TANGOU REGIZORAL ÎN GROTA CU ORORI

Mihai Ganea

La Teatrul Anton Pann de la Râmnicu Vâlcea S-a jucat în premieră tragicomedia lui Slavomir Mrozek, „Tangou”. Regizorul Laszlo Vadas se declară ataşat de convergenţa textului dramatic cu prezentul nostru cotidian. Spectacolul, prin rafinamentul de lectură regizorală, este mult mai mult decât o parabolă pentru actualitatea ternă şi absurdă. Referinţele critice cu privire la „Tango”, iau în considerare spaţiul domestic terifiant, pe care îl propun , prin extrapolare, ca entitate metaforică a statului totalitar, menit să facă ordine în mizeria populaţiei alienate. Regizorul propune o altfel de lectură.

Antinomia pe care este concepută arhitectura textului, dezordinea boemă/ ordinea autoritaristă, este percepută vag regizoral, ba chiar, prin anumite secvenţe, este cu desăvârşire abrogată. Pe scenă nu mai există antagonisme limpezi,  care să facă diferenţa între generaţii, între bătrânii expiraţi şi suveranul Artur, paranoicul iuventocrat. Entitatea scenică stă sub semnul unificator al decrepitudinii, în toată splendoarea şi diversitatea ei de manifestare. Funcţiunea familiei este atrofiată. O maşină de tocat carne este tot ce mai aminteşte de normalitate şi banalitate pacificatoare.

Proximitatea locativă între rude este ea însăşi furnizoare de intoleranţă isterică şi violentă, o maşinărie de tocat nervii şi convenţiile elementare de convieţuire. De unde şi deznodământul, de o absurditate abisală. Moartea îşi ia aleatoriu prada pe făraş, iar dansul morţii se derulează  în senzualitatea erotizantului tango. Un singur personaj face notă discordantă. E vorba de Ala, verişoara cea lucidă, depozitara normativelor de etică şi de bun simţ. La Varşovia, spectacolul „Tango” o limitează pe Ala la ipostaza de martor, de receptor. În direcţia aceasta duce textul, în mod natural şi convenţional. Regizorul Laszlo Vadas schimbă cu totul perspectiva şi raportul între personaje, conferă Alei statutul de protagonist. Ala îşi joacă inocenţa sibilinic, fără să alunece definitiv în transă. Îşi păstrează potenţialul de autocontrol.

Ea e tot timpul cât p-aici să se extragă cu detaşare raţională, sau să se cufunde în lumea ei imaginară de păpuşi necuvântătoare. Profeseză Ala un dans pe sârmă, când graţios, a viaţă fără de prihană într-o perpetuă germinare, când un dans săltat, cu patetism exhibiţionist, precum un jalnic saltimbanc. Regizorul o aduce pe Ala în prim planul scenic, şi o aruncă mediului devorator. Ala are vocaţie de supravieţuitoare. Senzualitatea ei tribală, naturaletea şi vivacitatea, eclipsează oarecum colcăiala unor pătimiri smintite. Tânăra actriţă stagiară, Maria  Salcă îşi duce cu strălucire rolul de misionar apollinic în grota cu orori.  

Mihai Ganea