Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

Un romantic - IONEL  AMĂRIUŢEI

Radu IGNA

Unul  dintre   membrii  cenaclului literar haţegan Sarmis a fost şi poetul Ionel Amăriuţei, trăitor câţiva ani în Haţeg atras de frumuseţile zonei.  Îşi cumpărase o garsonieră  în blocul de lângă râul Galbena, la etajul al treilea, cu faţada spre  Retezat pe care îl admira în zilele  însorite din balcon stând comod în şezlong. Făcea naveta la Călan unde lucra în uzină la un panou de comandă. „Între fum, flăcări  şi  uzură fizică , el naviga solitar, scrie despre el Ion Arieşanu,  prin cunoaştere şi scris spre pragurile poeziei. Scria, elegiac şi  sceptic, poemele  propriei singurătăţi , o sinucidere lentă dar sigură a fiinţei… Singura sa lumină o reprezenta  unica încăpere  a garsonierei sale, un fel de cetăţuie   intimă  pe care , din puţinii bani câştigaţi, printr-o trudă uriaşă,  şi-o înfrumuseţase  cu obiecte rare şi picturi, cu porţelanuri şi cărţi  preţioase.” (Portret liric, în ORIZONT, din 27 aprilie 1999 ).

Avea un mod  deschis de a-şi spune părerile, de cele mai multe ori îmbrăcate într-o haină  umoristică. Cunoscut fiind ca poet, într-o zi a fost interpelat de un ziarist venit pentru un reportaj despre oamenii uzinei. „Tovarăşe Amăriuţei, vă place în uzină?”. „ Nu-mi place” a fost răspunsul, spre dezamăgirea reporterului, nevoit să caute un alt personaj.  Felicitat de colegi de ziua lui de naştere şi întrebat câţi ani a împlinit,  a răspuns: 45 de ani de viaţă şi activitate revoluţionară , imitându-l  pe marele cârmaci.  În ziua următoare a fost chemat la securitatea din uzină : „Ia spune, mă, câţi ani de activitate revoluţionară ai Împlinit? Hai, mă, zi, dumnezeii tăi de neisprăvit! De mâine nu mai lucrezi aici! În Valea Jiului la lopată ţi-e locul!”.  A avut noroc cu directorul uzinei care l-a salvat argumentând că un are un om capabil să lucreze la panoul de comandă.

Poetul Iv Martinovici, pe atunci şi el locuitor în Haţeg, i-a spus într-o zi: Domnule Amăriuţei, nu crezi că a venit timpul să te recăsătoreşti?  I-a recomandat o doamnă asistentă medicală  cu stare materială foarte bună.  Au mers în vizită. În adevăr, apartamentul doamnei, frumoasă, coafată după ultimele recomandări ale revistelor de modă, a stârnit admiraţia vizitatorilor. A urmat masa îmbelşugată,  cu băuturi selecte.  Poetul părea însă morocănos. S-a ridicat şi a spus: Pe mine vă rog să mă iertaţi, trebuie să plec. Sunt de serviciu la noapte. „Se poate, domnule Amăriuţei, să pleci aşa… şi-a arătat Iv nemulţumirea. Ce anume te-a nemulţumit? „ Domnule Iv, dumneavoastră nu aţi observat nimic deosebit în casa aceea luxoasă, cu rafinament amenajată? Exista o singură carte, cea adusă de mine”.

Altă dată, secretarul de partid al uzinei, l-a întrebat: Ce mai citeşti, tovarăşe Amăriuţei?” „ Cărţi pornografice.” „ Te rog să mi le împrumuţi şi mie”. „Cu plăcere.”. În ziua următoare,  a sosit la sediul comitetului de partid un colet cu menţiunea pentru tovarăşul secretar. Acesta l-a desfăcut  surescitat şi, văzând conţinutul, a început să râdă: Primise mai multe numere din „Munca de partid”.

Avea două pasiuni: bicicleta şi colecţionarea de obiecte vechi. Era un călător neobosit, un biciclist antrenat, rezistent, capabil să pedaleze ore întregi pe drumurile din Ţara Haţegului. Spunea că el descifrează mergând prin acele locuri binecuvântate de Cel de Sus cu atâta frumuseţe, tainele ascunse în pietre, frunze, în respiraţia vântului şi mângâierile razelor de soare.

La şedinţele de cenaclu îşi citea poeziile cu indiferenţă, atent ca nu cumva să se fi strecurat în strofe vreo nepotrivire.  Nu făcea observaţii asupra celor citite de colegi decât foarte rar şi atunci cu eleganţă.

Spuneam că poetul a fost un colecţionar  împătimit de obiecte vechi, tablouri,  ceasuri, gramofoane,  orice provenea din recuzita  nefolositoare, cărţi  cu filele înnegrite de vreme, chiar dacă erau în altă limbă pe carte el nu o vorbea, spunând că acele pagini  vechi îi spun mai mult decât conţinutul lor.  Casa lui  din Haţeg, apoi cea din Deva, unde s-a mutat peste câţiva ani, era un adevărat muzeu.  Pereţii , acoperiţi cu rafturi ticsite de cărţi, ediţii rare, discuri cu muzică clasică, apoi tablourile acopereau ce a mai rămas  din pereţi, pe birou şi în toate colţurile stive de cărţi şi reviste vechi. Era un om citi, preciza însă întotdeauna că el este un autodidact. Confraţii în ale scrisului îi cereau adesea părerea despre scrierile lor. Era suficient să parcurgă un text  ca să descoperă  fie greşeli  de dactilografie, fie o metaforă nepotrivită .

Întotdeauna a fost dezamăgit de vremurile în care trăia. A avut o copilărie grea, nevoit fiind să părăsească de tânăr locurile natale, Panciul său drag, şi să peregrineze în lume pentru a-şi câştiga existenţa. În judeţul Hunedoara a ajuns când abia ieşise din adolescenţă. Un an a lucrat într-o fermă din satul Lăpuşnic.  De acolo a venit la Călan unde şi-a găsit un rost. Între timp a terminat liceul şi un curs de specializare în uzină.  Publicase deja câteva poezii prin ziarele şi revistele vremii.  Stabilit prin 1991 în Deva unde locuia fiica sa şi o soră, regreta Haţegul, garsoniera cu balconul ei larg  din care admira  Retezatul.. Avea însă bicicleta, acum una nouă, performantă, cumpărată de la talcioc, şi colinda împrejurimile Devei.  Itinerariul preferat era  Deva- Boholt-Bampotoc-Simeria-Deva. Pleca în zori şi revenea la apusul soarelui. Acesta a fost poetul Ionel Amăriuţei, un om convins că pe lume aceasta singurul bun folositor omului nu poate fi altul mai bun decât natura înconjurătoare cu toate ale ei, şi cărţile.  La împlinirea vârstei de 70 de ani, în anul 2004, Consiliul Judeţean Hunedoara  i-a acordat un premiu, cred că cetăţean de onoare, şi o sumă de bani pe cate a investit-o în publicarea volumului „Silabe”.  Cu acea ocazie ziarul „Călăuza noastră” i-a dedicat o pagină în care colegii săi  l-au sărbătorit   prin cuvintele lor.

 La trecerea sa în nefiinţă în anul 2007,  scriitorul Dumitru Hurubă  scria în articolul „La despărţirea de un prieten”: „Da, lirica  românească e mai săracă: Poetul Ionel Amăriuţei  va rămâne unul dintre cei mai originali  reprezentanţi  ai romantismului  târziu în lirica  actuală.  Discret,  bonom şi  un romantic-sentimental de sorginte moldovenească,  a reuşit, cel puţin în lirica judeţului Hunedoara, să se aureoleze  cu nimbul   unui artist al expresiei  lirice absolut  inconfundabile… Suferind de o  hipersensibilitate  poetică deosebită  şi acutizată permanent  cu lumea  exterioară  sinelui său, el  a izbutit  să o convertească  pe aceasta după  proustianul său  mod  de a gândi  şi de a reflecta  în creaţia proprie.” ( În  Hunedoara magazin”, nr. 6,  DIN 21 octombrie 2007 ).

Ionel Amăriuţei a publicat poezii  în majoritatea revistelor literare din ţară.  Volumele sale de versuri sunt: Claviaturi ( Editura Litera, Bucureşti, 1972 ), Vinovat de plecarea cocorilor ( Editura Litera, Bucureşti1987 ), Privind printr-un ochean întors ( Editura Călăuza, Deva 1999), Silabe ( Editura Călăuza v.b., Deva, 2005)

Volumul Claviaturi  anunţa un poet  matur stăpân pe  uneltele sale lirice. El se recomanda cititorilor printr-o sensibilitate precumpănitoare, cum spune Iv Martinovici.  „O nostalgie  de abur  pluteşte peste  elemente antrenând  glasuri  neauzite, lăsând porţi  întredeschise, drumuri  care  nu duc la capăt.” (Iv Martinovici, Poeţi din Ţara Haţegului, în Braşovul literar şi artistic, 1981).

Rodul peregrinărilor sale prin Ţara Haţegului  a fost volumul de poezii, Vinovat de plecarea cocorilor. Şi această carte a fost bine primită de critica literară. „Ionel Amăriuţe, scria Radu Ciobanu în Ritmuri Hunedorene, revine  cu un nou volum  abia  după paisprezece ani  de la debutul editorial. E un  răstimp capabil   să-ţi suscite reflecţii  înfiorate   asupra inexorabilei treceri, dar care n-a însemnat pentru Ionel Amăriuei  o absenţă.  Cu o relativă consecvenţă, el a  fost prezent în toţi aceşti ani  prin colaborări la publicaţiile literare ceea ce l-a  apărat de uitare, prilejuindu-ne totodată spectacolul unei evoluţii calme şi sigure…Vinovat de plecarea cocorilor- titlu reuşit fiindcă  e cât se poate de sugestiv  pentru temperamentul poetului-, noul volum al  lui Ionel Amăriuţei, cultivă  cu precădere  cantilena şi  autoportretul” „ (Radu Ciobanu, Autoportrete şi cantilene 1987).  Iar Ion Arieşanu, redactorul şef al revistei „Orizont, scrie  în acelaşi an în paginile  revistei Orizont articolul   Un poet din…provincie.  „Poet, în genere,  solar,  în ciuda  faptului că  se înveleşte  în aceste drapaje romantice desuete, sau melancolice,  poet al meditaţiei  severe,  asupra unui echilibru moral între om-natură,  om- mediu,  între om şi om,  un descriptiv colorat şi  un muzical discret, Ionel Amăriuţei  învesteşte  locul unde trăieşte azi  cu aceste poeme  din care emană nu numai dorinţa  perfecţiunii  morale a  eului dar  şi  zbaterea lui pentru a se defini  în universul uman  înconjurător, univers  în care poetul trăieşte  şi pe care îl cântă  cu iubire şi patos,  cu bucurie şi împăcare,  ca un bard care  îşi  cunoaşte rostul  trecerii sale   pe lume şi printre semenii săi .

Raţiunea existenţei sale a rămas toată viaţa  poezia. Este exploziva de bucurie  a naturii filtrată prin inima unui poet. În singurătate casei sale însă exista o altă natură, cea a obiectelor vechi. Acolo în universul lui particular trăia  cuprins de melancolie  privindu-şi achiziţiile rămas din cele trecute vremi:  „Bătrânul orologiu  leagănă clipele  / încoace şi încolo, / bătând grav şi anapoda  orele, / poate de aceea mesteacănului / pe care îl port în gând încă / din toamna trecută, nu i-au  / căzut frunzele nici până acum; /  elefantul de porţelan  îşi mişcă / trompa  în ritmul pendulei / clevetitorii spun că ar umbla după muşte…/ în rest toate la locul lor…/ gramafonul aşteaptă, / să pun discul Columbia, /  din pâlnia lui vor ieşi  / suav-desuetele sunete /  cu care întâmpin greierii /  la balul lor de seară.” ( Univers particular ).

Poeziile închinate Ţării Haţegului sunt numeroase. În pastelul Stihuri pentru  rodul pământului în timp ce  viile gem de struguri, în sufletul poetului  zăbovesc „păsări de fum” ce „trec domol / peste   râul copilăriei”.  Toamna este anotimpul  nostalgiilor cu „Viscoliri de  fructe  fără nume /  prin văile  cu dulci  melancolii, / când  frunzele-s  cernute  printre gânduri / şi când  lumea  sângerează-n vii.” .Poezii ca Seara în Ţara Haţegului, Noaptea într-un lan de maci, Pastel întomnat,  Despre iubirea de neam sunt adevărate imnuri închinate acestui ţinut.  La fel cum este şi poemul Elegie de April la Sarmizegetusa: „La Sarmizegetusa se  mai aud şi  azi  doinind  codrii de odinioară. / Irupe Aprilie  din păsări şi ierburi, / noi înşine  dezmierdaţi  suntem de / un Aprilie venit de pe ţărmuri udate / de ape astral..” În Acuarelă veche totul i se pare „Ca un vis rătăcind în alt vis, / migrează grâul dintr-o câmpie în alta, /  iar nourii desemnează pe cer  /  întâmplări care au fost / sau care  se vor petrece cândva.” Regretul pentru trecerea timpului schimbările lumii vegetale, succesiunea anotimpurilor apare cel mai bine în poemul ce dă titlul volumului.  Poetul se consideră vinovat de plecarea cocorilor ceea ce exprimă cel mai convingător sensibilitatea  acestui poet: „fiecare zbor lasă o rană / pe fruntea  de platină-a  zorilor. / Undeva, între cer şi pământ, / o pasăre se frânge în două, apoi / jumătate se întoarce la noi, / jumătate se spulber-n vânt.”

Ca şi ceilalţi poeţi din cenaclul Sarmis, care au în centrul  figura poetului, scribul ce consemnează toate, la Amăriuţei  poetul dă măsura lucrurilor, umbra lui se contopeşte cu cea a ţinutului: „Umbra ta creşte pe ziduri / înaltă şi dreaptă / de parcă ar fi propria-şi spânzurătoare.”  

Volumul Silabe cuprinde  o sută  de poeme  ale omului strivit de vremi, după cum mărturiseşte  în prefaţă. „ O sută de zădărnicii, adunate  din praful  unui jumătăţi de veac aşa cum au fost ele, cu înălţimi  şi prăbuşiri, cu bucurii şi deznădejdi”. Rezidă din fiecare rând năzuinţa poetului de a se pune în slujba  binelui şi a frumosului. „Chiar dacă vremurile mi-au fărâmiţat viaţa / şi mi-au schimnosit  existenţa, /  important e că în tot acest răstimp/ n-am încetat să cred  / că Poezia poate dăinui , / în ciuda vitregiilor / şi  dramelor de tot felul.”

Este cartea omului dezamăgit de lume, poeziile degajă o stare de linişte, predominând paginile descriptive ca şi în celelalte volume. Volumul cuprinde două părţi: Histrion în zale de rouă şi  Silabe.

„Bărbat frumos,  prestant, spiritualizat prin chiar spiţa nobilă de familie, el  mi se părea  un mare timid  şi un discret, cu o gestică  delicată, feciorelnică. Totul, la el, izvora dintr-o  inimă  suferindă şi pură, înfrântă de vicisitudinile vremii, ale existenţei  de zi cu zi şi  noapte  lângă furnalele Călanului  şi de iubirile  pierdute  şi visate în zadar. În casa lui,  hărăzită parcă a fi  un muzeu,  se adunau prietenii săi. Şi, tot acolo,  găseam şi eu sălaş  în drumurile mele…”  (Ion Arieşanu, fragment dintr-un text  mai amplu  apărut în revista Orizont).

Ionel Amăriuţei  îşi doarme somnul de veci în cimitirul din satul Boholt, locul pe care l-a îndrăgit, acolo, lângă acel izvor dătător de sănătate, a făcut, probabil el marea lui descoperire:

„La început nu a fost altceva

Decât o piatră rece şi grea;

Viersul  unui izvor

a şlefuit-o până la starea de zbor.”

Radu IGNA

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)