Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

Traian Vasilcău şi „Păcatul lumii-Demiurg”

Iulian Chivu

Cu recentul său volum de versuri, Când s-au fost spus îngerii (Ed. Epigraf, Chişinău, 2009), Traianus (Traian Vasilcău), în parfumul basarabean al limbii române, readuce în actualitate o experiență lirică greu epuizabilă, în spiritul sentimentului numinos, înscrindu-se astfel într-un lung şir de nume care începe, la noi, cu Varlaam şi Dosoftei ca să ajungă la V. Voiculescu, Arghezi, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Magda Isanos, Ștefan Augustin Doinaş, Ioan Alexandru şi nu în ultimul rând la Costache Ioanid. Dar nu numai atât. Când s-au fost spus îngerii, după un discurs liric atras când de clasic, când de modern, ne propune ingenuu reverberații de adenda, adesea exprimate în formule care reamintesc fie de haiku-ul nipon, fie de robayatul persan,  în unele terţine („Tristeţea noastră a dat busna-n stradă/ Să protesteze contra vântului/ Iar vântul n-are timp, nici chef s-o vadă” −  Cântec de padişah).

Aşadar, Traian Vasilcău este un poet subtil, cu un condei versat, cultivat. Însă, fără a risca presiuni monotone, consecvența tematică a expierii instituie o nouă universalia între tonul socratic-eticizant  („Am tristeți, deci, am de toate/ Am mirări, şi-n nopți târzii/ Fug de Moarte – dau de Moarte/ În pridvorul inimii”  −Psalm), cel sever, din epistolarul paulinic („Cât Dumnezeu în tine – atâta veşnicie/ Câtă tăcere-n mine – atâta Dumnezeu...” −Boală), ori cel davidian, de izbăvire („Spre tine, Doamne, rănile-mi se-nalță...” –Cântec scris cu Dumnezeu). Dacă, de pildă, la Costache Ioanid (Taine,  Ed. Stephanus, Buc. 1994) se urmează întocmai Scripturile accentuând liric în osanale momente semnificative, la  Traian Vasilcău  păcatul lumii  devine demiurgul răscumpărător, nu şi prețul lui (Psalmul zilei a şaptea, Psalmul apartenenței la vecie ş.a.). Ieşirea din păcat  („Părea nimic să nu-mi lipsească/ Aveam arginţii sub picior/  Şi din podgoria domnească/ Horea nectarul în ulcior” – ibidem) nu se poate face prin revelaţie, ci prin credinţă, nădejde şi iubire. Păcatul lumii (Sünde der Welt; Péché du monde) este şi durerea ei (Wetlschmertz; Douleur du monde).

Sentimentul numinos, trăit de Traian Vasilcău în volumul Când s-au fost spus îngerii,  nu iese din descrierea făcută de Otto Rudolf  (Le Sacré, Payot, Paris, 1968), eşalonată în patru niveluri de intensitate (mirum, tremendum, mysterium, fascinans) şi nici din practicile rituale de integrare (preliminare, liminare şi postliminare) din descrierea lui Van Gennep. Poetul percepe religiozitatea atât în sentiment cât şi în conştiință, dar vibrează o dată cu perceperea obiectului numinos drept mister şi se manifestă în dominare beatificată (fascinans): „El nu-i aici, S-a fost să-L mai avem,/ Din moarte scoborât într-un Poem” (Epistolă sobornicească).

Ori se ajunge la identificarea materială a izbăvirii: „Nemor cât zbor în dragostea Ta, Doamne” (Psalmul sfinţiei), ca şansă a lumii. Pe de altă parte, instrumentarul ofensivei lirice mizează pe artificii de morfologie a eventivului verbal (S-au fost spus îngerii; S-a fost să-L mai avem...), pe structuri pronominale (Am rămas Tu-ului Eu), ale adjectivării (E-o zi Iisusă, cum nu s-a văzut...) şi ale sintaxei reprezentărilor, în aliteraţii (Nemor cât zbor,) în dihotomii (Se nasc să moară; Nimic nu-i grav, totu-i esenţial), în metafore (Cuvântul Fericire-ngenunchiat), la limita paradoxului (În zori de-amurg te-ai dus; Moartea vieţii fără moarte...), ori în re-producerea simbolizată a unor motive evanghelice (El în lacrima-mi mereu vs. Fericiţi cei ce plâng ; Atinge-mă! Sunt doină în frământ, vs. Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut... –Ioan, 20.29).

Cu recentul său volum, Traian Vasilcău întregeşte în Cuvântul de expiere ceea ce dealtfel anunţa cu Spitale pentru îngeri (1998), cu Cerul scris cu stele (2001), cu Nafura deşertăciunii (2002) şi desăvârşeşte în Psalmul zilei a şaptea: „ Nevrednic sunt de Tine însuţi, Doamne, / Tăcerea mi-i mormânt, pe care-l cresc./  Netrebnicul de mine-s o tânjire/ La porţi de iad şi tot Te proslăvesc.”

Iulian Chivu

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com