RĂDĂCINILE CERULUI ŞI MORILE VĂZDUHULUI

Marian Ifrim

Nu ştiu dacă împlinisem vreo opt ani când, devenit deja cititor de cărţi de poveşti,  eram ferm convins că cerul acela înalt şi albastru de deasupra  satului meu îşi are rădăcinile în cimitirul nostru. Aveam „argumente”. Uneori îi auzeam pe „popa Nicu” şi pe părintele Diamandescu, aşa îi numeau consătenii mei pe cei doi preoţi ai satului, spunând în biserica noastră că, de…exemplu, domnul învăţător Traian Cristudor, „a plecat la Ceruri ”. Drumul până la Ceruri era scurt şi ireversibil: cel ce tocmai pleca era luat cu tot ceremonialul de acasă, se făceau scurte popasuri, în locuri cu tâlc local ancestral, se trecea prin biserică şi totul se termina la cimitir, locul din care eu eram convins că se înalţă Cerul şi, de undeva de sus, îngerii ning din morile văzduhului.

Între timp, trăind printre blocuri, autoturisme, magazine uriaşe şi oameni cu fruntea înclinată tot timpul spre asfalt, nu prea am mai avut ocazia să văd Cerul, ultima revelaţie având-o recent, când, tot în satul meu, într-o noapte fantastică, l-am redescoperit cu naivitatea copilului de acum vreo patru decenii şi ceva. Am făcut acest ocol juvenil pentru a mă convinge pe mine însumi că nu visez. Am în faţă versurile lui Stelian Grigore, un poet cu contract legal şi pe durată nedeterminată cu limba şi literatura română, profesor venerabil, om cu cetăţenia Cerului în respiraţie, un fel de fiinţă „celesterrată” în relaţia sa cu ceilalţi, iertată să-mi fie această sintagmă.

Domnul profesor s-a născut într-un sat prahovean. Sub alt Cer, cum s-ar zice. Acum mai bine de 5 decenii s-a ţintuit la Ţinteşti, la Buzău. În curând, pe 4 decembrie 2010, dacă nu mă înşel,  aniversează 5o de ani de când acesta i-a oferit soţiei sale, doamna Ioana, verigheta infinitului albastru şi înalt de Ţinteşti. Scriu aceste rânduri cu un uşor accent de frustrare. Constat că eu nu mi-am iubit satul natal cum iubeşte domnul profesor satul care l-a adoptat necondiţionat, pentru care a făcut tot ce poate face un om deosebit, sincer, corect, subiectiv şi obiectiv în egală măsură, în cele din urmă fiind declarat „Cetăţean de Onoare” al localităţii. Pe scurt, domnul Stelian Grigore a adus cu el, la Ţinteşti, Cerul copilăriei sale, un Cer senin tot timpul, înalt şi sfânt. Cum să nu preţuieşti un astfel de om, cum să nu crezi că Cerul are rădăcini în pământ şi că pământul e o prelungire a Cerului ? Mă înclin în faţa unui astfel de om şi sunt convins că din risipa sa spirituală şi sufletească cernută peste noi tot timpul, prin aceste mori ale văzduhului, nu vom albi zadarnic la tâmple.

Marin Ifrim

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com