Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

Primăvara târzie a unui poet

 Cartea de debut

Daniel DRAGOMIRESCU

 redactor-şef al revistei Adevărul literar din Vaslui”

Impresii si pareri personale in FORUM

         Dumitru Andrei, autorul volumului „Spasme şi reverii”, este un nume nou în lirica vasluiană şi o surpriză pentru cine urmăreşte cât de cât cu atenţie fenomenul literar local. Volumul său de debut atestă, însă, un exerciţiu îndelungat al scrisului şi o cultură remarcabilă în materie de versificaţie românească şi străină. Parcurgând primele texte se remarcă ataşamentul autorului pentru lirismul bacovian (cadru, atmosferă, teme, motive, mai puţin simboluri), dar în continuare ies la lumină şi alte ilustre modele poetice, de la Eminescu şi până la Arghezi, Blaga, Minulescu, Labiş, fără a-l ocoli nici pe Urmuz. Treptat, dincolo de aceste modele, se evidenţiază o voce lirică particulară, ce nu poate scăpa nici unui cititor atent.

         „Spasme şi reverii” (titlul acesta este suficient, fără nici o altă precizare) grupează selectiv roadele unei activităţi poetice discrete şi stăruitoare, care cuprinde intervalul temporal sugerat de cele două fotografii ale autorului, reproduse pe coperta a patra. Tot în mod selectiv, ne vom opri şi noi, în cele ce urmează, asupra unora dintre textele volumului.

         „Şah mat”  este un text care frizează, cumva, modelul postmodernist. Autorul vădeşte aici capacitatea de a privi lumea de la scara redusă a unei banale table de şah, reluând exerciţii similare făcute anterior de M. Cărtărescu în poezie ori de M. H. Simionescu, în proză (a se vedea de pildă „O motocicletă parcată sub stele”, recte „Poveste de iarnă”). La origine stă, însă, mai bine, modelul de creaţie literară din „Liliput”-ul lui Jonathan Swift. Pe de altă parte, în spiritul moralei că „dacă dragoste nu e, nimic nu e”, la final Regele care conduce victorios piesele albe regretă amarnic pierderea consoartei regine:

         „Victorie? Mă bucur, dar cu tristeţe grea

         Că nu-i în astă clipă aici regina mea!”

         „Acordeonistul orb” este un exerciţiu poetic care pune în valoare, cu suficientă dexteritate, recuzita simbolistă, specifică lirismului grandilocvent minulescian.

         „Ursită” se remarcă prin catrenele concise, succedate ritmic, cu un joc cromatic calculat între alb, albastru şi roşu, tonuri intersectate cu motive familiare spaţiului mioritic (zâna, dorul).

         Interogativ filosofică, în maniera lui Blaga, este poezia „Ca dintr-un vis”. Aici, preocupat să desluşească ce se ascunde dincolo de cortina transcedentală ce separă viaţa de moarte, autorul îşi figurează plastic asemenea imagini:

         „Va fi vârtej, întunecare?

         O prăbuşire ca din soare

         Sau doar un spasm fără de timp

         Spre cel din urmă anotimp?”,

pentru ca în cele din urmă autorul să adopte străvechea şi senina perspectivă mioritică:     

         „Va fi o trecere de nori

         Şi-apoi voi însori în flori.”

         Poate că un model mai apropiat de această lirică a angoasei premortuare este creaţia meteoricului poet Ioan Ciorănescu, citat de G. Călinescu în „Istoria” sa.

         O alternativă la refugiul în codru al cuplului eminescian oferă textul „Iubire cetacee”, unde codrul este substituit de universul acvatic (acela spre care o chema Luceafărul pe fata de împărat). Poemul în cauză se sfârşeşte cu imaginea romantică şi idilică a îndrăgostiţilor reveniţi la ţărm:

         „Când valurile nalte

         Cu pieptul le vom sparge,

         Spre ţărm, iubito, vină

         Să te-ncunun cu alge.”

         Cosmogonia reîntrupării Fiinţei după consumarea unei existenţe anterioare este surprinsă în poemul „Îndemn”, unul dintre cele mai bine alcătuite texte ale volumului:

         „Mă despărţeam de mine cu durere,

         Topindu-mă în univers de sfere;

         Prezentul se-mpletea cu infinitul

         Şi dor mi-era de mine, rătăcitul.”

         De o concizie aforistică, perfect echilibrat şi deschizând calea către afirmarea unui lirism original, eliberat de tutela modelelor poetice ilustre, mai vechi sau mai noi, este poemul „Tot”, citabil în întregime şi bun de plasat într-o antologie:

         „Se va ivi o dimineaţă,

         Pe care vom numi-o viaţă;

         Va fi apoi o vreme caldă,

         Iar noi ne-om azvârli în scaldă;

         Şi-ntr-un târziu, va bate-un vânt

         Din nopţile ce nu mai sînt.”

         Un „magistru” venerabil rămâne pentru autor, în mod indiscutabil, singularul poet medieval Francois Villon. Umbra sa tutelară pluteşte pe deasupra multora dintre textele volumului.

         „Cea din urmă poruncă” figurează, în imagini pline de plasticitate, reîntoarcerea la elemente a fiinţei de lut şi proclamă, în spiritul credinţei străbune, comuniunea spiritului cu dumnezeirea, după eliberarea completă a acestuia de chingile trupeşti. Imaginile sunt marcate şi de argheziana estetică a urâtului:

         „Când trupul meu cuminte

         Pe veci va să se culce

         Doar viermi s-or desfăta

         Din carnea mea cea dulce.

         (…)

         Apoi, sătui de mine

         Vor lenevi o vreme

         Şi vor porni la drum

         Când alt trup o să-i cheme.

         (…)

         Voi porunci atunci

         Uitării să mă-ngroape

         Şi-abia atunci voi fi

         De Dumnezeu aproape.”

         Marcat villoniene sunt mai ales „Balada în rî” şi „Preludiu la balada în rî”. Ambele texte sunt replici bine meşterite pe limba lui Eminescu la baladele poetului medieval francez, dar poartă, în acelaşi timp, amprenta creaţiei originale. Primul text îndeplineşte da capo al fine exigenţa rimei unice, centrată pe consoana vibrantă, iar cealaltă, ca „preludiu” şi ca exerciţiu pregătitor, exersează exigenţele rimei amintite doar pe jumătate. Amândouă fac să defileze o suită de imagini pregnante, prin divizarea lor între grotesc, sordid şi sublim:

         „Duşman ţi-oi fi şi te-oi urî,

         Grămezi de pumni ţi-oi tăbărî,

         La birt de nu vei coborî

         Să-mi iei rachiu; nu te-oţărî!”

                                                     („Balada în rî”)

         Stihurile de mai sus se pot pune în paralel cu:

         „Duşman ţi-oi fi şi te-oi urî,

         Noian de pumni ţi-oi tăbărî,

         De n-ai să-mi cumperi băutură

         Din banii strânşi în legătură”

                                               („Preludiu la balada în rî”)

         Finalul mai expresiv ni se pare a fi cel din „Preludiu”:

         „Iar Cel de Sus ne-o doborî,

         Aşa cum el va hotărî.

         Ţi-oi cere-atunci să mă mângâi

         Şi să-mi pui moartea căpătâi.”

         „Hopiţa” este un exerciţiu de inspiraţie urmuziană, care nu putea lipsi dintr-un asemenea volum, în ideea că un autor aflat în faza căutărilor trebuie să încerce toate modelele oferite de istoria genului. Pornind de la mult pastişata pseudofabulă „Cronicari”, autorul izbuteşte să scoată, totuşi, un text cu accente insolite:

         „Clar obscur, clar obscur!

         Ţipa glasul lui cel pur,

         Nu mai staţi în tribune

         Către soare-apune,

         Cu cerbicea-n sandale

         Şi cu joagăru-n şale!”

         Postmodernă prin perspectivă şi prin capacitatea inventivă este şi „Balada călăului”. Dar finalul include o atitudine de ordin moral şi creştin, care-l plasează dintr-o dată pe poet în rând cu adepţii liricii transmoderniste:

         „Puterile mi-adun şi soarta mi-o învinui,

         Dar tot ce pot să fac e doar să nu te chinui,

         Ridic în mâini satârul şi ochii mi-i închid:

         O, iartă-mă, tu, frate, că plâng şi te ucid.”

         Volumul mai cuprinde şi un text care încearcă o îmbinare între cântecul de mahala autohton şi cântecul de mahala afroamerican, mai cunoscut sub numele de hip-hop. Este vorba de textul intitulat expresiv „Cântec amărui”. Alături de el, o altă surpriză: „Io nomba”. Vocabulele din titlu te duc cu gândul la yoruba, un dialect african foarte răspândit. Ce este acest „Io nomba”? E vorba de un exerciţiu poetic care urmăreşte să iasă din tiparele comune printr-un lexic inventat, improvizat ori doar mimat, cu o anumită tradiţie la noi (Ion Barbu – Geo Bogza – Nina Cassian). Miza nu este totuşi simplul amuzament, cum s-ar putea crede, ci obţinerea unor efecte de expresivitate poetică, care pot atinge cote înalte de rafinament (evident, nu pentru confortul şi liniştea cititorului comod).

         Conceput într-o limbă cu miez regional şi arhaic este „Cuvântul de îmbărbătare”, care ţine loc de prefaţă şi reuşeşte să fie un exerciţiu valabil de stil şi de bun simţ românesc. Din cuprinsul său savuros, două idei ies în evidenţă. Prima, că instanţa supremă de judecată a unei cărţi rămâne cititorul, „cel iubit şi preavrednic de cinste”, iar a doua, că , din păcate, azi nu prea mai avem cititori.

         În aceste condiţii, că vrea ori nu vrea, onoratul nostru autor va trebui să accepte judecata, desigur provizorie, a unui cititor de profesie, adică a unui critic literar.

         „Spasme şi reverii” este, aşadar, un volum care cuprinde versuri ce atestă un talent poetic incontestabil. În cuprinsul său există atât texte lucrate în maniera sau sub influenţa unor maeştri ai genului, precum şi texte scrise „la prima mână”, spre a folosi o expresie favorită a lui Cezar Ivănescu. Pentru un debut literar cum este cel de faţă, faptul ni se pare normal. Dar, odată această etapă consumată, un poet de vocaţie va trebui să îşi valorifice cât mai bine resursele de expresie personale, ca să-şi facă auzită „vocea” proprie şi inconfundabilă. De aici începe marea şi riscanta aventură pe tărâmul literelor şi al muzei Erato.

 Daniel DRAGOMIRESCU

 redactor-şef al revistei

 Adevărul literar din Vaslui”

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, redactarea şi Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]