Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

SCURT-CIRCUITE CRITICE

Prof. Dr. Ion PACHIA-TATOMIRESCU

 

  • Ivo Andrici, Curtea blestemată - Traducere şi tabel cronologic: Steva Perinaţ şi I. P. T.), Timişoara, Editura Uniunii Sârbilor din România, 2006. În romanul Curtea Blestemată, Ivo Andrici, pornind de la antiteza fundamentală a romantismului creştin, Infern - Eden (Iad - Rai), a ajuns la veşnic-moderna problemă a „pântecelui-orizont-de-chit”, a „spaţiului îngrădit”, a „spaţiului-capcană”, problemă devenită, în ultimă instanţă, o sublimă „obsesie expresionistă, oglindită („surprinsă”) magistral în simbolul energetist al rotativului labirint ca „pol al Răului”, un diabolic labirint al planurilor glisante, „black hole”, „gaură-neagră” a lumii, mai mult ca sigur, unul dintre cei doi poli ai Priveliştii Fiinţei...

  • Marian Barbu, Oglinzile din Chicago, «aproape poeme - interpretări libere după realităţi americane», Craiova, Editura Sitech, 2006.

Se poate spune că lirica lui Marian Barbu, începând cu «Oglinzile din Chicago», se reciclează, se redimensionează americăneşte, eroul liric înfrăţindu-se - în megapolis - aidoma busuiocului „cu leuşteanul şi regina nopţii” (cf. Busuioc adaptat), şi, în ţinută nouă, fiind parcă de nerecunoscut: «Mă ruşinez la gândul că voi avea tăria să sporesc / Cuvintele de dragoste risipite pe braţele tale, în faţa / Ochilor tăi, a buzelor rumene, a urechilor liniştite / A mersului sfios ori calculat până la reflex. / Fiindcă nu mai ajută la nimic. / De îndată ce tu ai ajuns dincolo de oraş / Privind melancolic la zgârie norii din centru / Tu, iubito, care ştii atâta matematică aplicată...» (Vorbe americane). Şi toate acestea, în contact cu paradoxurile de peste Atlantida: «Se numea Aurora. Era agent imobiliar. / Iute ca o viespe. Alerga mereu. Avea două celulare / Punea afişe, panouri. Scria note informaţionale / La vecini, precizându-le realizările ei / (...) / Alfabetul vieţii îi trecuse pe loc secund iubirea / (...) // Urca nesupravegheată treptele spre Muzeu / Când, deodată, eu de lângă Lacul Michigan / Am văzut-o pe ultima platformă / (...) / Aurora se aplecase să culeagă doi cenţi» (Zâmbetul fericirii).

  • Blestemul lui Brâncuşi, vol. I (poeme de cenaclu „agerist”), Suceava, Editura Crai Nou, 2004.

Într-adevăr, este vorba despre o antologie a poeţilor valahofoni / românofoni din diaspora, publicaţi mai întâi de web-revista d-lui Lucian Hetco, Agero, din Stuttgart / Germania: Sorin Anca (Germania), Maria-Rozalia Chelaru (Germania), Madeleine Davidsohn (Israel), Sorin Olariu (SUA), Laura Stelea (Olanda), Gelu Vlaşin (Spania), Mariana Zavati-Gardner (Anglia) ş. a. Din păcate, s-au strecurat în acest prim-volum şi texte „epigonice”, texte ce nu au vreo legătură cu adevărata, valoroasa poezie valahă contemporană; şi în ciuda paradoxului că astăzi lumea mai mult scrie decât citeşte, „diasporenii români” ar face bine să mai cerceteze poezia resurecţional-modernistă a generaţiei Labiş - Stănescu - Sorescu, s-o asimileze în profunzime, înainte de-a pune stiloul pe hârtie, debitând inepţii de soiul: «Numai pământ curge din rană. / Brâncuşi a ucis nemurirea cu opera lui, a înţepat / Cerul în fund...» (Germania / Simona Anomis, Crima lui Brâncuşi, p. 79); «Zâna mea cea albă, spune-mi ! / Spune-mi de ce încă eu sunt zece ! / Dă-mi înţelepciunea ta, / Înţelepciunea ta de a pricepe / Că rău nu e să fii adult; / că plictisitor nu este / prea mult de-a înţelege !» (Africa de Sud / Irina Matei, Oglinda visului, p. 159) etc.

  • Florin Contrea, Povestiri stranii de pe cealaltă câmpie, Timişoara, Editura Marineasa; Dimitrie Cantemir - Discurs narativ şi normă retorică, Timişoara, Editura Hestia, 2006; Labirinth, roman, Timişoara, Editura Anthropos, 2006; Portret în gri minor (cu o Precuvântare de Ioan Viorel Boldureanu), Timişoara, Editura Eurostampa, 2006.

     La debutu-i „tardiv-arghezian”, s-ar putea zice, o „proză” bântuită / salvată de pânzele magnetice ale paradoxurilor (cf. Paradox, Paradoxul temporal, Povestire fantastică din altă planetă etc.), dar şi de-ale fantasticului din a doua jumătate a secolului al XX-lea, cultivă Florin Contrea (n. 11 mai 1942), în «Povestiri stranii de pe cealaltă câmpie» (2003), refăcând «pe cont propriu, întreaga avangardă interbelică», după cum aprecia şi editorului său, prozatorul Viorel Marineasa. În anul 2006, Florin Contrea publică trei cărţi: un volum de povestiri, un roman şi un volum de eseuri dedicate lui Dimitrie Cantemir (în temei, teza-i de doctorat). În lucrarea Dimitrie Cantemir - Discurs narativ şi normă retorică, obiectivul cercetării se îndreaptă spre retorica, spre arta literară, spre sistemul teoretic, reliefându-se din întregul operei cantemiriene; şi, în ultimă instanţă, «se poate considera că retorica - nu numai în sensul îngust de stilistică aplicată, dar mai ales în sensul ei major - de artă a alcătuirii frumoase a vorbirii şi gândirii - a jucat un rol deosebit de mare în Istoria ieroglifică.» (p. 86). În ceea ce priveşte crohiurile, „prozeluţele” din volumul Portret în gri minor, cărturarul Ioan Viorel Boldureanu observă cu îndreptăţire - în Precuvântare - că, de data aceasta, «Florin Contrea mai face un hotărâtor pas în direcţia cea bună: aceea de a se descoperi - pentru sine şi pentrtu noi, cititorii. (...) Detaşarea, cu irizaţii de umor şi ironie, ne face să nu ne dăm prea bine seama dacă personajul nu e cumva alter-ego-ul autorului sau al cititorului.» (p. 4).     

  •  Prof. dr. Francis Dessart, Reconquista - eseuri şi studii de geopolitică spiritual-europeană, Bucureşti, Carpathia Press.

Şi această carte a d-lui prof. dr. Francis Desart (n. 26 decembrie 1948) este absolut necesară bibliotecii fundamentale a europeanului contemporan; ea se structurează într-o pentadă a capitolelor extrem de sugestive / grăitoare la adresa „comandamentelor” Uniunii Europene: (1) Marele complot (cu subcapitolele: «Mondializarea: un complot împotriva Europei, popoarelor şi a identităţilor culturale; Statele Unite: non-model şi non-cultură»; «O. S. C. E.: Europa va fi un viitor „protectorat mondial” ?»; «Vulpea Caucazului şi Hyena din Wall-Street»; «De la dezintegrarea europeană la Imperiul Mondial»); (2) Doctrina „dublei măsuri” (cu subcapitolele: «Terorism antirusesc - rasism antislav»; «„Toleranţa”: o nouă dictatură ?»; «„Le Bras de Fer” între Francofonie şi Americanism»; «Viitorul Europei în Mileniul III: între minciună şi redefinire»); (3) Conspiraţie şi reacţie (cu subcapitolele: «Bioetică şi ecologie: Sud-Estul european în faţa ecocidului»; «„Marile Manevre” ale Vaticanului» etc.); (4) Soluţia „Albert Schweitzer” (cu subcapitolele: «„Respectul faţă de viaţă” ca perspectivă axiologică a unei redresări morale»; «Compasiune şi magie. „Animalele de companie” în Europa de Est»); (5) Pentru „ordinea economică naturală” («„Est-Vest”. Europa: identitate culturală şi evoluţie între tradiţie şi modernitate»; «O datorie de memorie: reîntoarcerea la noua Ordine Mondială a Informaţiei şi Comunicării» etc.).

  • Virgil Diaconu, Jurnal erotic, poeme (cu prefaţa Eros şi polemică de Gh. Grigurcu), Bucureşti, Editura Muzeului Literaturii Române, 2006.

     O ultramodernă „Cântare a cântărilor”, volumul de poeme, Jurnal erotic (2006), de Virgil Diaconu, conjugă la un mod liric inconfundabil mitul Androginului, dar cu emisferele des-sacralizate, femina / Yin şi vir / Yang regăsindu-se sub fluturarea curcubeului abisal şi păstrându-se într-un întreg, creştinat, desigur, graţie şi unei „jertfe creatoare” a ens-ului „vulnerabil”, ceea ce face trimitere / grăire, „înlogosare” (în-Logos-are), cu toată părelnicia, şi la triadica / triontica structurare a substanţei lirice diaconiene, după cum se revelează dinspre ciclurile: I. Jurnal erotic (încorolând: «Piersică», «Regina nopţii», «Muza adormită», «Banchetul», «DesFacerea» etc.), II. Fructe secrete (cu nimbări în «Acum, că zeul doarme...», în «Trandafir tânăr», în «Trandafir negru», în «Cavalerul florii de cireş», în «Androginul» etc.) şi III. Omul vulnerabil („împarabolat” frumos în «Avuţia», «Dragostea», «Femeia tânără» etc.): «Femeia cu cireşe la urechi. / (...) // Ea îmi oxigenează zilele când rămân fără aer. / Ea seamănă lumină acolo unde nu văd decât întuneric. // O vrabie care zboară în lipsa mea de cer. // A fi îndrăgostit: a intra în acest tărâm fabulos, în aură. / Da, numai iubita mea este îmbrăcată în aură de sus până jos ! Şi / numai eu sunt atins de aura ei, de sus până jos... Din tălpi până la steaua. // Eu sunt atinsul de aură, eu sunt un om vulnerabil. / Un singur cuvânt de-al ei mă poate stinge, un singur gest mă poate / frânge. Cum să mă apăr ? / Dacă mă ridic împotriva ei - împotriva mea mă ridic ! Dacă ea este / rănită - rănile ei pe mine mă dor. Când îi este frig - eu însumi tremur. / Eu sunt atinsul de aură, eu sunt un om vulnerabil. // De la o vreme, eu nu-mi mai găsesc locul. / Eu nu mai am loc nici chiar în trupul meu. Nu mai am loc, pentru / că aici locuieşte de fapt ea. Aici locuieşte ea, în timp ce eu rătăcesc pe / afară, căutându-mi un loc de linişte şi netulburare... Căutându-mi un / loc de linişte şi netulburare, pe care tocmai aura nu mă lasă să îl găsesc... // Da, eu sunt atinsul de aură. Eu sunt un om vulnerabil.» (Omul vulnerabil - p. 85).

  • Lucian Hetco, Dreptul la culpă, poeme (cu o Prefaţă de Victor Cubleşan), Cluj-Napoca, Editura Eikon; Sufletul românesc sau Zidul de capete (eseuri şi poeme), Suceava, Editura Crai Nou, 2005; Sufletul românesc - două eseuri despre „românitate” (cu „postfaţa” Poveste despre un grădinar de dr. Artur Silvestri), Bucureşti, Carpathia Press, 2005; Românul planetar – eseuri despre viitorul „sufletului românesc” (cu o postfaţă, „Românul planetar” – câteva elemente de doctrină, de Artur Silvestri), Bucureşti, Carpathia Press, 2006.

Prin volumul de versuri Dreptul la culpă (2003), Lucian Hetco se relevă a fi unul dintre cei mai valoroşi poeţi valahofoni din diasporă. Potrivit Prefeţei semnate de Victor Cubleşan, «de la început trebuie să remarcăm că tipul de poezie practicat de către autor este unul oarecum neobişnuit; (...) sunt vizibile mai degrabă influenţe ale poeziei optzeciste şi, într-o oarecare măsură, ale liricii occidentale; poezia lui Valeriu-Lucian Hetco adoptă o formă liberă, renunţând la rimă şi ritm, dar acordând încă o doză sensibilă de importanţă cadenţei frazării, fapt vizibil în atenţia cu care sunt decupate versurile; un aspect cu totul particular este notabila lipsă de apetenţă a autorului pentru coloristică.» (p. 5 sq.).

Paradoxismul bine temperat al liricii lui Lucian Hetco, arcuindu-se, curcubeolându-se peste perimetrele optzeciştilor, impune însă – şi nu de puţine ori – chiar poeme de marcă, de tipul: «Mi-am întors ideile / cu capul în jos, / lăsând zilele să curgă din boltă. // N-am mai brodat iubiri / din gri către lumină. / Alergam cu minciuna / de unul singur / peste jăratec, / ca un fachir răzvrătit. // Şi nu era nici / dor şi nici iertare / în dialogul cu vorbele, / în cuvintele purtătoare / de gând.» (Cu capul în jos).

Deosebit de interesantă este şi eseistica lui Lucian Hetco (Sufletul românesc, 2005; Românul planetar, 2006; etc.), dedicată, îndeosebi - cum ar spune marele nostru filosof, Constantin Noica -, arheului, ancorată bine în arheu, în arheul mai mult sau mai puţin „jignit” prin istorii, al Valahimii noastre, adică al Dacoromânităţii noastre, al Pelasgo-Daco-Thracimii noastre, în ultimă instanţă: «Mai întâi de toate însă suntem traci şi nu oarecum, ci „cei mai buni dintre traci” (Herodot) - daci romanizaţi prin destinele istoriei...» (Sufletul românesc, 2005, p. 17).

Din volumul Românul planetar (2006) este de reţinut un anume profetism, reliefând şi o altă dimensiune a eseisticii hetchiene, un profetism nu neapărat „mesianic”, ori „furtunos”, asupra căruia domnul dr. Artur Silvestri îşi îndreaptă obiectivul fin al analizei, în postfaţa „Românul planetar” – câteva elemente de doctrină: «Astăzi numărul celor ce deplâng vremurile rele, fără să facă nimic spre a se opune, impresionează prin cantitate şi irită prin inerţie şi grăbire în a se adapta, accelerând încheierea preconizată. În chiar locurile de nucleu descurajarea pare să se fi înstăpânit. Şi, cu toate acestea, „sfârşitul României” nu-i atât de aproape, căci apare un altfel de român posibil, ce nu se închipuise până mai ieri că ar fi fost de închipuit; este „românul planetar”, românul fără ţară. Şi în această materie cazul este atipic căci prin regulă popoarele mor în propria geografie şi se sting lent imitând imaginea jarului transformat în tăciune».

  • Alexandru Jebeleanu, Restituiri epistolare, I - II (redactare şi coordonare de ediţie: Nina Ceranu; Notă asupra ediţiei de Ion Marin Almăjan), Timişoara, Editura Eubeea, 2005.

Cele două volume de „restituiri epistolare” către / dinspre Alexandru Jebeleanu se constituie într-o valoroasă, interesantă sursă pentru o istorie veridică a literaturii române din perimetrul provinciei Banatului celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea, bineînţeles, prin / peste stalinism / proletcultism şi prin ceauşism. Sunt antrenate în circuitul epistolar jebelenian nume de scriitori din câteva generaţii: Lucian Blaga, Cornelia Blaga, Virgil Carianopol, Zaharia Stancu, Eusebiu Camilar, Maria Banuş, Mihai Beniuc, Victor Eftimiu, Ovidiu Sergheevici Crohmălniceanu, Geo Dumitrescu, Anghel Dumbrăveanu, Laurenţiu Fulga, Ilarie Hinoveanu, Eugen Jebeleanu, Mircea Şerbănescu, Nicolae Corneanu, Octavian Doclin ş. a. 

  • Dan Lupescu, Ceas de taină cu Brâncuşi (poeme „împrefaţân- du-se” cu articolul lui Constantin Noica, Brâncuşi a sculptat cu infinitive lungi, şi „postfaţându-se” printr-o addenda care conţine: Horstul de Geo Bogza; un interviu despre Brâncuşi luat de Dan Lupescu lui V. G. Paleolog; Coloana lui Brâncuşi - culmile invidiei de Donald G. McNeil jr.; 21 de aforisme de Constantin Brâncuşi etc.), Craiova, Editura Alma (pagini A-5; 116).    

Cogaionic ozon are volumul lui Dan Lupescu, «Ceas de taină cu Brâncuşi», una dintre cele mai impresionante ode înălţate Geniului Pelasgo-Daco-Thrac / Valah din Hobiţa Daciei / Dacoromâniei lui Regalian, o cântare-stindard, cu un cap în Parâng (Gorj) şi cu celălalt în infinitul unui curcubeu arcuit peste barba lui Dumnezeu: «Casei niciodată nu i-am spus: „Eşti / cea mai luminoasă”. / Dintotdeauna / am durat-o însă cu dragoste - / de la talpa întemeiată pe şarpele / numai al ei / până la ochiul acestuia de pe coamă, / cap de lup, turnat în argint, / adulmecând curgerea vremurilor / ori cocoş de lemn / veghind curăţia de icoană a zenitului. // În var botezat, în var ferecat, / oul nostru fără sfârşit a purtat peste veacuri, / nestinsă de nici o furtună, / mereu rotundă, deşi mereu hăcuită de furi / Lumina. Lumina sa lăuntrică / rodind în peretele imaculat dinspre răsărit, / hotar de raze neclintit, / columnă crenelată de dor, / fiinţând întru corabia zdravănă. // Şi niciodată nu am strigat: „Lumina / aceasta este mai strălucitoare decât soarele / ivit din cântecul cocoşilor noştri cei vii, / din ogradă şi de sub ogradă. // Pentru Casă ne-am zidit de-a pururi / şi în lut şi în zarea curată. // Pentru ca frăgezimea omeniei noastre / să dureze în veacul vecilor, / ne-am zidit de-a pururi...» (Întemeierea dorului)

 

Prof. Dr. Ion PACHIA-TATOMIRESCU

 

Comentarii de la cititori

 

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)