Revista AGERO Stuttgart - redactor Lucian Hetco

Melania Cuc

Tablete

Impresii si pareri personale in FORUM

Zbor

Trudesc în atelierul robotului din mileniul trecut. Bat argint brut peste aluatul dospit şi nu vreau să ştiu că… intru într-un alt fel de plugărit prin timp prost plătit . Borduri de brânduşe cresc carnivor pe gingia de smalţ a dintelui, pe care l-am înfipt în prescura poetului ce se luptă cu corbul imperfect al ideii de zbor.

Execut număr de probă prin cip-ul în care, informaţia lumii reale se târăşte ca o linsoare de molie, un fel de dor de aripi a pajurei jumulite de pene şi dedată la înalturi şi la toate relele pământene.

In acest suiş prăbuşit în nimic, rămân stăpânul nătâng al fluturelui prins în cuie de aer pe grenada care explodează ca pluta dopului unei sticle vechi de şampanie .

Inexact şi subiectiv mă înregimentez, în computer, cu lungile-mi călătorii prin vidul afluind ca asflaltul peste care liderii păcii mondiale îşi lasă containerele durerii biodegradabile.

Gravor

Un calabalâc, bagaj virtual clar şi pur informaţional, port silnic şi zilnic la trap, aşa ca un asin, căruia nu-i pasă de pielea groasă, roasă de şa de nu mai e loc în drum nici pentru vârful de ac darmite pentru sufletul care intră în belea ca frânghia-n sac.

Stau pe pământ în picioare, stau ca floarea de soare în propria-mi şi închisoare prinsă cifrat în zăvoare. Sunt literă lângă altă literă zdrenţuită, semn de carte în manuscrisul bătut pe istoria purtată în braţe tot de paiaţe trase din aţe.

Mă fluieră la scenă-închisă huliganii din stal şi ciclonul spălând alcolul din pahar în pahar…

Colecţionez monede scoase din uz şi zgomotul tobei ce-i trezeşte din moarte pe surzi.

Ce nevolnică-i căruţa în care tot urc şi cobor ca ciutura fântânii prin cuiburi umplute cu pui gata de zbor!

O furnică tot mai mică, un bob de mac în cozonacul de sticlă sunt… totul sau doar o Nimică cu gura uscată de frică.

Inventez sentimente gata bete de sete. Caligrafiez imperii în care scribii şi îngerii-recruţi spală câmpul de după lupta absurdă cu veşmântul ce-i prisoseşte celui căzut. Un calabalâc…

Schimb

Pe taraba cu piese de schimb, anotimpurile stau trimfătoare ca o cocardă prinsă la reverul acordeonistului ce-şi încleştează palmele-n talgerul milei universale.

Banii de schimb vin cadenţat, egal, peste trupul cometei împinsă cu vătraiul în groapa cu var.

Nu cred în detalii artificiale, nici în relieful pe care cultiv butelii cu oxigenul gata consumat. In locul lampagiului ciung, îngerul de serviciu pe contingentul prezentului scapără bricheta ce ţine în echilibru precar fosforul stins chiar în măduva pietrei.

Sunt mai cuminte ca durerea din rană, decât ariciul priponit în capcană. Nu mai am vis personal, nu mai am hartă stelară.

Imi vând partea de rai, livada prin care firezul şi hyphantria îşi fac de cap ca o holeră postmodernistă şi impasibilă la pedeapsa capitală.

Insecuritate

În stratul cu vegetale saturate de vară, înnot câineşte cu peştii din Arca lui Noe, bară la bară. Oceanul ochiului meu este o cofă mustind de cerneală.

Un titlu de carte foarte veche cu sigiliul nou trag, ca un cal plugul, prin ruina unei alte zile. Viaţa chinuie mâna ce şterge pânza de păianjen prin care mărfarul duce vita de povară în abatorul odihnei. Blana nevăstuicii arde în flaconul cu terbentina închisă ermetic. In adăpotul atomic, poemul de piatră şi poemul de apă îşi scot ghiarele prin roca şoselei cu gropi transmisibile, sapă!

De-a dreapta inimii mele mea, linia de înaltă tensiune stă ca un morcov de smalţ smuls din rădăcină şi care nu-şi mai vine în fire.

Cad în dizgraţie peceţi în arhive şi capul reginei posibile cade, aşa … ca un bolovan de sare intrat în traiectoria unei comete virgine şi care nu mai crede în nimeni.

Laolaltă

Un altoi şi pădureţul cresc laolată în depozitul peste care au putrezit armele din vânătoarea trecută. Fiara captivă vine nechemată la buza oglinzii în care-mi privesc viitorul umblând pe linia vieţii din palma pe care medicul mi-o aşează pe frunte.

Scriu din amintri viitoare ca şi cum m-aş îneca în butoiul cu vinul din anul în care am învins filoxera neiertătoare.

Mărturisesc în comun debitul sângelui din arterele care-mi ţin pe verticală scheletul înţărcat cu albastru Pământului. Un arbore costeliv e partea mea din omul care a învins evoluţia speciei primitive.

Imi prind gândurile cătuşe străine. Sunt strivită ca larva avansând cu încă un stadiu de năpârlire.

Loalaltă, prin balta sărată de lacrimi şi prin apa uzată, ne-am pierdut memoria de maimuţe pierdute în ceaţă.

Noua mea viaţă, de specia încă neadaptată, ia luntrea şi moneda de schimb, calcă umbra-mi întinsă ca blana leopardului sub talpa cu ţinte ascuţite a libertăţii de opinie.

Credinţă

Strivesc în dinţi rotiţa ceasornicului ce mă duce cu vorba. Nu mai cred în zilua de rezervă din cartuşiera pe care peştii Mării Moarte sfârâie ca mititeii pe grătarul instalat în inima pieţei.

Fumigena asfixiază lumea cu bună ştiinţă şi sfinţii cu iederă verde îşi sugrumă cuvântul, aşa, ca pe un picior de mireasă o jartieră de gumă subţire şi roasă de transpiraţie.

Vin în trombă limuzine şi ulcele golite la pomana ce a luat locul ospăţului din capătul mesei uitării interzise. Nu mai este loc nici timp de împletit ciorapii, în care să încapă toate darurile pe care nu le-am primit niciodată în copilărie.

Mă simt trădată ca un stradivarius abandonat pe prispa palatului în care orga electronică mugeşte sub crucea unui înger cu aripile din celofan uns cu parafină. Intre pereţii bucătăriei din casa bunicii ar mai fi, îmi zic, loc destul pentru vetrele gemene. Pe plita rece cresc grămezi de gunoaie sintetice şi viruşi evadaţi din laboratoarele ingineriei genetice .

Păsări fără aripi umblă aiurea prin orgada în care floarea galbenă ştie exact drumul pe care se duce, la cârciumă, soarele.

Zodii

Sunt un bucătar angajat pe un sfanţ, ca o moaşă de sat, tai carnea grasă şi semnez pentru eliberarea păunilor din ograda castelanului de provincie.

Uneori aţipesc cu tâmpla pe umărul fiului pe care Tu, Precurată, îl ştii rupând cearceaful, în feşele cu care să-mi bandajez inima-mi bolnavă. In camera de gardă, chiar lângă stradă, flutură mâneca halatului şi stropul de sânge creşte şerpeşte în eprubeta arterei unei experienţe aproape perfecte.

Există semne în zodii şi în cearcănul tincturii de iod de pe dunga ceracefurilor folosite la reanimare cobailor. Dau doi rinichi şi un malaxor pentru nisipul din interior, pentru cei ce umblă prin străchini cu un metru, cu doi metri… înaintea maşinilor de călcat pergamanetul răbdării Pământului care ne ţine şi … se ţine de noi.

Zidării

Mă confund cu unghiul pereţilor vieţii, cu punctul în care tavanul de moloz focalizează întreg bulevardul tras sub epiderma de beton pe care-l decojesc, ca pe o portocală, picamerele.

Care-i statutul de drept al zidarului ursuz şi unde-i buldozerul şi piatra răbdătoare de la temelia edificiului în care-mi depozitam an de an reumatismul şi aspirina salciei plângătoare?

S-a preschimbat ceva în ordinea firii umane, mersul vaporului pe apa-grea este inegal în adâncimea medie a naufragiilor. Sunt hamalul portuar, car cărămidă şi var, duc pe sus aerul pe care ridicasem hambarul, în care şoarecii rod ca într-o cochilie absolutul.

In arealul ca un podiş tibetan legenda, pe care contam ca pe vesta stacojie a salvării, şi-a tras termopanele peste irisul plan ca planşeta de desen a unui pifan.

Căderi

Ridic din nimic conştiinţa mulţimii ce-mi aruncă oasele roase, de apa în care câinele de rasă incertă înoată. De la streaşină cerului la şarpantă stă trupul femeii, stă şi aşteaptă valul în care istoria stă îngropată ca într-un butoi cu pucioasă.

Pe discul gramofonului cad matrozii şi toţi greierii toamnei, anotimpul prin care ascult cum tamvaiul îşi frânge şira spinării şi frâna în mâna vatmanului devine pecingine uitătoare.

Ce galbene-s frunzele albăstrelelor sprijinte doar de marginea alunecoasă de zare! Printre dioptrii nesigure, viziuni şi secunde se întind ca sacâzul pe arcuşul tras de trei degete strânse-n inele cu rubine sterile.

Intre mine şi ploaia sinicigaşă-i doar fereastra de apă potabilă, cădere imperială, şi aripa pe care o aveam crescută la pantofii ce i-am descălţat din picioare! Alte drumuri am călcat înapoi prin ninsoarea morii de pulberi din carne uscată şi sare!

A rămas, uitată, pe raftul de jos al istoriei milenare, caiaua de la potcoava unui cal de furat, anonim piron descărnat de starapul ce nu-şi mai găseşte rostul şi barosul care să-l bată în cap.

Zbor

Peste monumente de fosile străine trec stoluri de stârgi ce ştiu ciuguli carnea macră din ciorba sintetică a zilei de mâine. Ies şi puii rândunicii viteze pe prichiciul plexului solar.

Aerul din osul piciorului meu este tot o ispită şi nimeni nu îşi mai aduce aminte de vechiul, negustorescul galantar alb ca oul de var. In jurul stolului, norii transpiră sub pleoape deşi nu-i nici zi şi nici noapte.

Ce poveste, ce basm am scris peste noapte, un şir de cuvinte în care tânărul moare şi bătrânul se preface numai că tace...

Bob cu bob mercuru-l adun în aripă şi gradele câştigate în sezonul de pace, cât mi-am luat febra privind în oglindă. Teperatura creştel infantil, topeşte calota cu gheţuri polare de nici avionul cu suflet în loc de motoare nu mai are scăpare.

Tu stai la un capăt zbor, Precistă, eu la celălat, pe postul unui cleşte de rufe, siguranţă pentru seninul pe care nimeni nu ţi-l pune , compresă, pe frunte. Stau ca păstorul de pietre din turmă, cu tâmpla pe braţul în care lava fierbe şi măduva, strunjită-n vertebra bolnavă, se aude cum urlă. Din groapă în groapă, din hău în alt hău, sârguincioasă execut exerciţiul de inadaptare, în numele Tău.

Şoc

Golită-i toată covata în care, ca peste un leagăn, în pâinea de mâine mă apleci, genunchiule, spre iertare. Fac parte din eşalonul ţintelor de carton; nici om, nici rindea în talaşul ce hrăneşte amintirea pădurii cu păsări ce cântă de zor.

Nu am marfă, nu am bani pentru toate şi iarna asta-i altă lehuză pe moarte.

Sunt numai un veterinar hoinărind prin spitalul în care, deşeul oxigenului stă la taifas cu visele cronicizate, uitate. Pansoane de negru şi alb cad pe tava cu şahul vieţii reinventat, alternativă la şocul electric prin care trece lama de ras ca prin rizomul de hrean alb.

Imi spui, că… aş putea să ţin cont de verticala imaginii răsturnate, de naştere şi moarte, de solfegiului tensiunii arteriale pe care l-am repetat pe vocale şi temeri o jumătate din noaptea de jale?

Imi lipseşte curajul nebunului, durerea cicatrizând rana ce stă, ombilic, pe burta delfinului . Am nevoie de spaţiul primordial, de cămaşa cu braţe legate la spate şi de toate sertarele cu aurul bazarului în care bucata de pâine a zilei de mâine se dă în rate fixe şi fără dobândă.

Credinţă

Trăiesc pe picior de luptă sigură, incisiv în gura clopotului liber ca adolescenta alungată de acasă. Mă simt sigură în rochia-mi din sticlă de lampă, extrem de casantă ca dragostea neadevărată.

Ţip , mă vaiet în van, diapazon teatral lovit de pereţi, de tavan.

Cred în cuibul de dihori ce zboară în spaţiul scump ca o agheasmă ce cade pe rană. Cred cu întristare în Omul cu gheare, animal neadaptat pentru la lătrat şi cărat Polul-Nord în coktail-ul pe care-l servesc chelnerii plictisiţi de maialuri .

Se înmulţesc cu alţi sori vulturii mândriei din noi. Armata salvării este un punct infinit pe mediana inimii din care sărim , lăcuste âflămânde, din Cer pe Pământ.

În herghelia animalelor ce cară piatra la moară, carnea pe os creşte prosteşte şi kilogramul de făină de carii umple hambarul.

Intre patru pereţi este iarnă globală, anotimp frezat de unghia schelei pe care mi-o ridică, în coasta-mi de Evă, zidarii tăcerii.

Intră-n uniforme uzate vrăbiile centrelor de caritate. Pleacă în armată toate ideile buzunărite, de un gardian, ce-şi face rondul ca şi cum el ar duce rosturile lumii-n ruxacul întors pe cealată parte a obrazului.

Melania Cuc

Bistrita

AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

Webmaster (editor) : conceptia paginilor, redactarea Revistei Agero : Lucian Hetco [ Impressum ]

Prezentarea grafica, design: Lucian Hetco.