Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Interior de Romeo NiramROMEO NIRAM:

ESEU DESPRE DOSTOIEVSKI

GÂNDURI ÎN FAŢA UNUI TABLOU

 

Andra MOTREANU

 

 

Se făcuse întuneric. Aţipiseră lumina şi dorinţa, sensul şi glăsuirea. Somnul conştiinţei. Descărnare şi tremur absorbit. Fără luciditate. Un singur nerv ce ameninţă cu răzmeriţă raţiunea. Culori tari şi obositoare, luciul ochiului, încordare, haos de intensitate. Pereţi care pătrund carnea şi în dărâmarea lor acoperă cugetul. Nu e EU, pentru că orgoliul nu există în nebunie, e doar suflet fără purificare, osândit pe o peliculă sterilă şi repetitivă. Duritate.

 

Primul pas în spatele Moirei. Raskolnikov, un actant şi Fiodor Dostoievski prinşi într-o cameră adumbrită de strigătul slăbiciunii. Dostoievski e vizionar, apasă umerii lui Raskolnikov şi îl indrumă în regia deznădejdii. E interesat de sevă, de spasm, de Dumnezeu, furie, căinţă, robie, liber arbitru şi spăşire. Doi necunoscuţi ce se privesc cu viciul de a culege trăirea. E miza jocului şi undeva  pe albul peretelui se proiectează figura celui de al treilea pion. Cititorul de imagini şi cuvinte.

 

Raskolnikov e măcelarul. Ciopârţitorul care, dincolo de retorica meditativă, acceptă înfruntarea cu predestinarea. I se supune. Ucide din necesitate kantiană, ucide pentru că aşa trebuie. E sinapsa pe care trebuie să o joace, să-i simtă arzătorul şi deşuetul, ca apoi scopul să devină cel mai neinteresant element. Ucide pentru interogaţia fiinţei, acolo unde Dostoievski nu se vede, se dizolvă.

 

Verde aritmic. Verdele podelei, fără intensităţi şi unduiri. Verdele nevrotic al unei  mochete pătate. Dezordine fără pângărire. Fisuri de idei. Fisuri ale pereţilor, tavanului, ale fiinţei oripilate care vede sângele cum grăieşte... Raskolnikov sub tavanul prăbuşirii.

 

Un hol fără  ferestre, ci doar uşi care nu se deschid. Nu se aude decât larma sufletului. Ca un ţipăt stacojiu care se prelinge în spaţiu. Ocru şi fierbere.

 

Doi ochi ce tresar din străfund. Doi ochi nedumeriţi de moarte. Fără aură şi nesticloşi. Se preling în teama ucigaşului. Mai mult o uitătură convulsivă. Albastrul spre cenuşiu se defalchează din materialul uşii. Raskolnikov, papetăria destinului. Raskolnikov, actorul. Raskolnikov, măcelarul. Raskolnikov, cu masca lui Sisif.

 

Un dialog mut. El şi ea. Două făpturi sub resortul satârului. Necunoscuţi. Umbre ale disperării, visării şi obişnuinţei. Aruncaţi în dezordine. Năuciti, mai mult decât indignaţi. Existenţe distante purtate în mânjeală roşie. El un fugar ce nu are puterea de a se ascunde. Spaimă, cumplită spaimă. Interogaţie. Pupile dilatate. Lemne şubrede şi lemn rânced ce ameninţă cu prăbuşirea. Cei doi îşi vorbesc delirant, fără a mai face uz de cuvinte, iar holul se micşorează. Scările fugii par a se face cremene. Soluţia lui Raskolnikov de a evada din cătuşele acestei priviri sub semnul satârului. Ieşirea sa din tablou, din conştient, de a se supune nebuniei, vacarmului. Nu e un torţionar, chipul său nu poartă îndârjirea, ci o frica a nervilor, a deşteptării, a vietăţii. El e încă omul, ea e fantasmă. El e carnea şi încordarea, ea e umbra din spatele uşii ciopărţite. Amândoi au răsunetul fiinţării lapidare. Acum se cunosc şi ies din  dezmorţeala indiferenţei. Fără zumzet.

 

Pentru el holul nu mai are uşi care să se deschidă. Ea, nevinovată, e martora fărădelegii sale, el e cerşetorul înfrigurării şi febrei. Fragmentaţi sub cupola pereţilor sparţi, de durere şi neînţelegere. Criminalul şi pedeapsa, obiecte înşiruite pe holul verde. Crestaţi cu forfota sângelui. Pe o mică masă, o vază cioplită mult prea simetric. Ordinea cioburilor, lipsa întâmplării, ordinea  soartei. Existentialism sau divin aleatoriu? Faptul împlinit, ţesătura fixaţiilor de după. Şi e numai o crimă. Cea instaurată de sordid, de unde nu mai e cale de întoarcere o dată pasul făcut pe scările înşelătoare şi nevăzute ale disperării. Şi cine decide? Regizorul de acte şi volbura. Un soi de Dumnezeu păpuşar, care îşi descoperă fiinţarea în întruparea actantului sau. Actantul care joaca, cutremurătorul “psyche”.

 

Andra MOTREANU

Iunie 2007

 

Comentarii de la cititori

 

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)