|
|
|
|
            |
|
Dr. Dan BRUDAŞCU Un roman document
Am încercat, de-a lungul timpului, să citesc cât mai multe dintre cărţile de proză românească sau străină care au apărut în ultimii 30 – 35 de ani, aceasta şi în perioada în care cărţile bune se vindeau pe sub tejghea, împătimiţii de literatură fiind nevoiţi să lase ciubuc consistent pentru a face rost de cărţi bune. În această perioadă am citit cam tot ce merita atât din punct de vedere al conţinutului sau valenţelor estetico-literare ale textelor respective. Ca milioane de români, am fost sincer dezamăgit să constat că mult aşteptata „literatură de sertar”, cu nesemnificative excepţii, s-a dovedit a fi un fals ordinar. Unii autori, cu pretenţii de aşa zişi dizidenţi, scriindu-şi „operele” de sertar, la mulţi ani după prăbuşirea vechiului regim şi, în realitate, de cele mai multe ori chiar în anul publicării lor. Înainte de 1989, Viorel CACOVEANU era cunoscut aproape exclusiv în Cluj-Napoca, îndeosebi ca urmare a unei lungi activităţi ca ziarist la ziarul local „Făclia”. Scrisese câteva cărţi cu tentă de roman poliţist, dar care nu au contribuit la sporirea prestigiului său pentru că, în general, nu aduceau elemente de noutate şi nu se remarcau prin nimic ieşit din comun. După 1990, însă, după o oarecare „rămânere pe tuşă”[1], Viorel CACOVEANU, de o vreme pensionar, a devenit unul dintre scriitorii cei mai interesanţi, care merită din plin atenţia criticii şi exegezei literare, dar mai ales a cititorilor, pentru eforturile pe care le face de a oferi publicului câteva cărţi de ficţiune sau non ficţiune. Facem precizarea că Viorel CACOVEANU a refuzat orice oferte din partea vreunor grupări politice de a exprima prin scrisul său orientările ideologice sau doctrinare ale acestora. Numai în ultimii câţiva ani, Viorel CACOVEANU şi-a surprins cititorii prin romanul „Învinşii” sau lucrarea „Istoria risipită”. Ultima sa carte, „Veşnica Închinare”, însă, constituie, în opinia noastră, apogeul creaţiei sale literare de până acum. Deşi este intitulată roman, cartea ar putea fi recomandată şi ca lectură obligatorie pentru studenţii la istorie sau ştiinţe politice, pentru că ea se constituie în cel mai tulburător document de analiză, obiectivă şi nepărtinitoare, cu mijloace estetico-literare, a unei perioade complexe şi plină de nebănuite primejdii din istoria Ardealului şi a României (1945 – 1947). Spre deosebire de toţi ceilalţi autori care s-au ocupat de această perioadă, dovediţi, în general, obedienţi fie faţă de poziţia oficialităţilor, fie faţă de exagerările ideologice sau doctrinare ale unor forţe politice, Viorel CACOVEANU atinge performanţa lăudabilă de a fi obiectiv şi echidistant şi de a sluji exclusiv adevărul. Sub aspectul construcţiei romaneşti, cartea lui Viorel CACOVEANU nu aduce nimic deosebit. Autorul ne propune, în fapt, o saga, iar eroii săi sunt, în cea mai mare parte a lor, personaje istorice cunoscute şi reale, reprezentând toate orientările politice ale perioadei istorice respective. Fără patimi sau încrâncenări, Viorel CACOVEANU ni-i prezintă pe fiecare dintr-o perspectivă nouă şi surprinzătoare, neîncercând vreo formulă encomiastică sau vreo cale de eludare a adevărului istoric. Aşadar în cartea document a lui Viorel CACOVEANU se întâlnesc deopotrivă români, maghiari, evrei, saşi sau ţigani respectiv comunişti, ţărănişti, liberali sau foşti legionari, prezentaţi cu faptele lor, fără a încerca vreo clipă falsificarea adevărului istoric sau prezentarea vreunei problematici subsumate unei actuale orientări politice. Personajul principal al romanului este ceferistul Gh. CRĂCIUN, ajuns peste noapte, prin vrerea destinului, în funcţia de prim chestor al Poliţiei din Sibiu. Prin poziţia şi atribuţiile încredinţate de noile autorităţi, el ajunge în contact cu foşti oameni politici importanţi ca fostul prim ministru şi important om politic Alexandru VAIDA VOIEVOD[2] sau legionari din penitenciarul Aiud[3], cu cadre universitare[4] sau studenţeşti[5], sau cu reprezentanţii diverselor structuri politice apărute după 1944. El se întâlneşte frecvent şi cu Petru GROZA[6] în calitatea lui de prim-ministru în funcţie al României postbelice. În toate situaţiile prezentate Viorel CACOVEANU nu urmăreşte nici reabilitarea, dar nici condamnarea vreunuia din eroii cărţii sale, dar propune cititorului, pe baza unor date netrunchiate, interpretări realiste şi echidistante ale faptelor sau poziţiilor pentru care multe din aceste persoane au rămas odioase în istorie şi ca urmare a eforturilor, nu odată disperate, dar şi nefondate făcute de cercuri interesate în ascunderea sau manipularea adevăratei istorii. Graţie scriiturii lui Viorel CACOVEANU, de acum înainte vom fi nevoiţi să interpretăm cu totul diferit evenimente ca demonstraţiile studenţilor de la Căminul „Avram Iancu” sau manifestările cu tente iredentist-revanşarde ale muncitorilor de la Dermata Cartea lui Viorel CACOVEANU este importantă şi datorită curajului exemplar dovedit de autor în prezenţa realităţii din Clujul postbelic, devenit placă turnantă în efortul unor minoritari de a-l menţine, în pofida marilor decizii internaţionale, încă în sfera de interese ale fostului regim horthyst. În foarte multe pasaje ale sale, cartea lui Viorel CACOVEANU oferă detalii cutremurătoare în legătură cu marea agresiune politică, socială şi morală la care au fost supuşi cetăţenii clujului şi ai Ardealului atât din partea armatei sovietice de ocupaţie, dar mai ales de diversele năpârci minoritare cocoţate în toate funcţiile de decizie în toate marile centre urbane din Ardeal, inclusiv în Poliţie[7]. De umilinţe şi chiar de agresiuni fizice nu a fost ferit nici chiar chestorul de la Sibiu, iar agresorii lui fiind chiar factorii alogeni ai strâmbei orânduiri ce se instala în România[8]. Sub acest aspect cartea lui Viorel CACOVEANU este un document cutremurător şi, totodată, o excelentă analiză a unor date şi fapte de mare curaj ale celor care s-au opus[9] din răsputeri falsificării identităţii, existenţei şi aspiraţiilor românilor ardeleni. Prin onestitatea interpretării sale, Viorel CACOVEANU aduce servicii uriaşe pentru mai dreapta înţelegere a adevărului istoric ca şi pentru corecta rescriere a istoriei Ardealului şi Clujului într-unul din cele mai dramatice momente ale existenţei lor. Citirea, cu onestitate, fără încrâncenare a acestei cărţi este extrem de benefică, contribuind decisiv la eliminarea oricăror false acuzaţii sau ridicări în slăvi ale unor persoane găunoase, nocive pentru istoria acestor meleaguri. Cel puţin în Transilvania, dar cred că şi la nivel naţional, recentul roman „Veşnica închinare” al lui Viorel Cacoveanu este, în opinia mea, cea mai importantă carte de proză apărută în România după 1990. Dr. Dan BRUDAŞCU
[1] Mai ales după pensionarea sa ca redactor al prestigioasei reviste literare „Steaua”, unde se transferase. [2] După cum se ştie, datorită relaţiilor lui extrem de influente în rândul cercurilor francmasonice din Europa şi SUA, Alexandru Vaida Voievod, deşi politician cu o extrem de intensă activitate după 1918, de mai multe ori prim ministru, dar şi un apropiat al regelui Carol al II-lea şi colaborator al legionarilor etc. este singurul om politic interbelic important care nu a fost arestat de către noile autorităţi comuniste şi nu a fost trimis în penitenciarele în care şi-au pierdut viaţa cei mai de seamă oameni politici, universitari, ofiţeri, academicieni, preoţi şi ierarhi, în special din rândul Bisericii greco-catolice şi al unor secte neoprotestante. Lui i s-a impus doardomiciliul forţat la Sibiu, având, după cum sugerează autorul, relaţii destul de amiabili inclusiv cu conducerii Poliţiei de aici. [3] În spirit de perfect fair play, autorul evidenţiază caracterul extraordinar, patriotismul, puterea de sacrificiu, dar şi determinarea legionarilor, rămaşi devotaţi crezului lor politic şi decişi să rămână legionari până la moarte, chiardacă dezicerea lor le-ar fi putut aduce imense avantaje, inclusiv eliberarea înainte de vreme. [4] Autorul face referire la întâlnirile lui frecvente, la Sibiu, dar şi în scurtul răstimp al şederii sale în Clujul postbelic cu Constantin Daicoviciu, Emil Haţieganu, Emil, Petrovici, Lucian Blaga, Ioan Lupaş şi mulţi alţii din elita universitară şi intelectuală a Clujului şi a României. În pofida lipsei lui de pregătire academică, aceştia îi apreciază caracterul, vericalitatea şi demnitatea de care dă dovadă, ca şi încercarea de a dovedi bun simţ şi a combate excesele noilor autorităţi comuniste, alcătuite, în marea lor majoritate din străini, cu toţii decişi a sancţiona drastic şi neiertător pe români, doar pe ei, acuzându-i de naţionalism ori de câte ori ei se opuneau încercărilor şi umilinţelor la care îi supuneau elementele şovine şi extremiste maghiare, care încercau cu disperare să menţină Ardealul şi Clujul în sfera de influenţe şi interese ale Budapestei. [5] Sunt, în acest sens, evocate soluţiile găsite de chestor în vederea soluţionării demonstraţiilor studenţeşti antisovietice de la Sibiu, dar şi atitudinea, plină de înţelepciune, adoptată în cazul devastării decătre extremiştii unguri de la Dermata a Căminului studenţesc”Avram Iancu” de la Cluj, precum şi modul inteligent în care a contracarat jocurile murdare ale celor care vroiau să exploteze acest din urmă eveniment, în interesul politicii lor anti-româneşti, pentru discreditarea ţării noastre peste hotare în preajma luării unor măsuri decisive pentru viitorul acestei ţări. [6]Spre cinstea lui, Viorel Cacoveanu, fără a urmări nici o clipă disculparea lui Petru Groza, prezintă, pe de o parte, frământările unui om politic extrem de abil, cu contribuţii de necontestat în readucerea Ardealului între fruntariile noastre naţionale, dar şi deplin conştient de gravele pericole ce ameninţau încă această ţară, mai ales în spaţiul transilvan. Autorul nu trece cu vederea nici laşităţile decare a dat dovadă, ca om politic, dr. Petru Groza, sancţionând lipsa lui de curaj, de exemplu, pentru salvarea omului politic patriot, dar nepermis de naiv, care a fost Lucreţiu Pătrăşcanu. Prin intermediul prietenului de demult al lui Crăciun, ceferistul Meţiu, Viorel Cacoveanu vorbeşte şi despre Gh. Gheorghiu Dej. Autorul ne prezintă un Dej preocupat de salvarea ţării din situaţia extrem de gravă în care seafla, datorită acţiunii letale a duşmanilor ei interni şi externi. Episodul cu Dej îi oferă autorului un prilej deosebit de a pune la zid cozile de topor venite în România odată cu tancurile sovietice şi rolul lor nefast, pentru ţară şi poporul român, în deceniile al V-lea şi al VI-lea în veacul trecut. [7] În acest sens, Viorel Cacoveanu arată că pe tot cuprinsul Ardealului, presupus românesc şi parte componentă a administraţiei româneşti, doar doi români, la Sibiu şi la Zalău, deţineau funcţiade prim chestori ai Poliţiei. Toţi ceilalţi erau unguri sau supuşi intereselor revanşarde, controlate şi impuse de la Budapesta. De altfel, foarte mulţi demnitari ai noului regim, de la toate nivelele, se deplasau frecvent la Budapesta, raportau situaţia din Ardeal şi acţionau pentru materializarea planurilor Budapestei de destabilizare a situaţiei interne şi de discreditare a autorităţilor româneşti. Tot de aici proveneau şi fondurile imense utilizate pentru cumpărarea sau compromiterea eventualilor adversari. [8] Eroul lui Cacoveanu exprimă deseori neîncredere faţă de justeţea noii orânduiri ca şi faţă de şansele ei de a asigura, în fapt, dreptatea, libertatea şi democraţia acestei ţări. [9] De multe ori sacrificându-şi propria lor libertate şi acceptând suferinţa în gulagul comunist, impus României de trupele de ocupaţie sovietice şi de nocivii ei comisari impuşi şi instalaţi în absolut toate nivelele vieţii economico-sociale şi politice ale ţării.
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL |
|
|
|
Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania). Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România) Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com |
