Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

PREFAŢĂ LA O CARTE:

BORIS BELICCIU – POEZII

Dr. Crenguţa GÂNSCĂ *

Compoziţia grafică şi întâmpinarea de George Roca

Volumul de faţă aparţine unui intelectual rafinat care a înţeles să-şi consemneze în versuri toate tresăririle benigne sau dimpotrivă, ale vieţii sale interioare – care se vădeşte a fi fost mult mai tumultuoasă decât ar fi lăsat să bănuim înfăţişarea de o absolută seninătate, de o linişte uşor anacronică a autorului. Volumul pare mai degrabă un jurnal interior, dacă acceptăm faptul că şi gândurile, interogaţiile noastre, fie ele şi retorice, alcătuiesc o parte a biografiei noastre, dacă nu, poate, cea mai profundă. Asta dincolo de faptul că unele poezii se pot ghici ca fiind legate evident de momente anume din biografia autorului (Prietene, Rămâi pământ, Înapoi acasă, Luci etc).

     Versurile vădesc un spirit cultivat, o însuşire intimă, organică a ceea ce înseamnă poezie, autorul versurilor este în primul rând un bun cititor de poezie – sintagme, ritmuri, întorsături ale frazei ne lasă să-i ghicim pe câţiva din poeţii preferaţi, din spiritul cărora autorul are câte ceva – de la Blaga preia nostalgiile (vz. Psalm etc), de la Bacovia tristeţea (vz. Litoral etc) iar de la Barbu, luciditatea şi un fel de euforie supravegheată care nu îl lasă nici o clipă să cadă în patetism. Numeroase poeme amintesc prin ritmul impus şi printr-o fină ironie de rondelurile macedonskiene (vz. O piatră rară şi altele) sau chiar pe alocuri de Minulescu – de altfel, distanţarea ironică şi autoironică sunt o consecinţă a lucidităţii mai sus amintite, cu consecinţe benefice asupra textului:

                                  De câte ori m-am întrebat

                                    de ce persist şi-acum să scriu,

                                    de parcă am îngenunchiat

                                    ca pelerin într-un pustiu ;

                                    Apar adesea în crochiu,

                                    ca osânditul blestemat

                                    de-un zeu perfid, cu farmec viu,

                                    ce-n mine s-a înfiripat ;

                                    Să pot răspunde-mi vine greu,

                                    doar bânguilă de copil

                                     surprins cu degetu-n dulceaţă ;

                                   De-i bun sau rău penelul meu,

                                   de-i superfluu, sau e util,

                                   eu îi percep o altă faţă.

                                                                       (De câte ori)

Sau :

                                   „[…] Versuri, pânză de paing

                                  Şi fragile şi impure ;

                                  Nu cer nimănui să jure,

                                  Scrisu-le-am să mă înving”

                                                                                    (Personata felicitas)

Alteori, poetul citează de-a dreptul, rezultând o intertextualitate foarte modernă, deşi în general, discursul este foarte „cuminte”, departe de excentricităţile contemporanilor noştri.

În general, poeziile refac un univers familiar ce permite totuşi evadări în meditaţie. Lumea e pentru poet un „glob de sticlă” în care privind poţi să visezi, dar care uneori se sparge în pragul visării, lăsând loc unei dureroase frustrări. Intrat totuşi în globul de sticlă, poetul se poate întâlni cu Giordano Bruno, Galileo Galilei, Socrate, D. Cantemir, Brâncuşi, Burebista, chiar cu Meşterul Manole etc., care nu sunt altceva decât ecuaţii prin care autorul „citeşte” lumea din jurul său. Poetul-matematician afirmă undeva „eu mai am numerele” sau „Nu a rămas decât compasul,/ subtil şi pur...” – e o nevoie acută de repere invulnerabile mascată în aceste afirmaţii – însă instrumentarul său este mult mai bogat, deseori livresc în sensul bun al cuvântului, căci poetul nu epatează, nu-şi supralicitează lecturile, nu-şi oboseşte lectorul cu referinţe culturale pe care le foloseşte pur şi simplu ca „pattern-uri” prin care descifrează şi încearcă să înţeleagă viaţa – totuşi versurile sale nu sunt în totalitate accesibile oricui. Un exemplu în acest sens este amplul poem Dialog, printre altele, un rechizitoriu făcut de Dumnezeu oamenilor, cu concluzii interesante în ordinea înţelepciunii de pe urmă.

Volumul e scris în regim interogativ, şi deşi neunitar ca tematică, o temă recurentă este timpul dar şi anotimpul (vieţii). Nu ştim dacă ordinea poeziilor este una cronologică, cert este că sintagme ca „să strivim timpul”, „să nu mai vorbim despre timp”, „începi să doreşti a uita timpul”, se precipită pe măsura lecturării volumului, trădând o acutizare a sentimentului trecerii. Fire autoreflexivă, poetul se află inainte de toate într-o luptă cu sine. Se pare că el a înţeles, asemenea lui Iona, personajul sorescian, că înainte de a înţelege lumea – ideal iluzoriu de altfel – trebuie să începi cu tine, cu „porţile de tuci” , ferecate, ale fiinţei tale.

Există chiar mici cicluri în cadrul volumului, de exemplu Cum?, Unde?, Când?, altele sunt simple poezii de notaţie, care însă trădează un ochi vigilent ce nu se lasă înşelat de aparenţe.

Că autorul acestui volum are o structură de poet este evident şi din uşurinţa cu care mânuieşte limbajul,  fără excese, cu naturaleţea celui ce se află mereu în intimitatea poeziei. El are o plăcere chiar a spunerii, o bucurie a găsirii cuvintelor a jocului cu acestea: „... am întocmit şi anotimpuri,/ noimite spre a măsura vremea spaţiilor/ noastre stilistice” . Aceasta, împreună cu un oarecare histrionism – poetului îi place să intre de exemplu în pielea lui Esop sau Păcală – dezvăluie un spirit ludic superior, indisolubil legat de spiritul artei.

Un exemplu de virtuozitate a versificaţiei este poemul-maraton Walt Whitman, un fel de Glossă eminesciană, foarte densă, dar care capătă la un moment dat sonorităţi macedonkiene. De altfel, poemele în vers liber, lipsite de constrângerea rimei (nu însă şi a ritmului), permit autorului o mai mare concentrare pe conţinut şi o mai mare lejeritate a exprimării. Limbajul uneori amestecat, tradează din nou pe poetul-matematician, un exemplu foarte bun pentru împletirea armonioasă a matematicii, a limbajului matematic cu limbajul poetic fiind poezia Priveam înaltul turn:

„Priveam înaltul turn pe frunţi de catedrale

Arzând pe verticala comorilor terestre,

Crescut din suprafeţe latent poliedrale.

Savantă simetria însemnelor rupestre [...]”

Există de asemenea versuri memorabile, ca :

                                   „Dorm răstignite prin cifre

                                    puzderii de lumi şi de vise”  

                                    „...ziua în care

                                   nu s-a creat o piramidă

                                   se stinge fără ecou”       

                                   „Îmi plac meteorologii,

                                    îmi plac şi istoricii,

                                   mai ales când se văd obligaţi

                                   să-şi ceară scuze,

                                   dacă mai e posibil...”

Toate acestea şi încă multe altele pe care cititorul le va descoperi cu încântare, fac din acest volum o lectură nu neapărat relaxantă, cât mai degrabă provocatoare, care solicită un spirit treaz, atent la nuanţe dar nu indiferent la seismele inimii...

Dr. Crenguţa GÂNSCĂ

--------------------------------

* Om de litere de mare rafinament, şefă de catedră a Facultăţii de litere de la Universitatea din Oradea, conferenţiar universitar dr. Crenguţa Gânscă este autoarea unor studii literare publicate în mai multe volume. O întâmpinăm cu o aplecare reverenţioasă în paginile revistei noastre!

George ROCA

Redactor AGERO 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)