Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

REPERE CRITICE - UMBRA APEI

 EDITURA NICO, Tg.Mures

 NICOLAE BĂCIUŢ

  ARGUMENT - (fragment)

De ce m-am gândit la un astfel de demers care ar putea părea o formă de narcisism? La primele două cărţi, eram foarte curios de reacţiile criticii literare. Receptarea putea fi şi urmărită, circulaţia revistelor literare asigurând un „control” bibliografic aproape sută la sută. După 1989, în explozia publicistică, receptarea a fost scăpată de sub control, pe de o parte, iar pe de altă parte, parcă şi poziţiile deontologice ale multor critici literari s-au configurat sub alte zodii. Un Dicţionar de scriitori mureşeni, realizat de Ana Cosma şi tipărit în 2000, m-a făcut curios. Erau semnalate acolo receptări critice despre care nu ştiam nimic. Curiozitatea m-a împins să le caut. Pe unele le-am găsit, pe altele nu. Erau însă destule, cred, pentru a configura un portret în oglinda criticii literare. Unul parţial, pentru că, circulaţia cărţii n-a mai fost de natură să pună în orizonturile criticii literare toate titlurile pe care le-am tipărit, pe de altă parte, mulţi critici nu mai deţineau acelaşi buget de timp, iar unii chiar au renunţat la rubricile de cronică literară, de actualitate editorială. Iar eu, mea culpa, n-am făcut gestul de a trimite cărţile mele criticilor literari. Cu alte cuvinte, n-am ce reproşa nimănui.

Cu ani în urmă, în timpul studenţiei, profesorul Mircea Borcilă, la un seminar de Poetică, a propus colegilor de an o interpretare a unui poem publicat de mine în revista Flacăra, fără a le spune cine este autorul. („Zăpada ca un inorog mi-atinge glezna, / cuvinte-nsângerate întinzând pe-asfalt - / E-atât de albă-n ochii mei şi bezna / şi-acest decembrie rămas în şpalt. // E-atât de singur ochiul meu postum / şi mâna ta ce-ar vrea să îl atingă / precum pe-un trup cu gâtul lui de fum / în care vin cuvintele să ningă.”(Poem de zăpadă, în Flacăra, nr. 51, decembrie 1980). A fost nu doar un spectacol al receptării critice dezinvolte, cu patos "seminarist", ci şi o emoţionantă privire în oglindă în public. Poate că aşa ar trebui să fie instanţele poeziei, cu public.

Nu mi-au fost indiferente opiniile criticii, deşi niciodată un punct de vedere critic nu mi-a schimbat felul de a scrie, temele...

Indiferent cum au scris, le rămân îndatorat celor care s-au aplecat cu mai multă stăruinţă asupra scrisului meu.

Am avut parte, în general, de o receptare calmă, fără stridenţe şi fără excese. Mi s-a spus, n-am ajuns să citesc, de o cronică injurioasă, aproape anonimă, a unui oarecare Alexandru Pleşcan, probabil pseudonim. Iar Ioan Milea, comentându-mi primele două cărţi, era în plin război antitextualist şi totul se subsuma acestei lupte.  Altfel, critica a fost atentă şi generoasă cu cărţile mele, în limitele unei circulaţii mai mult decât precare a cărţii, după decembrie  1989.

Până la apariţia cărţilor, s-au exprimat despre poezia mea diverşi scriitori, mai ales în urma unor lecturi în cenacluri literare sau după prezenţa în antologii de debut, la modă în deceniul al nouălea.

„Într-un interesant grupaj de versuri, intitulat Jocuri pentru oameni mari, în seara de 25 ianuarie a.c., Nicolae Băciuţ (student, anul I, Facultatea de Filologie din Cluj-Napoca) a dovedit un cert instinct poetic, cu multiple disponibilităţi. Tirania unor ecouri din Nichita Stănescu e frecventă, ca şi primejdia clişeului şi, deocamdată, nesiguranţa opţiunilor pentru o anume formulă. În acest sens, discuţiile au fost fructuoase (Dumitru T. Savu – analitic şi la obiect, Radu Săplăcan – ca de obicei, un spirit critic acut, şi poeţii Petru Romoşan şi Emil Hurezeanu), relevând o anume coerenţă a discursului liric, o remarcabilă inteligenţă artistică a poemelor.” – consemna M(ircea) V(aida) în Tribuna din 1 februarie 1979, după lectura în Cenaclul revistei.

În 1981, într-un interviu din revista studenţească Dialog, de la Iaşi, referindu-se la Festivalul Artei şi Creaţiei Studenţeşti, de la Suceava, Laurenţiu Ulici scria, între altele: „Însă numele câtorva dintre poeţii, prozatorii şi criticii premiaţi la Suceava, vor fi auzite, sunt convins, nu peste multă vreme. Mă gândesc în primul rând la poeţii Ion Mureşan şi Nicolae Băciuţ, de la Cluj-Napoca, Delia Străuţ şi Bogdan Ghiu, de la Bucureşti,…” După acelaşi eveniment de la Suceava, Ion Bogdan (Lefter) remarca într-un text din revista Amfiteatru nr. 5/ 1981: „Trăgând linie şi adunând, bilanţul momentului Suceava e cu totul favorabil: premiile au parafat frumoase afirmări personale, dar şi afirmarea, încă o dată, a promoţiei ’80. E semnificativ de altfel faptul că între premianţi s-au aflat mulţi reprezentanţi ai celor doi centri polarizatori ai acestei promoţii – Echinox-ul (Ion Mureşan, Nicolae Băciuţ, Klaus Schneider, Cristina Felea, Marius Lazăr, Andrei Zanca Sofalvi) şi Cenaclul de Luni din Bucureşti (Dan Goanţă, Delia Străuţ, Bogdan Ghiu, Doru Mareş, Ion Bogdan Lefter). „Scrie poemul ca şi cum tu ai fi poemul – iată un vers care poate mărturisi atitudinea faţă de artă, dar şi menirea ei în cetate, a poeziei. Autorul, Nicolae Băciuţ, e unul dintre acei poeţi afirmaţi în ultimii ani, distingându-se pregnant printr-o vocaţie a socialului. I se alătură, sub semnul aceleiaşi reflecţii grave, prin mijloace surprinzătoare prin plasticitatea şi capacitatea de sinteză, Andrei Zanca. Două nume din câteva, reprezentând, după opinia noastră, un mod poetic specific de a dialoga cu lumea.”, scria Platon Pardău, în Contemporanul din 11 iulie 1981.

Un grupaj de versuri din Suplimentul literar şi artistic al Scânteii tineretului, după lectura în şedinţa din 10 decembrie 1981, în Cenaclul „Confluenţe”, a fost însoţit de comentariile lui Lucian Vasiliu („Am ascultat în această seară doi autori a căror poezie se naşte în jurul bibliotecii: Nicolae Băciuţ se află în ea, I. G. Şeitan încă afară. Dacă Şeitan face o poezie explozivă, petardantă, Băciuţ scrie una cerebrală, ceremonioasă”), Victor Atanasiu („Putem spune de pe acum că Nicolae Băciuţ există ca poet. El are un timbru specific, are capacitatea de a prinde gestul renunţării, freamătul îndoielii, liniştea destinsă a coborârii. Dar poemele lui scad în timp. De aceea cred că genul scurt îl prinde cel mai bine”.), Florin Iaru („Impresionează la Nicolae Băciuţ viziunea ’monstruoasă’, cosmică a lumii. Există, în toate poemele, un tragism al emoţiei elaborate.”) şi Nicolae Ţone („Nicolae Băciuţ este un autor de mici giuvaere, identificabile în montura fiecărui poem. I-aş reproşa, totuşi, o notă artificială, înclinaţia de a privi poezia prin lupă. Corectivul acestei atitudini nu poate fi decât o implicare mai decisă în real”.)

         Tot în Suplimentul Scânteii tineretului, din 31 ianuarie 1982, un grupaj de versuri era însoţit de câteva Scrisori de acreditare, semnate Ion Pop, Ioan Adam, Marian Papahagi, Niculae Stoian şi Florin Mugur.

        Ion Pop: Reflecţia mereu reluată asupra poesisului, a relaţiei adesea dificile dintre creator şi propriul său discurs, mi se pare a fi preocuparea dominantă în versurile publicate până acum de Nicolae Băciuţ. „Ieşirea în stradă” a versului, „viaţa şi patimile poemului”, poemul pe care „nu l-am scris niciodată”, revin firesc într-o poezie aflată în plin proces de cristalizare. Ea atestă de pe acum o remarcabilă putere de invenţie metaforică, de conturare a unei atmosfere de notaţii adesea totale, uzând de o anume violenţă a concretului, menită să reprime, alături de comentariul ironic şi autoironic, pornirile sentimentale. Prin asemenea trăsături, scrisul lui Nicolae Băciuţ se vrea solidar cu al confraţilor de generaţie, în voinţa afirmată cu tenacitate de a surprinde pulsaţiile cele mai vii ale realului.

            Ioan Adam: O experienţă lirică dificilă şi riscantă îl atrage pe Nicolae Băciuţ. Poetului i s-a recunoscut (nu fără o notă de imputare) cerebralismul; n-ar trebui să deducem de aici că versurile ar fi uscate, nude, fără tensiunea secretă, dar viguroasă, a emoţiei. În realitate, deşi poeziile se subsumează unui „program”, destul de restrictiv în articulaţiile lui, pe geamul lor îngheţat rămâne – înscrisă într-un filigran subţire – drama. Este, fireşte, o dramă a expresiei, a căutării înfrigurate a verbului, ce se suprapune  exact pe idee, dar nu mai puţin o dramă existenţială exacerbată de aflarea minciunii din cuvinte. Etern „neterminat”, poemul ascunde şi deconspiră, totodată, o stare a spiritului activ, geografia sincopată, pudică, a sentimentului. Călătoria sintactică a lui Nicolae Băciuţ e demnă de cea mai vie atenţie.

            Marian Papahagi: „Să facem autopsia poeziei”, ne cere Nicolae Băciuţ într-un vers al său; îndemnul e pe jumătate ironic, iar tânărul poet îi dă urmare cel dintâi, desfăcând coaja cuvintelor, punându-le apoi să se îmbine în fel şi chip, ascultându-le sunetul astfel împerecheat, minunându-se şi perseverând. Ceea ce poate să pară joc devine cu vremea ceea ce era de la început: o căutare a expresiei proprii, a unui drum – cum se spune – dar care să nu fie numai o înşelătoare potecă terminată printre (fie ele şi poetice) bălării, ci o cale spre poezie. (Nicolae Băciuţ are o calmă încredere în sine şi în scrisul său: îşi pregăteşte, am spune, pas cu pas, o carte pe care, deocamdată, cu înţelepciune, o mai amână. Între timp face de toate: ia interviuri, scrie recenzii şi interpretări de poezie clasică şi modernă, participă la festivaluri, ia şi, mai nou, înmânează premii, e secretar responsabil de redacţie al unei reviste care îi dă destul de furcă, învaţă, călătoreşte. Toate aceste lucruri care nu sunt poezie sunt tot atâtea moduri indirecte – între cuminţenie şi imprevizibilitate, de a căuta, de a provoca, de a stimula sau inventa. (…) Nu ştiu dacă Nicolae Băciuţ are nevoie de îndemn: să-i acordăm, mai degrabă, nu bunăvoinţa, ci încrederea, speranţa noastră; (asemenea celorlalţi tovarăşi de generaţie pe care tânărul poet i-a reunit acum vreo doi ani şi mai bine într-o anchetă – care n-a trecut neobservată şi a stârnit chiar polemici – ele i se cuvin pentru ca să poată să-şi câştige, singur, „dreptul la timp”).

 Nicolae BĂCIUŢ

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)