|
Recenzie de Marius
Chelaru
Selecţiuni din versurile lui Ionuţ
Caragea (Canada)
păsări la cap
uneori dragostea te loveşte ca
un bumerang
în moalele capului
exact atunci când sperai să
prinzi pasărea-n zbor
alteori îţi înfige ghearele-n
ochi
şi-ţi ciopârţeşte ficatul
vezi tu
în înaltul cerului sunt doar
păsări de pradă
aşa că mai bine stai cu capu-n
pământ
şi le priveşti doar umbrele
rotindu-se-n jurul tău
ca într-o horă
a morţii
(Din volumul „Omul din cutia neagră” -
2007, Ionuţ CARAGEA)
Să
îl catalogăm/ analizăm pe Ionuţ Caragea (foto) în funcţie de faptul că trăieşte
în Canada (să spunem ca „poet al exilului”) ar fi dificil, din mai multe puncte
de vedere, dincolo de conotaţia strictă a cuvântului „exilat”. Probabil cel mai
semnificativ ar fi că „înstrăinarea” este în poezia lui altceva – poate
„convertită” mai ales într-un anume fel de a percepe pe „a fi departe” sau „a fi
singur” (de altfel, scria: „numai singurătatea îţi poate aduce profund
împlinirea”).
Am putea, de pildă, compara felul în care resimte plecarea un poet din
exilul albanez în S.U.A., Leom Kolmnela, la care se întrevăd accentele rupturii
de patrie, uneori versul având un aer de dezorientare/ decepţie/ înstrăinare
(„Acolo am pierdut calităţile umane/ Mai departe am hrănit trădările
convingerii/ Mai încolo ne-am pierdut în cărările neconvingerii” – Istoria).
Sau, având în vedere şi diferenţele de limbă/ mentalitate, cum vede un arab,
Hassouna Moshabi (din 1986 în München), în romanul Întoarcerea la Tarshish[1],
înstrăinarea de propria ţară şi alienarea în cea aleasă – Germania.
Protagonistul, Abdulfattah, se întoarce în Tarshish[2]
după 10 ani de exil şi capitala îi lasă o impresie dezolantă, ca şi întreaga
ţară, şi prietenii, înrolaţi în poliţia secretă, înecaţi în băutură sau
resemnaţi. Şi în Germania, marcat de exil, de ruperea de rădăcini/ limbă, pare
să se simtă înconjurat de neprieteni: „Dacă un trecător e neprietenos, de
exemplu, mă întreb – de ce mă tratează astfel? Pentru că sunt arab, pentru că
arăt ca un străin? De fapt el este neprietenos cu oricine.”. Concluzia lui
Moshabi era că, în ciuda legăturii puternice cu ceea ce înseamnă „acasă”
(religie, limbă, cultură), după ani de exil într-o lume în care aproape totul,
de la limbă la muzică, este diferit, personalitatea dar şi ceea ce înseamnă
pentru el tradiţie vor suferi schimbări importante. Practic, deşi nu îşi pierde/
schimbă faţa, îşi schimbă identitatea. Chiar şi numele îi este pronunţat
diferit. Sau poeţi ca Reem el-Ban (Yemen), care scria, în Emigrantul: „Patria
mea mi-a distrus identitatea naţională/ Şi mi-a schimbat profilul personal/
Dintr-un bun cetăţean/ Într-un turist – nimic mai mult.”
La Ionuţ Caragea, în mod evident, nu este vorba despre o astfel de
percepţie a depărtării de „Acasă” – de altfel, am putea discuta şi despre
diferenţele între creaţia celor plecaţi de acasă înainte de 1989, comparativ cu
a celor care au plecat după acest an de schimbări profunde în România (şi în
lume).
Este greu, altfel spus, să definim poezia lui Ionuţ Caragea punând faţă în faţă
modul cum se scrie în România (nu uităm că a pornit pe calea poeziei – despre
care spunea, de pildă, că „e o trecere de pietoni între viaţă şi moarte”; sau:
„fiecare poezie este o reîncarnare sub o altă limbă de moarte” – publicând
constant pe net, fiind în contact permanent cu site-urile de poezie românească),
ori că s-a „adaptat”, acceptând/ adoptând ce înseamnă tematica, felul de a scrie
din Canada sau, extinzând, America de Nord (cu tendinţe/ trenduri ş.a.). Deşi
sunt unele elemente care îl apropie de acest spaţiu, cu preocupările şi
angoasele lui (suferinţa/ singurătatea/ lipsa de comunicare sau o doză de
superficialitate a relaţiilor, angoasele, în oarecare măsură alienarea şa.),
acest fapt este destul de puţin vizibil, atât în ce priveşte construcţia
poetică, cât şi inclusiv maniera de alcătuire a tropilor.
La
o repede analiză, putem reitera că lecturile destul de bogate, plecarea din
ţară, experienţa ruperii de locurile natale, toate sunt prezente, în varii
proporţii, în poezia lui Ionuţ Caragea care scrie parcă neavând în vedere
canoane/ reguli, ci mai mult dorinţa de a se confesa, de a „spune”, de a ieşi
din capcana amintirilor (afirma, în altă carte: „să mă dau afară/ din suflet”).
Cultivă metafora, uneori chiar cu oarecare asiduitate, şi în acest volum mergând
pe aceeaşi linie – unele figuri de stil sunt de o originalitate aparte, altele
sunt atinse şi de uşoare tuşe de preţiozitate.
Prezentând cel de-al treilea volum al lui Ionuţ Caragea, spuneam, printre
altele, că poate cel mai bine s-a definit pe sine şi creaţia lui în al doilea
volum: „nu voi uita mama întindea rufe pe sârmă/ au rămas doar cârligele familia
mea/ şi-au luat cu toţii hainele au plecat/ fără să lase nici măcar un petec” –
Bate vântul, mi-este frig şi tuşesc, dar şi în „m-am născut pe Google/ am
deschis ochii şi am privit printr-o fereastră/ către cealaltă lume căreia
probabil trebuia să-i spun Mamă” – M-am născut pe Google. Adăugam că cele trei
volume (Delirium tremens, M-am născut pe Google, Donator universal) nu diferă
substanţial din punct de vedere tematic/ stilistic, excepţia fiind, oarecum,
cuvântul înainte al autorului din Donator universal, în notă confesiv/
explicativ/ sentenţioasă.
În
aceeaşi manieră începe şi acest volum, cu un cuvânt înainte (Punctul Zero – în
finalul cărţii adaugă, în plus un text intitulat Cartea în trecut, prezent şi
viitor), continuând apoi, mai curând în notă de accentuare, drumurile deschise
în M-am născut pe Google, mai ales, dar şi în volumele anterioare. Astfel,
reiterez, versurile sale sunt scrise în nota în care se întrevedea un „stil” în
cărţile anterioare – colorate uneori cu tuşe de ironie, introspecţie (alteori o
oglindă în care vede fie un colţ de lume, fie pe sine în lume), observaţie (de
la banal, tern, truism, la profund, grav); alteori versul său aduce a jurnal/
îndreptar, de parcă doreşte să împărtăşească/ povestească cititorilor prin ce a
trecut, ce a învăţat din viaţă, experienţa lui (pe care o consideră din destule
puncte de vedere semnificativă); alteori par eboşe din cotidian/ tern, ori
seamănă a fi o lecţie de viaţă sau, poate, o confesiune, adesea amară. Unele
poeme sunt scurte (sau din strofe cu puţine versuri/ cuvinte), frizând, vag,
conciziunea cu iz oriental – dar numai formal. Alteori, par „definiţii”
personale – continuând, cum am amintit, felul de a scrie în volumele anterioare:
„viaţa este un muzeu cu oameni de ceară/ care fug speriaţi de umbre/
TOPINDU-SE); sau: „crucile astea nu sunt decât nişte pansamente/ pe faţa
pământului”. Când vorbim de singurătate (poate şi o tuşă de înstrăinare), de
pildă, am putea găsi o reflectare în nuanţele de fatalism, dar care sunt
pigmentate cu tuşe (să le spunem) ironic-hedonice în care vede viaţa/ soarta:
„sunt sigur că există mai multe vieţi următoare/ pentru care dăm interviu la
judecata de apoi/ avem atâtea boli referinţă atâtea chinuri/ vrem un job mai bun
pe lumea cealaltă/ şi o iubită de unică folosinţă”.
Apoi, ajungem la femeie/ dragoste, o temă majoră în creaţia lui Ionuţ Caragea
(fie că este vorba despre căutare, fie de speranţă, dorită împlinire ş.a.), dar
şi, din nou, la stilul de „definire”/ „vers/ poem concentrat”: „iubirea o hoaţă
care ne buzunăreşte/ mereu şi mereu”; sau: „spune-i unei femei că frumuseţea/
are dată de expirare/ şi se va mumifica în argilă” ş.a. Uneori „salvarea” din
faţa dragostei poate fi să te ascunzi, pur şi simplu, cum se vede din poemul
păsări la cap: „uneori dragostea te loveşte ca un bumerang/ în moalele capului/
exact atunci când sperai să prinzi pasărea-n zbor/ alteori îţi înfige ghearele-n
ochi/ şi-ţi ciopârţeşte ficatul/ vezi tu/ în înaltul cerului sunt doar păsări de
pradă/ aşa că mai bine stai cu capu-n pământ/ şi le priveşti doar umbrele/
rotindu-se-n jurul tău/ ca într-o horă/ a morţii” Şi, atunci, scrie poetul: „un
pahar face cât mai multe guri de femeie”. Femeia este, de altfel, creionată în
varii ipostasuri în poezia lui, am putea spune pe o „scală” parafrazând, de la
„înger” la „demon” sau, în „termenii” autorului, „donna ingrata”. Sau în versuri
precum: „lumina învierii/ o să mai ardă-n pântecul muierii”. Spuneam, analizând
celelalte volume, că Ionuţ Caragea scrie de dragoste, singurătate, durere,
căutare. Că este marcat evident de ce înseamnă internetul, şi scrie o poezie
care pare, uneori, a se situa undeva în vecinătate cu nihilismul/ latura
„prognostic/ profetică”, tipice generaţiei world wide web, simţind poezia ca „un
download ceresc”, dar şi ancorat cu sufletul în teluric – care înseamnă şi
acasă, mama, femeia, dragostea, viaţa, moartea.
Şi
aici, lumea, aşa cum este văzută de Ionuţ Caragea, poate fi şi frumoasă,
dăruindu-ne femeia, dragostea (care, spre deosebire de volumul anterior, nu
poartă, încă, un nume), viaţa, în final (sau vieţile). Dar poate apărea şi plină
de „surogate”, singurătăţi, în care parcă „fiecare lucru trebuie să renască/
precum omul în piatră/ şi piatra în om într-o criză/ terifiantă de fiere”, o
lume în care este nevoie chiar şi de „iisus reloaded”, o lume „ce are nevoia
imperioasă de horror/ ca sângele de aer şi aerul de sânge”. O lume în care
„respirăm prin camere web/ deschidem porţi virtuale/ să ne ţinem de cald/ şi tot
mai vrem ca iisus/ să ne fie herald”.
Dacă anterior scriam că poezia lui pare a reflecta mai curând îmbinarea între
căutarea unui stil propriu, a unui limbaj în care să-şi îmbrace discursul,
uneori cu rezultate ca „balansul” între ironie şi introspecţie, observaţie
(aparent) detaşată şi ludic, „joaca” de-a cuvintele sau/ şi drumul între două
„lumi”, virtuală şi reală, prin acest volum se poate spune că Ionuţ Caragea a
pornit mai decis pe calea pe care vrea să meargă ca să-şi definească/
construiască un drum al său întru vers, pe care îi dorim să-l afle cât mai
curând.
Şi,
în loc de încheiere, să rămânem cu imaginea a trei direcţii, trei poli între
care pot să graviteze căutările/ versul lui Ionuţ Caragea: viaţa, femeia,
fericirea: 1. „viaţa este ca un joc de cărţi/ în care-ţi licitezi anii/ mizând
pe nişte atuuri/ şi cel puţin o strigare/ dar până la urmă totul depinde/ numai
de cel care face cărţile...”; 2. „nu poţi privi niciodată/ în universul interior
al unei femei/ acolo unde dumnezeu/ se joacă mereu de-a v-aţi ascunselea”; 3.
„fericirea este gaura cheii/ prin care tragi cu ochiul/ la ceea ce numai visul
poate atinge/ iar cu ochiul minţii...”
Marius Chelaru
[1] Tarshish – vechiul nume
arab al Tunisului.
[2] Ediţia germană, apărută
în anul 2000, i-a adus premiul „Tukan” pentru cel mai bun roman publicat
de un autor din München.
..............................................................................
|
Din volumul „Omul din
cutia neagră” - 2007
*pe drumul de ţară
viaţa trece liniştită, monotonă
ca o căruţă trasă de-o gloabă
pe drumul de ţară
la biserică bat clopotele
cineva se roagă
cineva se pregăteşte
să moară
unii îşi scot pălăriile
şi zâmbesc ciudat
alţii se opresc din fumat
din când în când latră câinii
copiii îi alungă cu pietre
femeile plâng şi-mbătrânesc
pe vetre
viaţa trece liniştită, monotonă
ca o căruţă trasă de-o gloabă
pe drumul de ţară
*trag cu dinţii de-o coajă uscată de pâine
trag cu dinţii de-o coajă uscată de pâine
şi mă gândesc la ţăranul ce-şi ia coasa
şi taie capetele plecate
ale spicelor de grâu
fără să-i pese că şi oamenii
au capetele plecate în faţa morţii
moartea cuiva este foamea altcuiva
trag cu dinţii de-o coajă uscată de pâine
şi simt cum este să-ţi chiorăie maţele
de dragostea celuilalt
ce trece ca un bolovan de cocă
prin stomac
trag cu dinţii de-o coajă uscată de pâine
şi mă gândesc la sânii iubitei
ca două pâini rumene
înmuiate în lapte
trag cu dinţii de-o coajă uscată de pâine
tot ce-a mai rămas din pâinea mea
cea de toate zilele
*niciun răspuns
niciun hoţ nu deschide porţile raiului
niciun mort nu deschide ochii
niciun Dumnezeu
nu deschide uşa bisericii
niciun musafir nu te-ntreabă
nu vrei dar nu vrei
să murim împreună
de singurătate?
niciun chiştoc nu-şi trage sufletul
niciun pahar de şampanie
nu-şi umezeşte buzele
niciun pas nu-şi chinuie urmele
niciun glas nu-şi urlă tăcerea
niciun viers nu-şi pierde memoria
nicio inimă nu-şi lasă jumatea pe drumuri
nu vrei dar nu vrei
să pornim împreună
la drumul mare?
nicio pasăre nu-şi leapădă zborul
nicio rază nu-mi aduce soarele-n casă
nicio stea nu vrea să-mi fie
mireasă niciun răspuns
călătorule printre
lumi de nimic
*întreabă-l pe nichita de ce a murit
îţi zic un pahar face cât mai multe guri de femeie
întreabă-l pe nichita de ce a murit
întreabă-mă pe mine de ce beau
ha!
întreabă-l pe ovidius ce înseamnă exil
întreabă-l pe dumnezeu ce înseamnă
TANDREŢE
dar mai bine...
întreabă-l pe nietzsche
de ce dumnezeu a murit
întreabă-ţi singurătatea
de ce este atât de perversă
pe femeie nu ai ce s-o întrebi
dai paharele pe gât
şi cauţi un final
doar nu vrei să mori
mă întreabă nichita
*cad crucile
eu şi cu moartea iubita mea fidelă
flirtăm de-o viaţă
îi tot trimit scrisori ajunse la pubelă
nu-mi râde niciodată-n faţă
doar le înjunghie
pe cele ce mi-s drage
colecţionează oase-n sarcofage
şi până când stimată doamnă moarte până când
iubirea-n bezna nopţii-o să mă poarte
să merg un somnambul cu mâinile întinse
spre cimitirele cu lumânări aprinse
şi oare când lumina învierii
o să mai ardă-n pântecul muierii
tu nu te saturi doamnă să mai numeri
atâtea morţi şi dai mereu din umeri
cad muzele ca picăturile de ploaie
cad crucile sunt mult prea obosite
de-atâta aşteptare şi nimic
prin cimitire părăsite
cad crucile şi eu
nu le ridic
Din volumul „Delirium Tremens”
- 2006
Eu te-am iubit cu foc de artificii
şi dacă totul trece şi nopţi rămân stinghere
de chipul ei rotund ce-mi luminează paşii
ascunsă-n prundul cosmic de farmecele zării
iubita mea devine o simplă amintire
atunci voi pune norii
să tragă ca ocnaşii
la jug să-mi are cerul
să-mi semene urmaşii
nimic şi efemerul
privesc cu ochi albaştri pierduţi în largul mării
aştept să cadă-o stea, să cred într-o minune
voi împleti cunună din gândurile bune
voi arde semne rele şi alte superstiţii
şi multe premoniţii
în foc de artificii
din mii de sacrificii
să te mai văd o dată
iubito… de-altădată
şi dacă totul trece, voi trece în uitare
mă voi ruga la valuri să mă îmbălsămeze
să fiu şi eu un chip din alt etern abis
în care timpul slut să nu mă mai urmeze
acolo nu mocneşte
nicicând o supărare
nici alte artificii
nu vor usca în palme
durerea-n bob de sare
Visul unui eunuc
La început a fost cuvântul cu vântul
a călătorit şi am rămas înmărmurit în măr murit
cu gândul la femeia ce-şi acoperea cu haíne haine
sufletul plăpândul
şi sparge liniştea cuvântul cu vântul frunzele şoptesc
te ispitesc să devii prund şi fir de iarbă uscată
sub tălpile femeii eşti una cu pământul
am descoperit secretul nemuririi înghiţindu-mi lacrimile
şi lumea mea cealaltă e sărată şi locuiesc la malul unei mări
în amintirea sărutului ce mi-a făcut răni pe buze şi meduze
şi singurul legământ deznodământ la început şi la sfârşit
un dor de dragoste cumplit şi timpul timpanele
îl prefăceau în sunet ascuţit
în cânt încântător
cuvântul cu vântul dezvirgina tăcerea
şi se năştea moştenitorul trup de lut
iubirea a devenit un rut
arhicunoscut
de toţi cei care au păşit pe lume
şi s-au trezit printre cutume
ce noroc în acest paradis cresc arbori de cauciuc
mă duc
să îmi iubesc femeia din biblie
să o păstrez în visul unui eunuc
La început a fost punctul
la început a fost punctul
şi în jurul lui miriade de virgule fecundându-l
astfel s-a format o stea
prima literă a universului: Alfa
a crescut mare până a ajuns Omega
a explodat dând naştere la restul literelor din alfabet
literele au început să facă dragoste între ele
din nevoie de cuvinte
acestea simţeau însă că lipseşte ceva
şi au pornit discuţiile cu părinţii
care au stabilit reguli sub formă de propoziţii
dar copiii au protestat în lungi şi interminabile fraze
la un moment dat nu au mai rezistat şi au fugit de acasă
au cutreierat lumea înţelegând cât este de frumoasă
şi atunci au încercat să dea o definiţie
s-au adunat cu toate pe o foaie şi au scris o poveste
pe care alţii au catalogat-o drept proză
anii treceau
cărţile erau din ce în ce mai multe şi mai greu de citit
până-ntr-o zi când cuvintele au îmbătrânit şi au devenit
mai înţelepte
au spus că vorba multă aduce sărăcia cuvântului
şi au inventat poezia
la început a fost poezia simplă cu rimă
pe care toţi la vremea aceea au catalogat-o sublimă
cu timpul însă au asociat-o cu monotonia
şi au condamnat-o la moarte prin spânzurătoare
puterea a fost luată de cuvintele la întâmplare
şi cuvintele la întâmplare s-au transformat în propoziţii
şi propoziţiile s-au transformat în fraze
şi frazele au realizat că au nevoie de virgule
şi virgulele au realizat că au nevoie de puncte
şi punctele au realizat într-un final că sunt
cele dintâi şi din urmă semne ale existenţei
negrului în universul alb infinit
Locuiesc în casa cu multe ferestre
Locuiesc într-o inimă
Mă numesc ionuţ şi-mi place să privesc
În fiecare dimineaţă
Lumea
Cresc
Sunt suflet mare
Acum vreau să iubesc
Îmi întind degetele dincolo de ferestre
Aici toate camerele-s nelocuite
Triste
Câteodată nu pot sta locului
Încerc să zbor
Dar mă lovesc de gratii
Şi visurile dor
Mă trezesc
Locuiesc într-o celulă
Aştept graţierea
Lui Dumnezeu
Îmi amintesc
Locuiam împreună cu Ea
Sub cerul liber
Privesc pereţii
Prind viaţă
Amintirile
Rupestre
Locuiesc în casa cu multe ferestre |
Din volumul „Donator
universal” - 2007
Supravieţuim jocului
timpului…
nu-i tremură niciodată mâinile
îşi plimbă încet bisturiul pe feţele noastre
ca un criminal în serie îndrăgostit de arta sa
numai mie îmi tremură mâinile
când încerc să mă rad
îmi zic mereu astăzi trebuie să fiu mai frumos
poate mă întâlnesc cu sublimul
mă îmbrac cu acelaşi costum de haine
pe care îl port de-o viaţă cuvântul meu
merg pe stradă râzând
poate că mă voi pierde în această forfotă
şi timpul mă va scăpa din privire
însă oamenii se întorc la casele lor
rămân singur în faţa destinului
mâinile-mi tremură iubire
supravieţuiesc jocului în care lumea se-ascunde
după fiecare apus mâinile-mi tremură
închinăciune către tine
cel care m-a învăţat să trăiesc după regula
că totul se reduce la unul şi acelaşi costum de haine
în care mă nasc în care trăiesc în care mor
Sub talpa unui pantof
oameni şi oameni
ne întâlnim pe stradă
fără să ne mai aducem aminte vreodată
şi totuşi te gândeşti că dumnezeu este capabil
să ne asculte pe toţi
să ne privească să ne iubească
iar noi cel mai bine ştim să uităm
mergem indiferenţi
cu mâinile în buzunare
pe drumul nostru împrejmuit de ziduri înalte
din toată lumea asta atât de mare
am ales să ne privim în oglindă
să ni se usuce oasele într-o cutie de chibrituri
sângele s-a învechit îndeajuns în cupa inimii mele
am hotărât să mă opresc în mijlocul celor care vin şi pleacă
am întins mâinile şi am strigat
veniţi treceţi prin mine
m-au călcat în picioare
aşa am început să cutreier lumea
sub talpa unui pantof
Margine de vis
pasiunea mea
colecţie de apusuri pentru viitor
filozofie cu embrioni pe bandă rulantă
masterat în iubire halucinantă
evoluez înspre eternul vid
dumnezeu are privirea în ceaţă
cobor cu liftingul pe rid
şi mi-e atât de greaţă
mi-am lins rănile mi-am închis porii
celule vii şi bolnave
se bat precum
gladiatorii
mă culc pe-o margine de vis
alint partea perversă a clipei
o caut intrigat de concis
pun perna pe masca ispitei
mi-am încuiat moartea în mine
şi-am aruncat cheia departe
în adâncul râului Styx
Geometrie perfectă
tentaţia este pretutindeni
tentaţia vieţii sau a morţii
şi dragostea, da dragostea, care doarme înlăuntrul nostru
ca o femeie bătrână îmbrăcată în negru
şi timpul un cancer
care nu dă niciodată înapoi
şi satana care lasă întotdeauna bacşiş
după ce bea sângele unui incest
n-am nicio idee despre dorinţa asta
care şerpuieşte spre tine
lepădându-şi cămaşa
tentaţia este pretutindeni
tentaţia atacului sexual
războiul pe care l-ai pierdut deja
de prea multe ori ca să mai numeri
răniţii
singura victorie este să regăseşti nirvana
când cele doua sexe desăvârşesc
geometria perfectă
a unei renaşteri
Din volumul „M-am născut pe
Google” - 2007
M-am născut pe
Google
m-am născut pe Google
am deschis ochii şi am privit printr-o fereastră
către cealaltă lume căreia probabil trebuia să-i spun
Mamă
am atins-o cu degetele mele pătrate
şi mi-a fost teamă… din păcate
să nu o rănesc şi să nu mă rănească
cuvintele mele aveau nevoie de atingere pământească
degeaba ne ţinem de mâini
nu vom avea niciodată priză la public, ci doar la curent
ştim amândoi că adevărata mană cerească
este un abonament
mai demult am primit mesaj de la Dumnezeu
îmi spunea că va veni o zi în care
va exista o singură biserică universală
credinţa, da, credinţa va fi o stare
de euforie declanşată de o perpetuă mişcare
spre nihilism
m-am născut pe o pagină de istorie care
nu va fi niciodată scrisă, cu certitudine
va rămâne o întâmplare
în spaţiul infinit dintre două secunde
mărginit de milioane de pixeli
am murit pe Google
înconjurat de miliarde de ferestre
deschise pur şi simplu din greşeală
sau poate nu ştiai că Dumnezeu este orb
Disconnect
şi dacă pică serverul mai sunt poet?
şi dacă pică brusc internetul în toată lumea
cine va mai auzi de mine?
mi-ar plăcea să se dea o lege
prin care să se interzică poezia în locurile publice
să te duci în locurile special amenajate
cu un creion şi o foaie de hârtie
să scrii numai pentru tine
ca şi când poezia ta
ar fi un inel de logodnă
sau o promisiune de iubire
mi-am rănit sufletul pe hârtie
într-o baltă de cuvinte
tu îi spui clişeu
deşeu
sau pur şi simplu
vorbărie
în timp ce poezia
este o trecere de pietoni
între viaţă şi moarte
sau un mistreţ fugărit de alice
într-o pădure virgină
ceea ce scriu nu-i o simplă îndeletnicire
ci o dedicaţie pentru Dumnezeu
care uneori îţi pune palma
pe frunte
femeie
chiar dacă viaţa înseamnă un spital
în care oamenii te tratează
cu pastile de sictir
în timp ce moartea inventariază
suflete
dacă ar pica internetul
aş merge cu picioarele goale prin ţărână
să simt trupul rece al înaintaşilor mei
sau m-aş tunde zero
să nu-şi dea nimeni seama
cât de frumos ninge
aş renunţa la această vorbărie
şi ţi-aş trage un şut acolo
unde
te doare cel mai tare
să-ţi arăt
cât de mult te iubesc
m-am născut pe Google
toată lumea ştie
şi tot caut, tot caut locul
în care
să mă spovedesc
Linişte claustrofobă
Îmi poţi auzi dragostea? Este atât de periculoasă…
Ascultă sufletul cum vibrează
Ce zbucium furtună liniştea mea
Ce gânduri ascunde această iubire maladivă
Vreau să te strâng în braţe nedefinită de singurătate
Tu fato de ce nu mi-ai spus că ai forma vântului
Urăsc clepsidrele în care timpul se zbate
Din toate încheieturile roase
De umbre
Ce sentiment obscur
Migrează spre visurile cambrate
De suflul greu al zidurilor reci
Ce linişte claustrofobă
Mă sugrumă
Mă îmbăt cu lacrimi amare
Plânsul meu în acest deşert de cuvinte
Oază de tristeţe în care îţi admiri chipul
Fără să-ţi fie sete
Îmi poţi simţi dragostea? Este atât de periculoasă…
Priveşte palmele astea bătătorite
Drumuri de piatră filozofală între viaţă şi moarte
Atinge-le dar lasă-mi degetele iubirea să-mi poarte
Să exploreze tărâmul virgin al şoaptelor nedesluşite
În noapte pe o pagină frigidă
Să violez intimitatea nopţii cu o lumânare
Şi să mă sting orgasmic
Voi fi mereu de partea ta
voi fi mereu de partea ta
şi de cealaltă parte doar prizonier al lumii
să împărţim acelaşi trup între lumină şi-asfinţit
iubito, să te iubesc cum nu te-am mai iubit
pe înserate când vom deschide cartea de bucate
să ne citim în palme cuvintele să ne foşnească
să ne şoptească umbrele se vor iubi şi ele
să-ţi curgă lacrimi vinul de Fetească
şi să te gust din toate cele...
de vom dormi sub Luna plină
iubito, ne vom trezi plini de lumină
cu zâmbetul precum răsare-n colţul gurii
îţi voi gusta şi buzele şi nurii
voi fi mereu de partea ta
şi de cealaltă parte vor arde-n şemineu cărbunii
te voi privi când flăcări îţi vor dansa pe piele
mă voi gândi din nou la toate cele...
voi fi mereu de partea ta
şi de cealaltă parte ne vor chema străbunii
să împărţim aceeaşi lume şi cu ei
şi morţi să fim şi vii
şi dumnezei
|
........................................................................................
Ionuţ CARAGEA - Activitate literară:
- Webmaster şi promotor literar pe siteul www.ionutcaragea.ro, creaţii personale
şi autori români contemporani
-
colaborator cu INTERMUNDUS MEDIA - Divizia Publicatii - Asociatia Romana pentru
Patrimoniu
-
redactor şef al revistei de literatură S.F, poezie şi eseistică - Sfera
-
membru al cenaclului literar Virtualia, Iaşi,
-
membru al cenaclului literar Atheneum, Canada
-
membru al cenaclului literar Alternativa, Canada
-
membru al cenaclului literar Bocancul literar, România
-
membru al cenaclului literar Candela, Montréal, Canada
- apariţii în publicaţii din România: Cuget Liber - Constanţa, FeedBack -
Iaşi, Fereastra - Ochiul conştiinţei - Mizil, Carpenoctem, Arcada, Mozaicul -
Craiova, Agenţia de presă Romanian Global News, Revista TÂNĂRUL SCRIITOR ,
LUCEAFĂRUL ROMÂNESC, Revista Monitorul Cultural, Revista Analize şi Fapte,
Revista Ecoul, Revista O CARTE PE ZI, ETOILE DU DANUBE, ziarul Hunedoreanul,
revista Visul - Orăştie, revista POEZIA - Iaşi, Sci-Fi magazin, Revista Argos,
etc.
- apariţii în publicaţiile româneşti din Canada: Observatorul - Toronto,
Alternativa - Toronto, Terra Nova - Montréal, Pagini Româneşti - Montréal,
Candela - Montréal, Atheneum - Vancouver, Actualitatea Canadiană - Montréal
- alte apariţii: http://bookblog.ro/poezii, revista Conexiuni - New York,
www.opoeziepezi.com, www.crestini.com, www.luminitasuse.com , www.rugby.ro ,
www.rugbyparco.com , www.infoportal.ro , www.poezie.ro , www.citate-celebre.com
, www.citatepedia.ro , http://www.rightwords.eu , http://www.romaniaitalia.net,
www.youtube.com etc., www.agero-stuttgart.de
Volume personale
1. Delirium Tremens, poezii, Colecţia Debut, Editura STEF din Iaşi, iulie 2006 -
www.editurastef.ro
2. M-am născut pe Google, poezii, Colecţa Universal, Editura STEF, martie 2007
3. Donator universal, poezii, Colecţia Universal, Editura STEF, iunie
2007
4. Omul din cutia neagră, poezii, Colecţia EIDOS, Editura FIDES, decembrie 2007
Despre Ionuţ Caragea au scris: Dumitru Scorţanu, Emilia Vaşadi, Daniel
Constantin Manolescu, Virginia Mateiaş, George Filip, Florin Ţupu, Maria
Prochipiuc, Marius Chelaru, Viorel Zegheru, Ioana Florea, Petre Flueraşu, Daniel
Bratu, Adrian Erbiceanu, Rozina Vaum.
Premii obţinute
Premiul I - Concursul naţional de literatură “Visul”, ediţia a doua, 2007 –
secţiunea Poezie.
Premiul I - Concursul naţional de literatură “Visul”, ediţia a doua, 2007 –
secţiunea Proză.
Premiul III - Concursul de proză organizat de clubul timişorean de anticipaţie
Helion, ediţia 2007, cu schiţele “Penitenciarul”, “Jesus Cyborg” şi “Atempus”.
Premiul II - Concursul de poezie creştină “Nimic fără Dumnezeu” organizat de
Editura Platytera şi revista Bocancul Literar în anul 2006.
Ionuţ Caragea este din 25 august 2007 membru al Uniunii Scriitorilor Români din
Canada
www.scriitoriiromani.com
|
Comentarii de la cititori |
-------------------------------------------
-- Formular: Părerea
02.01.2008
-------------------------------------------
1. Ce
doriti sa ne transmiteti?: Opinia
2.
Tema / articolul / autorul::Ionut Caragea
3.
Numele si prenumele Dvs.:Mahmoud Djamal
5.
Numarul Dvs. de telefon (fix):
6.
Numarul Dvs de telefon (mobil):
7.
Textul mesajului Dvs.:Ionut, te felicit petru publicarea noului tău volum de
poezii, mă bucur pentru tine şi îţi urez succes şi mulţi cititori. Un an nou
fericit. la multi ani! Djamal
|
Să
aduni singurătatea
