|
CÂND CHIPUL DEVINE ICOANĂ.
RITUL BEATIFICĂRII PAPEI IOAN PAUL AL II-LEA
Cezarina Adamescu, Agero
Motto:
"Pe trotuarul strâmt al lumii, sunt un
călător care îţi ţine privirea îndreptată mereu spre chipul tău, Isuse!"
Papa Ioan Paul al II-lea-
Dincolo de orice eveniment monden la care participă sute
de mii de oameni şi mii de jurnalişti din toate ţările, dincolo de toate
ceremoniile regeşti fastuoase, de nunţi, botezuri, divorţuri ale pseudo
vipurilor iviţi peste noapte, care ţin trează atenţia mediei, dincolo de
petrecerile la iarbă verde cu mititei şi bere - cu maneluţe şi ţopăieli
pe asudatelea şi pe surzitelea, în stil caragialianesc, ori de
show-urile din cluburile de noapte unde tinerii stau cu ochii agăţaţi la
mişcările obscene ale animatoarelor, există evenimente creştine unice,
care îţi pot marca definitiv existenţa. Ele rămân încrustate în scoarţa
inimii, chiar dacă se desfăşoară discret, într-o ordine desăvârşită, cu
multă pietate şi smerenie creştină.
Deşi ar fi putut fi eclipsat de
sărbătoarea muncii, de celelalte evenimente la care dau buzna mulţimile,
Ritul Beatificării Papei Ioan Paul al II-lea, de fericită şi pioasă
amintire, nu se poate să nu-ţi mişte fibrele cugetului. Un papă al
creştinătăţii la răscrucea mileniilor. Un papă pentru două milenii. A
cărui imagine, cu braţele deschise, îmbrăţişând Universul şi toate
făpturile lui, este însemnată de Duh cu porumbelul alb care i se aşează
ba pe creştet, ba pe umerii care duc povara lumii.
Un papă ale cărui prime cuvinte la
balconul unde s-a anunţat începutul pontificatului său, de aproape 27 de
ani, au fost: "Nu vă fie teamă! Deschideţi larg porţile lui
Cristos!"
"Non avete paura" - este
îndemnul de căpătâi pe care credincioşii l-au ascultat cu emoţie în acel
octombrie 1978, când un cardinal elector a anunţat solemn, "Habemus
Papa!" - după ce fumul alb s-a înălţat de pe Bazilica San Pietro -
şi el ca un semn miraculos - către Tatăl.
Pentru mine personal, aceasta va
rămâne imaginea fundamentală a Pontifului iubit la vederea căruia,
tresăltam de bucurie şi emoţie.
Scriam odinioară: Am
văzut un papă fericit! - când îl privisem atent pe Suveranul Pontif
pe câmpul de la Tor Vergata, în faţa a peste 2 milioane de tineri din
lumea întreagă, adunaţi acolo pentru a celebra Ziua Mondială a
Tineretului Creştin, în Anno Domini 2000, Anul Sfânt. Un ocean de tineri
ovaţionând un om. Şi Suveranul Pontif, cântând, dansând, fluturându-şi
mâinile în ritumul muzicii, alături de tineri şi copii. Atunci, cu
adevărat, chipul său iradia o fericire, o încredere şi o speranţă
nemărginite în viitorul creştinismului, dat pe mâna unor tineri curaţi
şi frumoşi sufleteşte. Cuprindea lumea într-o privire. Într-o
îmbrăţişare, sub aripile larg deschise ale porumbelului alb întruchipând
Sfântul Spirit. Acesta era Papa Anului 2000 care îi îndemnase pe
creştini: "Să trecem pragul speranţei".
Armindeni. Sărbătoare de spirit creştin. Duminica
Divinei Milostiviri. Ziua când începe Luna Mariană şi Litania Lauretană
se cântă în cinstea Fecioarei Născătoare de Dumnezeu, în toate
bisericile catolice din lume.
Încă de la început, Papa Ioan Paul al II-lea şi-a pus şi
persoana şi pontificatul sub oblăduirea Fecioarei Preacurate, sub
deviza TOTUS TUUM - Cu totul al tău. Şi până la sfârşit, nu s-a
dezminţit.
În această zi de primăvară îndelung
aşteptată, mi-am propus să nu-mi caut cuvintele. Nu le chem, nu le
alung. Doar le primesc în căuşul de sine, aşa cum se îndură ele să vină.
În parohia noastră, preotul celebrant aminteşte faptul că
acum 16 ani, a fost sfinţit episcop P.S. Petru Gherghel, al Diecezei de
Iaşi, de care aparţin şi eu, prin mila lui Dumnezeu şi mijlocirea
sfinţilor. Aşadar, asist cu inima în freamăt, la sărbătoarea creştină
parohială, diecezană, naţională, mondială.
Este ziua, aşa cum am amintit, a
ridicării la cinstea altarelor a primului Papă polonez din istoria
creştinismului. Şi alt fapt fără precedent: această ceremonie este
celebrată de succesorul său, Papa Benedict al XVI-lea, după cinci ani şi
şapte luni de la trecerea predecesorului la cele veşnice.
Un scurt istoric al Cauzei de
beatificare a avut ca temei următoarele fapte:
"Pe 30 martie 2005, Ioan Paul al
II-ea apare la fereastra din Piaţa Sfântului Petru pentru puţin timp. A
încercat să vorbească, dar fără a reuşi. Aceasta a fost ultima dată când
şi-a făcut apariţia în public, înainte de a trece la Tatăl, pe 2 aprilie
2005. Era prima sâmbătă a lunii şi Primele Vespere ale sărbătorii
Divinei Milostiviri pe care el însuşi o instituise în anul 2000.
Pontificatul lui Ioan Paul al
II-lea, care se întinde pe un arc de timp de 26 de ani, 5 luni şi 17
zile este al treilea ca durată în istoria Bisericii Catolice, după
pontificatul Sfântului Petru şi cel al Papei Pius al IX-lea (31 de ani
şi 7 luni).
Printr-o derogare papală de la norma
în vigoare, ce impune un termen de aşteptare de cinci ani de la deces,
cauza de beatificare şi canonizare a fost deschisă pe data de 28 iunie
2005 de cardinalul Camillo Ruini.
Pe 19 decembrie 2009, Papa Benedict
al XVI-lea a semnat un decret prin care predecesorul său a fost declarat
"venerabil". Această excepţie se explică prin "reputaţia impunătoare de
sfânt de care se bucura Papa Ioan Paul al II-lea în timpul vieţii, în
momentul morţii sale şi după moartea sa", se afirmă într-un comunicat
emis de Vatican.
Pe 14 ianuarie 2011, papa Benedict
al XVI-lea promulghează un decret care atribuie un miracol înfăptuit
prin mijlocirea lui Ioan Paul al II-lea. Vorbind despre miracol,
Cardinalul Angelo Amato, prefect al Congregaţiei Cauzelor Sfinţilor,
afirmă că este vorba de vindecarea sorei franceze Marie Simon Pierre
Normand, care suferea de Parkinson. Călugăriţa, după moartea Papei Ioan
Paul al II-lea, i-a cerut lui Dumnezeu vindecarea prin mijlocirea lui
Karol Wojtyla. În dimineaţa de 3 iunie 2005, durerile îi dispăruseră şi
nu mai simţea nici o înţepenire în articulaţii. Era solemnitatea
Preasfintei Inimi a lui Isus. Sora Marie a întrerupt imediat
tratamentele şi a mers la medicul curant care a constatat vindecarea." ("Papa
Ioan Paul al II-lea, Nu vă fie teamă! Deschideţi larg porţile lui
Cristos!" din colecţia: "Viaţă şi rugăciune" a Editurii Pauline,
Bucureşti, 2011).
Papa polaco. Un Papă care a făurit
istoria ultimelor decenii ale veacului XX.
Un Papă cât o Istorie, care şi-a realizat de-a lungul
pontificatului său, adevărata biografie. Istoria unui Papă care a vestit
în întreaga lume Evanghelia lui Isus şi a propus-o ca normă de viaţă
tuturor creştinilor ce se pregăteau să treacă pragul noului mileniu.
Un Papă în care s-au împlinit Fericirile christice
propovăduite pe Munte de către Învăţător, adevăratul şi Noul Cod de
Legi, având drept punct central de convergenţă, Iubirea, Legea de har a
iubirii, deasupra deasuprelor legii.
Un Papă care a stârnit valuri-valuri de simpatie
spontană sau statornică, imense averse de dragoste şi tandreţe, dovezi
clare ale Iubirii şi Milostivirii divine. Care înmuia inimile duşmanilor
cu o privire, cu o rugăciune, cu un gest de smerenie şi omenie.
Ali Agca atentatorul la viaţa Papei în 13 mai 1981, a
primit mai târziu iertarea papei în celula în care era întemniţat. A
primit sărutul părintesc al păcii şi al iertării faţă de gestul său
nelegiuit de a curma viaţa Suveranului.
El poate fi socotit aidoma tâlharului cel bun de pe
cruce căruia Mântuitorul i-a făgăduit: "Adevărat, adevărat îţi spun,
chiar Astăzi vei fi cu mine în Rai." Fără amânări, fără tergiversări
inutile. Astăzi. Un simplu gest de pocăinţă poate câştiga Veşnicia.
Gestul său - nu e doar simbolic - să arate lumii
generozitatea şi bunătatea unei persoane, dar şi cum trebuie să-i iertăm
pe duşmanii noştri, din toată inima, aşa cum şi Dumnezeu ne iartă, dar
şi faptul că orice greşeală poate fi iertată, dacă e recunoscută şi
penitentul manifestă semne de pocăinţă şi propunere, de a nu mai
persista în greşeală.
Astăzi e şi Duminica Albă. Conform Tradiţiei, se numeşte
astfel deoarece, neofiţii care erau botezaţi în noaptea de Paşti erau
înveşmântaţi în haine albe, timp de o săptămână până în Duminica Tomii.
Astăzi este ziua depunerii albei, ca aceştia să intre în rândul
Poporului ales al lui Dumnezeu.
Suntem creştini dacă sufletul este îmbrăcat în haină albă.
Iată o temă de meditat.
"Îmbrăcaţi haină albă şi scrieţi dimineaţa" -
spunea poetul leton Imants Ziedonnis în "Epifaniile" sale.
Să ne îmbrăcăm sufletele în haina albă pentru a-l cinsti pe
Papa Ioan Paul al II-lea- astăzi ridicat la cinstea altarelor după o
viaţă de mărturie creştină. Şi să ne bucurăm. Fiindcă ne-am mai câştigat
un prieten în Cer. Un prieten fidel care ne cuprinde generos în braţele
iubirii sale, larg deschise, spunându-ne: "Nu vă temeţi!" la fel cum
Isus Cristos, acum două mii de ani le spunea mulţimilor: "Nu vă temeţi!
Eu am cucerit lumea!"
Începând cu această zi, fostul Suveran Pontif va intra în
rândul fericiţilor din Ceruri, va fi cuprins în Litania tuturor
sfinţilor în cadrul Liturgiei euharistice de rit romano-catolic şi
greco-catolic. O zi cu lună plină. O zi cu lună nouă după precizările
astrologilor. O zi fastă - din punct de vedere creştinesc, fiindcă e
Ziua Îndurării lui Dumnezeu faţă de creaţia Sa.
Astăzi şi-a primit cununa de învingător, locul binemeritat
pentru care şi-a dedicat viaţa.
Tot în această zi este şi Ziua Tineretului Catolic. În
diferite localităţi, se adună tineri din întreaga lume ducând în
pelerinaj Crucea lui Isus Cristos. A devenit o tradiţie ca anual,
tinerii să-şi manifeste astfel, mărturisirea lor de credinţă şi iubire
faţă de Isus Cristos şi faţă de Biserica Catolică.
Şi tot cu această zi, începe luna dedicată Fecioarei Maria,
Luna Mariană, în care Litania Lauretană se cântă în fiecare zi la ceas
de vecernii, în cadrul Recitativului de Rozariu.
Maica Domnului se bucură pentru fiul ei predilect, Papa Ioan
Paul al II-lea care şi-a pus pontificatul său sub ocrotirea Fecioarei,
cu deviza, aşa cum am mai spus: "Totus Tuus".
Este pentru prima dată în istorie când un Suveran Pontif îl
beatifică pe predecesorul său. La Liturghia solemnă de beatificare
participă cca. 80.000 de polonezi şi aproximativ 1000 de români sosiţi
acolo special. Alături de alte sute de mii de credincioşi din toate
colţurile lumii. Ca un Omagiu supreme pentru cel mai iubit Papă din
timpurile noastre. O bogăţie de haruri revărsate asupra României, ţară
de care Suveranul Pontif era profund ataşat, fiind prima ţară majoritar
ortodoxă pe care a vizitat-o şi pe care Fericitul Ioan Paul al II-lea,
Papă, spiritual european şi chiar global o iubea, o respecta, numind-o
"Grădina Maicii Domnului” - şi i-a călcat ţărâna în 7-9 mai 1999 - zi
devenită memorabilă pentru români.
Crezul Papei Ioan Paul al II-lea a fost: "Ut unum sint" care
a dat şi titlul unei enciclici ce propunea principiile aduse la zi, ale
refacerii Unităţii creştine, distrusă în mod nefast, cu o mie de ani în
urmă, din ambiţii omeneşti, moment cunoscut în Istoria Creştinismului
drept Marea Schismă din 1054 d.Ch.
Papa Ioan Paul al II-lea a abordat teme extrem de sensibile
în Enciclicile date, cum ar fi aceea a rolului primatului papal. A avut
curajul şi responsabilitatea unor cuvinte şi fapte fără precedent în
istoria papalităţii, o deschidere spectaculoasă spre lume, a cerut
iertare în numele Istoriei pentru erorile comise în cel de-al II-lea
război mondial împotriva evreilor, a vizitat Ţara Sfântă, s-a rugat la
Zidul Plângerii, a depus propria sa rugăciune într-o despărţitură a
Zidului. S-a situat în unele cazuri, la graniţa unor reguli pentru a
debloca unele situaţii conflictuale. Nu s-a dezis de trecut. A fost o
persoană deschisă complet către valorile lumii actuale, dar în acelaşi
timp, faţă de trecut.
În 23 iunie 1996 împreună cu Helmut Kohl a intrat pe Poarta
Brandeburgului. Cuvintele sale au rămas memorabile, referitor la acest
moment de reconciliere: "În acest moment s-a încheiat cel de-al doilea
război mondial!"
Să nu uităm că Polonia a fost crunt lovită de război,
Varşovia aproape rasă de pe suprafaţa pământului.
S-a putut constata că în ziua beatificării pontifului Ioan
Paul al II-lea, toate căile duceau spre Roma. "Isuse, am încredere în
tine!"scria pe imensele postere-icoane având ca reprezentare sacră
imaginea lui Isus în viziunea călugăriţei poloneze Faustina Kowalska,
declarată Fericită chiar de Papa Ioan Paul al II-lea, cu zece ani în
urmă, tot în Solemnitatea Divinei Milostiviri.
"Tresăltaţi în Dumnezeu, puterea noastră" a fost antifonul
din Psalm la intrarea Papei Benedict al XVI-lea prin mulţime, cu
papa-mobilul său.
În atmosfera solemnă, dar plină de speranţă şi bucurie, în
cadrul Ritului Beatificării, Cardinalul Camillo Ruini a introdus Cauza
de beatificare – eminenţa sa fiind cardinalul vicar al Papei Ioan Paul
al II-lea, timp de 17 ani. El a introdus cauza la Roma, la Congregaţia
pentru Cauza Sfinţilor, unde Papa a slujit până în ultima clipă a vieţii
sale, imediat după ridicarea Papei la ceruri, adică în 28 mai 2006.
Cauza de beatificare are drept componente principale:
-Ritualul penitenţial;
-O Cerere - formulată de episcopul Diecezei respective, în
cazul acesta, de Episcopul Romei.
-Cercetarea şi acceptarea validităţii cauzei;
-Positio - o scurtă biografie a celui ce urmează a fi
beatificat, care are drept argumente faptul că viitorul sfânt a trăit în
mod eroic credinţa; şi-a formulat-o şi a trăit-o în beneficiul credinţei
şi nu doar în beneficiul său;
- Un proces - o cauză (în termeni juridici) în care se
demonstrează eroicitatea unei persoane;
-Mărturia unor miraculaţi;
-Decretum supervirtutibus;
Postulatorul principal al cauzei beatificării selectează una din
minuni şi le propune spre analiză.
Punctul culminant al ceremoniei este citirea de către Suveranul
Pontif în funcţiune, a Decretului de beatificare şi declararea solemnă
de FERICIT, respectiv, de SFÂNT, în cadrul unei alte ceremonii, dacă se
mai îndeplinesc unele condiţii: cel puţin încă un miracol săvârşit de
cel în cauză.
Sfinţenia începe încă de la Botez, se desfăşoară toată viaţa şi
se încununează după moarte.
Primul gând personal: nu suntem vrednici de o asemenea graţie
divină, să fim contemporani cu sfinţii, să asistăm la beatificarea lor.
O menţiune importantă: la această ceremonie va fi purtată în
procesiune o relicvă cu câteva picături din sângele Papei Ioan Paul al
II-lea - care nu s-a coagulat.
Relicva se află într-o fiolă, în relicvarul special montat - cu
ramuri de măslin în jur, într-un aranjament cu un design deosebit.
Papa Ioan Paul al II-lea a fost un om al mass-mediei, iubit de
jurnalişti, intens mediatizat. Frumuseţea lui venea din interior şi se
răspândea instantaneu. El avea puterea de a electriza mulţimile. În
preajma lui nimeni nu putea rămâne pasiv. Personal am experimentat
această stare de fervoare şi pietate creştină cu prilejul audienţei
generale acordate credincioşilor români în luna mai 2000, la pelerinajul
sfânt.
Pe timpul ritualului, Schola Cantorum - Corul Capelei Sixtine
intonează imnul "Jubilate Deo!" Cu adevărat Dumnezeu se bucură şi
jubilează, iar îngerii cântă în ceruri, la primirea unui nou sfânt:
Aceasta este şi dorinţa lui Dumnezeu: sfinţirea voastră!
Cardinalul Vallini - vicar general al Papei Benedict al XVI-lea
rosteşte solemn cererea: "Cer beatificarea slujitorului lui Dumnezeu
Carol Iosif Wojtyla”.
Un scurt Memento este citit de Postulatorul principal, în
cuvinte simple, dar emoţionante, care ating sufletele celor prezenţi,
dar şi celor care văd şi aud prin intermediul mediei.
Experienţa sa în mijlocul muncitorilor la o carieră de piatră
ce aparţinea unei fabrici chimice este covârşitoare şi îi va sluji mai
târziu tânărului Karol. Poate că nu întâmplător (la Dumnezeu nimic nu e
întâmplător) Papa e beatificat în ziua Sfântului Iosif Muncitorul, Iosif
Teslarul, cel care şi-a câştigat existenţa sa şi a Preasfintei sale
Familii, din munca mâinilor, cu rindeaua şi tesla. Îl regăsim apoi în
calitate de lider al tinerilor, apoi, la 1 noiembrie 1946
consacrat preot în capela Arhiepiscopiei din Cracovia.
Apoi, în calitate de călăuză spirituală, într-o scurtă
experienţă pastorală într-un sat, în calitate de vicar. "Aici acordă o
atenţie deosebită tinerilor, cărora le ţine conferinţe pe teme legate de
existenţa lui Dumnezeu, de spiritualitatea sufletului uman, dar şi
cursuri de formare la viaţa de cuplu şi de familie" - cităm din broşura
"Papa Ioan Paul al II-lea", apărută la Editura Pauline,
2011.
În 1954, Karol devine profesor la Seminarul din Cracovia şi
la Universitatea Catolică din Lublin, urmând ca în 1958, la vâsta de 38
de ani, să fie consacrat episcop auxiliar al arhiepiscopului Baziak, la
Cracovia, iar în 1962, în urma morţii arhiepiscopului, Karol este ales
vicar capitular, participând astfel la cele patru sesiuni ale
Conciliului Vatican II (între anii 1962 şi 1965).
Urmează numirea sa ca arhiepiscop de Cracovia, de către Papa
Paul al VI-lea, iar în 26 iulie 1967 este creat cardinal.
Un drum luminos, o ascensiune rapidă, o energie ieşită din
comun, calităţi cu totul excepţinale, o vocaţie certă şi o dăruire
totală cauzei lui Dumnezeu.
Dacă ar fi să-l numesc cumva pe Papa Ioan Paul al II-lea,
l-aş numi Suveranul inimii creştine, Suveranul Păcii şi al Concilierii
cu Dumnezeu şi cu oamenii, un semn divin al Iubirii lui Dumnezeu faţă de
omenire. Un Papă aştreptat şi dorit de Biserică. Un Om providenţial.
O ordine şi organizare desăvârşită s-au făcut văzute la
această ceremonie solemnă, deşi mulţimile de credincioşi inundau
arterele secundare din apropierea Pieţei San Pietro. Surse din Media
relatau că "la intrările din Via della Conciliazione, artera care duce
spre piaţa din faţa Bazilicii San Pietro, oamenii aşteptau cu răbdare să
poată avansa, strânşi unul lângă altul. În mulţime se află numeroşi
polonezi, cu steaguri, alături de persoane din circa o sută de ţări, în
majoritate europeni, dar şi mulţi preoţi, călugări şi călugăriţe. Un
număr de 87 de delegaţii sunt aşteptate să asiste la ceremonia de
beatificare".
În sfîrşit, formula de beatificare este rostită de Papa
Benedict al XVI-lea.
O tapiserie cu chipul papei polonez va fi dezvăluită pe
bazilică, iar credincioşilor le va fi prezentată o fiolă cu sângele
fostului papă. El va fi amintit ca fericit în ziua de 22 octombrie a
fiecărui an.
Procesul va continua până la canonizare. El este beatificat
cu numele: "Fericitul Ioan Paul al II-lea, Papă".
Se intonează Psalmul responsorial 117:
"Lăudaţi pe Domnul pentru că este bun
Veşnică este îndurarea lui.
Să spună Israel că este bun -
Veşnică este îndurarea lui;
Să spună Casa lui Aaron că este bun
Veşnică este îndurarea lui.
Să spună toţi cei care se tem de Domnul
Veşnică este îndurarea lui.
Lăudaţi pe Domnul pentru că este bun
Veşnică este îndurarea lui"
Domnul este tăria şi lauda mea
Lui în datorez puterea mea.
Piatra pe care au aruncat-o zidarii
A ajuns în capul unghiului.
Domnul a făcut acest lucru
Şi este minunat în ochii noştri.
Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul
Să ne bucurăm şi să ne veselim întrînsa”.
În cadrul Liturgiei Cuvântului, Lectura a II-a este din
Prima Scrisoare a Sfântului Apostol Petru.
Urmează Secvenţa Pascală interpretată de Schola Cantorum -
este o Cântare la care participă şi credincioşii. Ideea principală este
cea a Învierii: "Stăpânul vieţii a murit, dar acum este viu şi domneşte.
Spune-ne, Maria Magdalena, ce ai văzut pe cale? L-am văzut pe Domnul şi
Învăţătorul nostru".
Sfânta Evanghelie este purtată în procesiune solemnă
simbolinzându-l pe Cristos care străbate Timpul şi Spaţiile.
Pericopa Evanghelică este din Sfântul Apostol Ioan şi se
referă la momentul când ucenicii se aflau în Cenacol şi Isus apărând
instantaneu, le-a spus: "Pacea să fie cu voi!" Le-a arătat rănile din
mâini şi din coastă. Apoi i-a trimis să propovăduiască Evanghelia. A
suflat Duh Sfânt peste ei investindu-i cu puterea de a lega şi dezlega
tot ce se află pe pământ şi în cer. Sosirea apostolului Toma şi
experimentarea credinţei sale prin punerea degetului în coastă, conţine
şi prima mărturisire de credinţă a unui apostol de după Înviere: "Domnul
meu şi Dumnezeul meu!" - formulă uzitată în Liturgie în momentul
culminant al Consacrării Pâinii şi Vinului. Se reliefează chintesenţa
credinţei creştine: A crede fără a vedea - subliniată de Isus Cristos
care îi spune apostolului Toma: “Fericit eşti tu Toma fiindcă ai
crezut, dar mai fericiţi sunt cei care cred, fără să vadă".
Omelia ţinută de Papa Benedict al XVI-lea este revelatoare.
El aminteşte de Liturghia solemnă prilejuită de funeraliile Papei Ioan
Paul al II-lea din urmă cu şase ani, când era prezent simţul harului
imens care a cuprins Roma şi când se simţea plutind parfumul sfinţeniei
sale. "Ziua aşteptată a sosit. A sosit ziua fericită. Aşa i-a plăcut
Domnului: Ioan Paul al II-lea este FERICIT!" “Giovanni Paolo
Secondo e beato!”
Aceasta este formula consacrată a beatificării Papei Ioan
Paul al II-lea. Papa Benedict mai spune că suntem pelerini în timp şi
spaţiu, fiind astăzi părtaşi la Liturghia cerească. Acest nume a
proaspăt numitului Fericit se adaugă cetei de sfinţi care au fost
proclamaţi de Ioan Paul al II-lea în cei aproape 27 de ani de
pontificat. Misiunea lui a fost aceea de a conduce noul popor al lui
Dumnezeu în mileniul III, în formula atât de promiţătoare: "Să trecem
pragul speranţei". El ne-a invitat să-l trecem împreună. Este o
încărcătură de speranţă dăruită nouă.
În cadrul Liturgiei Euharistice, Sfânta Împărtăşanie se dă
sub o singură specie din motive de practicitate.
Cerul Romei s-a înseninat. Un semn frumos al naturii. O
componentă cosmică. Dar poate fi interpretat şi ca un semn de bunăvoire
din partea lui Dumnezeu. Un zâmbet al Fericitului Ioan Paul al II-lea,
Papă -către mulţime, de fapt, către întreaga lume.
O îmbrăţişare Universală.
Dincolo de aceste semne exterioare, există o realitate
profundă, spirituală. Suntem părtaşi la liturgia cerească. Cerurile se
bucură de primirea unui nou sfânt. Dumnezeu îşi face lucrarea prin
oameni, chiar dacă aceştia cad uneori. Ei au posibilitatea de a se
ridica totdeauna. Există multe grade de participare la sfinţenia lui
Dumnezeu. Unul dintre acestea este trăirea credinţei. Fiecare dintre noi
suntem chemaţi să participăm la sfinţenia lui Dumnezeu.
Mărturia călugăriţei Marie Simon Pierre Normand este
edificatoare şi ea a condus la urgentarea procesului de beatificare.
Minunea a fost certificată. La două luni după ridicarea Papei la ceruri
a fost vindecată de o boală gravă: Pankinson.
Vindecarea a fost instantanee, definitivă şi ireversibilă.
Alte minuni sunt în curs de certificare.
Antifona la Împărtăşanie sună astfel: "Mitte manum tua".
Pune-ţi mâna şi convinge-te.
"Pune-ţi mâna şi verifică locul cuielor şi să nu mai fii
credincios, ci credincios, Aleluia, Aleluia!”
Multe imagini de-ale Papei Ioan Paul al II-lea au fost
văzute de-a lungul pontificatului său. Dar impresia puternică pe care am
trăit-o în ziua beatificării a fost că imaginea Papei a devenit icoană
şi instantaneu, rugăciunea s-a îndreptat către cel a cărui reprezentare
iconografică pe tapiseria imensă de pe faţada Catedralei San Pietro
zâmbea mulţimii şi-i invita la încredere şi mai ales, la vorbele cu care
şi-a început pontificatul: "Non avete paura. Nu vă temeţi!"
Fericitul Ioan Paul al II-lea, Papă a dobândit în felul
acesta alt statut: acela de co-participant la Sfinţenia Preasfintei
Treimi.
Astăzi s-a arătat din nou Milostivirea Divină, Iertarea
lui Dumnezeu, cu prilejul beatificării unui Papă care a trăit din
viitor, nu numai din propriul său viitor, dar şi din viitorul lui
Dumnezeu.
Iubit, dorit, aclamat, la moartea sa, mulţimile au scandat
instantaneu: "Subito Sancto!"
Fericitul Ioan Paul al II-lea, Papă a acordat audienţe
generale către milioane de pelerini, a canonizat foarte mulţi sfinţi şi
martiri. A cunoscut martirajul pe propria piele încă de tânăr,
pierzându-şi cele mai dragi fiinţe în război, ceea ce i-a întărit
convingerea rămasă de la Tertulian, Părinte al Bisericii Latine: "Pe
sângele martirilor se întemeiază Biserica".
După Împărtăşanie urmează o Cântare cunoscută, dedicată
Maicii Domnului: "Regina Coeli": "Regina Cerului, Bucură-te!
Căci acela pe care ai fost vrednică să-l porţi, Alleluia! A înviat
precum a spus, Alleluia! Roagă-te pentru noi, Alleluia”.
Urmează salutul delegaţiilor oficiale, cardinali,
episcopi, încheiat cu un îndemn general: "Pentru a construi împreună o
Civilizaţie a Iubirii, să mergeţi pe toate cărările ţărilor voastre şi
să-l urmaţi pe acest Papă, martor al speranţei pentru cel care aşteaptă
mântuirea.”
Actualul Papă Benedict al XVI-lea, după ce a dat
binecuvântarea pontificală s-a aşezat în genunchi în faţa sicriului cu
rămăşiţele pământeşti ale Fericitului Ioan Paul al II-lea, Papă, de la
altarul mărturisirii şi meditând în rugăciune, a păstrat câteva momente
de reculegere, în timp ce clopotele celor 400 de biserici ale Romei îl
salutau pe noul mijlocitor al nostru din ceruri.
Miile de pelerini nu au părăsit Piaţa San Pietro
imediat, dar au asistat la Liturghia de mulţumire celebrată de Tarcizio
Bertone, în semn de recunoştinţă faţă de acest dar minunat al lui
Dumnezeu, dat nouă, în prima zi de Mai, de Sărbătoarea Îndurării Divine.
Să ne ajute Dumnezeu să păstrăm acest har intact în
trupurile, sufletele şi conştiinţele noastre şi să ne aducă roade de
mântuire. Aleluia!
Şi iată Rugăciunea pentru a obţine haruri prin
mijlocirea Fericitului Ioan Paul al II-lea, Papă:
“O, Sfântă Treime, îţi mulţumim pentru că ai dat
Bisericii pe Papa Ioan Paul al II-lea şi pentru că ai făcut să
strălucească în el iubirea ta părintească, măreţia crucii lui Cristos şi
splendoarea Duhului iubirii.
El, încredinţându-se cu totul în nemărginita ta
îndurare şi în mijlocirea maternă a Mariei, ne-a dat o imagine vie a lui
Isus Bunul Păstor şi ne-a arătat sfinţenia ca măsură înaltă a vieţii
creştine de fiecare zi, calea pentru a ajunge la comuniunea veşnică cu
tine. Dăruieşte-ne, prin mijlocirea lui, după voinţa ta, harul pe care
îl implorăm în speranţa ca Papa Ioan Paul al II-lea să fie înscris cât
mai curând în numărul sfinţilor tăi. Amin!”
Teolog Cezarina Adamescu
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII
-
Inseraţi un comentariu la subsolul acestui
ARTICOL
|
