SCRIITORI BUZOIENI ÎN DICŢIONARE,

CĂRŢI ŞI ISTORII LITERARE

Marcel Isbăşoiu

Pentru a şti, chiar cu aproximaţie care este locul literaturii locale în ansamblul celei naţionale, ce pretenţii pot emite condeierii buzoieni şi în ce măsură frustrările acestora sunt justificate sau nu, avem nevoie – în primul rând – de luciditate, de curajul dezinvolt şi fără prejudecăţi de a-i privi, cu necesitate, prin comparaţie şi de a accepta evidenţa, dacă este cazul. O cercetare aplicată a dicţionarelor apărute în ultimele douăzeci-treizeci de ani şi a celor mai prestigioase/calificate istorii literare ne poate oferi câteva răspunsuri, cu remarca/observaţia că, în această împrejurare/situaţie – având în vedere obiectivul urmărit -, nu putem discuta de valori absolute. În aceste condiţii avantajul ar fi ieşirea din circumstanţa - nedorită, de altfel - de a declara „comunitatea literară buzoiană”, oricât de mare/mică şi de importantă/neimportantă, de a acorda calificative arbitrare, fără riscul corecturilor şi sancţiunilor.

În urma cercetărilor, de multe ori anevoioase (lipsa timpului, dar şi inexistenţa la nivel local a tuturor surselor de informare identificate ca fiind necesare studiului/eseului), am stabilit - în cele şase dicţionare şi cinci sinteze de istorie literară - existenţa a 83 de scriitori, majoritatea covârşitoare a acestora născuţi pe meleaguri buzoiene, dar cu necesitate afirmaţi şi confirmaţi aici, alţii veniţi din alte ţinuturi ale ţării, vremelnic sau pentru totdeauna. Prezenţa maximă o au, lucru - de altfel, de aşteptat, Ion Băieşu, Ion Caraion, Radu Cârneci, Victor Frunză, Pamfil Şeicaru, Vasile Voiculescu. Adevărul este că toate aceste nume exprimă o oarecare rezistenţă în timp determinată şi de gradul sporit de popularitate în epocă, dar şi de obstinaţia de a scoate carte după carte sau faima de ziarist.

În alte cazuri, am putea să ne punem întrebarea dacă nu eventual acelaşi lucru se întâmplă cu unele nume care se bucură de notorietate la această oră. Asta ar putea marca într-un viitor apropiat, spectaculoase schimbări de poziţii la afirmări sau denegări pentru scriitori aflaţi in actualitate şi nu numai. Dacă Pamfil Şeicaru, Ion Caraion, Ion Gheorghe şi cu precădere Vasile Voiculescu sunt valori culturale de neclintit, Denisa Comănescu, Gheorghe Iova, Gheorghe Istrate, Adrian Oţoiu, Florentin Popescu, Magda Ursache sunt autori în plină ascensiune, în schimb alţii, în ciuda frecvenţei lor în sinteze, dicţionare şi reviste literare, îşi pierd lesne profilul şi identitatea (Valeriu Bucuroiu, Ştefan Dima, Lungu Alexandru, Margareta Sterian etc.). Este o dinamică firească şi perpetuă în aşezarea valorilor, cu toate că asistăm la eforturi periodice de sistematizare şi clasificare a autorilor, operelor etc. Ceea ce o generaţie sau două apreciază ca fiind o ierarhie bine articulată, poate suporta - în perioadele ulterioare realizării acestora - reevaluări, reaşezări de cele mai multe ori semnificative, ceea ce nu presupune că autori de la bază pot ajunge la vârfuri şi invers. Cercetând „Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900” (Bucureşti, Editura Academiei, 1979) constatăm că Buzăul se poate mândri, înainte de 1900, cu două personalităţi intrate în conştiinţa culturală naţională: episcopul Dionisie Romano şi poetul Vasile Cârlova. Mai apar în frescă Toma Bagdat, fost primar al Rm. Sărat, traducător al unora din piesele lui W. Shakespeare, Alexandrina Mihăescu, poetă; Anton Lupu Antonescu, publicist şi scriitor, Constantin C. Pleşoianu, poet, dar mai ales Dimitrie C. Racoviţă, critic dramatic şi prozator (un publicist interesant cu vână de critic). Articolele sale pe teme diverse apărute în presa vremii sunt scrise cu un condei incisiv, uneori caustic, luând în deriziune moravuri ale vieţii politice, parlamentare, surprinzând fizionomii şi atitudini caracteristice. În mişcarea teatrală a vremii a fost o voce luată în seamă, chiar temută.

Din cei mai mulţi de 1500 de scriitori înregistraţi şi comentaţi în „Dicţionarul scriitorilor români” (Editura Culturală Română, Bucureşti, 1995 – 2002, 4 vol.) coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu, doar 31 pot fi revendicaţi de Buzău. În cuprinsul acestuia întâlnim aprecieri/formulări de genul: „Florentin Popescu întemeiază o mitologie a spaţiului natal transcris cu o caligrafie delicată a peisajului dominat de o energie a teluricului, rafinat prin cultură. Florentin Popescu compune stampe lirice pline de sugestivitate, cu un imaginar adeseori expresiv, dar şi de o anumită artificiozitate”, dar şi cea referitoare la Vasile Voiculescu: „Poezia, povestirile sunt rezultatul unui exerciţiu spiritual riguros, deşi supunerea la durata cuvântului şi la morala semnificaţiei lui vine dintr-un extaz şi dintr-o râvnă harică dincolo de marginile experimentului livresc. Lumea poetului şi a prozatorului este una a metaforei prin excelenţă, a enunţului esenţial, a integrării în istorie/cultură şi în universul miturilor fără vârstă”. Asumându-şi cu luciditate tragedia purificării etice, Vasile Voiculescu a lăsat posterităţii imaginea unui răstignit, aflându-şi împlinirile în risipa vieţii. Numărul condeierilor buzoieni creşte la 65 în cele şapte volume din „Dicţionarul general al literaturii române” (Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004 – 2009). Apar în plus: Virgil Cioflec, Gheorghe Ciompec, Virgil Diaconu, Ştefan Dima, Adrian Oţoiu, Valeriu Pricină, Ion Roşioru, Corneliu Ştefan, Stela Toma, Ecaterina Ţarălungă, stareţul Vasile, Radu Voinescu ş.a. Pentru toţi comentarii echilibrate, evaluări corecte, ierarhizări pertinente şi motivate.

Aurel Sasu în „Dicţionarul biografic al literaturii române” (Ed. Paralela 45, Piteşti, 2 vol., 2006) oferă informaţii la zi despre 2301 scriitori de la începuturile literaturii române până în 2004, fiind cea mai completă lucrare de lexicografie literară publicată până astăzi/acum în literatura română. Noutăţile ar fi Petre Bucinschi, Ion (Onu) Cazan, Dumitru Ion Dincă, George Hanganu, Cristina Modreanu, Arthur Porumboiu, dar sunt abandonaţi, între alţii Virgil Cioflec, Gheorghe Ciompec, Ştefan Dima, Adrian Oţoiu, Alexandrina Scurtu. Toate acestea nu scad cu nimic meritele unui dicţionar realizat cu profesionalism, chemare şi dăruire.

Informaţii interesante de aduce şi Florin Manolescu în „Enciclopedia exilului literar românesc 1945 – 1989” – scriitori, reviste, instituţii, organizaţii – (Ed. Compania, Bucureşti, 2010, ediţia a doua revizuită şi adăugită). Astfel, aflăm că la Buzău s-a născut Rudich Maier, poet şi publicist, autor al lucrării „La braţ cu moartea” (1945), editată la Bucureşti, care cuprinde reportaje consacrate deportării evreilor din România în Transnistria în timpul celui de-al doilea război mondial. După emigrarea în Israel 1959 – 1960 mai publică (la Tel Aviv): „Muntele amintirilor” – versuri, „Dincolo de poarta grea” – versuri, „Izkor, poemul umbrelor funebre”, „Eu am fost pe aici” – versuri. Postum i se publică volumul „Poezii” (prefaţată de Alex. Mirodan, postfaţa Felicia Antip). Găsim date interesante despre activitatea literară şi nu numai – în exil – a următorilor: George(s) Banu, Ion Caraion, Victor Frunza, Horia Georgescu, Alexandru Lungu, Pamfil Şeicaru. Şocantă, pentru noi, ipoteza potrivit căreia  Ion Pribeagu, pe numele adevărat Isac Lazarovici s-ar fi născut la Buzău. Poezia umoristică a acestuia a făcut furori în epocă, iar revistele, cupletele şi cronicile sale rimate au fost recitate cu deosebit succes pe scenele teatrelor „Cărăbuş”, „Alhambra”, „Colos” ş.a. Din păcate, cei doi, despre care am pomenit sunt prea puţin, dacă nu cumva deloc, cunoscuţi acasă.

În marea sinteză călinesciană („Istoria literaturii române de la origini până în prezent” (Bucureşti, 1982, Ed. Minerva, ediţia a doua revăzută şi adăugită de Al. Piru)), Vasile Voiculescu beneficiază doar de patru pagini, la egalitate cu Vasile Cârlova, ori considerăm cu totul nedreaptă ponderea aprecierilor – ciuntite şi de cel care s-a ocupat de reeditarea operei monumentale a criticului George Călinescu. Îşi mai găseşte locul aici şi dramaturgul G. Ciprian, chiar dacă pe cuprinsul a mai puţin de o pagină.

Mult mai drastic, narcisic, autor cu gusturi largi, voce răsunătoare şi judecăţi de valoare definitive (?!?) se dovedeşte a fi Alex Ştefănescu care, în „Istoria literaturii române contemporane 1941 – 2000 (Bucureşti, Ed. „Maşina de scris”, 2005) găseşte loc doar pentru patru buzoieni: Ion Băieşu, despre care se spune că „a avut inspiraţia de a căuta sursa de comic în viaţa de zi cu zi, de a privi (înfăţişa) partea anodină a existenţei ca pe un spectacol de zile mari. În condiţiile în care mijloacele locale literare folosite erau aproape aceleaşi, noutatea adusă de el consta în materialul uman, în epoca supusă observaţiei. Ion Băieşu a fixat un mod de a fi specific oamenilor din România comunistă. Urmărim evoluţia eroilor săi, ne amuzăm cuprinşi de voioşie şi de sentimentul unei depline comuniuni sufleteşti cu contemporanii noştri (dinainte de 1989), „tocmai pentru că situaţiile descrise ne sunt familiare”. Marea masă de texte tipărite ni-l prezintă pe Băieşu ca pe o uzină de umor cotidian, care foloseşte, drept materie primă, şi substanţele preţioase, obţinute cu greu, şi elemente dintre cele mai banale, furnizate la preţuri reduse de dorul improvizaţiei şi – adeseori – tot felul de deşeuri, luate fără prejudecăţi de oriunde. Cu o mare receptivitate, autorul colecţionează din literatura modernă de cea mai bună calitate teme, situaţii, soluţii artistice pe care le vulgarizează nonşalant. Următorii intraţi în atenţia criticului sunt Ion Caraion şi Ion Gheorghe. O surpriză mai mult decât plăcută – Adrian Oţoiu. Referind la romanul acestuia „Coaja lucrurilor sau Dansând cu Jupuita” face următoarea apreciere: „Obişnuiţi să citim cărţi cu una, două sau maximum trei voci narative, avem impresia, parcurgând romanul lui Adrian Oţoiu, că nu s-au desfundat brusc urechile şi auzim, în sfârşit, întreg vacarmul lumii care ne înconjoară”. Despre Vasile Voiculescu – al cincilea buzoian – pomeneşte alături de alţii (în secţiunea „Arta supravieţuirii literare”) împrejurările arestării acestuia în vara anului 1958 şi moartea-i tragică.

La extrema cealaltă se află Ion Rotaru („O istorie a literaturii române de la origini până în prezent”, Bucureşti, Editura Daco-Romană TDC, 2006) care s-a să-i mulţumească pe toţi cei care i-au oferit cărţile pentru analiză ... Faţă de mulţi dintre cei care ne-am ocupat până acum semnalăm şi nominalizările următoare: Bucur Chiriac – „este mai întâi un poet suav, evocator al copilăriei din vechile suburbii muncitoreşti din vremea războiului”, ca mai apoi să conchidă că acesta „practică versul liber, cel mai adesea în prelungire blagiană, în care se situează şi tematic... Are însă şi versuri lucrate în „dulcele stil clasic”, cultivând, de asemenea, cântecul obârşiilor sau/şi Ştefania Oproescu – „o distinsă intelectuală şi fină estetică (sic!), este poetă „în orele sale”, cititoare de multe cărţi – urmaşa imediată a lui Nichita Stănescu – pe care îl apără faţă de „demolatorul” Cristian Tudor Popescu. În ceea ce îl priveşte pe Nicolae Manolescu, în lucrarea sa – atât de mult lăudată, dar şi criticată – „Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură”, Editura „Paralela 45”, Piteşti, 2008), se pare că buzoienii nu îi sunt pe plac, pentru că în „cinci secole de literatură” identifică numai cinci reprezentanţi ai Buzăului: Ion Caraion, Vasile Cârlova, George Ciprian, Călin Vlasie şi Vasile Voiculescu. Interesante aprecierile ocazionale de impactul cu I. C.: „Posteritatea lui I. Caraion este tot mai incertă”. Determinat de dovedirea/demascarea acestuia ca informator al organelor de securitate cu numele de cod (nume conspirativ) „Artur”, „întrebarea care se pune este dacă valoarea operei răscumpără caracterul omului”. Dacă rămâne ceva, dincolo de „cazul Caraion”, rămâne mai ales o parte a poeziei. Operaţia de selecţie e dificilă. Cantitatea copleşeşte calitatea şi uneori peste puterile criticului. Versurile lui Caraion sunt, de la început, impudice, dure, polemice, sarcastice şi mustind de dezgust. În pofida aparenţei de liniară sinceritate, de ecorşeu sau de brut la care poezia lui C. ţine de la început până la sfârşit, e vorba şi de un travaliu laborios, de multă artificiozitate şi de manierism. Despre „Omul cu mârţoaga” piesa lui G. Ciprian – stabileşte că este probabil una dintre cele mai bune comedii româneşti din secolul XX, mai mult... n-are echivalent în teatrul românesc. Meritul piesei este de a echilibra excepţionalul prin normal. Pentru a-l „înregimenta” pe Călin Vlasie, foloseşte judecata de valoare a lui Ion Bogdan Lefter: „... poetul cel mai dificil dintre optzecişti, conceptual barbian, capabil de viziuni pe cât de stranii, pe atât de uimitoare”. Formaţia lui Vlasie îşi spune cuvântul nu doar în particularităţile lexicale datorate în bună parte psihologiei, dar şi intenţia lui vădită de a-şi construi un univers (şi o mitologie) interior, psihologic, „celular” şi deopotrivă „fizic”, corporal, populat de fiinţe reale. În privinţa lui Vasile Voiculescu aprecierile sunt inegale şi de neînţeles răutăcioase. „Ultimele sonete închipuite ale lui William Shakespeare” sunt catalogate ca „indiscutabil cele mai valoroase din toată lirica lui Voiculescu”.

Cu totul de neînţeles, chiar impardonabil nu se pare în cazul celor doi critici: Alex. Ştefănescu, dar mai ales N. Manolescu că nu amintesc decât contextual de Laurenţiu Ulici – ori cel puţin din perspectiva mandatului (incomplet) la preşedinţia Uniunii Scriitorilor din România trebuia, cu necesitate, făcute referiri la opera acestuia şi mai ales la munca depusă pentru diriguirea intereselor breslei scriitoriceşti. Regret că nu am putut consulta lucrarea deosebit de apreciată a lui Marian Popa: „Istoria literaturii române de azi pe mâine” (vol. I-II, Ed. Semne, Bucureşti, 2009), din conţinutul căreia am înţeles că am fi putut desprinde aprecieri la zi ale scriitorimii făcute cu maximă obiectivitate şi fără partizanat.

Lista completă a buzoienilor identificaţi în lucrările nominalizate în excursul de faţă are următoarea înşiruire: George Alexe, Gheorghe Andrei, Toma Alexandru Bagdat, George Băiculescu, Ion Băieşu, George(s) Banu, Petre Bucinschi, Valeriu Bucuroiu, Ion Caraion, Vasile Cârlova, Radu Cârneci, Ion (Onu) Cazan, Virgil CIioflec, Gheorghe Ciompec, George Ciprian, Bucur Chiriac, Denisa Comănescu, Emilian I. Constantinescu, Titel Constantinescu, Stelian Cucu, Virgil Diaconu, Ştefan Dima, Dumitru Ion Dincă, Gheorghe Ene, Mircea Frânciulescu, Victor Frunză, Ion Găvănescu, Horia Georgescu, Ion Gheorghe, Constantin Goran, George Hanganu, Dem Iliescu, Mariana Ionescu, Gheorghe Iova, Gheorghe Istrate, Alexandru Lungu, Anton Lupu-Antonescu, George Macovescu, Alexandrina Mihăescu, Nicolae Mihăescu, Nicolae Mihăescu-Nigrim, Cristina Modreanu, Iulian Neacşu, Lucia Negoiţă, Ion icolaescu, Ştefania Oproescu, Ioan Otescu, Adrian Oţoiu, Exacustodian Păuşescu, Liviu Petrescu, Florentin Popescu, Alexandru Popescu-Negură, Arthur Porumboiu, Valeriu Pricină, Ion Pribeagu (?!?), Constantin C. Pleşoianui, Dimitrie D. Racoviţă, Elena Rădulescu-Pogoneanu, Ion A. Rădulescu-Pogoneanu, Dionisie Romano, Ion Roşioru, Maier Rudich, Alexandru Săndulescu, Alexandrina Scurtu, Ştefan Stănescu, Margareta Sterian, Passionaria Stoicescu, Constantin T. Stoika, Pamfil Şeicaru, Corneliu Ştefan, Nicolae Tăutu, Stela Toma, Ana-Maria Tupan, Ecaterina Ţarălungă, Nicolae Timiraş, Laurenţiu Ulici, Magda Ursache, Nicolae Vaschide, Stareţul Vasile, Călin Vlasie, Vasile Voiculescu, Radu Voinescu, Ion Aurel Zăinescu.

Menirea acestei încercări a fost, între altele, să observăm şi mai ales să admitem că prezenţa într-un dicţionar şi cuprinderea într-o istorie literară ţine, într-o oarecare măsură de hazard, de cunoaştere sau necunoaştere, de bunele relaţii cu unul sau altul dintre autori, ori, de multe ori, de interesul manifest al literatului evidenţiat. Apoi modul de abordare şi „tratament” se justifică, în unele situaţii prin cu totul alte elemente decât mult clamata obiectivitate. Nu este nimic rău în existenţa unor asemenea lucrări, cel puţin şi pentru faptul că ne semnalează existenţa unuia sau altuia dintre componenţii breslei literare. Dacă dorim, însă, să ne facem o părere despre „valoarea” sa profesională nu avem decât să-i citim „opera” şi în baza repertoriului nostru de valori să-i stabilim locul pe care îl poate ocupa în conştiinţa noastră. Dacă dorim să-l raportăm/referim societăţii literare vom corobora aprecierile noastre cu cele ale criticii de specialitate şi-i vom afla valoarea „de piaţă”. Multiplicarea surselor de informare şi a punctelor de vedere, ne poate apropia de mult râvnita obiectivitate. Sincer, în momentul de faţă, nu cred că, Buzăul literar poate revendica un loc mai în faţă. Cu valorile pe care le are, locul de mijloc al plutonului este cel real. Dacă numele scriitorilor buzoieni au o circulaţie restrânsă, vina este numai a acestora. Dacă se va scrie bine, dacă vor fi severi cu ei înşişi şi îşi vor impune să se facă cunoscuţi vor fi altfel receptaţi în comunitatea literară naţională. În opinia noastră, 6-7 scriitori afirmaţi după 1970 până astăzi au şanse reale de a intra într-un circuit select şi competitiv la nivel naţional, fără să omitem că nume ca Gheorghe Iova, Gheorghe Istrate, Florentin Popescu, Ion Roşioru, Magda Ursache reprezintă deja valori respectate. Poate va veni şi ziua când buzoienii cuprinşi în procesul anevoios al rostogolirii vorbelor prin sosuri literare vor renunţa să mai urmărească cu obstinaţie obţinerea calităţii de membri ai Uniunii Scriitorilor, ci doar să fie SCRIITORI cu adevărat.

Marcel Isbăşoiu

Marcel Isbăşoiu-Chiojd

Marcel Isbăşoiu este născut la data de 21 martie 1955, în comuna Ghiojd, judeţul Buzău. Este absolvent al Facultăţii de Drept din Bucureşti. În prezent, este  consilier superior în cadrul Primăriei Municipiului Buzău. Are o intensă activitate publicistică literară, fiind prezent în paginile unor ziare şi reviste precum „Opinia”, „Renaşterea Culturală”, „Jurnalul de Vrancea”, Almanahul „Renaşterea Buzoiană”, „Muntenia” etc. Are în pregătire o carte de critică literară şi una de eseuri.

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com