TERESIA BOLCHIŞ TĂTARU
DOAMNA CĂRŢILOR TRĂITE
Eugen Evu
Grafica - Ion Măldărescu
Profesor de ştiinţe botanice, romancieră şi eseistă, realizatoare de
impresionante antologii şi studii despre Maramureş, ori despre
tragedia erei staliniste din România, Teresia Bolchiş-Tătaru, originară
din istoricul sat haţegan Nădăştia de Sus, unde părinţii ei au slujit
preoţeşte Mănăstirea Prislop, (până la refugiul spre Nord), este o
venerabilă Doamnă a scrisului românesc. Silită de vitregia oprimărilor
regimului totalitar, Domnia Sa a optat să emigreze în Germania, pentru
a-şi proteja fiinţa şi familia. S-a dedicat o viaţă, în mod exemplar,
scrisului militant, protestatar, pledant al valorilor creştine şi
estetice, dar şi studiului geo-botanicii şi al istoriei. Epica Teresiei
Tătaru, (romane, nuvele, schiţe, eseuri, studii, reportaje), are
amprenta puternică a modelelor clasice româneşti şi duhul justiţiar al
simţirii strămoşeşti. Expresivă, în primul rând prin stilul alert,
confesiv, mărturisitor, dar şi fidelă normelor morfo-sintactice vechi,
dinamitate de asimilările alogenice, uneori, acribia cu care pledează
pentru menţinerea vechii gramatici, amintind de corifeii şcolii
ardelene. În exilul ei dramatic, asumat, prin militantismul profund
creştin- cultural, aparţinător bisercii Unite cu Roma, greco- catolice,
prin culorile vii ale discursului, cultivând tezaurul lingvistic al
neo-latinităţii ca pe o veritabilă grădină semantică,Teresia Bolchiş
Tătaru avea să se facă preţuită pe meridiane, prin colaborarea cu
numeroaes reviste din diaspora şi - o vreme - cu unele din ţară, mai
ales din Maramureş şi Ardeal.
Cu afinităţi elective (suntem amândoi din Ţara Haţegului), i-am
prefaţat două cărţi şi m-am referit la altele, colaborând cu Domnia Sa
şi chiar reuşind să-i organizez o întoarcere pe itinerariul sentimental
al locurilor natale (Haţeg, Prislop, Nădăştia de Sus, Deva,
Hunedoara...), unde a fost primită generos şi şi-a lansat cărţile,
donându-le unor biblioteci. Ulterior, doamna Teresia a revenit însă
numai în Nord, la Baia Mare, unde a avut editori temeinici şi motivaţii
biografice desigur mai „recente” cronologic. Nenumărate sunt referinţele
elogioase, meritate, la opera sa, în cercuri de prestigiu ale diasporei
române. Teresia Bolchiş-Tătaru nu s-a dezis niciodată de crezul
moştenit, de o anumită rectitudine morală, polemicile ei fiind motivate
de sfânta indignare a bunului simţ originar, etic şi estetic, uneori
radicale, de respingerea perversităţii induse de zbuciumata vreme ce se
precipită. Fiecare scriere epică este inspirată din cele trăite şi
visate de ea. Frazarea este impregnată de o rară preţuire pentru grafia
necoruptă, cu un anume şarm de „povestaş”, de evocări emoţionante,
de mărturii ale unei conştiinţe, de vigoarea emoţiilor, ornate în
floratura iilor ardeleneşti şi maramureşene. Teresia Bolchiş-Tătaru are
un gust al rostirii frumoase ce pare acum ireversibil şi de un stigmat
tragic, epopeic. Ea are un simţ special al alegoriei, al parabolei, al
simbolisticii de apostolat, în manieră modernă. Se pot face paralele cu
Nicolae Breban şi cu Sadoveanu (mă refer la straturile explorate), dar
siturile sunt numai ale ei . Anumite polemici cu Ivasiuc şi alţii, i-au
atras resentimente deplorabile pentru cei ce le-au exprimat.
Nuvelistica este dintre cele mai expresive, travaliul compozit,
elaborat, nuanţat. Simţul istoriei este unul acut, dureros, neconsolat
faţă de injustiţie; se reflectă aceasta în primul rând în excelenta
lucrare „Maramureşul - mândria şi durerea noastră”, monografie amplă de
istorie şi memorialistică, în două volume, lucrare pe care a
coordonat-o. Romanciera rescrie fresce de familie (o saga
transilvanică), sau ale unor oameni pe care i-a cunoscut, schiţe de
portret ce - prin extindere - devin colective. Scrierea, aşadar, îi este
nimbul religiozităţii, pentru spirit dar şi pentru istorie. Sunt
destinele oamenilor din ţara ei din care a purtat cu veneraţie şi
religiozitate aparte, amintiri demne a fi povestite celor ce ar uita. Un
patos aparte, o înţelepciune venind din tradiţia rurală cea profund
păstrătoare, remarcabile, transpar şi din „Comoara pierdută” şi din
„Amintiri silvăşene”, dar şi o intactă ţinere de minte şi reflectare
fidelă, minuţioasă, de arhivă vie, a evenimentelor care i-au marcat
copilăria şi adolescenţa, mai ales. „Liceu, cimitir al tinereţii mele”,
„Anii noştri de şcoală”- „Sovietizarea”, „Măriuca” - un roman eminamente
creştinesc şi cumva autobiografic, o alegorie întreţesută de parabole şi
alegorii biblice.
„Apariţiile şi mesajul Sfintei Fecioare de Lourdes” este cea mai
documentată şi bine-simţită evanghelic carte-mărturie despre locul
sfânt din Franţa, de pelerinaj al catolicismului universal. „Monumente
ale naturii în Maramureş”, „Comoara pierdută”, „Floarea de piatră”,
„Legende botanice creştine româneşti”, „Lacrimarium” (poeme), sunt
cărţi în care îşi poartă inima ca pe o candelă cu undelemn şi împarte
lumină iubitoare, apostolică.
Scriitoarea româncă este membră a cercului cultural-artistic APOZIŢIA
din München. Membră Liter-Art XXI U.S.A; Membră a Asociaţiei
Botaniştilor din Schwaben Augsburg; Membră UCIP de Presse. A fost
premiată academic iar asupra valorii ei s-au pronunţat oameni de
înaltă competenţă din ţară, precum şi din SUA, Germania, Italia,
Franţa, iar colaborările ei cu importante reviste din toată lumea, au
dus mesajul strălucit, demn de dragoste, respect şi onoare, în primul
rând unul al Sufletului Transilvănean. Doamna Teresia Bolchiş Tătaru
face cinste literaturii române şi crezului neabătut de o viaţă în
Divinitate şi în Familie, în Naţiune. Am
avut repetat onoarea să peregrinăm împreună locurile noastre natale,
evocate tulburător şi inconfundabil de unele din cărţile ei. Am refăcut
un itinerar ar reversiunii temporale, cu admirabilul ei frate, prof.
univ. Theofil Bolchiş, la Haţeg, Prislop, la Pădureni sau la Castelul
Corvinilor. Dar şi la Baia Mare, unde am cunoscut şi familia surorii
scriitoarei, distinsa doamnă Lucia Ghişa, frumos împătimită de
biblioteconomie. Mereu aproape de domnia sa a fost - deşi geographic
departe - şi fratele ei, prof. univ. Teofil Bolchiş, un rar om de
acţiune şi sensibil faţă de cultură, de patrimoniu. Mereu Teresia
Bolchiş-Tătaru revine la Tăuţi Măgheruşani cu pietate, spre a-şi
regăsi cuibul sacru familial. La anii în care până şi umbra ne devine
povară, venerabila Doamnă, energică şi consecventă, îşi scrie cărţile:
nu din alte cărţi, ci cărţile trăite cu ardoare, dedicaţie şi har.
Eugen Evu
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII
-
Inseraţi un comentariu la subsolul acestui
ARTICOL
|
