Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

SCRISORI ESENŢIALE

PLANETĂ DE MARE POET: DARIE DUCAN

Gheorghe ISTRATE

Grafica de Roca

Anul trecut (2007), odată cu apariţia celui de al cincilea volum de versuri, „Lungi plantaţii de singular”, miraculosul poet (eu, în taină, îi zic „năzdrăvan”, în sensul cel mai nobil al cuvântului) DARIE DUCAN avea să fie primit ca membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, înainte de a-şi lua bacalaureatul - la vârsta de aur: 18 ani!

Caz cu totul atipic. Între absolvirea liceului şi devenirea sa imediată ca student de excepţie al Facultăţii de Filologie din Bucureşti, ne-a mai oferit o surpriză năucitoare: editarea, simultană, a încă trei volume de versuri, fiecare conţinând câte 50 de sonete (scrise doar în câteva zile, după mărturia sa), desfiinţând forma clasică a acestui gen aristocrat.

O asemenea independenţă „neruşinată” poate fi acuzată oricui, dar nu şi lui Darie Ducan, care şi închină o sonetină acestui „defect” asumat, cu o dezinvoltură fermecătoare :

Sonet despre sonet

Prefer să scriu sonete care

Nu se subordonează formei, cât ideii,

Tot astfel de credinţă au ateii,

Crezul lor din dogmă ca miezul din fruct sare.

Aşa că nu-i subordona tu setei

Mărimea vasului din care apă bei,

Spală-te, fii om doar la lumina ei

Când nările-s uscate de duritatea cretei

Pe care timpu-o rupe din cariere

Cu gheara lustruită doar în om,

Prefer scriind sonete să intru în atom

Decât să îi fiu formei chezaş, bijutiere.

Întâi să salte sângele cum vrea,

Apoi şi formei mă voi subjuga.

8 septembrie 2007

Cu un singur adaos acid, confratern: dar ce-ai cu sonetul, tinere domn? Lasă-l în scaunul lui domnesc şi scrie „aşa cum îţi vine”, fără să apelezi la formele fixe care îţi încleştează respiraţia. Respiraţia trebuie să fie elastică]. Burduşit de laude (Petru Poantă, Constanţa Buzea, George Filip, Nicolae Băciuţ, Gh. I. şi câţi alţii), poetul-zburător pare spălat în apă etheree, fiindcă scrie exact precum vorbeşte şi chiar mărturiseşte: „Întâi să salte sângele cum vrea,/ apoi şi formei mă voi subjuga”!

Darie pare un Mircea Dinescu-redivivus, care dă câteva recolte de versuri pe an, ce înnebunesc -precis- cititorul leneş ce-şi soarbe cafeluţa întins pe sofa.

Darie sparge vitralii, striveşte degete-n uşi, scârţâie porţile universului, el toarnă ciment în caimac, urlă cu forţă în urechile melcului, el e mereu de-a-ndoaselea. Ia-auzi: „am graniţă numai cu mine”; „gropii când i-e foame-sare mă dedau”, „lacrima lumii geme de broaşte”; „lăsaţi găleţi adânc în spermă”;

„Aşa e viaţa, ca la pescuit,

rupi cârligul fiindcă tragi mai tare

Şi nylonul e nervul tău smintit,

Încordat că este cineva mai mare

Decât tine pe acest pământ peltic

Pe care găseşti scoici în cleiul de pe plic”;

sau un vers „umil”, preferat de lector: „bastonul de orb din care-un drum se-adapă”. Magnific!

Darie Ducan e, fără îndoială, un mare poet. E dat în paişpe! - cum ar fi zis Nichita. Care Nichita? Stănescu! Fiindcă astăzi criticii îi cam uită pe marii poeţi, descoperind râme pe sub latrinele năruite. Darie are dezinvoltura nichitiană de a silui cuvintele, le biciuieşte ca pe nişte animăluţe obligându-le să intre în cuşca lor sintagmatică, după cum ordonă poetul. Bogza, dacă l-ar fi cunoscut la vreme, ar fi mormăit: mare bazaconie mai e şi Darie ăsta, adoratul! Şi l-ar fi pupat pe verb. Sau: e dat în bezna mă-sii. Asta o zic eu, ca o completare copiativă bogziană.

Darie ăsta nelinişteşte apele cam stătute ale poeziei româneşti actuale. E rimbaldian. Darie, continuă-ţi, cu atenţie, capodopera. Aleargă pe verbe acide, precum Beethoven-surdul pe notele lui genial-muzicale.

Şi-acum, notele mele „negative”:

Darie suferă de-o proliferare verbală, de neîncăput în vers şi nici în verbul tradiţional, el are trei plămâni, el are o respiraţie în plus, el are nevoie de o altă sintaxă, una răsturnată în care să încapă şi liricul şi pamfletul într-o împletitură năprasnică şi ghilotinală.

Am temerea că pentru vârsta lui poetul e prea plin şi fără disciplină, stă în penumbra unei trăiri explozive, a unui ordin umbros, el vrea să răstoarne totul deodată, fără a-şi nimeri cu exactitate portativul specific pentru fiecare „revoltă”.

E un poet cu gura încă prea plină de verbe. L-aş îndruma fie să tacă o vreme, fie să-şi pună sită deasă gurii. Fiindcă exploziile afunde produc şi mult steril… Eminescu şi-ascundea pudic şi discret aceste arderi adolescentine, din care a extras, mai târziu, esenţe uluitoare. Le-am descoperit noi înşine. Fiindcă postumitatea literară a lui Eminescu este un “aliment” etern….

Darie, „deschide poarta!”

Gheorghe ISTRATE

octombrie 2007

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)