască ce se va întâmpla mai departe. Romanele conving prin naturaleţea stilului şi printr-o succesiune halucinantă a întâmplărilor. De la Bucureşti până în Dubai, de la Londa la Beirut, Spania, Rusia, poveştile lui Coelho rămân o legendă a iubirii şi a pasiunii.

Amestecând elemente moderne cu tradiţii de mult uitate, Paulo Coelho îşi poartă cititorii prin adâncurile pădurilor, învăţându-i lecţiile copacilor, fără a uita însă de strălucirea marilor oraşe, care înseamnă atât de mult astăzi pentru noi. O proză echilibrată, care prezintă întotdeauna ambele variante, lăsându-i pe cititori să aleagă. Nimeni nu îţi va spune care este varianta corectă, pentru că viaţa înseamnă în primul rând risc. Maeştrii sunt tot oameni, care vor învăţa de la tine la fel cum şi tu vei învăţa de la ei. Tot ceea ce ne trebuie este încrederea, încrederea în poveştile ce vor veni după noi, încrederea în basmul care este viaţa noastră: “Nu ştia dacă era greu sau nu, dar acum cel mai puţin o interesa preţul – chiar dacă ştia că îl cunoscuse până la urmă pe bărbatul acela, făcuseră dragoste pentru prima oară în urmă cu câteva ceasuri, le fusese prezentată prietenilor lui în ajun, ştia că el frecventase şi mai înainte localul unde lucra ea şi că fusese căsătorit de două ori. Nu erau recomandări impecabile. Pe de altă parte, ea avea bani ca să cumpere o fermă, tinereţea în faţa ei, o mare experienţă de viaţă, o mare independenţă sufletească. Fie şi aşa însă, cum destinul făcea întotdeauna alegerea în locul ei, crezu că mai putea risca o dată.

Îl sărută, fără nicio curiozitate de a şti ce se întâmplă după ce apare “Sfârşit” pe ecranele de cinematograf. Doar că, dacă într-o bună zi cineva se va hotărî să-i povestească istoria, avea să-l roage să înceapă aşa cum încep basmele, în care se spune: A fost odată ca niciodată...”          (Unsprezece minute)

Frazele scurte fluidizează proza, oferindu-i veridicitate. Coelho evită artificiile stilistice, mizând pe sentimente şi pe simboluri. Înţesate de referinţe, cărţile oferă o panoramă a filosofiilor, insistând pe ideile religioase, transpuse inedit de autor pe un fundal esenţialmente creştin. În lunga lui căutare, citiorul se regăseşte pe sine pentru a ajunge din nou la inimile celor din jurul său.

Coelho a reuşit să abordeze inedit o temă actuală, depersonalizarea individului în contextul accelerării globalizării. Iubirea are de înfruntat numeroase obstacole, peste care, în urma unui lung drum de formare, reuşeşte să treacă, devenind mai puternică. Analiza psihologică rafinată îl ajută pe cititor să înţeleagă gesturile personajelor. Coelho are grijă să ne ofere informaţii esenţiale, fără a răpi însă din farmecul inerent descoperirii. El se asigură că cititorul primeşte cheile necesare înţelegerii fără a îl obliga pe acesta să aleagă un anumit drum. Această libertate absolută constituie unul dintre ingredientele care apropie cărţile de public, făcându-le accesibile.

”Deodată auzi o bubuitură şi fu aruncat la pământ de forţa unui vând pe care nu-l cunoştea. Locul se umplu de praf care aproape că acoperi luna. În faţa lui, un enorm cal alb se cabra scoţând un nechezat îngrozitor.

Flăcăul abia vedea ce se petrece, dar când praful se mai potoli, simţi că-l cuprinde o groază care nu-l mai încercase niciodată. Pe cal stătea un călăreţ îmbrăcat în negru cu un şoim pe umărul stâng. Purta turban şi un văl care-i ascundea toată faţa, lăsând să se vadă numai ochii. Părea solul deşertului, dar prezenţa lui era mai puternică decât a tuturor oamenilor pe care-i cunoscuse în viaţa lui.

Straniul cavaler scoase spada enormă şi curbată pe care o purta prinsă la şa. Oţelul străluci în lumina lunii...”       (Alchimistul)

Reconstituind treptat povestea fiecăruia dintre noi, Paulo Coelho le oferă cititorilor numeroase perspective. Personalitatea personajului principal este construită din bucăţele, reliefând un mozaic aparte, inedit, care atrage. Nu există omniscienţă, pentru că nimeni nu deţine răspunsurile. Suntem împreună, într-o călătorie fascinantă şi trebuie să preţuim fiecare clipă. Viaţa oferită de Paulo Coelho te atrage prin simplitatea aparentă şi prin manifestările virulente ale sentimentelor.

Personajele sunt construite atent, cu migală. Coelho insistă pe caracteristicile lor psihologice, fără să ofere însă explicaţii. Cititorul este invitat să le descopere singur. Tehnica naraţiunii la persoana I, folosită în multe dintre cărţi, este rafinată prin multivalenţele oferite de pendularea între naratori, conferind volumelor un ritm alert, atât de necesar astăzi pentru a îi ţine aproape pe cititori. Descoperi mai multe variante, descoperi frământări specifice oamenilor, descoperi că realitatea ţine exclusiv de percepţie. Folosind un limbaj accesibil, Coelho îşi îmbracă ideile într-un înveliş atractiv, reuşind astfel să ajungă la cititorii săi, să îi convingă că merită să citească mai departe. Romanele evită clişeele negative, concentrându-se asupra frumuseţii existenţiale şi asupra împlinirii plenare a fiinţei umane. Fără ifose, fără gânduri inutile. Trebuie să dansăm, să uităm de fiinţa noastră, să devenim una cu iubirea. Doar aşa vom învăţa să ne regăsim şi să fim noi înşine. Avem nevoie numai de curaj şi de un strop de nebunie.

Paulo Coelho prezintă realitatea. El nu încearcă să se ascundă în spatele ideilor, nu evită subiectele tabu. Toate certitudinile se prăbuşesc, dragostea se dovedeşte până la urmă mai importantă decât convenţiile sterile ale unei societăţi ce nu poate înţelege ab initio sentimentele. Oamenii se regăsesc întotdeauna în final, descoperind că dragostea lor este mai puternică, înţelegând că sentimentul transcede toate elementele pur mundane care i-au făcut să se despartă.

Tema centrală a cărţilor lui Coelho este iubirea. Descrierile vibrante îi aruncă pe cititori într-un carusel al emoţiilor. Eşti transportat lângă focul magic al ţiganilor, eşti pierdut în mijlocul imensităţii deşertului, trăieşti pentru câteva clipe pe primele pagini ale ziarelor din Londra, doar pentru a te întoarce în cele din urmă la propriile rădăcini, găsindu-ţi drumul prin deşert sau prin zăpadă. Un ritual de iniţiere, drumul lui Coelho îţi permite să vezi în spatele oglinzii şi să descoperi magia care nu poate fi explicată. Până la urmă, nu ştim de ce iubim. Pur şi simplu se întâmplă. Paulo Coelho ne demonstrează că dragostea este pur şi simplu o necunoscută, pe care trebuie doar să o savurăm, întotdeauna la intensitate maximă: “Îmi aduc aminte când am sărutat-o prima oară, într-un bar de lângă Victoria Station. Ea lucra la o bancă, eu eram deja detectiv la Scotland Yard. După ce am ieşit câteva zile împreună, m-a invitat să merg să dansez acasă la propietarul apartamentului ei, lucru pe care nu l-am acceptat în ruptul capului – nu e deloc stilul meu.

Ea, în loc să se supere, mi-a spus doar că-mi respecta decizia. Recitind mărturiile prietenilor ei, sunt de-a dreptul mândru: se pare că Atena nu respecta decizia nimănui. 

După multe luni, înainte de a pleca la Dubai, i-am spus că o iubesc. Ea mi-a răspuns că simţea acelaşi lucru – deşi, a adăugat, trebuia să ne obişnuim cu gândul că vom sta mult timp departe unul de altul. Fiecare va munci în altă ţară, dar dragostea adevărată va supravieţui distanţei.

A fost singura dată când am îndrăznit s-o întreb: “De ce mă iubeşti?”

Ea mi-a răspuns: “Nu ştiu şi nici nu mă interesează absolut deloc”.

Acum, la sfârşitul acestor pagini, cred că am găsit răspunsul în ultima ei conversaţie cu ziaristul.

Iubirea este.”         (Vrăjitoarea din Portobello)

Trăgând un semnal de alarmă, invitând la meditaţie, Coelho oferă o imagine idealizată a iubirii, considerând-o principala forţă fiinţativă. Prin numeroasele elemente emoţionale, prin exprimarea lejeră şi prin temele de interes abordate, scriitorul de origine braziliană reuşeşte să fascineze încă o dată publicul. Poveştile adevărate nu mor niciodată, iar Coelho demonstrează prin cărţile sale că este un povestitor desăvârşit. Nu poţi să rămâi impasibil în faţa obsesiei, pentru că fiecare dintre noi a trecut la un moment dat prin asta. Dragostea transformă individul, îl desăvârşeşte. Paulo Coelho oferă doar variante pe care fiecare dintre noi le poate filtra prin propria sensibilitate. Posibilităţile sunt nelimitate. Contează cu adevărat doar binecuvântarea iubirii...

Paulo Coelho, unul dintre cei mai apreciaţi scriitori contemporani, ne arată că poveştile au încă putere, pot să ne marcheze viaţa. Descoperim personalităţi puternice, descoperim cuvinte de înţelepciune, descoperim viaţa trăită la maximum. Volumele ne vorbesc despre dragoste cu pasiunea îndrăgostitului şi despre suferinţă cu încrâncenarea celui care ştie că trebuie până la urmă să învingă. Cuvintele nu mai au nicio valoare atunci când lăsăm iubirea să vorbească pentru noi. Aceasta e adevărata magie...

Petre FLUERAŞU

Bibliografie

Paulo Coelho

Hell archives – 1982

Practical manual of Vampirism – 1984

The Pilgrimage (Pelerinaj la Compostela) – 1987

The Alchemist (Alchimistul) – 1988

Brida – 1990

The Gift – 1991

The Valkyries (Walkiriile) – 1992

The diary of a Magus (Jurnalul unui mag) – 1992

Maktub – 1994

By the river Piedra I sat down and wept (La râul Piedra am şezut şi-am plâns) – 1994

The fifth mountain (Al cincilea munte) – 1996

Love letters from a prophet – 1997

The manual of the Warrior of Light (Manualul războinicului luminii) – 1997

Veronika decides to die (Veronika se hotărăşte să moară) – 1998

Essential words – 1998

The Devil and miss Prym (Diavolul şi domnişoara Prym) – 2000

Fathers, sons and grandsons – 2001

Eleven minutes (Unsprezece minute) – 2003

The Genie and the roses – 2004

The Zahir (Zahir) – 2005

Revived Paths – 2005

Like the flowing river – 2006

The Witch of Portobello (Vrăjitoarea din Portobello) – 2006

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)