Spiritul Pendulator - Eseurile de la Stuttgart

de Iulian Chivu

Postfaţa cărţii - Lucian Hetco, Agero

Lucrările publicate în timp de către Iulian Chivu (Folclor din satele de pe Burdea-1994; Cultul grâului şi al pâinii la români - 1997; Semioză şi deictica semnului în credinţele româneşti - 2006; Homo Moralis. Mari paradigme etice si etosul românesc- 2008), vădesc orientarea preocupărilor sale de la folcloristică la etnologie, spre etnopsihologie şi sinteza de reverberaţie filosofică. Colaborator al revistei româno-germane AGERO din Stuttgart, de unde şi subtitlul lucrării, Iulian Chivu face o notă aparte în coloanele revistei, prin temele abordate şi prin stilul lui concis. În lucrarea de faţă, autorul adună, distribuind pe trei capitole, eseuri şi articole de etnologie şi etnosofie, în care continuă observaţiile legate de preocupările constante sau de reorientările tinerilor etnologi români, în spiritul cercetărilor occidentale. Semioza şi deictica semnului abordează teme de la graniţa etnologiei lingvistice (cap. Verba dicendi), ca mai apoi în capitolul Nefericirile gândului, (în paisprezece eseuri), autorul se lansează în tot atâtea problematicii ale cugetării de largă respiraţie ideatică.

Începând cu Protocronii fundamentale, Iulian Chivu face observaţii comparative de diferenţiere între opţiuni ale existenţei, utilizând ca pretext o lucrare a lui Salvador de Madariaga şi folosindu-se de mărci definitorii ale spiritualităţii, inclusiv de cele de sorginte lingvistică. Se ajunge astfel la o serie de „disjuncţii ale modalităţii”, în a căror temei, în cultura românească de pildă, se relevă o tendinţa către comunicarea nondialogală, amânând aşteptările şi împiedicând respingerile după un temei psihologic creionat şi de Drăghicescu, dar şi de alţi autori al căror şir nu se încheie nici măcar cu Emil Cioran. Poate fi  identifictă o matrice în care se stimulează valori cu o anumită vanitate etică, se consensualizează derizoriul şi spiritul românesc pendulator prin aproximări regente, cândînălţându-se trist spre o metafizică a desăvârşirii, când prăbuşindu-se în voluptăţile mărunte ale diletanţei. Radix omnis malorum, diletantismul subzistă ca un păcat originar, dar când excede, se transformă într-un semnal de atenţie: „Cred totuşi că popoarele pot trăi în mediocritate, judecând după datele istoriei, însă în diletantism, din motive de inconsistenţă, nu pot nici să supravieţuiască, chiar dacă seducţiile lui devin frenezii naţionale.”

În eseurile de la Stuttgart, Iulian Chivu continuă o serie de observaţii de natură etică, dar şi de psihologie etnică, pe care tematic nu le putea include în Homo Moralis, dar a căror valabilitate poate străluci în independenţă. Dacă filosoful Constantin Noica identifica şase maladii ale spiritului contemporan (maladiile determinării), Iulian Chivu identifică dintr-o altă perspectivă tot atâtea nefericiri ale gândului: nefericirea comodităţii, a cutezanţei, a vrerii, a rezistenţei, a disciplinării şi a concilierii. Ele aduc pretutindeni aceleaşi atingeri gândului, eului, co-existenţei, aşa cum relevă autorul în eseul determinantelor pe axa Hall-Kohlberg-Maslow. Instituirea judecăţilor morale, sprijinite simţul natural al dreptului a condus spre preceptele dreptului natural, a pornit de la nevoia omului de a-şi asigura existenţa biologică şi securitatea. Aderând la grup, în interiorul căruia s-a conformat unei ordini, omul a accedat la prosperitate după o structurare mobilă a cauzalităţii: trebuinţe ale existenţei şi conservării, ale socializării, ale pragmatismului şi ale intelectului, dintre care doar primele două nu sunt alienabile.

În aceste condiţii s-a născut limba, rezultat al nevoii de comunicare cu o anumită mobilitate şi capacitate semantică de acoperire a cunoaşterii dar şi a deschiderii spre intenţii. Vico (Principi di una scienza nova dˋintorno alla comune natura delle nazioni - 1744) aminteşte că egiptenii susţineau că înaintea lor s-au vorbit următoarele limbi: limba zeilor - a eroilor şi limba epistolară, respectiv hieroglifa, limba semnelor (o scriere pictografică) şi cea a oamenilor. Filolog prin formaţie şi venind dinspre etnologie prin etnosofie, Iulian Chivu, fără a media ca Abelard, distinge în capitolul al doilea (Verba dicendi) între explicaţiile semantice şi cele ostensive, precum Wittgenstein, gândirea ca esenţializare a semnelor, altfel decât o făcuse nominalismul de după Platon. Autorul găseşte în limbaj, la diferite niveluri, personalitatea fiecărui individ, codul psihic, reflectări ale mediului de viaţă, ale climatului ca determinare constantă şi pasageră, aşa încât Iulian Chivu crede că o limbă internaţională ar fi un eşec epistemic, fără perspectivă ontică, prin care spiritele ar fi absorbite într-o  convenţie care ar avea destinul unui Turnul Babel.

Autorul lasă deschise controversele ca pe nişte capcane, fiind atras de o anumită „gramatică a personalităţii”,  în care face paradigma eului, conjugă opţiuni, congruenţe, opozabilităţi în diatezele reflexivităţii şi face proiecţii pronominale în axiologiile etnice încă din primul capitol. În opţiunile lui estetice, comparativ cu omul de la munte, cel de la câmpie, „înclină mai mult către strălucire, către ritm, dar mai puţin spre armonia proporţiilor, către linia dreaptă nu spre armoniile curbe sau spre dimensiunea orizontală; manifestă nevoi de suprafaţă nu de volum, de aceea este mai instabil şi relativ dezordonat, flexibil şi precipitat, este  zgârcit nu econom, e sărac dar sensibil, înclinat spre poezia lirică şi spre baladă nu spre epopee. Este mai puţin sensibil la istorie şi e fericit doar pe termen scurt, fiindcă formulează  mai abil idealurile de amănunt decât pe cele de ansamblu, orizontul lui fiind mereu incert şi prea departe. Diferenţierile continuă şi într-un alt registru, mult mai larg, în Sentimentul românesc al valorii.

Comentându-l pe Iulian Chivu, e greu de spus dacă autorul are deschidere spre o disciplină nouă, etnosofia (dincolo de etnopsihologie) sau face peste timp o relectură aplicată a unor teme filosofice cu miraj mereu fascinant. Atras de limbajul interior al filosofului aflat într-o situaţie specială, autorul confirmă o teză lui Carnap referitoare la volumul cunoştinţelor despre lume: „El caută şi atinge profunzimi care scapă omului comun, omului mediocru, ori imbecilului a căror monologistică este emblematică.”

Perceptibilă este de asemenea  deschiderea  lui Iulian Chivu către meta-etică, în fond o filozofie practică, ce ne este propusă indirect de către autor. Ea descinde din reflecţia atentă a psihologului asupra (inter)acţiunii individului („Handeln”), având un evident caracter descriptiv, nicidecum teologic. Reflecţia autorului se bazează pe raţiune şi pe logica dezvoltată de reprezentanţii şcolii germane în decursul ultimelor două secole, referindu-mă aici în special la Kant şi Hegel („Reflexions-Philosophie”), dar şi la fenomenlogia lui Heidegger ori Husserl. Metoda folosită de autor este analitică, critică şi acribică, atribute tipice ale filosofiei heideggeriene care, ca şi în cazul oricărei filozofii moderne a moralei, oferă răspunsuri concrete la veşnic actualele întrebări kantiane: „was soll ich tun?“ (ce aş putea să fac? - privitor la aspectul etic), sau „was kann ich wissen?” (ce pot şti cu adevărat? - aspectul gnoseologic).

Iulian Chivu trece prin această remarcabilă sinteză dincolo de limitele filozofiei/etnosofiei tradiţionale româneşti, pe care o îmbogăţeşte calitativ, propunându-ne noi dimensiuni gnoseologice într-o lucrare de rang academic, pretenţioasă, ambiţioasă şi excelent alcătuită. Este un fel de piatră de hotar căreia i se cuvine cu siguranţă o traducere la fel de exactă, în una din limbile de circulaţie universală. Mă refer în special la spaţiul de limbă germană, unde am convingerea că lucrarea va găsi într-un viitor apropiat nu doar căutarea, ci şi confirmarea publică ori ştiinţifică ce i se cuvine unui analist de excepţie.

Lucian Hetco, Agero

http://www.agero-stuttgart.de

Versiunea în limba germană >>

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com