Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

SE FACE ÎNTUNERIC ÎN BUCUREŞTI

Camelian PROPINAŢIU

Cine vrea să priceapă deosebirea dintre scriitor şi ziarist, să verifice titlul „Moartea Monicăi Lovinescu: duşmanii ei nu au remuşcări“. Aflând la 21 aprilie din „Cotidianul“, în această şocantă formulă, trista veste, te-ai fi retras să citeşti din „Unde Scurte“ şi din „Româneşte“, ca scriitor închipuindu-ţi că doliul va fi totuşi ca la Virgil Ierunca, oarecum cruţat de atacuri.

Aş! După câteva ore, uitându-te pe forumuri, constaţi că anticiparea „Duşmanii nu au remuşcări“ a fost cumplit de corectă. E un tsunami de ură peste părerile de rău. Îţi poţi da seama acum de anvergura terifiantă a sistemului de manipulare, c-o fi instituţional, particular sau proprie iniţiativă – nu contează! Unii agenţi de influenţă par să fi avut materiale documentate din timp, poate de la 3 octombrie 2006, eventual extrase din acelaşi enorm dosar, şi sunt capabili să-ţi arate vitejeşte că ştiu multe despre tine, ca şi cum ai avea dosar activ. Ziarele online care, chiar dotate cu senat intelectual precum „Evenimentul zilei“, îşi aleg convenabil forumiştii, nu te pot trezi la această realitate. S-ar putea antologa aceste mizerii comparându-le cu cele adresate doamnei Ana Blandiana şi cuprinse de Ruxandra Cesereanu într-o carte cu titlu nedrept - „Imaginarul violent al românilor“. Creativitatea în maculare depăşeşte pe a „Tricolorului“ PRM, relativ reţinut în raport cu propriile etaloane: „în nici un caz nu mă bucur de moartea ei, care a surprins-o într-un scaun cu rotile, ca pe-o epavă“.

Cine are sub 35-40 de ani nu înţelege de ce sunt emoţionaţi vârstnicii, iar reacţiile vipurilor intelectuale în sentinţe cât mai personalizate măresc deruta sau enervarea. S-a vorbit de funeralii naţionale, dar în febra electorală şi a aprovizionărilor de Paşti, sunt imposibil de organizat. Vor fi luate drept campanie PDL - de altfel se extrapolează că va plânge dl Băsescu când va citi dl Tismăneanu! - şi se va ajunge la obişnuita Cuţaridă de prin anii de glorie gazetărească ai castratorului CNSAS-ului.

Se face întuneric la Bucureşti şi declaraţia de neuitat a unei publiciste atitudinare (ca romancieră, remarcată cândva de Monica Lovinescu) despre absurditatea nostalgiei de a trăi în instabila Românie Regală nu mai poate fi combătută de nici un martor credibil. Şi dacă, în aşa pustiu, tot e de luat ceva din pierduta Românie Regală, atunci să ne gândim sămănătorist la Luminarea Poporului, concept desuet, însă tocmai aici a pierdut Autoelita în 1997 lupta cu Securitatea, când încă se mai putea vorbi de Fezabila Lustraţie. Altminteri, de pe când din „Teze şi antiteze la Paris“ aflam că Soljeniţîn a produs demarxizarea unei intelectualităţi care nu cunoştea alt sistem concentraţionar decât pe cel nazist, visam un viitor românesc liber, în care un grup statuar pentru Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca s-ar fi ridicat lângă Haret, Heliade, Gheorghe Lazăr. Poate vreun candidat la Primăria Capitalei şi-l asumă în program. Alte posibile locuri ar fi la Drept, în apropierea celebrului apartament Lovinescu, sau măcar la Eroilor, lângă Sanitarii Reginei Maria.

Eu îmi aduc aminte aşa: Duminica la 12.30 ascultam „Povestea Vorbei. Pagini uitate, pagini cenzurate, pagini exilate“ – emisiunea lui Virgil Ierunca. Pagini uitate şi azi: „Biserica Neagră“ – încă neecranizatul şi necuprinsul în manuale roman al lui A.E. Baconsky; primele cărţi ale lui Goma, pagini din „Arhipelagul Gulag“ şi alte scrieri de Soljeniţîn, Dumitru Bacu despre Piteşti, Constantin Dumitrescu - „Cetatea Totală“, cel dintâi eseu românesc despre totalitarism. Şi câte altele, într-o eficienţă a prezentării inaccesibilă promoterilor noului mileniu! După care urma la 13.10 „Teze si antiteze la Paris“ – emisiunea Monicăi Lovinescu. Colaborau Virgil Ierunca, Theodor Cazaban, mulţi alţii. Treceam de frontieră şi de Cortina de Fier. Ne erau familiari nu doar intelectualii de pe malurile Senei ci şi disidenţii Răsăritului, ne înfiora profeţia lui Amalrik privind destrămarea URSS în 1984. Vinerea, la 19.10 aveam, mult aşteptată, „Actualitatea culturală românească“ – realizată în principal de Monica Lovinescu. Colaborau Virgil Ierunca – Cronica pesimismului (neuitata grimasă „Decenţa ne opreşte să...“), Gelu Ionescu, Mircea Iorgulescu...

În 1992, când James Baker se zice că soma România să nu mai trimită arme basarabenilor ce luptau pentru Transnistria, informaţie ce va fi primit de la Elţîn, a fost desfiinţat Studioul Europei Libere de la Paris. Cred că Bucureştiul, indiferent de culoarea politică, trebuia să finanţeze continuarea netulburată a activităţii acestei Ambasade Culturale, fie prin stat, fie prin exil şi societatea civilă. Era în interesul tuturor aripilor fesenismului: scăpam de monopolul american în materie de postmodernism. Nu ştim cât de fericiţi au fost anii de după desfiinţarea Studioului Europei Libere de la Paris.

Datorăm intervenţiilor ulterioare ale Monicăi Lovinescu o teză fundamentală pentru înţelegerea rahitismului civic şi pentru lecuirea miştoului criptorasist în explicarea Tranziţiei: noi românii am ieşit dintr-un TOTALITARISM nu dintr-o dictatură de catifea! Ultima vizită în ţară pare să fi fost prin 1996.

După cum se ştie, de pe la 1997, pe nesimţite şi pe neaşteptate, megaintelectualii noştri, de la Fezabila Lustraţie au cotit-o ideologic spre spulberarea miturilor naţionale, printre victime fiind Voievozii Neamului, Eminescu, Cioran, Noica, Ionescu si mai ales prietenul Mircea Eliade. Era o lovitură ce se adăuga „Jurnalului“ Goma.

Monica Lovinescu si Virgil Ierunca au cam dispărut din Revista 22 (condusă de Gabriela Adameşteanu) şi din România literară (condusă de Nicolae Manolescu) – pentru păgubitul cititor necontând dacă printr-un altfel de Adio decât Paul Goma! În mod explicit rolul acestor Luminători ai Poporului întru a nu ajunge Gloată, nu transpare nici din noua biblie intelectuală „Orbitor“ 3, lansată la 11 iulie 2007, anul Centenarului practic neobservat al lui Mircea Eliade.

Să nu ne încălzim cu reacţii dichisite, formulate autopublicitar. Cum nu s-a mai vorbit în ultimul an de Virgil Ierunca, aşa se va întâmpla şi cu Monica Lovinescu. Iar în casa de la Paris, este aproape firesc să ajungă urmaşi de semi-securişti, sau măcar de mici nomenclaturişti.

Camelian PROPINAŢIU

Bucureşti, 23 aprilie 2008

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)