Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

Prestigiul traducătorului

Un material despre starea letargica a culturii romāne.

Lucia Dărămuş

Impresii si pareri personale in FORUM

         Sfīrşitul lunii martie a adus īn atenţia oamenilor de cultură un subiect generos -  traducerea literară -  vocaţie, prestigiu, recunoaştere. Masa rotundă s-a desfăşurat īn Cluj cu concursul Institutului „Cervantes” Bucureşti, Ministerul Culturii din Spania, Asociaţia Traducătorilor din Spania şi Uniunea Scriitorilor din Romānia, filiala Cluj.

Gazda, Irina Petraş, a făcut onorurile de īnceput. Lume multicică şi foarte bună, pregătită de dezbatere şi dialog (cel puţin aşa mi-am īnchipuit eu).

Cei din faţa mea erau: Marίa Teresa Gallego Urrutia, vicepreşedinta ACETT (Spania), Luisa Fernanda Garrido Ramos – traducătoare, care īn 2005 a primit Premiul Naţional de Traducere Spania, Joaquίn Garrigos – director al Institutului „Cervantes” din Bucureşti, Mario Merlino – preşedintele ACETT, Spania, Victor Ivanovici asumīndu-şi rolul de moderator.

         Intervenţiile oaspeţilor spanioli au fost, e drept, interesante, probabil pentru că au adus un aer proaspăt din afara spaţiului cultural romānesc. Īnsă cea mai bună metodă de a afla cīt mai multe amănunte despre celălalt este dialogul. La acest capitol, masa rotundă a suferit rău de tot, pentru că tot timpul am avut senzaţia că sīnt īntr-o sală cu autişti, unde fiecare lucrează, īn cazul nostru fiecare vorbeşte, īn legea lui, de la el spre el şi pentru el şi despre el. Revin la spanioli care, şi ei ca şi mine, au fost supuşi unui lung plictis lingvistic romānesc, impus de Aurel Rău. Acesta, timp de 35 de minute „bătute pe muche de ceas”, şi-a ucis auditoriul cu un excurs istoric al revistei Steaua, plin de redundanţe şi adulaţii. De tradus īn limba lui Cervantes nu a tradus nimeni, decīt la sfīrşit ce a mai apucat interpreta să reţină, cīnd distinsul Aurel Rău (pe care n-a īndrăznit nimeni să-l tragă de mīnec㠖 de, e stea distinsă care trăieşte ca foarte mulţi alţii din gloria trecutului ) a lăsat microfonul din mīnă, moment īn care Marίa Teresa Gallego Urrutia (Spania) a răsuflat uşurată, scuturīndu-şi capul consternată. (Am avut tot timpul din lume să fixez privirile celor din jur, să le observ reacţiile).

         Ca să demonstrăm că sīntem o ţară de logoreici ţinuţi cu bandaje pe gură īn comunism, dar scăpaţi ca din lesă după, Adrian Popescu a conturat şi domnia-sa cadrul istoric, de data aceasta, al revistei Echinox, cu divagaţii despre Tribuna, Steaua, Secolul XX.

Tinerii, īn sală cei mai mulţi au fost tineri, cunoscători ai limbii, au tăcut forţaţi de īntorsătura realizată de maeştrii culturii romāne, şcoliţi īn sistemul comunist, īn care funcţia se confunda cu omul. (Ei,ei, unchilor, bunicilor, treziţi-vă, intrăm īn UE! Mai faceţi puţină mişcare, şi a corpului, dar şi a intelectului!) Tinerii nu aveau vreo funcţie, nici la Steaua, nici la Tribuna, dar, cu siguranţă, ca viitori traducători ar fi avut īntrebări pertinente.

         De regulă, aiurea prin ţară se spune că autoritatea stelelor culturale este uzurpată de glasurile tinerilor furioşi, care descoperă, din ce īn ce mai mult, cu stupoare, că mai vīrstnicii intelectuali uzează din plin, īn parcursul activităţilor lor culturale realizate la normă şi bifate, de strategiile comuniste.

(Aşa s-au petrecut lucrurile cu  Le Printemps des Poetes, cīnd tinerii poeţi clujeni am citit poeme noi īntre noi, la număr 7, toată şandramaua fiind organizată de uniune, că de ne-am fi adunat la birtul din colţ aveam audienţă mai multă şi, probabil, am fi fost īntrebaţi cine sīntem şi ce vrem cu poemele noastre. Dar nu, cuminţenia prostească, pansamentul pe gură, e o treaptă, cică, spre succes, cel puţin aşa crede Adrian Popescu, cel care făcīnd onorurile de īnceput n-a uitat să ne tragă un pardaf īn bună regulă pentru obrăznicia unora de a ieşi din flanc. Exact ca īn sistemul educaţional comunist, unde cel care avea īndrăzneala să iasă din rīnd era pedepsit, iar cel fără atitudine şi incolor dat de exemplu, tot aşa, pentru cumsecădenia muţeniei şi a gīdilării, ni s-au dat unele exemple de urmat, bănuiesc).

         Dar să ne īntoarcem la oile noastre şi la, de acum, celebra Mesa Redonda, unde m-aş fi aşteptat ca oamenii aceştia luminaţi să pună mīna pe instrumentele de scris şi să fi avut parte de o magistrală lecţie de traducere literară. Din nou afirm, nu a spaniolilor a fost neajunsul, ei au vorbit chiar frumos şi au avut amabilitatea să răspundă la o īntrebare pusă de Irina Petraş şi la două puse de subsemnata, īntrebări pe care le doreau.

         Īn continuare redau cīteva fragmente din intervenţiile oaspeţilor, īntrebările şi răspunsurile, sărind peste deturnările tematice realizate cu atīta măiestrie de Aurel Rău & Co.

         Mario Merlino: „Scopul asociaţiei noastre este acela de a apăra drepturile traducătorilor. Ea a fost īnfiinţată īn 1983, īnfiinţarea ei, practic, s-a impus datorită statutului incert al traducătorului. La prima īntīlnire de gen ne-am aplecat asupra problemei prestigiului traducătorului şi s-a ajuns la recunoaşterea acestuia, la recunoaşterea că traducerea este formă de receare a operei literare. Nu te poţi numi traducător fără să fii conştient că eşti mai īntīi scriitor, că ai toate abilităţile de a pune īn limba ta textul propus. Asociaţia noastră īncearcă să creeze un spaţiu material īntre traducător şi lumea īnconjurătoare. Ea are un vast suport cultural, prin organizarea atelierelor de traducere, conferinţe, dezbateri, mese rotunde, etc. Avem şi o revistă unde fragmente ale celor mai interesante şi bune traduceri sīnt publicate, prin care sīnt făcuţi cunoscuţi traducători, concursuri, conferinţele, premiile care s-au acordat, ceea ce īnseamnă că publicaţia are viaţă. Pentru a putea funcţiona īn bună regulă, avem legături strīnse cu sferele politice, avīnd acces la toată legislaţia, dar īn acelaşi timp venim īn īntīmpinarea acesteia cu propuneri. Īn Spania, pīnă nu demult, traducătorul se confrunta cu o problemă de recunoaştere. El făcea traducerea, dar peste tot, īn presă, emisiuni televizate se spunea „Editura X a tradus din limba X o carte foarte importantă”. Ei, aici e problema. Dar cine a tradus cartea, care om, cum īl chiamă, că doar nu Duhul Sfīnt? O traducere necesită foarte multă muncă. Īn primul rīnd să cunoşti foarte bine limba ta īn care traduci, să fii tu īnsuţi creator, scriitor, ca să te poţi mişca īn text cu eleganţă. Īn acest sens ne mişcăm mai greu, sīnt paşi mici, dar siguri.”

         Marίa Teresa Gallego Urrutia: „Mult timp, prin anii 60, traducătorii nu au avut nici un drept, īşi vindeau traducerea, care rămīnea īn posesia editurii. Nu exista noţiunea de drept de autor pentru traducere. Scopul fundaţiei, cel mai vizibil, a fost acela de a obţine recunoaşterea drepturilor de autor pentru traducere. Scopul a fost şi acela de a obţine legislaţia drepturilor de autori pentru traducere. Īn 1982-1983 s-a dezbătut şi votat legea acestor drepturi. Astăzi traducătorul nu īşi vinde traducerea, ci īşi negociază traducerea. Avem peste 300 de asociaţii īn Spania. Există un contract de negociere īntre asociaţie şi edituri. S-au stabilit legături strīnse īntre noi şi Ministerul Culturii. Am īncercat să impunem numele traducătorului, să conştientizăm lectorii de noi, să ţinem legături cu avocaţi competenţi, s-a creat o pagină pe internet şi, nu īn ultimul rīnd, ne īndreptăm atenţia spre tineri, formarea tinerilor traducători. Īn acest sens organizăm mese rotunde, ateliere, pentru că talentul de traducător există, nu se īnvaţă, astfel că noi urmărim să-i determinăm pe tineri să vină spre noi. Traducătorii se formează īn universităţi şi nu numai. Viitorul, īn contextul multi cultural de astăzi, este al traducătorului.”

Luisa Fernanda Garrido Ramos: „ Eu vă voi vorbi despre cei trei stīlpi ai Casei Traducătorilor.

- Există īn Spania un centru de drepturi asupra reproducerilor.

Acesta se ocupă de drepturile de autor īn cazurile de fotocopiere. Asociaţia colectează fondurile de la fiecare firmă deţinătoare de copiatoare. Īn funcţie de procentajul care se īncasează se redistribuie o sumă fiecărui traducător. Casa Traducătorilor are şi o asociaţie socială, pentru că nu există, de exemplu, asigurare medicală care să acopere cheltuielile la stomatolog. De asemenea, sīnt ajutaţi pensionarii. Īn felul acesta, traducătorul este protejat.

- Un al doilea stīlp īl constituie legătura cu Consiliul European al Traducătorilor literari,care cuprinde 25 de ţări din Europa. Acest Consiliu European al Traducătorilor este subvenţionat de organismul de cultură din Bruxelles. Aceasta, prin casele de traduceri, permite traducătorilor să se cunoască, să lucreze īmpreună, să aibă loc schimb de experienţe.

         - Al treilea stīlp, dar nu ultimul ca importanţă, este Reţeaua Europeană a Casei Traducătorilor, care, pe baza unui contract cu o editură, oferă burse pe trei luni. Aceasta este dotată cu toate elementele, instrumentele de lucru necesare unui traducător, īncepīnd de la hīrtie, creioane, pixuri, caiete, pīnă la computere, dicţionare, etc. Această Casă a Traducătorilor din Europa, pe care o găsim īn Franţa, Belgia, Anglia, Ungaria, Grecia, etc, este subvenţionată de Uniunea Europeană.”

          Īntrebări:

Irina Petraş: Statutul traducătorului este recunoscut la acelaşi nivel. Traducătorul este un scriitor. Īn Uniunea Scriitorilor din Romānia el are acelaşi statut, are nevoie tot de trei cărţi pentru a fi membru. Noi īntre noi ne recunoaştem ca fiind scriitor. Mai mult, īn Romānia aproape fiecare scriitor e şi traducător, fiecare a abordat şi traducerea. Īn această zonă literară, la noi, traducătorul stă foarte bine. Munca traducătorului este recunoscută. Astăzi, ca editor, stau la īndoială dacă scriitorul trebuie plătit, dar traducătorul, ştiu, trebuie sigur plătit. Există o recunoaştere a muncii traducătorului.

Care este relaţia traducătorului cu autorul pe care-l traduce? Cīt de tare simţiţi această forţă a traducătorului?

Mario Merlino: Nu ştiu, nu există o relaţie specială cu un autor. Uneori am stat de vorbă cu ei, alteori am apelat la dezbateri specifice, pe text, īncīt s-a ajuns la ajustări. Ne-am consultat foarte mult, īn funcţie de autori. Cīnd un autor a fost mai complicat din punct de vedere semantic, atunci da, am solicitat dialogul. Traducerea, procesul ei constituie o experienţă unică. Totul se schimbă de la caz la caz. Asta cīnd autorul e viu. Īn cazul īn care autorul este mort, te gīndeşti că e mort şi contează textul. De fapt, īntotdeauna ar trebui să conteze textul. Cea mai mare competiţie este atunci cīnd consideri că autorul este mort, că autorul nu este disponibil şi tu trebuie să scoţi din text.

Lucia Dărămuş: Orice limbă are termeni de o complexitate uimitoare, cu o paletă semantică profundă. Se īntīmplă ca īn procesul traducerii, īn cazul īn care cele două limbi – una din care traduceţi, alta īn care traduceţi – provin din aceeaşi ramură lingvistică, să creaţi īn final variaţiuni pe aceeaşi temă? Eu fiind de factură clasică, am tendinţa să gīndesc etimologic, chiar īn timpul unui dialog, desigur e un proces mental. Dar acelaşi lucru mi se īntīmplă cīnd traduc din franceză. Cum reuşiţi să vă puneţi limite īn acest joc lingvistic?

Mario Merlino: E un caz particular. Nu, nu mi s-a īntīmplat niciodată astfel. Desigur, cīnd traduc am īn vedere posibilităţile semantice, dar strict legate de textul īn cauză. Chiar dacă sīnt conştient de creaţie, că recreez textul, nu mă īndepărtez de el. Īn caz contrar riscăm cu toate abilităţile noastre să distrugem opera celuilalt. Da, e foarte interesant şi ca experiment lingvistic, şi ca experiment de creaţie, ca mod de īnţelegere şi interpretare a textului, dar traducerea finală trebuie să fie cīt mai reală de ceea ce a transmis īn limba lui autorul. Desigur, aici este vorba de textul literar, beletristic, unde metafora are o pondere foarte mare şi, cu adevărat, se pretează la joc lingvistic, dar să nu ne īndepărtăm prea mult de text.

Lucia Dărămuş: Īn cazul textelor filosofice, bunăoară, unde īntīlnim concepte, lucraţi cu adnotări, note de subsol, apelaţi la artificii lingvistice?

Mario Merlino: Depinde de text, de la caz la caz. Īn general, se īntīmplă ca aceste noţiuni abstracte, precepte filosofice să aibă corespondenţi īn limbile dezvoltate. Cīnd īnsă aceştia nu există, da se apelează la perifraze, adnotări, artificii lingvistice. Īnsă, o traducere e cu atīt mai bună, cu cīt notele de subsol sīnt mai puţine. Dacă, īnsă, avem de-a face cu manuscrise, ca de exemplu cele din sistemul lingvistic latin care vă este familiar dumneavoastră, acolo da, aparatul critic este obligatoriu, este de dorit să avem note de subsol cu posibile variante folosite īntr-un manuscris sau altul.

Comentariu

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face īn virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid īn mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, redactarea şi Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]