J.R.R. Tolkien - Stăpânul fantasticului
Andrei
Petre Flueraşu (foto)
Impresii si pareri personale in FORUM
Întâmpinare de Melania CUC , redacţia Agero
Adolescenţii de lângă noi
 Adesea se vorbeşte,
generalizând, când vine vorba despre adolescenţii unei Românii care nu
s-a smuls cu totul din marasmul tranziţiei,- ca despre nişte puşti
superficiali şi dependenţi de valori efemere. Iată că, Andrei Petre-
Flueraşu, prin ceea ce scrie, vine si demonteaza ideea-şablon ,
nefericit atribuită unei generaţii care s-a trezit crescând între
miliardari de carton, sclipiciuri artificiale şi sloganuri zgomotoase de
tot felul. Adolescentii noştri gândesc, gândesc sănătos şi fertil, aşa
cum se vede şi din frumoasa biografie de autor a lui Andrei Petre
Flueraşu..
S-a născut la data de 31 octombrie 1987, în Bucureşti. A urmat cursurile
gimnaziale la Liceul Teoretic "Nicolae Iorga" din Bucureşti. În prezent
este elev în clasa a 12-a la Colegiul Naţional de Informatică "Tudor
Vianu" din acelaşi oraş. Pasiunea pentru scris a apărut firesc ca urmare
a meditaţiilor asupra existenţei.
Aproximativ 500 de texte (poezie, proză scurtă, eseistică) în limbile
română şi engleză pe site-urile literare: "poezie.ro", "Atelier literar
europeea", "Noduri si semne", "poezii.ro", "agonia.net",
"poetry.com"...Articole în ziarele şi revistele: "Noi, Nu!", "Scrie!",
"Europeea", "EgoPHobia", "7 Plus", "Agero", "Convorbiri literare",
"Fereastra", "Monitorul Expres"
Materiale despre Petre Flueraşu şi activităţile sale literare au apărut
în: "Convorbiri literare", "Fereastra", "Monitorul expres"
Are deja un volum publicat,"Despre om şi Tao" - eseistică, editura
Echinox, 2006
Felicitari!
Melania Cuc
"Şi a fost Eru, Unul, numit
Iluvatar în Arda; şi mai întâi i-a făcut pe Ainuri, cei Sfinţi, vlăstare
ale gândului său, şi ei au fost cu el înainte să fi luat fiinţă orice
altceva. Iar el le-a vorbit, înfăţişându-le motive muzicale pe care să
le cânte dinaintea lui, şi ei au cântat, şi el s-a bucurat."
(Silmarillion)
J.R.R. Tolkien a fost şi va rămâne probabil pentru mult timp cel mai
mare autor de literatură fantastică. Calitatea operei sale ne face poate
să credem că nu va fi niciodată depăşit. Dar nimeni nu poate şti... Acum
însă să ne întoarcem o clipă, doar atât, în trecut şi să ne scufundăm în
magistrala lume a scriitorului britanic...
Nu există încă nimic, dar Tolkien, aidoma unui veritabil profet, ne
vorbeşte coborând de pe muntele imaginarului... La început era Iluvatar,
principiul divin, acel Unu care ne este mai familiar nouă sub numele de
Dumnezeu, sau Allah (Tolkien însă, spre deosebire de clerici menţionează
că tot ceea ce el a creat este pur fantastic... sic!). Iluvatar
întrupează perfecţiunea, fiinţa arhetipală în care rezidă toată
informaţia în starea sa esenţială. În profunzimea sa, Iluvatar fiinţează
lumea şi toate celelalte entităţi care aparţin de aceasta... Şi astfel
apar Ainurii, cei Sfinţi (Valarii în graiul nobil, sindarian), cei care
au venit imediat după Iluvatar. Dar Iluvatar este stăpânul lor absolut.
El cunoaşte istoria veacurilor ce au să vie pentru că el este în esenţă
Universul. Iluvatar este în creaţia lui Tolkien totul... Toate
calităţile fantastice, toate lumile paradisiace, totul este la început
în conştiinţa omiprezentă a creatorului... Observăm aici o similitudine
cu principiile metafizici musulmane, unde Allah era cel care fiinţa în
propria-i conştiinţă toate esenţele acestei lumi.
Lumea lui Tolkien ia fiinţă prin muzică... Ainurii învaţă de la Iluvatar
cântecul creator şi dau naştere prin muzica lor universului. Însă există
şi un element negativ, un "înger întunecat" aidoma lui Lucifer care se
decide să-şi conteste creatorul. Melkor este numele celui mai puternic
dintre valari. El contestă supremaţia lui Iluvatar. Şi amarul
înfrângerii face ca în inima lui Melkor să încolţească ura, o furie
nebună impotriva creaţiei celorlalţi valari.
Căci lumea se înfăţişa acum în faţa ochilor lor. Ei vedeau cum muzica
fiecăruia prindea contur şi cum lumea era definitivată de acordurile
suave...
Căci valarii erau şapte la număr: Manwe, Ulmo, Aule,
Orome, Mandos, Lorien şi Tulkas. Iar Reginele valiere se numesc: Varda,
Yavanna, Nienna, Este, Vaire, Vana şi Nessa.
Melkor, cu toate că era fratele lui Manwe în gândul lui Iluvatar şi cel
mai puternic copil al lui Eru, nu mai este considerat valar. El
unelteşte departe, în întunecimea de nepătruns. Şi la momentul oportun
atacul lui se dezlănţuie furibund. Valarii sunt luaţi prin surprindere
şi Lumea de Mijloc se năruie. Avem de-a face aici cu motivul
reorganizării universale. Cu toate astea, valarii căştigă războiul
graţie sosirii oportune a lui Tulkas, iar Melkor se retrage în Utumno,
prima sa fortăreaţă...
Cu mare trudă, valarii refac stricăciunile şi, aidoma mitului nordic al
bătăliei finale, un nou ciclu începe... Totul este refăcut, iar valarii,
pentru a evita un nou atac al lui Melkor îşi durează un tărâm departe de
Pământul de Mijloc. Tărâmul Valinor, căci aşa se numeşte el este
străjuit de munţii Pelori, cei mai înalţi de pe suprafaţa Pământului...
Şi aşa reuşesc valarii să organzize pământul pentru venirea Primilor
copii ai lui Iluvatar... Elfii s-au trezit undeva lângă lacul Cuivienen,
Apa Trezirii...
Dar în acest timp, Melkor, învăluit în întunecimea sa, îşi dura o nouă
fortăreaţă... Mult mai puternica Angband a fost construită la cererea
lui Sauron, cel mai important servitor al lui Melkor. Din aceste două
fortăreţe întunecimea se întindea asemenea unei molime pe tot cuprinsul
Pământului...
Odată cu venirea elfilor, valarii s-au hotărât să îl oprească pe Melkor
şi să redea Ardei lumina pe care aceasta o avusese cândva...
Valarii au atacat furibund şi Melkor s-a retras în măreaţa sa fortăreaţă
subpământeană. Dar valarii nu au renunţat şi au asediat crunt cetatea.
Şi, în cele din urmă, porţile imense au cedat şi armia Apusului s-a
scurs în cetatea lui Melkor... Acesta s-a refugiat în cel mai adânc puţ,
dar a fost găsit şi înlănţuit cu lanţul Angainor. A fost închis
în temniţa lui Mandos şi osândit să aştepte acolo trei evuri până la o
nouă judecată... Dar valarii nu au reuşit să descopere toate coridoarele
ascunse ale celor două fortăreţe întunecate şi multe făpturi create de
Melkor au supravieţuit... Şi nici pe Sauron nu reuşiseră valarii să îl
găsească. Cel mai fidel slujitor al lui Melkor, reprezentând perfect
tipul omului maleabil, gata în orice situaţie să se adapteze
condiţiilor, nu fusese găsit, ba, mai mult, valarii nici măcar nu îl
luaseră în seamă... Acum Pământul de Mijloc era în sfârşit gata să-i
primească pe copiii lui Iluvatar!
Elfii sunt copiii cei dintâi ai lui Iluvatar. Ei sunt nemuritori, cei
nobili şi pentru ei a fost creată această lume! Ei au dreptul, când se
plictisesc de această lume, să plece în Valinor, de unde au fost odată
izgoniţi. Sunt înţelepţi, sunt fiinţele sublime pe care Tolkien le-a
imaginat gândindu-se la cei dragi lui. Pentru că elfii întruchipează tot
ceea ce oamenii ar vrea să fie, apropiindu-se cel mai mult de valari!
Oamenii, copiii de rangul doi ai lui Iluvatar au însă rezervat un destin
aparte. Pentru că oamenii ştiu că în lumea lor se moare şi nimeni, nici
măcar valarii sau elfii nu ştiu unde se duc sufletele oamenilor după
despărţirea de Arda. Aceasta este o taină pe care singur Iluvatar o
cunoaşte...
Pe lângă aceste două seminţii, mai există şi gnomii, copiii lui Aule,
cei care au hibernat în adâncul munţilor până la venirea primilor copii
ai lui Eru. Apoi, eu prins viaţă, şi, fiind creaţi pentru a rezista
condiţiilor aspre de la începutul timpurilor, au rămas în întunericul
sălilor din munţi, căutând bogăţiile pământului şi creând incredibile
opere cu mâinile lor puternice. Căci gnomii sunt cei mai pricepuţi
meşteşurgari din Arda. Creaţiile lor înfruntă timpul şi toate celelalte
seminţii le preţuiesc acest talent.
Pe lângă lumină însă, în universul creat de Tolkien există şi întuneric.
Creaturiile malefice populează pământul. Orci, goblini, uruk-haii lui
Saruman, păianjenii uriaşi (o reminiscienţă din copilăria lui Tolkien,
când acesta a fost muşcat de o astfel de insectă), duhuri întunecate şi
ciclopi ameninţători, toate acestea ameninţă deznodământul final al
poveştilor care însă, de fiecare dată, simbolizând o victorie a binelui
în care Tolkien a crezut chiar şi în negrii ani ai războiului, se
descoperă a fi luminos, un nou început, o nouă eră! Şi, poate ironia
face ca această saga fantastică să se termine cu începutul unei
stăpâniri a oamenilor, cea mai slabă şi mai asuprită rasă din universul
mitologic creat de Tolkien! Cu toate astea, elfii pleacă cu ultimele
corăbii, trecând Marea alături de vrăjitorii (iştarii) trimişi de valari
pentru a rezolva problemele pământului de mijloc. Totul se termină până
la urmă cu promisiuni pentru o lume mai bună, promisiuni pe care Tolkien
se întreba în anii vieţii sale cum de oare au ajuns uitate...
Răul este învins, dar nu pentru totdeauna, pentru că binele nu înseamnă
nimic fără rău la fel cum răul nu înseamnă nimic fără bine...
Lumea fantastică creată de Tolkien nu trebuie să alunece vreodată în
uitare, pentru că o astfel de greşeală se poate dovedi fatală pentru
lumea noastră reală, care împrumută însă atâtea caracteristici ale
personajelor din cărţile marelui scriitor britanic. Nu trebuie să uităm
exemplele oferite de Tolkien, pentru că în fiecare din noi există
Iluvatar, în fiecare din noi există Morgoth, în fiecare din noi există
Sauron, Saruman, Gandalf şi mai ales Frodo. Şi, nu în ultimul rând, în
fiecare dintre noi există dorinţa pentru puterea supremă, pentru
dominaţie absolută asupra celorlalţi. Să înţelegem geneza acestei
dorinţe din cărţile fantastice ale lui Tolkien şi ne vom înţelege mai
bine pe noi înşine...
Şi nu pot trece cu vederea aici câteva personaje poate mai puţin
cunoscute, dar care, prin complexitatea lor, dezvăluie trăsături
uimitoare ale naturii umane, surprinse în cele mai neobişnuite ipostaze.
Astfel, să ne amintim de Earendil, cel care a înfruntat marea pentru a
îşi salva poporul, să nu uităm de Ungoliant, marele monstru care a
întunecat o lume întreagă, să nu uităm de Galadriel, cea care a protejat
vreme îndelungată paradisul numit Lotholorien... Să nu uităm de Smaug,
marele dragon răpus la poalele Muntelui Singuratic, să nu uităm de
Durin, cel care zace şi astăzi în mormântul său luminat din străfundul
marelui locaş care este Khazad-Dum... Să nu uităm de Elrond, cel care a
ales o viaţă de nemuritor şi a oferit atâta lumină celor din jurul său,
să nu uităm de nazguli, cei nouă împăraţi ai oamenilor care au fost în
cele din urmă trădaţi de vanitatea lor, să nu uităm de Shelob, ultimul
vlăstar al lui Ungoliant, cea care îşi ţese poate şi astăzi pânzele
într-un colţ întunecat al existenţei noastre. De asemenea, să ne amintim
povestea tragică a lui Turin Turambar, sau despre marele oraş Gondolin,
cu cele şase porţi ale sale. Să ne amintim despre Rohan şi Gondor şi
despre prietenia ce poate lega două popoare, să ne amintim despre
palantiri şi despre alunecarea în beznă din dorinţa de a cunoaşte totul.
Să ne amintim despre Dol Guldur şi despre cum poate răul să stea la
pândă, aşteptând momentul potrivit pentru a lovi. Să ne amintim de
asemenea de păsările măreţe care salvează situaţia de atâtea ori, sau de
Tom Bombadil, cel care este mai vechi decât lumea şi totuşi refuză să se
amestece în problemele ei...
Celor ce au citit cărţile, le recomand să vadă filmele, celor ce au
văzut filmele le recomand să citească operele! Celor ce nu făcut încă
nimic din acestea, le recomand să privească mai atent spre colţul magic
creat de Tolkien! Au de ce...
Tolkien a murit, însă lumea pe care el a creat-o va dăinui veşnic. Să ne
gândim cu respect la cel ce a fost cu sufletul Beren. Şi să vărsăm o
lacrimă pentru Edith, cea care a fost pentru el Lutien "Thinuviel", ce
încă trăieşte în Lorien, în mintea veşnic verde...
Andrei Petre Flueraşu
|
