Pr. Vasile Marinescu -

Ştiinţă şi Credinţă (III)

Naşterea lui Hristos împarte istoria lumii în două. De aceea în istorie, se vorbeşte de două perioade : ante Hristum şi post Hristum. A fost desigur, în istorie acea perioadă când se folosea cuvântul eră; de aceea, aşa după cum  ne amintim, pentru a fi evitat cuvântul « Hristos », datele istorice erau consemnate cu adaosul : î.e.n. sau d.e.n., ca şi când în felul acesta puteai desfinţa sau anula Naşterea lui Hristos. Sau, aşa după cum ne amintim, în perioada comunistă, în istorie nici nu se vorbea despre regi, despre perioada când ei ne-au condus destinele.  Se poate anula o anumită perioadă a istoriei? Este posibil acest lucru?  Există cineva care îşi poate permite acest lucru? Ei bine, da ! Noi care am trăit perioada de dictatură ştim că este posibil.

Cuvântul dictator :

dictat, dictate – impunere cu forţa, obligare (din germ. Diktat).

dictator, dictatori – conducător de stat cu puteri nelimitate (din lat. dictator – oris).

De aceea, ei, dictatorii, nu au crezut în Dumnezeu. Ei au interzis şi poporului condus de ei să nu creadă în Dumnezeu. De ce ? Fiindcă ei nu au conceput niciodată să se creadă în altceva decât în ei. Vă amintiţi că pe muchia banilor (monedelor) din timpul regilor era scris – NIHIL SINE DEO ! (Nimic fără Dumnezeu). Ei bine, dictatorii au desfiinţat aceasta. Cum adică nimic fără Dumnezeu ? Nimic fără noi ! ziceau ei.

Cât adevăr există în cuvintele lui Augustin : « Aşadar două iubiri au înăltat două cetăţi : iubirea de Sine până la dispreţul de Dumnezeu : cetatea terestră şi iubirea de Dumnezeu până la dispreţul de sine : cetatea celestă ». Şi grecii (despre care vom vorbi într-un alt capitol special) au făcut acea greşeală capitală care i-a dus la pierzare : de a se iubi prea mult pe ei înşişi, fizicul – partea exterioară – şi a neglija interiorul, sufletul ; şi, din acel moment, centrul de greutate a fost mişcat dinspre interior spre exterior. Ei bine, Cel care a redat echilibrul, adică Cel care a mişcat centrul de greutate dinspre exterior spre interior, a fost Iisus Hristos. El tocmai de aceea a şi venit pe pământ, între oameni, ca să îi « restaureze », să le redea starea primordială din care au căzut.

Acesta este deci, firescul lucrurilor, şi, revenind la răspunsul lui Constantin Noica la întrebarea pe care i-au adresat-o studenţii: „care este momentul crucial în istorie”, marele filozof, a dat marele răspuns: „Naşterea lui Hristos” Şi i s-a mai pus o întrebare: „ care a fost momentul crucial în istoria culturii ? ” Şi de data aceasta, marele gânditor i-a năucit cu răspunsul său: „anul 325”. Pentru cine nu ştie, la 325 p.hr. la Niceea a fost primul Sinod ecumenic.  În acest oraş antic, în Bithynia (Asia Mică), a avut loc primul dintre cele şapte sinoade (concilii ecumenice), unde sub conducerea împăratului Constantin cel Mare şi unde au participat 318 sfinţi părinţi care, printre altele au formulat pentru prima dată « CREZUL » (Simbolul Credinţei) – primele şapte articole – rugăciune fundamentală care este rostită la fiecare Sfântă Liturghie în biserica ortodoxă şi catolică. Răspunzând astfel, Constantin Noica voia să sublinieze faptul că nu se poate face cultură adevărată fără Dumnezeu.

Revenind, numai ignoranţii n-au crezut în Dumnezeu. De ce oamenii de valoare erau aruncaţi în închisori ? De ce erau ucişi ? Pentru că dictatorilor le era teamă de ei. Pentru că aceştia puteau influenţa masele, iar acestea se puteau ridica împotriva lor. Doriţi exemple ? Vă voi da unul singur. În grupul de profesori care au format comisia ce trebuia să-i confere Elenei Ceauşescu titlurile de « doctor, academician, chimist, etc… » era şi marele chimist prof. Costin D. Neniţescu. Dacă vă amintiţi, prin 1980, în librăriile noastre a apărut a VIII-a ediţie a « Chimiei Organice » a lui C. Neniţescu, acele volume foarte groase, la câte 900 – 1000 de pagini fiecare. Ei bine, la acel « examen » prof. Neniţescu, care era şeful comisiei a avut curajul să-i spună Elenei Ceauşescu : « îmi pare rău doamnă, ştiu cine sunteţi, dar eu n-am făcut aşa ceva în viaţa mea ; la mine, întotdeauna, dacă cineva n-a ştiut, a picat ». Astfel se face că Elena Ceauşescu n-a reuşit să-şi ia aceste titluri la Bucureşti, unde se formase această comisie, ci la Iaşi, unde s-a format o altă comisie, în care au fost alţi oameni mai puţini curajoşi.

Rezultatul : la foarte scurtă vreme, prof. Neniţescu a dispărut.

....................................................................................

            Va spune poate cineva că şi marii gânditori, unii dintre filozofi, n-au crezut în Dumnezeu. Mă îndoiesc de acest lucru. Acestea au fost cazuri nefericite, cazuri unde este vorba de pseudo filozofi, de semidocţi, de cei care n-au fost capabili să vadă dincolo de materie. Poate veni cineva cu exemplul « Nietzsche » ; că n-a crezut în Dumnezeu. De fapt, nu este adevărat. Însuşi faptul că toată viaţa a luptat împotriva lui Dumnezeu, că Dumnezeu nu există, că Dumnezeu a murit, însuşi acest fapt dovedea că Nietzsche luptă cu cineva. Nu te poţi lupta cu o nălucă. Şi încă ceva : în ultimii ani ai vieţii sale, Nietzsche se semna pe orice bileţel sau scrisoare « Răstignitul », recunoscând că după o luptă de-o viaţă, cel învins, este el. Şi pentru că am atins domeniul filozofiei, care nu numai că este o ştiinţă, ci uneori a fost supranumită « regina ştiinţelor », vreau să aduc unele mărturii ale lui Hegel, unul dintre cei mai mari filozofi ai lumii. « Acest obiect este cel mai înalt absolut, este regiunea în care sunt dezlegate toate enigmele lumii, dezvelind toate contradicţiile gândului care reflectează mai profund, regiunea în care amuţesc toate durerile sentimentului, regiunea adevărului etern, a liniştii veşnice ». « Toată reţeaua relaţiilor, activităţilor, bucuriile omeneşti, tot ce are valoare şi consideraţie pentru om, în ceea ce el îşi caută fericirea, faima şi mândria, îşi găseşte centrul suprem în religie, în gândul, în conştiinţa, în sentimentul de Dumnezeu. Astfel, religia este începutul şi sfârşitul a toate … ». « Obiectul religiei, ca şi acela al filosofiei, este adevărul etern, în însuşi obiectivitatea lui, e Dumnezeu şi nimic altceva decât Dumnezeu şi explicarea lui Dumnezeu ». « Astfel, religia şi filosofia se confundă, filosofia este de fapt ea însăşi serviciu divin, dar ele sunt ambele serviciu divin la propriu ; ele se deosebesc una de alta prin acest mod particular al preocupării de Dumnezeu » 1.

Prin ianuarie – februarie `90, Gabriel Liiceanu, în aula facultăţii de arhitectură le spunea studenţilor că prin anii `66-`67 când era student la filosofie, un coleg al lui a fost exmatriculat pentru că a fost prins că citea « Fenomenologia spiritului » de Hegel !!! Incredibil !  Să fii student la filosofie şi să nu ai acces la textele marilor filosofi ! Nu se mai pune problema de textele filosofilor antici : Platon, Aristotel … !

Ce să mai vorbim despre Cartea Cărţilor – Biblia – !  În `84, îmi amintesc, am făcut expre un drum la Bucureşti, la Patriarhie, unde am stat ore întregi ca să pot intra într-o audienţă la patriarhul Iustin Moisescu pentru a-mi aproba două Biblii şi câteva cărţi de rugăciuni. Dispărând cenzura, după `89 au apărut foarte multe cărţi de valoare. Una dintre ele este « Dumnezeu şi Ştiinţa », unde este redat un dialog uluitor între trei savanţi de primă mărime : Jean Guitton, filosof nonagenar şi doi tineri fizicieni – Grichka şi Igor Bogdanov. Cei trei, filosoful şi fraţii Bogdanov, aşa cum foarte frumos spune traducătorul : « asemeni unor detectivi particulari în transcendent, iau urma lui Dumnezeu şi se afundă, răscolind minuţios tot universul până dincolo de marginile lui materiale… » (p.8). Cartea încorporează în finalul ei şi un dialog între Jean Guitton şi scriitorul Andrč Frossard, dialog publicat în Paris Match – 29 august 1991.

Redăm câteva fragmente din acest dialog, arbitrat de fraţii Bogdanov :

« Jean Guitton – Încă de la început eu am ştiut că vorbim de acelaşi Dumnezeu. De aceea doresc cu ardoare să împart cu Dv. această certitudine. La rândul Dv. lămuriţi-mă : cine este deci Dumnezeu, pentru Dv. ?

Andrč Frossard – Dumnezeu ? O să vă fac plăcere, poate, răspunzându-vă că şi pentru mine, Dumnezeu este un matematician. Cu această mică deosebire că acest matematician nu ştie să numere decât până la 1. Sau, mai precis, pentru El, 1 este egal cu infinitul. Pentru Dumnezeu, nu există decât o singură fiinţă, unică, de neînlocuit : există Jean Guitton şi numai el, paznicul imobilului Dv. şi numai el, şoferul care vă aşteaptă în acest moment în curtea Academiei şi numai el, etc. Dumnezeu îşi numără oamenii unul câte unul. Unul singur dintre ei este totdeaunala fel de important ca toţi ceilalţi.

J. G. – Ce moment straniu… Pentru mine, Frossard, sunteţi pe linia lui Avraam. De câteva minute vă privesc vorbind despre Dumnezeu. Şi am impresia că parcă n-aţi fi într-adevăr aici.

A. F. – Este puţin adevărat. Fiindcă eu nu sunt aici decât o umbră transparentă, un fel de copie fragilă, o reflectare provizorie a imensităţii lui Dumnezeu. El este originalul meu. El este fiinţa mea. Iar sfârşitul vieţii mele marchează pentru mine doar ziua în care voi afla identitatea mea întreagă în Dumnezeu. În acea zi, Dumnezeu va adopta eul meu în întregime : ceea ce constituia conştiinta mea, amintirile mele, personalitatea mea particulară… Eu voi face atunci parte din El.

J. G. – Ceea ce spuneţi îmi aminteşte una din cele mai frumoase cugetări ale lui Bachelard : « Esenţa fiinţei, este de a fi deplin, de a trăi, o bunăstare înrădăcinată în metafizic ». Căci, contrar celor mai multe fiinţe omeneşti, Dv. nu cunoaşteţi frica de moarte : ea vă va lăsa intact, aproape acelaşi cu Dv. înşivă.

A. F. – Da. Cu deosebirea că voi fi redat deplin lui Dumnezeu. În afara timpului, în afara spaţiului, fiinţa mea nu va mai fi înlănţuită de acest trup stângaci, ea va deveni strălucire divină. » 2.

Amintim faptul că Andrč Frossard, membru al Academiei Franceze, este autorul unor remarcabile cărţi cu caracter istoric memorialistic şi estetic. A scris printre altele, volumul « Dumnezeu există, eu L-am întâlnit » (Dieu existe, je L`ai recontrč), care a avut un răsunător succes la public, ajungând la a 27 ediţie. În acest volum, Frossard mărturiseşte că la vârsta de douăzeci de ani a trăit într-o capelă din Cartierul Latin, o revelaţie în urma căreia s-a covertit. Cartea este istoria acestei revelaţii.

....................................................................................

Prin cele relatate, am vrut să argumentez faptul (de altfel foarte  cunoscut) că Ştiinţa n-a fost niciodată certată cu Credinţa, din contră, ele se întâlnesc inevitabil. Cu cât valoarea unui om de ştiinţă este mai mare, cu atât mai mult el se apropie de Dumnezeu. În încheiere, pentru cititorii şi îndrăgostiţii de carte serioasă mai recomand pe cel care în 1964 primea marele premiu de literatură al Academiei Franceze, Francois Moriac. Acest mare scriitor se numeşte Gustave Thibon, o culme a gândirii catolice franceze. „Ca să-l înţelegi bine pe Thibon (spune în prefaţă traducătorul Aurel Crăiuţu) trebuie să cunoşti cealaltă – “a doua” – faţă a Franţei, adesea ignorată: patria spirituală a lui Pascal, Pčgny şi Claudel, Franţa Sineonei Weil, a lui Gabriel Marcel şi a lui Lčon Bloy, autori de texte sapienţiale … la care revii mereu ca la o sursă inepuizabilă de bucurie şi lumină ”.

În această lume, care am putea spune fără să greşim că şi-a pierdut Nordul, credem că sunt foarte potrivite cuvintele lui Gustave Thibon : « Indiferent de vreme – fie că e lumină sau ceaţă, frig sau cald - , busola indică invariabil nordul. Pentru mine, nordul e Dumnezeu » 3.

Pr. Vasile Marinescu

Biserica Olari, Curtea de Argeş

29 octombrie 2009

Note :

Georg Wilhelm Friedrich Hegel – „Prelegeri de filozofie a religiei” – Ed. Humanitas, 1995, trad. de D.D. Roşca, pp.9, 10, 11.

Jean Guitton – „Dumnezeu şi Ştiinţa”; Ed. Harisnea, Buc. 1992, trad. de pr. Prof. Ion Buga – pp.132-133.

Gustave Thibon – „De la Divin la Politic”; Ed. Anastasia 1997, trad. de Aurelian Crăiuţu, p. 35.

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com