Cultul Inimii Neprihănite a Sfintei Fecioare Maria

Prin rugăciune - în cadrul Reuniunii Mariane

Marie Hetco

            Am fost elevă în clasa a III-a primară când am intrat împreună cu alţi copii, tineri şi adulţi - în reuniunea mariană a credincioşilor parohiei greco-catolice din localitatea unde părinţii mei erau dascălii satului.

            Atunci am primit prima carte personală de rugăciuni, primul meu rozar -  de la părintele Eugen Pantea -  care la percepţia mea de atunci, era modelul meu de preot - fiindcă era prezent în viaţa activă a bisericii, a locuitorilor, fără a neglija copii şi tineretul. Îi port şi azi admiraţia, gândurile, respectul şi aprecierea pentru ce a format în mine: premizele conturului spiritual al vieţii mele, pe care l-am dezvoltat şi format, ca acum la vârsta a III-a să am atitudinea creştină care priveşte viitorul sufletului meu: speranţa mântuirii mele.

            Fac parte din generaţia copiilor rupţi brusc şi dureros de formarea lor spirituală şi continuitatea vieţii religioase, prin desfiinţarea Bisericii Române Unite cu Roma prin Decretul comunist nr. 358/01.12.1948; de arestarea tatălui meu care s-a opus trecerii familiei noastre la ortodoxie, nesemnând-o; de prădarea bisericii satului, de distrugerea sfintelor ei odoare: cărţile şi tablourile cu Calea Crucii.

            În 25.03.1993, de sărbătoarea Bunei Vestiri, am fost primită în prima reuniune mariană, reînfiinţată în eparhia de Oradea, de P.S. de sfântă amintire, episcopul Vasile Hossu. Reluam după 17 ani de întrerupere - cultul Preacuratei Fecioare Maria, activând împreună cu d-na Otilia Bălaş - preşedinta Reuniunii Mariane “Neprihănira Zămislire” - până în anul 2003, când o stare gravă a sănătăţii mele - imposibilitatea de a umbla -  a creat situaţia de a mă retrage din activitatea de secretară a reuniunii mariane, continuând a scrie şi a publica uneori în revistele “Vestitorul Unirii” şi “Calea Desăvârşirii” articole pe care mi le propunea preşedinta reuniunii mariane, prof. D-na Otilia Bălaş.

            Perioada acestor 10 ani (1993-2003) de lumină, de creştere spirituală - a reprezentat idealul şi plinătatea vieţii mele, reazimul meu moral, evlavia rugăciunilor mele şi puterea de a-mi purta cu recunoştinţă şi mai uşor Crucea pe care mi-a dat-o Domnul - ca suferindă şi văduvă prin moartea soţului meu.

            Ca fiică de preot - prin educaţia creştină primită în familia ei, informaţia, formaţia şi cultura dobândite ca profesoară, d-na Otilia Bălaş - în toate demersurile sale ca preşedintă a reuniunii mariane, a urmărit aspectul formativ al cultului marian: educarea şi înălţarea sentimentului de iubire pentru Fecioara Maria - Mama lui Isus, mama, slujitoarea, susţinătoarea şi protectoarea fiilor lumii.

            Diversitatea temelor, a conţinutului fiecărei întâlniri lunare a reuniunii mariane, aici, în Parohia greco-catolică, nr. 1 din Oradea, a fost de formare creştină a marianiştilor, pentru a dobândi calităţile vieţii spirituale ale omului care conştientizează virtuţile creştine, prin ansamblul comportamentului său şi al practicării vieţii religioase.

            Mă refer mai cuprinzător acum la importanţa rugăciunii în viaţa unui marianist, temă frecvent tratată în diferite modalităţi în cadrul reuniunii mariane. Am arătat că întreaga noastră viaţă spiritual creştină se compune din rugăciune; că a pătrunde în profunzimile vieţii spirituale înseamnă a aprofunda rugăciunea. Singura cale către Dumnezeu, către Preacurata, este rugăciunea. Singură ea este esenţa vieţii; rugăciunea trebuie să ne însoţească, să ne umple fiecare zi, întreaga viaţă, devenind o rugăciune continuă.

            Izvorul rugăciunii este căutarea şi apropierea noastră de Dumnezeu, este dorinţa prezenţei lui Dumnezeu în viaţa noastră, iar scopul întregii noastre vieţi a tuturor rugăciunilor noastre, este mântuirea sufletului.

            Există multe feluri de a ne ruga: în suferinţe, în greutăţi, trăim rugăciunea pe care o strigăm cerului - cu Isus în inimile noastre - cerându-i ajutorul de care avem nevoie; există rugăciunea meditativă: calea Crucii, Sf. Rozariu, Sf. Evanghelii, Adoraţiile către Inima lui Isus, ale Neprihănitei Fecioare Maria, precum şi rugăciunea prin care ne împărtăşim spiritual; dar cel mai important este ca prin fiecare rugăciune să ne unim cu Cuvântul Divin, să semănăm în noi Cuvântul Divin pentru a trăi cu el.

            Ca marianişti şi credincioşi catolici, ne rugăm zilnic Sf. Rozariu. Am deprins meditarea fiecărui mister cuprins în rozariul de bucurie, de durere, de lumină şi de mărire. Această rugăciune atât de dragă Preacuratei şi pe care Ea ne-o recomandă în apariţiile sale - prin mesajele ei - este o rugăciune simplă, la îndemâna fiecărui creştin care cunoaşte rugăciunile de bază: Crezul, Tatăl nostru şi Născătoarea. Sensul acestei rugăciuni este apropierea de misterele vieţii lui Isus, ale Mariei, sunt misterele mântuirii noastre prin care Mama noastră cerească vrea să ne conducă la Isus, Domnul şi Dumnezeul nostru. Am înţeles şi practicat Sf. Rozaiu, care fiind o rugăciune biblică, meditativă, nu poate fi bine meditat dacă nu cunoaştem Biblia. Preacurata ne cere să ne rugăm Sf. Rozaiu pentru că doreşte să avem o viaţă cu Domnul, nu numai un cuvânt pentru Domnul, ci prin rugăciunea noastră să avem un îndemn concret pentru viaţa noastră proprie.

            Ca să nu rămână o simplă rugăciune a buzelor, rozariul cere meditarea misterelor propuse de Sf. Biserică şi prin mijlocirea Sf. Fecioare Maria  - să aibă loc convertirea noastră, adică o schimbare totală: o rugăciune a inimii, având puterea iubirii, a iertării, a ajutorării, bucuria rostirii în comun în Biserică, în familie, individual a rugăciunii; înţelegerea mesajului Sf. Cruci, purtându-ne Crucea - de care nimeni nu este scutit, dar să avem încrederea că Domnul, ne va da şi puterea de a o purta.

            Prin cultul Preacuratei Fecioare Maria - întreţinut, dezvoltat, educat, practicat - prin mijlocirea activităţii reuniunii mariane, convertirea la credinţă a marianistelor, se vede în viaţa bisericilor greco-catolice din Oradea în marele număr de credincioşi care participă la sfintele Liturghii ale fiecărei zile şi primesc Sf. Euharistie, participă la toate sfintele devoţiuni, atât de frecvente în biserica noastră şi, toate aceste rugăciuni sunt o parte importantă a vieţii noastre, iar viaţa noastră este o continuă rugăciune şi o consfinţire la Inima Sfântă a lui Isus, la Inima Neprihănită a Fecioarei Maria.

Oradea,  15.10.2009

Marie Hetco

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com