Probleme actuale ale limbii române

Sebastian Bazilescu

Astăzi, se discută, parcă, mai mult decât oricând, în foruri lingvistice de talie naţională şi mondială, în presă şi audio-vizual, despre problemele actuale ale limbii române, despre impactul numărului exgerat de englezisme care  au năpădit întreaga mass-medie românească, asupra  celor ce vorbesc şi scriu româneşte. Este criticabil sau nu acest aspect lingvistic ?

Nu fenomenul  în sine este criticabil, ci faptul că se vorbeşte despre soarta limbii române în termeni prea alarmanţi, ca şi cum limba română s-ar afla in colaps lingvistic, iar lingvistul ar face eforturi înzecite pentru a o salva de la dezastru, de la pieire. Sunt exagerări pe care le fac în foruri de specialitate, abilitate să se ocupe de soarta limbii române, până şi somităţi în domeniul lingvisticii, probabil pentru a atrage mai evident (şi în regim de urgenţă !) atenţia asupra acestui fenomen lingvistic.

De aceea, ţinem să facem, de la  început, precizarea că limba română nu este în niciun colaps, că limba folsită de  vorbitorii de limba română  astăzi diferă doar  în funcţie de nivelul  cultural al persoanelor respective, de cadrul social în care se exprimă, de nivelul intelecual al auditoriului căruia i ne adresăm şi de setea de senzaţional de care suferă  cea mai mare parte a mass-mediei actuale, pentru a se bucura de un anume soi de succes din patrea publicului, pentru a atinge reitingul dorit... Agramatismele constituie, într-adevăr, o situaţie deporabilă, poate, chiar alarmantă, aspect care trebuie tratat cu multă atenţie si rigurozitate ştiinţifică  astăzi şi întotdeauna.

Nu limba română în totalitate trebuie să ne îngrijoreze, întrucât ea este solidă şi bine definită – ci, anumite sectoare ale ei - cum ar fi vocabularul şi grafia (devenite pestriţe în urma avalanşei  de englezisme care au invadat-o), dar acest lucru nu trebuie tratat cu disperare. Fiincă  nu este pentru prima oară că limba română se confruntă cu o asemenea problemă, despre care vom vorbi în  cele ce urmează.  Intrebarea  care se pune este dacă trebuie sa ne alarmăm sau să ne bucurăm de avalanşa de cuvinte străine pătrunse în aproape toate sectoarele limbii române, dupa revoluţia din 1989. 

Ne îngijorăm şi criticăm vehement, prin mii de articole, aşa- zisa limbă de lemn,  dar ignorăm, de fapt, că acea limbă de lemn nu este altceva decât un limbaj curent, în care cuvintele n-au nimic rău, negativ sau blamabil în sine, sunt de fapt aceiaşi termeni pe care îi folosim când vorbim despre ţară, familie, iubire etc. Limba de lemn se construieşte tot cu aceşti termeni - nu cu alţii, specializaţi, proprii limbii de lemn – deoarece aşa ceva nu există. Există doar conotaţiile pe care  aceştia le au în situaţii în care aceiaşi termeni exprimă minciuni, fapte contrare realităţii, exagerari, şi, când vorbim de limba de lemn, acest lucru trebuie neaparat menţionat.  Oare, dacă sintagma atât de des vehiculată în vederea  proslăvirii  Elenei Ceausescu,- savant de renume mondial- nu mai poate fi folsită dacă ne referim la un Einstein, la un Babeş, la un celebru chirurg român sau chiar străin ? Sigur că le putem folosi, fără nicio rezerva lingvistică , deoarece temenii în discuţie nu au conotaţiile  obsesive din sintagmele ceauşiste foarte vehiculate la acea vreme. Tot legat de acest aspect, am dori să mai menţionăm că sintagmele de acest fel au devenit  o obsesie pentru noi toţi, atât de profund ne-au marcat, că azi ne este, parcă, jenă să le  mai folosim în situaţii care se pretează la aceaste sintagme, pe drept cuvânt. 

De câte ori nu căutăm să găsim un alt termen când vorbim de informatorii (persoane care ne dau informaţii în timpul unei cercetări dialectale), ca să nu se suprapună cu informatorul de fosta securitate, care ne-a facut mult rău!.  Dar este inutil, fiindcă nu polisemia cuvântului informator este de vină, ci  faptele reprobabile comise de acesta.

Nu putem nega faptul că limba, la amble niveluri ( scris  şi oral) este invadată de cuvinte străine, aspect lingvistic care trebuie tratat şi cu atenţie, şi cu  o anumită reticenţă sau autocenzură, dar şi cu o anumită toleranţă, fără a încerca să le respingem  pur şi simplu.

De ce? Pentru ca împrumuturile dintr-o limbă străină nu sunt ele însele mijlocul cel mai prolific de îmbogăţire a vocabularului unei limbi ?!

Aşadar nu  procesul în sine trebuie  criticat, ci faptul că instituţiile de cultură lingvistică din România nu se implică decât la nivel constatativ de problema modului cum trebuie înfiate aceste cuvinte ( cuvinte străine) la nivelul limbii scrise şi cum trebuie pronunţate.     Dar acest lucru nu este decât parţial criticabil, fiindcă nu ACADEMIILE  impun forme şi sensuri venite din alte limbi, ci limba însăşi, frecvenţa folosirii respectivelor cuvinte, iar  acest lucru trebuie avut în vedere numai după o anumită perioadă de timp, după ce cuvintele respective şi-au  construit  singure forma (în noua limbă )şi se decid cu ce se sensuri  se vor impune.

Cităm, în acest sens, noua lucrare normativă, DOOM, apărută în anul 2005.

Această lucrare normativă, oficială, este un studiu  foarte necesar  pentru întreaga lume literară- dar şi pentru  studenţi şi elevi - demnă de toată lauda. Este importantă şi necesară deoarece intervine în viaţa cuvintelor străine, pătrunse pe teren românesc, exact în momentul când acestea par a se fi fixat într-o anume formă, dar care nu este unitară, nu este conformă cu spiritul limbii române şi, astfel,  îl pune pe jurnalist, pe sciitor ori pe moderatorul TV în încurcătură,  neştiind cum să le scrie şi cum să le pronunţe.

Ce rol are lingvistul în cultivarea limbii române literare ? (Când şi, mai ales, cât poate el interveni în corectarea unei greşeli ?)

Prea mult sunt blamaţi lingviştii pe motiv că nu intervin în precizarea formei corecte a unui cuvânt, în general, şi a unui cuvânt de împrumut, în special, că nu se implică în corectarea promptă a greşelior comise de vorbitori,  lucru constatat cu ocazia diferitelor simpozioane, mese rotune, sesiuni de comnicari etc. Dar acest lucru nu este just,  fiindcă nu aceştia sunt cei care fac apel la cuvinte străine, fiindcă aceştia  nu suferă de complexe psiholingvistice şi, de fapt, nimeni nu le solicită ajutorul. Nu ei au interesul să epateze prin  flosirea lui trend, brand, a decela, a implemneta, a monitoriza, zapa etc. ci mass-media în întregul ei, cu prioritate televiziunea şi radioul.

Totuşi rolul lingvistului nu poate fi minimalizat în acest sens. El este cel care înregistrează forme şi sintagme greşit scrise şi greşit rostite, el are misiunea şi abilitatea de a corecta, el are, apoi, sarcina de a da indicaţii în privinţa formei corecte a respectivului cuvânt, el justifică în ce constă eroarea şi propune soluţii pentru evitatea ei. Mai departe, sarcina cade pe umărul întregii mass-medii, că ea este cea care ne oferă zilnic modele/non-modele de scriere şi de pronunţare.

Se poate vorbi, în  prezent,  de o manelizare a limbii române ?

Da, însă doar la nivel constatativ, la nivelul exprimării orale. Asistam, într-adevăr, astăzi, tot mai mult la  o aşa-zisă tendinţă de manelizare a limbii, de ţigănire chiar, cum spunea acad. Ion Coteanu în articolul  Ce limbă vorbim, apărut în 1991, într-o revistă de specialitate.  Dar, în realitate, nimeni nu poate vorbi cu certitudine nici de  pericolul manelizării, nici de cel al anglicizării, deşi sunt voci care se tem , fără motiv, de acest lucru.

De ce fără motiv? Findcă limba română este atât de solid clădită, atât de sistematic închegată, că tot ce nu este bine-venit, tot ce nu este necesar, plăcut sau  nu se poate adapta la limba noastră ortografic şi nici ortoepic, este respins ca un corp străin organsmului uman.

Citim cu atenţie pagini din proza şi poezia actuală. Constatăm cu satisfacţie  grija cu care autorii respectivi îşi construiesc enunţurile, grija pentru proprietatea temenilor folosiţi, pentru expresivitate, ortografie şi punctuaţie.

Nu dorim să dăm exemple de modele de urmat, fiindcă nu asta ne interesează.

Din păcate, în producţiile ai căror semnatari fac parte din generaţia mai tânără, în general,  am întâlnit fraze fără sens, vocabular schematic, fiind prea abstracte cuvintele folosite  pentru a-şi expima sentimentele faţă de fiinţa iubită, pentru exprimarea de idei, penru formularea unor concepte, gramatica fiind, de multe ori, în impas.

Ce poate transmite o tânără (numele  n-are importanţă) care-şi intitulează poezia (apărută recent într-o revistă judeţeană)  MI-AR PLACE ? N-aş fi amintit de acest aspect, dacă eleva respectivă n-ar fi folosit aceeaşi formă greşită de cinci ori în aceeşi poezie.

Limba română  are legi şi norme  precise, aşa  că nu vă aşezaţi la masa  de lucru înainte  de a învăţa să scrieţi corect, că acest lucru înseamnă lipsă de respect pentru propria-vă limbă, şi cum poţi respecta ceva, mutilând acel ceva, care este limba română, în fel şi chip ?

Ce cuvinte să împrumutăm din limbi străine ?

Revin aşadar la împrumuturi, pentru că acest sector al lexicului este cel mai expus criticii, şi, pe bună dreptate. Întrebare    De ce să recurgem la cuvinte ca a obtura, a decela, a oculta, a surmonta,  a deplora, suicid, a delaţiona,  a se deroba, mefienţă  etc.? Nu avem, oare, cuvintele  noastre neaoş româneşti pentru acestea ? Se poate invoca, drept răspuns, o anumită expresivitate, o anumită precizie, un surplus de informaţie adus  de  acestea, lucru care nu este întotdeauna adevărat. Dacă veţi consulta un DEX, veţi vedea bogata sinonimie de care se bucură lexicul românesc(şi în cazul acestor termeni ), varietetea de nuanţe pe care le poate îmbrăca un cuvânt Singura explicaţie este  dorinţa ( era să zic apetitul !!!) de  a ne  exprima cât mai interesant, mai sofisticat, pentru a-l  impresiona pe cititor prin nivelul nostru cultural.  Sigur că ,în anumite situaţii, cum ar fi un studiu de cercetare ştiinţifică, asemenea termeni nu pot fi evitaţi.

Să ne oprim puţin asupra valului de cuvinte englezeşti  care ne-au invadat limba imediat după revlouţia din 1989.

Supun atenţiei dumneavoastră  acele cuvinte care sunt de strictă necesitate şi cărora nu le-am putea găsi un sinonim românesc, oricât am încerca noi.  Acestea nu pot fi blamate, întrucât ele au pătruns din necesitate socială şi lingvistică. Iar limba română actuală abundă în asemenenea termeni.

Iată câteva din acestea: mouse, feed-back, week-end, job, mass-media etc., foarte frecvente în mass-media românească după 1989.

Motivaţia  acestor împrumuturi este justă,  fiindcă nu poţi folosi corespondentul românesc pentru mouse, care este şoarece. Şi atunci este corect să spunem mouse, ca-n limba de origine. Nu putem  să-l respingem pe feed-back, fiind vorba de un  termen internaţional, care, pe de alta parte, este de preferat, fiind un termen scurt .  Ca să-l evitam, ar trebui să  folosim, în locul lui, sensul (perifraza) dat de dicţionar acestei sintagme englezeşti, iar principiul economicităţii în limba s-ar dovedi inexistent. Aşadar anumite împrumuturi din alte limbi sunt, inevitabil, necesare. La fel stau lucrurile şi-n cazul lui mass-media, precum şi-n cazul multor alte cuvinte împrumutate din engleză.

A sponsoriza şi a monitoriza, a zapa (cuvinte, deja, de mare frecvenţă în vocabularul limbii române actuale)

Merită o discuţie specială verbele a sponsoriza, a monitoriza şi a zapa. Nu putem folosi niciun alt verb românesc pentru  a sponsoriza, deoarece nu avem un verb românesc sinonim total cu acesta.  In niciunul din cele trei cazuri nu putem recurge la folosirea vreunui cuvânt românesc în locul lor, deoarece fiecrare din acestea îmbracă realităţi sociale proprii limbii de provenienţă.

Sigur că unii lingvişti au căutat termenii româneşti corespunzători ,pentru fiecare  în parte, dar, în zadar. In primul rând,  trebuie să menţionăm  că aceşti termeni, recent acceptaţi de noul DOOM, sunt forme românizate ale cuvintelor englezesti respective. De la englezul to sponsor, îl avem, astăzi, în română, pe a sponsoriza.  De la  to zap, care există doar  în engleză, îl avem, de puţin timp, în română, pe a zapa, pe care l-am împrumutat prin intermediul limbii franceze, unde are forma  zapper. Consultaţi un dictionar explicativ şi veţi constata, personal, acest lucru. Cum puteam spune, româneşte,  a trece cu ajutorul telecomenzii de pe un post(canal) pe altul, decât acceptând şi adaptând, la grafia românească, acest cuvânt străin?. Criticabil este faptul că anumite persoane din mass-medie se laudă că zapează cu telecomanda de pe un canal pe altul pentru a afla cât mai multe ştiri...nesesizând gravele pleonasme pe care le fac, ceea ce denotă ca nu cunosc  sensul verbului  a zapa.  

Ne punem fireasca întrebare : Să ne opunem aşadar unui asemenea proces  de a înfiere de cuvinte străine sau să ne bucurăm de capacitatea limbii române  de a adapta, cu atâta  uşurinţă lingvistică, cuvinte străine împrumutate din alte limbi cu grafii diferite de cea românesacă ?!

La fel stau lucrurile şi-n cazul lui baby-sitter. Nu putem spune femeie care are grijă de copil, şi nici  doică,  numai ca să nu-l folosim pe baby –sitter, pentru  că nu este acelaşi lucru !!.

Dar nici pe a monitoriza nu-l putem evita, fiindcă el nu are un corespondent perfect în română, deoarece  a urmari nu acoperă decât o parte din conotaţiile  lui a monitoriza. Ciudat, mi se pare faptul că unele cuvinte precum  a sponsoriza, a monitoriza şi chiar şi locaţie, odată intrate în limba română, foarte multe persoane, necunoscând sensul exact al acestora în limba engleză, le folosesc, în limba română, cu sensuri pe care acestia nu le au in limba de origine..

In căutare de sensuri noi !

Asistam astăzi la un proces interesant, privind semantica anglicismelor în limba română, şi anume faptul că devenind conştienţi că acele cuvinte (cum este cazul lui locaţie, a monitoriza etc ) nu erau necesare în limba română,  vorbitorii caută să le  folosească cu sensuri pe care acestea nu le au in limba de origine, probabil, pentru a le motiva prezenţa şi rolul lor în limba română.

Semnalăm că fenomenul – tendinţă în discuţie este destul de frecvent întâlnit.

De exemplu, urmăriţi sensul cu care este folosit  de câtva timp, în domeniul sănătăţii, verbul a monitoriza. Veţi constata că acesta are conotaţii noi faţă de limba engleză, lucru care nu este nici criticabil, dar nici lăudabil, deoarece  n-avem nevoie de cuvinte noi pentru cuvinte  deja existente, cu sensuri  bine definite,  în propria noastră limbă.

Iată acum câteva situaţii alarmante pe care mass-media se încăpătânează să ni le impună, deşi acestea sunt, într-adevăr, blamabile, cum de blamat sunt şi acei semidocţi, care, din lene intelectuală şi din dorinţa de a epata, le folosesc până şi-n scris: APLICANT, APLICAŢIE şi ATAŞAMENT 

Mai precis, este vorba de folosirea lui APLICANT, în loc de solicitant, APLICAŢIE, în loc de cerere, ATAŞAMENT, în loc de anexă ...

Îi putem dezaproba  pe cei ce folosesc aceste cuvinte exact în această formă, în limba română, deoarece se ştie bine că  că applicant,applicationşi attachment sunt termeni englezeşti,  iar noi români n-avem nici cel mai  mic motiv să preluăm, din limba engleză, şi complexele sonore ale acestora,  fiindcă noi avem în limba noastră termenii care le corespund.

Pe internet, întâlnim deseori  formularea : Iţi trimit materialul în ataşament. Oare, cei în cauză n-au un dicţionar la îndemână să vadă ce-nseamnă ataşament?

Totuşi, din neinformare, aceştia îl folosesc pe ataşament,  în locul lui anexă, fiindcă este identic cu termenul românesc omonim.

Locaţie, promoţie şi a agrea

Iată trei termeni cărora, cu 4-5 ani în urmă, nimeni nu le dădea nicio sansă la supravieţuire, deoarece limba română dispunea(şi dispune încă!) deja de corepondenţii lor omonimi, cu sensuri bine fixate în limba română. Ne întrebam atunci ce se va întâmpla dacă, alturi de cuvintele deja existente, cu statut riguros definit, se vor impune şi acestea, venite din engleză, respectiv locaţie ( cu sensul de loc), promoţie(cu sensul de promovare a unui produs), a agrea (cu sensul de a accepta.). Dar iată că frecvenţa cu care aceştia din urmă au fost utilizaţi în română, fiind foarte mare, limba literară i-a adoptat definitiv, motiv pentru care a sporit paradigma omonimică a cuvintelor respective, ceea ce nu este deloc criticabil. Nimeni nu mai întreabă azi în ce loc se va desfaşura şedinţa, ci, în ce locaţie, şi nu ai ce-i imputa nici limbii, şi  nici celui ce se exprimă astfel. Iata cum limba acceptă tot ceea ce este frecvent folosit, fie ca ne trebuie ori nu acel cuvânt.

Nu vreau să mă risc. Nu se merită să vedem acest film.

La nivelul mass-mediei actuale, se extinde tot mai mult  procedeul reflexivizării unor forme verbale obişnuite, tendinţă manifestă, cu prioritate, în rândul persoanelor instruite. Acest subterfugiu lingvistic îi conferă vorbitorului/scriitorului  o anumită neutralitate  într-o acţiune, ceea ce-i asigură, într-un fel, şi neasumarea răspunderii pentru un gest, o  afirmaţie ce i-ar putea crea vreun diconfort lingvistic ori i-ar fi inoportun. Este specific domeniului politicii,  unde fuga de responsabilităţi este o tehnică curentă.  Din fericire, gramatical, construcţiile respective sunt corecte, dar nu şi semantic, deoarece pot da naştere la enunţuri neinteligibile sau chiar la fraze ambigue.

Sunt relevante, în acest sens, sintagme verbale, zilnic auzite la posturile de radio, precum :

S-a afirmat că..,  în loc de: X  a afirmat că ..; S-au propus modificari de conţinut, în loc de : Z  a propus modificări de conţinut; S-au făcut acuzaţii grave, în Parlament, la adresa lor...., în loc de: Y  făcut acuzaţii grave......

Iată acum câteva  greşeli de exprimare, foarte des auzite la posturile de televiziune, dar şi în viaţa cotidiană :

1. Nu vreau să  mă risc. Corect = Nu vreau să risc, fiindcă acest verb n-are forma reflexivă.

2. Nu se merită să vedem acest film.. Corect = Nu merită să vedem acest film, fiindcă a merita nu  se foloseşte la forma reflexivă.

Cine trebuie să proteje limba română de impuritaţi lexicale?

Răspunsul nostru este că  întreaga mass-medie românească dar nu numai românească, are această obligaţie, pentru că şi reprezentanţii altor culturi au datoria legală şi morală de a ne pronunţa  numele ţării, pe cel ale oraşelor, instituţiilor de orice fel, al personalităţilor politice şi culturale etc. corect.

In ultimul timp, am constatat un interes major, venit din partea instituţiilor de cultură abilititate, pentru problemele cultivării limbii române literare.

In Franţa există legi severe de protejare a limbii literare - este ceea ce, la noi, a încercat să creeze regretatul lingvist George Pruteanu.

Nu pot încheia înainte de a menţiona şi faptul că astăzi, mai mult ca oricând, specialiştii în lingvistică sunt preocupaţi de problema cultivării limbii literare, că librăriile sunt doldora de studii privind exprimarea corectă în limba română, de dicţionare de greşeli curente, de lucrări normative,  de dicţionare de pronunţare  a numelor proprii române şi străine etc. Dar acest lucru nu este suficient, dacă

nu şi folosim aceste materiale lingvistice auxiliare atunci când este nevoie.

Pentru înţelegerea corectă a problemelor de lingvistică în discuţie, nu porniţi la drum înainte de a vă însuşi conceptele: barbarism, anglicism, englezism, xenism, cuvânt  străin, formă acceptată, forma corectă, forma recomnadată şi variantă literară, întrucât fără aceste  lămuriri necesare, se pot face confuzii în privinţa perceperii corecte a anumitor afirmaţii lingvistice sau se poate  percepe exact  contrariul.

Fuga dupa termeni expresivi şi populari

Dorinţa vorbitorului de a ne convinge, de a ne crea senzaţia că este popular şi aproape de sufletul nostru, duce la folosirea unui limbaj pestriţ şi uneori chiar obscen, ceea ce este reprobabil şi, în consecinţă, nerecomandabil.

Aşadar nu-l poti acuza de incultură pe cel care recurge la asemenea subterfugii, din motivele mai sus enunţate.  El se exprimă aşa, cu o anumită premeditare, în urma unui anume scenariu oratoric. Astfel stând lucrurile, situaţiile de acest fel sunt şi mai detestabile, deoarece ele relevă o anumită lipsă de respect ,din partea celui ce vorbeşte, pentru auditoriu, pentru propria sa cultura, pentru limba română.  Acest aspect se întâlneşte atât în televiziuni, la radio, dar şi-n textele destinate tocmai cultivării limbii române literare în şcoală, situaţie greu de înţeles şi, faţă de care, forurile lingvistice responsabile nu iau atitudine.

Dau doar câteva exemple auzite la TV şi  la radio :

1. Nu pot să-l iau în seamă pe X, pe un poponar bine cunoscut !

2. Ce credibilitate politică poate poate avea curveştina asta ?

3. La ce te poţi aştepta de la nişte pupincurişti ca ei ?

4. Să aruncăm pisica moartă în curtea vecinului

5. Să moară şi capra vecinului c-aşa vreţi voi ...

6. Ce vă tot fâsâiţi de ani de zile şi nu faceţi nimic în guvern ?!

7. Să-mi bag picioarele-n ea, dacă asta se mai numeşte politică !

Iata cum dorinta de te exprima cât mai expesiv şi pentru a crea auditoriului impresia ca-i eşti foarte apropiat, intim chiar, te face să foloseşti termeni de acest fel, ceea ce nu trebuie tolerant nici la nivelul limbii literare, dar nici la ce al limbii vorbite, întrucat  acest lucru denotă sărăcia vocabularului propriului tău vocabular, iar, în final, propriul nivel politic şi cultural la care te situezi.    

Menţionez că lingvistul trebuie să trateze fenomenele lingvistice în discuţie cu mai multă înţelegere, întrucât între tendinţă şi greşeala nu se pot stabili limite nete, iar ceea ce astăzi considerăm greşeală, este posibil ca în viitor să fie acceptat de limba literară şi să devină forma corectă.

Iar dintre greşeli, cele mai grave ni se par a fi cele de sens, deoarece ele duc la enunţuri neinteligibile, la nonsensuri, la percepţii incorecte din partea auditorului sau a cititorului.

Nu pot încheia fără să amintesc de  situaţia hilară la care s-a expus o persoană, în cadrul unui simpozion lingvisctic, pe tema englezismelor, care  a folsit termenul anglicanism,  în loc de  anglicism, pe tot parcursul expunerii.

In concluzie, instruiţi-vă, dragi prieteni,  dacă doriţi să vă exprimaţi corect în limba în care aţi pregătit materialul pentru simpozion sau în limba în care scrieţi, căci surse de informare se găsesc astăzi pretutindeni, iar bibliotecile şi librăriile vă aşteaptă cu braţele deschise.

Exprimaţi-vă în conformitate cu normele limbii literare actuale  din cel puţin trei motive :

1. Din respect pentru propria persoană.

2  Din respect pentru auditoriu sau pentru cititori

3. Din respect pentru limba română.

4. Pentru a fi corect receptaţi de cei ce vă ascultă sau vă  citesc, iar dacă sunteţi emotivi, nu este contraindicat să vă prezentaţi  materialul  citind de pe foaie, dar, atenţie, nu referatul de 12 pagini, ci rezumatul acestuia, şi atunci comunicarea voastră şi-a atins scopul în acest fel.

Concluzii motivante ale greşelilor de exprimare

 1. Astăzi, se scrie mai mult decât se citeşte.

 2. Se scrie mai mult decât se informează.

 3. Se scrie în foarte multe situaţii pentru  a obţine grade didactice, pentru a  avea un portofoliu cât mai stufos în vederea promovării într-o funcţie, şi nu din pasiune.

3. Se lecturează, dar nu se citeşte, crezându-se că cele două verbe  sunt sinonime.

4. Se ignoră normele lingvistice în vigoare, mai ales în presă, din motive subiective.

5. Se scrie folosindu-se tot normele ortografice vechi, nu din anumite considerernte lingvistice, ci pentru că nu se cunosc cele noi.

6. Nu se folosesc semnele diacritice, cea ce duce la confuzii de tot felul.

7. Nu se respectă normele de redactare a titlului unei cărţi, studiu, articol de specialitate

8. Se folsesc ghilimelele fără nicio justificare lingvistică.

9. In presă, unde apar cele mai multe greşeli de grafie, se scriu titluri  de romane, simpozioane, mese rotunde, nume de instituţii, între ghilimele, neştiindu-se care este rolul acestora nici în general, dar nici in cazurile respective.

10. Se folosesc anumite tehnici didactice pentru evitarea unei greşeli, recurgându-se, în acest mod, la comiterea de alte greşeli, cu adevărat grave. Este vorba de folosirea (rostirea) virgulei în scopul evitării cacofoniei, in situaţii în care  regula gramaticală o interzice, situaţii hilare pe care le auzim aproape zilnic, uneori, exact din gura celor ce se ocupă de cultivarea limbii române literare.

Aşadar, dacă doriţi să vă exprimaţi corect, instruiţi-vă şi.... veţi reuşi !

In loc de încheiere

Intrucat, anul acesta , se sărbătoresc 150 de ani de la Constituirea ASTREI(Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Romană şi Cultura Poporului Român), doresc să vă amintesc memorabilele cuvinte adresate de Andrei Şaguna, initiatorul si primul ei preşedinte, lui George Baritiu in 1864, presimţind vremuri grele ce vor veni pentru ardeleni: «  Să nu lăsăm, d-le Bariţiu, ca să apună Asociaţiunea noastră, să o susţinem cu toate braţele ,încât, dacă s-ar întâmpla să pierdem toate celelate drepturi, la câte năzuim, să rămânem cel puţin cu acest mijloc comun de cultură a limbei şi a spiritelor. Zelul nostru pentru Asociaţiune să nu scadă ».

 De aceea, în scopul creării un cadru  oficial , propice discutării problemelor de limbă şi cultură a propriei noastre naţiunii, de  civilizaţie ţi proges, a problemelor de larg intres priviind viaţa noasta spirituală,  precum şi soluţiile generatoare de progres economic şi socilal, propunem tuturor preşedintilor cercurilor astriste din scoli şi din toate domeniile de activitate,  crearea de CENACLURI  literare în care tinerii să dezbată problemele specifice preocupărilor lor culturale si profesionale, probleme specifice vărstei si idealurilor lor. Iar pentru a spori impactul acestora asupra vieţii cotidiene, asupra constientizării rolului major ce revine tinerilor, în vederea permanentizarii acestor activităţi de formare şi de informare, este de dorit ca desfăşurarea acestor CENACLURI să aibă loc conform  unor calendare de defăţurare, preşedinţii de cercuri sprijinindu-i pe tinerii astrişti cel putin in perioda de iniţiere în organizarea şi desfăşurarea unor asemenea activităţi, de mult aşteptate de aceştia, dar şi de adulti. Aşadar, vă asteptăm să ne comunicaţi şcoala şi data la care va avea loc cea de-a doua activitate a cenaclului, prima  va fi  iniţiată şi pregatită de CERCUL  astrist  al Liceului de Muzică şi  Arte Plastice, în data de 1 iunie 2011.

Sebastian Bazilescu

filolog