Psiche ludens…(1)

(Precuvent)

Eugen Evu

Un suprasimţ  pulsatoriu, cu aritmiile sale venind din cobaltul rece al eterului aparent…A poetiza, a avea eterna nostalgie a mai frumosului, ca suferinţă. Poate una a energiilor însele, celor sub quantice, desigur, anatomiştii le numiră quarci. Şi cum altfel, devreme ce suntem întreită existenţă nu doar a organicului, ci laolaltă undă, vibraţie şi particulă ? Un supra-simţ, ori poate un sub-simţ, ori poate ambele, manifeste, trepidante, pe măsură ce înnaintăm în vârste, ignorând stupoarea că de fapt trăim murind… Iar pentru Psiche, perechea şi echilibrul său continuă a fi Eros, în cazul meu, masculin neîmblânzit… Erato. Şi existenţa – modus vivendi- sub semnul Asompţiunii

(a triumfa din pierderi, a fi suma eşecurilor tale) – flacăra (acolo unde intră ea în cer) şi jarul, jăruirea,  spuza, purpura, (iarna, cum am tritrat cartea de la Eubeea”… Simbolul purpurei este cel al Puterii, atrubuite divinului.

Sintagma – cheie rămâne aceasta : Agonie şi Extaz, abject şi sublim.  Reciclare a dantescului, în ciclotronul „ antimemoriei” sau „ antimetafizicii” de care  face vorbire Nichita Stănescu, sau pe altă fundătură, Păunescu, ca să mă rezum doar la doi. Aşadar scrierea ca orgasm mistic, virtualitatea prin care intuim eventual întruparea în logos prin scânteile suferinţei lui Iov, suferinţa falsei consolări…Căci vindecarea ta treacă-meargă, dar uciderea alor tăi şi consolarea de a ţi se naşte alţii ( ALŢII!) este cu totul altceva decât iubirea lui…Iahwe.

*

Afară, în jurul unei troiţe dedicate celor 7 împuşcaţi în 1989, la 21 de ani after tthe day… cu autori rămaşi necunoscuţi, la „ revoluţia” lui Iliescu et serviciile, edilii şi activiştii „ democraţiei liberale” a regimului Băsescu- Boc, depun coroane.  Între  şefii „ organizaţiilor de revoluţionari”, ştiu câţiva care au fost de partea ucigaşilor în mulţime. S-au reciclat. A avut loc judecata „ dreptăţii şi acevărului”, vezi sloganul electoral al ultimelor două „ prezidenţiale”. Asta face omul în istorie, îşi ucide semenii, prin Puterile ce îl subordonează, ca apoi să-i facă statui, monumente, mausoleuri, opere şi mituri. Depuen coroane sau dacă vreţi se închină ritualic- mistico- reparatoriu al „ culpei originare” – celui pe care l-a răstignit. Îşi devoră obiectul adoraţiei prin coparticipare afectivă (…) –în sensul că îl consumă” în virtualitatea psiho- delirantă a istoriei. Sună ca dracu’, vorba tovarăşului Petre Roman – Neulander.

Problema suferinţei psiho-sociale

Milenii ale Memoriei, în care cunoaşterile suprasaturează, toxine, structurile a ceea ce a fost numit de către un Nietszche „ opera ratată”, iar atribuirea de către neamţ a acestei ratări însăşi divinităţii, a dinamitat istoria şi a plăsmuit monştrii supra-omului, neo- mensh-ului….Cel ce la extremă i-a obsedat şi pe marxist-leninişti, cu al lor „om nou”…

Un soi de golem al lui Ahasverus, evreul rătăcitor, dacă vreţi acel Iţic ce a circulat şi pe la noi, cu numele de Ion Pribeagu, versificatorul de anecdote, precursor- măscărici al altui „ pribeag”, numitul de acelaşi Nietsche Tzândalâ* „, adică pe moldoveneşte Tândală, al răspopitului nostru Ion Creangă ?! (vezi  Fr. Nietszche- „ Anticristul”.) Se pare că recent, Tândală se răzbună pe Păcală, ola !  A se revedea pe colateralele literaturii interbelice şi până recent (!) , cu puseuri variabile funcţie de „ istorie”, - colateralele intruşilor, de la „ mofturile lui Urmuz, Caragiale şi Mateiu, la mişcările DADA ( de ce nu …NUNU ?!) ale unor Tristan Tzara ( adică Ţară Tristă, adică noi, pentru ei, aşadar şi pentru ei, pribegii lui Ahasverus? ) – dar şi Eugen Ionescu (pe filieră maternă evreu), ş.a.m.d. Vor sări careva sau nişte a ne blama că suntem … mda !?

În fond despre ce suferinţă se face vorbire, parabolică, dismulată în pârloaga vremirlor astea, dacă nu de una a identităţii: biensieur, primeia, celeste, deoarece Tatăl este în ceruri, iar în consecinţa sublunară…,identitatea acum brusc reiterată de „ pro” şi „ contra”-şii neo- propagandelor, elitiştilor de soiuri şi hibrisuri exotice de-a dreptul: H. R. Patapievici et Tismăneanu(nski), Bruckner- Brucan Silviu, liota delirantă a emanaţilor revoluţiei lui Iliescu- Gelu Voichan Clitoris, P.Roman- Neulander şi tot aşa, că suntem în Ciclotronul de tronuri ale tuturor exaltaţilor, esenţialmente şi irecuperabili misticoizi, genialoizi, aşa cum onorabilul Petre Brânzei scria încă în anii 7o, despre penitenciarul de la Socola! Unul care, aidoma „ experimentului Piteşti” d’antan, s-a implantat în societate, experimental, biensieur, şi funcţionează ! Secretul este torţionarismul, psihoza multifuncţională a „ facerii istoriei”, a „ asumărilor” şi „ tranziţiilor”….E normal să apară şi contracurenţii de resort, eventual neo-protocronismul cel dezavuat ( cu surdină) de dl Nicolae Manolescu, exportat odinioară prin mişcările dacismului şi ale …poporului ales (!) al hiperboreenilor, ba a agatârşilor, sar unii, şi de aici comedia deja in-umană, cu specimene penibile de tip Oreste, Mama Omida, ş.c.l- toţi „ sacerdoţi” ai ecranului exoftalmic… Şarlatansmul sferto- doct, reclamele cu curve şi „ maici vindexcătoare,  excroci şi astrologi agramaţi, defilează pe ecranele TV şi în tabloidele de scandal, false supape ale „ democraţiei „ ca nicunde în Europa occidentală, nici în ţările estice scăpate de totalitarism. Se agită vchi obsesii şovine, iredentiste, se deschid rănile ca gropile unei mascarade groteşti, groapa comună a „ metafizicii”, cum a numit-o un poet. Violenţă, droguri, crime, şosele care ucid în medie 5000 de oameni anual,  suprasaturaţia penitenciarelor şi a clinicilor de nebuni, iată ce se petrece în România anilor 2010.

Suferinţele acestea, logoreea la cota de avarie a apologeţilor ID-ului „ naţionale”, ori contrate de rebusiştii „ Săptămânii nebunilor” mai nou şi pe buza gropilor cimitirului Bellu,  care de o vreme  concurează Cimitirul Vesel din  Săpânţa, ba şi în …Parlamentul European, Dumnezeule „ toate astea ce sunt dacă nu Suferinţe – să sperăm- imunitare, să sperăm, vindecătoare ! Simptome, aşadar, ale unei tranziţii autentice, regresiune, să sperăm, a umanului autentic, nu a unui suicidar….prin sălbăticirea în pustie a profeţilor mincinoşi…

Textul ca o vălurire de ape…

Aici, cu gândurile imitând vălurirea acestui lac dumnezeiesc în amurg…să ne aşternem pe scris, de se poate zilnic, sfidând temerea că el, scrisul, este un Orgoliu perfid, al cunoaşterii ca iubire…al regăsirii sinelui tău şi oarecum al lumii în care ne trezim, inversând durata vîrstei, cea a fiecăruia…

Fiind născuţi, ci nu „ făcuţi”, întrerupem cu duratele individuale, acea dimensiune pe care o numim eternitate. ( Un enunţ poetizant- aparent monstruos- ar fi „ eternitatea gravidă de sine”). Actul trăirii este paradoxal al muririi, metaforic zicând , al întoarcerii spre „ origine”, aşa cum ar fi o curgere inversă, în amonte, a fluviului spre izvor. Problema ce ne rămâne este cine suntem, deoarece spre unde mergem şi cu ce scop, sunt variabile, chinuitoare şi autodestructive; nimic nu ne va consola să Ştim.

Iată că suferinţele cântă cu adevărat, astfel fiind luminoase şi vindecătoare: fiind sublunari, nu uităm că nimic nu este nou sub …lună.

Universul se aseamănă tot mai mult cu o gândire uriaşă, decât cu o maşină uriaşă. Deducem că el este un act al gândirii. În fiecare pulsează picătura Lui. Aceasta dealtfel susţin, de milenii, ezotericii. Rima la ezoteric cade ca o mănuşă: întuneric.

Nocturnii care suntem, cetăţeni ai Nocturnaliei…Iar în acest turn.., panoramăm turnirul…

Întotdeauna mai sunt speranţe, câtă vreme privim obiectiv o problemă nerezolvată; nu mai este nici o speranţă atunci când p r e t i n d e m că problema nu există” (C.S. Lewis)

Gândirea este o suferinţă a devenirii, ce tinde mereu a se conştientiza, sublimându-se în atitudine religioasă sau artistică, ori decade în schizo- freneie. Atunci, acestea sunt simptome agravate şi moarte. O moarte care vindecă.  În aceeaşi eternă noapte, călătoresc spiralat, corurile îngerilor şi urletele infernului.

Fiecare în specializarea sa, ştie că orice descoperire şi orice corecţiune a erorii, sunt făcute de către aceia care ignoră „ climatul opiniei”…( ibid.)

Dilema veche – nouă în lume este aceasta: politizarea religiilor. Cea a fost va mai fi.

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com