Teologia Treimică în viziunea sfântului Grigorie de Nazians

Alexandru – Paul Gherman

Doctrina Sfântului Grigore o cunoaştem din scrierile sale, importante nu numai pentru siguranţa formulelor întrebuinţate, pentru estimarea adevărurilor de credinţă ci  mai ales cu privire la misterul Sfintei Treimi şi la Cristologie.

 Sfântul Grigorie de Nazians  reprezintă simbolul ştiinţei teologice şi al contemplării înalte. Este primul dintre Părinţii bisericeşti care foloseşte termenul de teologie. El doreşte să se unească cu Dumnezeu, adică cu Adevărul absolut, printr-o cunoaştere directă şi sigură.

Sfântul Grigorie ne spune clar că nu este în puterea oricui să filosofeze despre Dumnezeu şi că există un timp propice pentru acest lucru. Astfel, el spune că doar  cei care s-au cercetat cu deamănuntul şi care au intrat pas cu pas în calea contemplaţiei şi care şi-au curăţit şi sufletul şi trupul sau cel puţin se silesc să se cureţe[1] doar aceia pot vorbi despre Dumnezeu fiindcă omului necurat nu îi este îngăduită atingerea de cel curat[2] aceasta fiindu-i primejdioasă. De asemenea spune că nu oricând se poate filosofa despre Dumnezeu ci doar atunci când mintea ne este limpede, vorbind despre o vreme prielnică să judecăm dreptatea Teologiei. Aşadar înţelegem că poate filosofa despre Dumnezeu doar acela care tratează subiectul cu seriozitate şi nu vorbesc despre El ca despre orice altceva. Grigorie nu vrea să spună că nu trebuie să ne amintim de Dumnezeu  ci din contră, trebuie să ne amintim de El mai degrabă decât respirăm[3] şi prin aducerea aminte de El să ne formăm o viaţă curată. Chiar pe eretici îi invită să vorbească despre Dumnezeu, însă să vorbească tainic despre cele tainice şi cu sfinţenie despre cele sfinte, fără să uite că una dintre denumirile lui Dumnezeu este Cuvântul (Ps. 32, 6; Ps. 106, 20; Înţel. 16, 12; In. 1, 1-14; 1In. 1, 1-2; Apoc. 19, 13; Lc. 8, 14), deci să nu vorbească mai mult decât place Cuvîntului. Tot el ne spune că este  fără de folos să se asculte vorbindu-se despre Dumnezeu dacă auditoriul ascultă cu răutate.

Sfântul Grigorie îndeamnă la înălţarea pe munte (Ieşire 19,3), adică la urcarea cu mintea spre Dumnezeu, iar cine nu este vrednic să plece fiindcă adevăratele cuvinte sunt pietre ce strivesc[4] pentru cei răi, pentru cei ce nu sunt capabili să înţeleagă cuvântul de contemplaţie şi teologie. Prin această înălţare putem ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu, însă se cade ca aceştia să fie cu desăvârşire curaţi. A înţelege cu mintea pe Dumnezeu este cu neputinţă, a spune ce este el este cu neputinţă de asemenea fiindcă e imposibil de înţeles un lucru atât de mare cu mintea atât pentru cei nepăsători cât şi pentru cei cu mintea foarte înaltă şi foarte iubitori de Dumnezeu. El spune că probabil nici îngerii care sunt luminaţi de întreaga lumină a lui Dumnezeu nu-L înţeleg pe deplin, totuşi îl cunosc mai bine decât oamenii[5]. El nu îşi recunoaşte neştiinţa ca pe un început de ateism ci spune că este o foarte mare deosebire între a fi convins de existenţa unui lucru şi ce este acel lucru în sine. Pe Dumnezeu îl putem cunoaşte doar parţial iar ca învăţător al existenţei Lui avem vederea ce se îndreaptă spre cele văzute şi legea naturală prin care pe cale raţională, din cele văzute, îl deducem pe Creatorul lor. Astfel ne întrebăm cum a luat fiinţă acest univers sau cum s-a menţinut el dacă Dumnezeu nu l-ar fi adus la existenţă şi nu l-ar fi îngrijit.

Aristot învăţa că pe lângă cele patru stihii (pământul, apa, aerul şi focul) mai există şi a cincea stihie, cerul, care este tot material şi care este chiar Dumnezeu. Sfântul Grigorie îl contrazice spunând că Dumnezeu este necorporal, însuşire ce nu este un fapt doveditor la fel ca şi însuşirile de nenăscut, fără de început, neschimbat ori nestricăcios. Grigorie îi invită pe eretici să spună nu ce nu este Dumnezeu pentru că acest lucru este uşor, ci să spună ce este El. Când spunem ce nu este Dumnezeu este ca şi când întrebaţi fiind cât este cinci ori doi am răspunde nu este nici trei, nu este nici patru, nu este nici şapte, nu este nici treizeci; deşi ar fi adevărat fiecare dintre răspunsurile date, nu am mulţumi pe cel care întreabă[6]. Tot el dă un răspuns ereticilor spunând că nu putem să îl cuprindem pe Dumnezeu în fiinţa Lui pură fiindcă El ar fi mărginit. Dumnezeirea nu poate fi înţeleasă de mintea omenească şi nici nu este cu putinţă să ne-o închipuim toată câtă este ea[7]. Cuvântătorul de Dumnezeu[8] ne dă şi câteva motive pentru care nu îl putem înţelege pe Dumnezeu: pentru ca nu cumva prin uşurinţa dobândirii să fie uşoară şi pierderea lucrului dobândit la gândul că-l vom redobândi uşor; pentru ca nu cumva să cădem în păcatul mândriei şi să cădem ca şi Lucifer şi pentru că prin încercările de a dobândi lucrul dorit să avem răsplata mai mare pentru străduinţa şi pentru viaţa strălucită. El sintetizează această ascundere a lui Dumnezeu astfel după cum norul ascunde lumina puternică, strălucitoare a soarelui, la fel şi carnea pune nor în faţa minţii, împiedicând lumina să vadă Lumina[9]. Ce este Dumnezeu după natura şi fiinţa Lui nici n-a descoperit vreodată vreun om şi nici nu este cu putinţă să descopere, ce ajunge la noi este o mică emanaţie a dumnezeirii şi un fel de mică licărire a unei mari lumini[10]( Înţel. 5, 6; 2 Sam. 22, 29; In. 1, 4-5; In. 8, 12; In. 12, 46; 1In. 1, 5; In. 3, 20) nimeni nu a stat vreodată în faţa substanţei şi fiinţei lui Dumnezeu, nici nu a văzut natura Lui. Orice adevăr şi orice raţionament cu privire la Dumnezeu este greu de înţeles cu mintea şi greu de contemplat; discuţia despre Dumnezeu, cu cât este mai desăvârşită cu atât este mai grea şi ridică mai multe obiecţii. Vechiul Testament îl proclama în mod manifest pe Tatăl, mai voalat pe Fiul; Noul Testament l-a arătat pe Fiul , a făcut să se întrevadă divinitatea Spiritului Sfânt. Acum Spiritul Sfânt are drept de cetăţenie printre noi şi ne concede o viziune mai clară asupra lui însuşi[11]. Noţiunile de foc, lumină, iubire, înţelepciune oferă o idee, o imagine a Dumnezeirii însă nu completă ci doar parţială (Lc. 3, 16; Mt. 5, 39-44; Mt. 22, 37-40; In. 23, 24; Gal. 5, 1-2; In. 4, 7-21; 2 Sam. 22, 29; Ps. 4, 6; 26, 1; 35, 9; 42, 3; 88, 15-16; 89, 8; 112, 4; 138, 11-12; Is. 59, 9-13; 60, 19-20; 1 In. 1, 4-5; Ef. 5, 8.)

Sfântul Grigorie spune clar că noi credem într-un singur Dumnezeu însă nu în sensul că ar fi vorba de o singură Persoană ci în sensul că  dumnezeirea, din starea de Unime la început, mişcându-se spre Doime s-a constituit în Treime şi aceasta este pentru noi Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt[12], unul nascător, unul născut iar celălalt purces. Toate acestea au avut loc dincolo de când, au avut loc când era Tatăl, nefiind un timp când nu era Tatăl şi acelaşi lucru se poate spune şi despre Fiul şi despre Spiritul Sfânt, Dumnezeirea fiind în afară de timp şi mai presus de raţiuni.

În Cristologie luptă împotriva apolinariştilor care diminuau natura umană a lui Cristos afirmând uniunea cu divinitatea. Grigorie vorbea despre totala umanitate a Fiului şi în acelaşi timp de plenitudinea divină[13]. De asemenea Grigorie spunea că naşterea Fiului nu este supusă pătimirii întrucât este necorporală, deci nu se referă la naştere în chip trupesc fiindcă logic Tatăl nu ar putea naşte ci la o naştere mai presus de fire, spirituală. Naşterea Fiului nu ar mai fi mare dacă ar fi cuprinsă de mintea omului, care nu-şi cunoaşte nici propria naştere. Naşterea Lui trebuie să fie cinstită în tăcere; e mare lucru să ştim că s-a născut.

Domnul m-a zidit pe mine început căilor lui, spre lucrările lui (Prov. 8, 22) acesta este argumentul eunomianilor împotriva Dumnezeirii Fiului, considerat de ei cea mai prestantă creatură, dar numai creatură. În vederea lui Grigorie m-a zidit (Prov. 8, 22) şi mă naşte (Prov. 8, 25) vorbesc în realitate despre cele două naşteri ale Fiului lui Dumnezeu: naşterea de sus, din Tată şi fără mamă, care este necauzată fiindcă este eternă şi naşterea de jos, din Fecioară şi fără tată, adică întruparea care este cauzată şi în timp : pentru mântuirea lumii şi la plinirea vremii[14]. Sfântul Grigorie spune că Dumnezeirea nu poate fi denumită cu vreun nume, totuşi cel mai potrivit nume este cel ce este, ca unul ce nu poate fi cuprins de raţiune. După socotinţa sfântului Grigorie, etimologia cuvântului Dumnezeu este întreită şi vine de la verbul a arde fiind numit în Sfânta Scriptură foc mistuitor, de la verbul a alerga pentru că El este în continuă mişcare şi de la verbul a privi. Dumnezeirea este predicată de Sfântul Grigorie din "marile şi înaltele graiuri ale Scripturii". Acestea arată însuşirile egale ale Fiului cu Tatăl: "La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul" (In. 1, 1); "Cu tine era începutul" (Ps. 110, 3); "Fiul - Unul - născut, care este în sânul Tatălui, acela însuşi a povestit" (In. 1, 18); "Eu sunt lumina lumii" (In. 8, 13); "Caracter al ipostazei lui" (Evr. 1, 3); "Icoană a bunătăţii" (Înţ. 7, 26; Evr. 1, 3); "Cel ce este şi cel care era şi cel care va veni şi cel atotputernic" (Ps. 98, 5; Is. 6, 2-3; Apoc. 4, 8).

În ceea ce îl priveşte pe Spiritul Sfânt, Grigorie spune că nu se teme să îl predice ci mai degrabă se teme să tacă, străduindu-se mereu să demonstreze dumnezeirea Spiritului Sfânt. Cuvântările asupra dumnezeirii Spiritului Sfânt se adresează mai multor eretici : saducheilor care nu credeau în existenţa Spiritului Sfânt, teologilor elini care l-au conceput ca o minte a universului, o putere, o creatură, dar şi arienilor şi eunomianilor în a căror doctrină se recunoaşte gradaţia dintre persoanele Sfintei Treimi, îl fac pe unul nemărginit în fiinţă şi putere, pe altul nemărginit în putere, nu şi în fiinţă, iar pe altul mărginit şi în fiinţă şi în putere[15]. Sfântul Grigorie spune că nu trebuie să trecem asupra dumnezeirii denumirile de pe pământ care ne sunt proprii nouă fiindcă dacă am spune că Spiritul Sfânt este născut din Tatăl atunci avem doi Fii, dacă Spiritul Sfânt este născut din Fiul atunci avem un nepot - Dumnezeu şi ce ar fi mai absurd decât aceste afirmaţii?[16] Spiritul Sfânt întrucât purcede nu este nici creatură, nici Fiu. Nu îi lipseşte nimic pentru a fi Fiu, pentru că Dumnezeu nu este lipsit de ceva ; deosebirea de manifestare a făcut deosebirea numirii lor. Nu e o lipsă calitatea de Fiu sau de Spirit Sfânt faţă de Tatăl. Faptul însăşi de a nu se fi născut şi de a se fi născut şi de a fi purces a denumit pe unul Tată, pe unul Fiu şi pe altul Spirit Sfânt.

 Sabelianismul sau modalismul susţinea Divinitatea în sens monarhic adică există un singur Dumnezeu, un singur principiu în Dumnezeu, care în afară se manifestă modalistic: când în Tată, când în Fiu, când în Spirit Sfânt, după împrejurări. Deci, se nega distincţia Persoanelor. Arianismul, din contră, separa atât de tranşant Persoanele Sfintei Treimi încât distrugea egalitatea de substanţă. Sfântul Grigorie spunea una dintre cele trei după Dumnezeire şi Unimea trei după proprietăţi ca să nu mai fie nici unimea sabeliană şi nici treimea ariană[17]. Odată trunchiată natura, dărâmi ceva din cele trei Persoane şi astfel vei dărâma totul, ba mai mult vei fi căzut de la totul.

Acuzat de poliarhie, Grigorie spune că există o singură Dumnezeire şi deşi credem că sunt trei Persoane îşi au referinţa în Unime. Nu este nici unul din cei trei mai Dumnezeu, iar altul mai puţin Dumnezeu şi nici un Dumnezeu mai întâi, iar altul mai pe urmă, nici nu se desparte prin voinţă, nici nu se împarte prin putere; Dumnezeirea este neîmpărţită între împărţiţi [18]. Deşi sunt trei persoane dumnezeieşti, natura divină nu se fragmentează ci subzistă întreagă şi dincolo de timp, fără început, în fiecare Persoană. De asemenea  ereticii spuneau că Sfânta Scriptură arată neegalitatea Persoanelor Sfintei Treimi, subordonându-le prin felul în care le numără, fiindcă zice Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt, de unde ei deduceau că Fiul este mai mic decât Tatăl şi Spiritul Sfânt este mai mic şi decât Tatăl şi decât Fiul. Răspunsul dat de Sfântul Grigorie este decisiv, el spune clar că cele numărate împreună, indiferent de ordinea numărării rămân ceea ce sunt în sine pentru că numărul arată cantitatea lucrurilor numărate şi nu calitatea sau esenţa lor.

Sfântul Grigorie vrea să compare Sfânta Treime cu ceva de pe pământ. Astfel o asemuieşte cu un ochi de apă, un izvor şi un râu; unul fiind Tatăl, altul Fiul, iar altul Spiritul Sfânt. Face această comparaţie întrucât acestea nu sunt despărţite nici de timp, nici nu se separă în ce priveşte continuitatea, însă se teme ca nu cumva să se cugete astfel la o unime absolută. O altă asemănare o face cu soarele, raza lui şi lumina lui, dar în acest caz se temea să nu se atribuie fiinţa în sine Tatălui, iar pe celelalte Persoane să nu le considerăm existente de sine, ci să le facem drept nişte puteri ale lui Dumnezeu, existând ele în El, nu ca de sine stătătoare fiindcă nici raza, nici lumina nu sunt un alt soare ci nişte revărsări de soare, nişte calităţi substanţiale ale soarelui[19]. Aşadar Dumnezeirea nu poate fi asemuită cu nimic, o putem cunoaşte doar parţial întrucât nici nu ne putem imagina toată câtă este. Totuşi, o asemănare mai apropiată este următoarea: Adam era o plasmă a lui Dumnezeu, Eva era o porţiune a acestei plasme, Set era o fiinţă care era şi din unul şi din altul, iar ei sunt toţi oameni. Aşa putem privi si la Dumnezeu: Fiul ca o parte din Tatăl şi Spiritul Sfânt purces din amândoi[20].

În cuvântările sale dogmatice Sfântul Grigorie mai subliniază şi prezenţa reală a lui Cristos în Euharistie şi caracterul de sacrificiu al misterului euharistiei. Totodată vorbeşte şi despre necesitatea botezului pentru a intra în Biserică prescriind botezul imediat pentru copiii în pericol de moarte, recunoscând necesitatea rebotezării ereticilor[21].

Astăzi când lumea este condusă de un adevărat cult al banului, de materialism şi chiar de indiferentism consider că viaţa sfântului Grigorie de Nazias este un adevărat model pentru viaţa fiecărui creştin care vrea să ajungă la sfinţenie, care vrea să meargă pe o cale dreaptă, iar scrierile acestui Cuvântător de Dumnezeu sunt adevărate îndreptare, sfaturi. 

Vedem chiar astăzi după mai bine de 1600 de ani că adevărurile revelate de Dumnezeu prin intermediul acestui Cuvîntător de Dumnezeu sunt pline de Spirit Sfânt care continuă să se reverse peste noi şi să ne lumineze.

Ca idee principală a învăţăturii sale trebuie să reţinem că Sfânta Treime este centrul vieţii fiecărui creştin şi centrul de existenţă a întregului univers.

Pe Spiritul Sfânt, Grigorie spune că nu se teme să îl predice ci mai degrabă se teme să tacă, consider că aceasta ar trebui să fie atitudinea fiecăruia dintre noi în ceea ce îl priveşte nu doar pe Spiritul Sfânt ci pe Dumnezeu cel întreit. Să dorim şi noi, asemenea Sfântului Grigorie, să ne unim cu Dumnezeu, să ne înălţăm pe munte, cu Adevărul absolut într-o cunoaştere directă şi sigură.

Cluj – Napoca 2010

Masterand:

Alexandru – Paul Gherman

Bibliografie

Izvoare

a.Scripturistice 

Sfânta Scriptură sau Biblia, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe române, Bucureşti, 2001.

b.Patristice

Sfântul Grigorie de Nazians, Cuvântări Teologice, Ed. Herald, Bucureşti, f. a..

c.Dicţionare şi enciclopedii

Eliade, Mircea The Encyclopedia of Religion, Macmillan Publishing Company, New York, s.a..

Hizler, Georgie Dictionnaire de Theologie Catholique VI, Editeur Letouzey et Ane, Paris, 1903.

Rus, Remus Dicţionar Enciclopedic de Literatură creştină din primul mileniu, Ed. Lidia, Bucureşti, 2003.

 d. Lucrări de specialitate

Bota, Ioan Patrologia, Ed. Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 2002.

Bota, Ioan Istoria Bisericii Universale şi a Bisericii Româneşti de la origini până astăzi, Ed. Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 2003.

Campenhausen, Hans Les Pers grecs, Edition de l’Orante, Paris, 1963.

Lavatori, Renzo, Spiritul Sfânt, darul Tatălui şi al Fiului. Studiu asupra identităţii Spiritului Sfânt ca dar, Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu-Lapuş, 2006.

Tixeront, J. Precis de Patrologie, Typographie Firmin-Didotetc, Paris, 1934.

Lista abrevierilorAbrevieri biblice

Fac - Cartea Facerii

Ies - Cartea Ieşirii

Dt - Deuteronom

Ez - Cartea întâia a lui Ezdra

Is - Cartea Profetului Isaia

Ier - Cartea Profetului Ieremia

Iez - Cartea Profetului Iezechiel

Ps - Psalmi

Sir - Siracide

Os - Cartea Profetului Osea

2Sam – A doua carte a profetului Samuel

Mt - Evanghelia după Matei

Mc- Evanghelia după Marcu                        

Lc - Evanghelia după Luca

In – Evanghelia după Ioan

Rom - Scrisoarea Sfântului apostol Paul către Romani

1Cor – Întâia epistolă a lui Pavel către Corinteni

2Cor – A doua epistolă a lui Pavel către Corinteni

Gal - Scrisoarea Sfântului apostol Paul către Galateni

Col. – Epistola lui Pavel către Coloseni

1Tes – Epistola întâi a lui Pavel către Tesaloniceni

Ev - Scrisoarea Sfântului apostol Paul către Evrei

Apoc – Apocalipsa lui Ioan

Abrevieri tehnice

Cf. – conform

Dr. - doctor

Ed. - editura

Edit. – ediţia

f.a. – fără an

nr. – numărul

op.cit. – opera citată

p. - pagina

pp. - paginile

Pr. - preot

Trad. - traducerea

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com