René Descartes şi libertatea de a gândi

Mirella Junnie, Strassbourg, Franţa

Impresii si pareri personale in FORUM

Dacă pentru muzicieni anul 2006 e considerat ca fiind anul MOZART, atunci literaţii, si nu numai ei, l-ar putea dedica lui Descartes. De aceea, când ne vine sa strigam « Unde eşti tu Descartes ? » sau « Trezeşte-te Descartes ! », anul acesta ne este îngăduit s-o facem cu voce tare. Ştim dealtfel că Descartes a fost şi va rămâne omul care a căutat întotdeauna să înţeleagă şi mai ales să distingă adevărul de neadevăr - « pentru a vedea cât mai clar în acţiunile mele şi pentru a păşi cu certitudine în această viaţă » se explică el insuşi în Discursul său despre metodă. Am putea chiar spune omul care a căutat o metodă pentru a controla pasiunile, a pune capăt prejudecăţilor şi pentru a avansa pe calea cunoaşterii. Şi tot el a fost primul care a revendicat drepturile raţiunii umane.

În timp ce Pascal se închină unui Dumnezeu a cărui lumină ofensează splendoarea roaială ; în timp ce Corneille îşi cultivă ranchiuna de a se vedea dat la o parte ; în timp ce Moličre trimfă ; în timp ce timpurile clocotesc ; Descartes, prin singura publicaţie a unui opuscul, schimbă întreaga Istorie – scrie Lydie Salvayre, psihiatru, psihanalist şi romancier, ea însăşi un om al metodei, publicând Metoda Mila la Seuil (Franţa).

Şi pentru ca să ne amintim puţin de René Descartes :s-a născut la 31 martie 1596 într-un sat din Touraine, La Haye, (Indre-et-Loire), sat care azi poartă numele ilustrului filozof, Descartes. Puţin timp de la naşterea lui, rămâne orfan de mamă. Copil bolnăvicios şi visător, intră la Colegiul Iezuit din La Flčche (Sarthe), apoi studiază Dreptul la universitatea din Poitiers. În acest timp, descoperă că este « chinuit de îndoieli şi de erori », că ignoră esenţialul şi mai descoperă un lucru fundamental pentru filozofia modernă, şi anume revolta lui împotriva filozofiei scolastice. Decide astfel să scape de prejudecăţi şi de adevărurile « de-a gata » cu care a fost bombardat de când era copil, să caute singur adevărul « în sine însuşi » sau « în marea carte a lumii ».

CUM ?

În Descartes se naşte ideea restructurării ştiinţei, reclădind totul pe principii noi. Pentru a realiza acest lucru, are nevoie de o metodă pe care Domnia-Sa a găsit-o în matematică – din care va face ştiinţa adevărurilor clare, evidente şi distincte. Astfel devenim martorii universalităţii metodei matematice a lui Descartes. Dar aceasta e doar o parte din răspunsul la întrebarea mea. Cred că cealaltă parte o găsim în faptul că filozoful a încercat să-şi dezrădăcineze sufletul făcându-l să călătorească.

La 22 de ani, René Descartes se angajează în armata protestantă din Olanda. Aici, însă, nu se simte în largul lui şi se îmbarcă pentru Danemarca, unde se înrolează în armata catolică a lui Maximilian din Bavaria, apoi dispare pentru o vreme, revine în patria natală, parcurge Italia care îl încântă şi sfârşeşte prin a se stabili la Paris. Aici începe o meditaţie profundă privind regulile spirituale.

Dar capitala îi e nefastă, îl distrag prea multe tentaţii de la calea pe care a pornit, cea filozofală. Se hotărăşte să o pornească din nou prin lume. În 1628, pleacă şi se ascunde, aş zice, în Olanda, unde se simte mai liber.

Libertatea pentru el înseamnă totul, această libertate care-l va conduce, până-n ceasul morţii sale, la refuzul suprem de a depinde de cineva. Se ascunde aici, zic bine, nu se stabileşte. Căci detestă instituţiile care subjugă spiritul, după cum detestă afecţiunile care subjugă inima. Se ascunde deci în Olanda pentru a apăra în mod crâncen o singurătate care i se pare a fi de altfel condiţia primordială a unui penseur. Iar în ceea ce priveşte succesul monden îl lasă rece, iar pentru a rămâne în termeni cartezieni, Descartes îl pune chiar la îndoială, citându-l pe Seneca : « Moartea nu-i stiveşte decât pe cei care, preabine cunoscuţi de toţi, mor necunoscuţi de ei înşişi ».

Exilat, solitar dar mai ales liber, de acum înainte, Descartes se va putea consacra pentru « a-şi cultiva raţiunea şi pentru a avansa cât mai mult în cunoaşterea adevărului ». Căci el crede în puterea extraordinară a raţiunii, astfel încât tot binele şi tot răul filozofiei sale purced din această credinţă. Crede că raţiunea “mânuită” în mod corect poate să facă atât omul cât şi viaţa lui mai bune. Şi mai crede că tot ea, raţiunea, poate ordona toate cunoaşterile şi reconcilia umanitatea, aşa cum e ea, cu ea însăşi.

Însă pentru a « mânui » cât mai bine raţiunea, după Descartes, avem nevoie de o metodă. Această metodă el o va defini într-un opuscul scris în limba franceză şi pe care-l va publica în 1637 sub titlul : Discurs despre metodă (având titlul original de Discours de la méthode pour bine conduire sa raison et chercher la vérité dans les sciences), carte de căpătâi care, putem afirma cu certitudine, anunţă secolul Luminilor. În exerciţiul metodic al îndoielii, Descartes descoperă că puterea acesteia nu e echivocă. Când mă îndoiesc de ceva – spune el – e cât se poate de clar că sunt o fiinţă care gândeşte. Aşa ia naştere celebrul citat “ Gândesc, deci exist “ pe care-l va relua mai apoi în Meditaţiile sale.

Remarcabil e şi schimbul de scrisori între el şi Elisabeth (prinţesa palatină Charlotte-Elisabeth de Bavaria) – adevărată literatură epistolară – pe care-l abordează în 1643. Întâlnim aici un om cu o gândire mai vivace, mai liberă ca oricând. În paralel cu această corespondenţă, Descartes scrie Pasiunile sufletului, unde are curajul să revină asupra unui fapt de care, odată, fu cât se poate de sigur.

În octombrie 1649, în urma unei invitaţii regale, soseşte la Stockholm. Moare patru luni mai târziu la curtea reginei Christine a Suediei.

Despre Descartes ar fi încă multe de spus ; am încercat aici să-l readuc, acum, la 410 ani de la naşterea Domniei Sale, vreme doar de câteva minute, în minţile noastre, unele mai carteziene decât altele, ca să nu uităm că Descartes ne-a lăsat o operă proslăvită de unii, detestată de alţii, dar a cărei influienţă o resimţim pretutindeni şi mereu.

Mirella Junnie, Strassbourg, Franţa

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

Editor, conceptia paginilor, redactarea şi Revistei Agero : Lucian Hetco [ Impressum ]