|
SIGISMUND
DUMA:
RESURSELE CRUSTALE MONDIALE
EDITURA
PRESA UNIVERSITARĂ CLUJEANĂ, 2008
Eugen EVU
Moto:
Iar ca
sentiment un cristal…
Impetuos şi laborios,
profesorul universitar Sigismund Duma, decanul Facultăţii de Ecologie
din Deva-Hunedoara, continuă cu acest masiv tratat opera unui
cercetător şi a unui filosof practician, cum l-am denumit într-o altă
consemnare. Amintind două anterioare opere, „Geo-ecologie” (Editura
Dacia, 2000, 520 pagini) şi „Resursele şi mediul” (Editura Universitară
Bucureşti, 2006, 550 pagini) - Sigismund Duma etalează o inepuizabilă,
crescândă, uluitoare, vastă şi vizionară Panoramă a Tezaurului mondial
de resurse crustale. Uneori, lectura ne induce parcă o vrajă a
„magiei cunoaşterii” modern-sacerdotale, dacă vreţi alchimistice, în
mod sigur revelatorii şi în dimensiunea cunoaşterii esoterice, dar şi
metafizice aduse în spectrul cartezian. Ca operă ştiinţifică, lucrarea
se împlineşte implicit epopeic - poematic - rod al unui geniu de
plurisemiotician.
Ca şi în precedentele tomuri,
primite şi elogiate în mediile universitare din ţară şi din lume, acest
prodigios om de ştiinţă ne dăruie o extraordinară comoară de cunoaştere
a zonelor tulburătoare şi sub imperativul superior al problemelor
vitale pentru umanitatea actuală: salvarea resurselor energetice
terestre, inestimabile însă şi acestea cândva epuizabile, în sensul
cunoaşterii lor estimative şi a valorificării în folosul omenirii.
Consideraţiile ştiinţifice
ale autorului, paralele celor strict tehnico-economice sunt de
virtuozitate şi relevă o mare conştiinţă ecologică românească - corelată
splendid şi interconectată generos - clarvizionar, la cea mondială.
Domeniul resurselor crustale energetice, al celor minerale, precum şi
rocilor utile, pietrelor preţioase este impecabil actualizat, glossat şi
comentat din perspectiva unui hiper - lucid om de ştiinţă - dar şi rar
comparabil simţitor al vastei problematici abordate sistematic şi
coerent. Departe de o atitudine panicard-alarmistă, profesorul Sigismund
Duma este în ascendenţă port-drapelul unei idei generice-directoare de
înaltă nobleţe şi responsabilitate empatică: cea a Condiţiei Umane
vis-a-vis de natură, de ambient, de paradeigma terestră actuală şi
imediat viitoare in genere.
Întregul travaliu elaborativ
al lui Sigismund Duma este focalizat inclusiv filosofic, cu o specială
propensiune spre patosul avocatului culturii şi civilizaţiei într-un
cosmos vizionat şi resimţit ca entitate omniprezentă în misterul
providenţei, a Inteligenţei ubicue în ecuaţia eco-interconectiunii
Viului activ. Cumva profesorul îşi etalează viziunea globală aidoma
unui gigantic Cristal cu infinite faţete şi oglindiri mirifice: este
clarviziunea minţii incorporate ca principiu ordonator subtil de
profunzime – dar şi reflectat în cerul Cunoaşterii şi Existenţei în
Acord armonic – simfonic cu regnurile: prin ceea că Omul însuşi este
zidit liber şi paradoxal captiv în CRIST-a-LOGOSUL LUMII prin lumina
soarelui, dar şi a cugetului: unul deopotrivă sinergetic şi dramatic…
energofagic!
Problema - axiologic
redefinind – este, conchidem, Mensura: vechiul deziderat / Sentinţă de
la Delfi - Meden Agan, nimic fără măsură. In extenso. Evident,
translaţia depăşeşte limita esoterică şi face re-ligio (legătura
rezonantă) cu echilibrul universal.
Tratatul este precedat de
scurte sumare în engleză şi franceză, evident el fiind destinat
bibliotecilor universitare cu predilecţie utilitară. Ireproşabil
ilustrată, conţinând hărţi ale zăcămintelor şi arealelor de pe tot
globul ale uriaşelor resurse crustale, cartea întregeşte o operă ultra -
necesară generaţiilor nou - venite, întru conştientizarea şi implicarea
activă, performantă, în domeniul acesta vast, care priveşte în fond
însăşi supravieţuirea umană şi conştientizarea lumii asupra marilor teme
pe care le confruntă în istorie şi în devenirea spirituală a Umanului.
Oricare dintre marile depozite culturale din lume merită a se
instrumenta cu o atare contribuţie. Îmi permit să exclam- suspinând - la
această carte versul lui Odysseas Elytis: „Iar ca sentiment – un
cristal”.
Eugen EVU
Hunedoara
22 iunie
2008
|
Comentarii de la cititori |
|