|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Maria Diana Popescu, Agero
O carte unică în peisajul literaturii creştine apare de sub tipar cu binecuvîntarea Prea Sfinţitului Calinic, Episcop al Argeşului şi Muscelului, la Editura „DACPRESS” din Curtea de Argeş. „Viaţa Sfântului Nicolae” reprezintă o scriere reactualizată, îndreptată după manuscrisul din anul 1916, tradus din limba franceză de către Episcopul Sofronie al Râmnicului. Profesorul şi scriitorul Tudor Mihailă, descoperind acest manuscris al Episcopului Sofronie Vulpescu, îl tipăreşte împreună cu părintele Daniel Gligore, Preşedinte al Societăţii pentru Învăţătura poporului Român, Filiala Argeş, într-o formă mai accesibilă, la nouăzeci de ani de la scrierea sa, chiar înainte cu o lună de la data consemnată de către cărturarul episcop. Socotesc că este necesar să facem cunoscută vrednicia unei carţi ziditoare creştinismului, o carte care vorbeşte despre Sfântul şi Cuviosul Părinte al nostru, Marele Mucenic Nicolae, „făcătorul de minuni în Orient, precum Sfântul Grigore fusese în Occident”. După cum ne informează argumentul, „Viaţa Sfântului Nicolae” a fost „compusă” în anul 1645, tipărită şi în anul 1859 de către Prinţul Augustin Galitzin.
MAI MULT DE O JUMĂTATE DE SECOL MANUSCRISUL A STAT UITAT ÎN BIBLIOTECA PROFESORULUI MIHĂILĂ
În împrejurări aproape uitate, manuscrisul a intrat în posesia profesorului Tudor Mihăilă din Curtea de Argeş şi a stat mai mult de o jumătate de secol ascuns în biblioteca sa, de teama autorităţilor vremii. Cînd nu mai era niciun pericol să citeşti asemenea „înscrisuri sfinte”, profesorul Tudor Mihăilă a consultat Biblioteca Academiei Române (unde aflase că mai există un exemplar), şi ajutat de academician profesor Gabriel Ştrempel, director general al Bibliotecii, membru de onoare al Academiei Române, a refăcut partea de început a manuscrisului, din care o treime era deteriorată. Manuscrisul poartă ştampila donatorului, Sofronie Vulpescu al Râmnicului.
Cartea aminteşte cititorului că Sfântul Nicolae a trăit pe vremea tiranilor împăraţi Diocleţian şi Maximilian (284-305), că a strălucit în viaţa pustnicească şi, pentru nespusa lui bunătate, a fost făcut arhiereu. Cu frica lui Dumnezeu, cinstind creştinătatea, propovăduind curajos şi slobod dreapta credinţă, a fost prins de mai marii cetăţii Lichiei şi dat la osîndă, la cazne, întemniţat împreună cu alţi creştini. Este eliberat apoi din închisoare de bine-credinciosul împărat Constantin. Sfântul Nicolae a participat la întîiul Sinod de la Niceea.
Domnul i-a dat lui darul facerii de minuni, precum arată istoria vieţii sale şi multe sînt minunile şi faptele bune mai presus de fire făcute prin mijlocirea sa şi milostivirile foarte însemnate, obţinute pe pămînt şi pe mare, precum şi veneraţiunea şi încrederea credincioşilor din toate veacurile şi din toate locurile către marele sfînt despre care vorbeşte acest însemnat document isotoric. Şi pînă astăzi, Dumnezeu, prin mijlocirea Sfîntului Nicolae, lucrează minuni şi cei ce-l roagă cu adevarată şi neîndoită credinţă, „nu numai mici binefaceri, ci şi minuni mari dobîndesc”.
Din anul 1087, moaştele Sfîntului Nicolae se află la Bari, în sudul Italiei, luate din Mira, ca să nu cadă în mîinile musulmanilor. Acolo se află în mare cinste din partea credincioşilor, care vin la ele cu credinţă, din toate părţile creştinătăţii. Căutaţi această carte, simţămîntul sfinţeniei va avea, în raport cu celelalte activităţi ale sufletului nostru, o importanţă deosebită, căci acest manuscris tiparit ne pune în legătură cu frumosul şi imensul mister al lumii spirituale.
Maria-Diana Popescu Agero
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >> |
|
|
AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.
Editor, conceptia paginilor,
tehnoredactarea Revistei Agero :
Lucian
Hetco Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România)
|