MUNIR MEZYED - PALESTINA

Şoapta de la om la om

- Capitol din biblia poeziei -

Eugen Evu

Este un privilegiu al inimii pentru noi, pentru mine, să îl primim prin sărbătoarea tot mai rară a cărţii de poezie, pe emientul poet palestinian Munir Mezyed, cu o carte trilingvă: în română, în engleză şi în franceză. Pentru a intra în cartea sa titrată explicit „Capitol din Biblia”, estetic editată de „Călăuza”, la Deva, cea care are meritul acestei elevate  medieri, este prietena noastră,  Muguraş -Maria Petrescu, o expertă în engleză şi franceză,  dar şi simţitoare de rafinament  a poeticii  autencice, care printr-o fericită întâlnire, ne atrage şi pe noi la acest  elevat ospăţ  afectiv- coparticipativ. Nu mă voi aventura la aserţiuni critice pretenţioase, ci mă voi rezuma la câteva fraze, impresii ale unei lecturi ce va trebui a fi reluată, aşa cum ne cere Poezia, în singurătatea lectorului, uneori egală cu a creatorului.  Fiind aşadar sigur că versiunile engleză şi franceză sunt ireproşabile, expresive şi în „ cheia Sorkin” a corepondenţelor cele mai nuanţate în neo- latina noastră, deschid cartea şi îmi permit să citez câteva sure moderne,  cu caracter subtil vizionar- prevestitor, ca în perioada mecaneză,  ale unui poet  de mare vocaţie, modern şi totuşi atât de diafan tradiţional în orizontul atemporal deja, al marii culturi orientale. Dialogul poetului Munir Mezyed este unul al Sinelui cu Sinele Divin, al conştiinţei, ci nu doar al ego-ului, iar Sinele individual, odată revelat în acest stil psalmic, sau dacă vreţi al străvechilor Sure din Coran,( cel medianic!)  este al sacralităţii....Poetul scrie în exprimări aparent simple, cizelate de un simţ profetic, de iluminat,  inconfundabil revelatoriu. Zoinele unde explorează Domnia Sa sunt relevante pentru cultura poetică superioară, poemele fiind toate părţi ale unui Întreg, adică în arhitectura subtilă a sinapselor prin substanţă şi inefabil, sau dacă vreţi în construcţia unui volum holistic, ca o hologramă: „Cu siguranţă/ Soarele îşi va trimite suliţa.../ Deci nu-i păcat s-aştepţi/ sugarii mugurii( nu se plictisesc niciodată” să aştepte/ să aştepte laptele ceresc” ..,

Netitrate, sub cifrele lor, zidite modular,  mini-textele acestea au darul de a ne „ suspenda” în starea poetică–meditativă, cumva a unui haijin japonez, care reuşeşte să concentreze cosmicul într-un mic mărgean de rouă. Starea poetică este extrasă din extensia proiectivă, şi oferită reductiv, ingenios, în doar câteva cuvinte semnificative... Este arta de a concentra mult în puţin, doar prin atingere- întrezărire a sensului revelatoriu prin ciitire, dar şi prin recitare: „O femeie se împreunează/ cu vântul/ şi mă aruncă/ în inima furtunii/ Soarta mea este să fiu orb/ Nisip învălmăşit în necunoscut/ şi rămas singur/ Mă întreb când îmi/ va sosi ceasul”...

Actul împreunării  perechii umane  este invocat  analogic, ca un rit al tăriilor energetice-eoliene, starea orgasmică fiind una a „furtunii”, singurătatea psot- actuală a bărbatului fiind  starea Adamaică, a „pământului” fertil, spulberat apoi în nisipul singurătăţii şi simţului în inexorabil al iminentei morţi, după  inseminare, pentru ca Viaţa să se perpetueze prin Femeie. Aceeaşi tehnică de orfevru al stării poetice- cugetătoare, în faţa misterului etern al Creaţiei, care ( ne ) rămâne Femeia: „Ea rămâne vinul meu suav şi bun/ pe care îl doresc/ atunci când am chef/ să mă înveselec”. Regăsim starea imnică a marelui  poet persan Omar El Khayam, care desigur nu este inegalabil. Este în poezia lui Munir omniprezentă bucuria de a FI, ea existenţei care este mereu stră-purul Mister. Munir este prin excelenţă un poet al Iubirii, al amorului  recitat ca divinaţie, precum în amintitele sure coranice : prin aceea că ne mişcă inima, ne mişcă afectele empatice, ne apropie prin cuvântul poetic care devine, cumva instantaneu, prin rostire, revelatoriu. Cuvântul divin este cum s-a spus, în preeternitate, însă el revine mereu în omenire, dincolo de limba rostirii lui, înnoitor şi ne încântă, cum zice poporul. De aceea, o astfel de poezie este incantatorie, este din „ maica scripturii”, cum spunea un englez exeget al Coranului. În cartea lui Munir, pagina devine foşnet din „ tabla păstrată” şi ni se comunică limpede, sugestiv, cum sunt sigură că o face şi în limbile engleză şi sora- franceză. Sufletul omului este pragul de sus , cumva undiotor, instabil, al Spiritului: „Sufletul meu fuge de mine/ alunecând repede/ ca să treacă prin cele şapte vămi/ fără ezitare”... Sunt aceleaşi vămi al mitologiei antice din spaţiul milenar românesc,  sincretizate în creştinims, cele ale Crezului omenesc pe toate meridianele, într-un Unic Dumnezeu Creator. „Plutesc spre ţărmul/ unde Dumnezeu îmi apare/ din lăcaşul său/ şi-mi întinde mâna”. Comuniunea cu divinul este trans- substanţială, prin cuvântul surei moderne, a poetului palestinian, aşadar într-un limbaj al inimii universale; cum Lucian Blaga spunea, „ poeţii, toţi poeţii/ sunt un unic popor”, poporul global al oamenilor. Mesajul esenţial al liricii poetului acesta este. Al Fiinţei care se regăseşte în Fiinţa Lumii, în Unicitate.Cerul este în noi,  este orizont şi nadir, îmbrăţişate în extazul scrierii revelatorii: Citez o secvenţă din poemul nr. 67, eseistic, definitoriu ca artă poetică a sa :„Inexorabil/ mă voi urca la ceruri/ un duh prea sfânt/ ce dezvăluie nevăzutul/ transfigurat în oglinzile viziunii”...Acum voi pleca pe drumul meu7 şi ninemni dintre voi/ n-o să mă-ntrebe unde/ Acestea toate vi le-am spus/ Tristeţea în inimi vi s-a furişat/ dar totuşi adevăr zic vouă/ eu sunt iubitul, poetul şi harpistul”. Harfa lui Orfeu răsună dincoace de Hades, cheamă şi „ îmblânzeşte fiara din om”, cum definea cineva. Munir comentează direct, cumva magic, oglinditor din interior, starea poetică aşadar profetică: „Când mă gândesc al actul creaţiei/ Cred în Dumnezeu cel/ Atotputernic/ când visez la iubire/ cred în poezie/ Dar atunci când sunt fericit şi împlinit/ cred în virtute”.

Mesajul moralităţii este interferent între umanul iubit de uman, spre a împodobi opera iubirii Creatorului în continuitatea genezică, a devenirii în lume. Starea de Vis se adevereşte prin poezie, în cheie ultra- explicită: „Într-un vis ce îmi părea aievea/ îmi vedeam mormântul ca pe un altar/ ( superbă metaforă!,. n) lângă o mică apă curgătoare/ la care vrăbiuţele vin în pelerinaj/../ Iar versurile mele/ crini/ ce-nvăluiesc altarul/ sug de la sânul lunii/ visând la fluturi”. Cu fineţe, poetul schiţează o filozofie  voalat taoistă, a oglindiri, a liciului Apei, în care fiinţa sublunară umană este o transfigurare a substanţelor primordiale (mineral-vegetal-animal) în trepte fractalice aspirând spre Lumină.(mormântul-piatră, apa curgătoare, umilele păsări ciugulind seminţele cuvintelor - şi crinii( versurile) - alăptându-se din haloul lunii şi visându-se fluturi... O mare delicateţe  suavă în aceste rostiri! Nu voi continua, dar vă îndemn să citiţi un mare şi adevărat poet contemporan, prin chiar îndemnul poemului 7o, îndemn care este al tuturor poeţilor adevăraţi prin generozitatea unui duh luminos; cartea Poetului Adevărat va fi mereu pagină din Cartea Sacră a Creaţiei. „Citiţi!/ Citiţi-mi cărţile”/ Aşa veţi ajunge să aflaţi/ că eu nu sunt fiul vreunuia dintre voi/ şi că doar am trăit printre voi/ ca un trandafir însângerat”.

Este aici „şoapta de la om la om”, inefabilă,  dar mai adânc, este chemarea celui cu Har, unul  cultivat cu gravitatea credinţei: în Sine a Sinelui Divin- cosmic, spre fraternitate, întru îndivinare. Avem revelaţia sinceră a unei prezenţe lirice dintre cele mai vibrante în literatura contemporană, iar traducerea doamnei Mugur Maria Petrescu este un act de primire a darului poetic şi în inimile iubitorilor români de poezie, de înţelepciune, de cunoaştere.

Eugen Evu

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com