SECERAŢI  DE  ERA  TICĂLOŞILOR

Dan Lupescu

Alexandru Buia, Alexandru Olaru, Alexandru Piru, Alexandru Dincă, Alexandru Firescu. Dinastie,  chintă regală Alexandru. Cinci mari, foarte mari personalităţi care au trăit şi au creat în Craiova. S-au dăruit acestei Cetăţi - cândva, a mândrei Bănii, singura care, în afara Bucureştiului, Capitala Valahiei Mari, avea sigiliu şi steag, oaste şi muzică militară proprie.  Craiova - atât de repede decăzută la soiosul statut de cetate a banilor, sfârâitor, sulfuric ochi al Necuratului, numit de neamul românesc, pentru a nu-l aduce instantaneu, prin simpla rostire a numelui, şi Iacacui, Ăl din Baltă, Naiba, Nichipercea.  Craiova – străvechea dava/cetate dacică: Pelendava, punct distinct pe drumul sării şi al mătăsii, far veşnic viu pe coridoarele culturale dintre extremul Est, Sud-Estul şi Centrul Europei până în Vestul său cel mai depărtat.  

Craiova - avanpostul provinciei istorice care, prin neamurile boierilor Craioveşti şi Basarabi, a urnit din loc greul rădvan al constituirii statului feudal Ţara Românească, apoi l-a dăruit Europei pe întâiul unificator al tuturor ţărilor române, Mihai Viteazul – Restitutor Daciae, contemporan cu Shakespeare. Aici, sub acest cer spuzit de stele ca nicăieri în lume,  s-au plămădit visurile de propăşire ale românilor. Opt dintre domnitorii noştri au obârşii olteneşti. Cei din urmă doi, cronologic,au fost chiar fraţi buni, Ştirbei şi Bibescu, chit că unul intra în istorie cu numele unchiului său, care îl înfiase. Craiova  a născut totdeauna mituri: Neagoe Basarab, Dionisie Eclersiarhul, Alexandru Macedonski, Constantin Brâncuşi, Nestor Vornicescu, Sabin Bălaşa, Marin Sorescu, Ion D. Sîrbu, ori Petrache Poenaru, Gogu Constantinescu, Henri Coandă, Simion Stoilow şi Ştefan Obobleja, sau Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu, Tudor Vladimirescu şi Nicolae Titulescu.

Dar, Cetatea Băniei s-a dovedit şi urbea acidului sulfuric, din care-i aproape musai ca valorile adevărate să fugă, nu să rămână, pentru că riscă să fie devorate de haitele ignoranţilor în floare, de maeştrii jocurilor de culise mârşave. Alexandru Firescu – acum şi aici omagiat, în ziua în care ar fi împlinit rumena vârstă de 75 de ani – a rezistat aidoma unui martir acestor cohorte de termite asasine ale personalităţilor veritabile.  A rezistat până pe la 68-69 de ani, când - scârbit de ingratitudinea metropolei căreia i se dăruise din fragedă tinereţe - a luat calea autoexilului, peste Carpaţii Meridionali, la Sibiu. Deşi a fost adoptat rapid de confraţii de la celebra Bibliotecă ASTRA şi Teatrul Radu Stanca, de la Revista Transilvania şi Universitatea Lucian Blaga, hangerul dorului i-a sfredelit necontenit inima, până a străpuns-o definitiv, metamorfozând-o într-o  străvezie, uriaşă aripă de fluture călător peste mări şi ţări, peste timpul ...încremenit, parcă, în pridvorul veşniciei. Hangerul dorului – chiar aşa am botezat colontitlul paginii/paginilor pe care, în calitate de corespondent special al revistei Lamura în Sibiu, Capitala Culturală a Europei 2008, Alexandru Firescu ni le trimitea cu fervoare şi rigoare de metronom. La fiecare două, maximum trei săptămâni, revenea în Craiova natală, Craiova copilăriei şi adolescenţei sale, petrecute pe strada predestinată biruinţei, Călugăreni, Craiova tinereţei, maturităţii, deplinei consacrări şi apogeului acestei personalităţi culturale polivalente - Al. Firescu, care a iubit cu încredere şi cu disperare a ostenit întru spiritul locului. Orbeşte, mistuitor şi mântuitor, aproape sinucigaş s-a dăruit, din zori până în amurg, din miez de noapte până în zori, acestei cetăţi pe care a slujit-o cu devotament, până la sacrificiu de sine. Trecerea pragului vârstei septuagenare i-am sărbătorit-o împreună, cu toţii, în 2005, în cadrul emisiunii cu public transmisă în direct de Studioul de Radio Oltenia, unde în tinereţe fusese redactor şef adjunct, ca şi la cotidianul Înainte. Tot acolo – dacă nu chiar în marea sală a Teatrului Naţional din Craiova, unde, preţ de trei decenii, s-a dedicat exemplar nobilei munci de secretar literar – s-ar fi cuvenit să-l omagiem azi, la 75 de ani, pe Alexandru Firescu. Numai că... numai că ... era ticăloşilor l-a smuls cu perfidie dintre noi, aşa cum a făcut-o, de-a lungul anilor, cu marile, foarte marile valori ale locului: Mircea Bohoreanu, C.S. Nicolăescu-Plopşor, V. G. Paleolog, Remus Comăneanu, Ovidiu Rocoş, Amza Pellea, Manu Nedeianu, Ion Schintee, C.D. Papastate, Claudiu Moldovan, Ion M. Negreanu, Ion Zamfirescu, Romulus Diaconescu, Patrel Berceanu, pentru a numi doar o mică parte dintre cei amintiţi ceva mai devreme.

Era ticăloşilor! Gândul ne fuge apre aserţiunea lui Platon: „Dacă moartea ar fi sfârşitul a tot, cei mai în câştig ar fi ticăloşii..., moartea i-ar elibera şi de trup, şi de suflet, şi de păcate”. Noi nutrim convingerea ca nu-i aşa.  Chiar reuniunea noastră de acum demonstrează că Alexandru Firescu nu a cunoscut sfarşitul.  Trecut în eternitate, născut în cer, bravul nostru concitadin continuă sa trăiască, graţie creaţiei sale laborioase, tenacităţii si spiritului jertfelnic, perpetuat de-a lungul unei vieţi demne de preţuire şi respect.

Dan Lupescu

Craiova, 3 mai 2010

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com