Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

Unicitatea credinţei

Memoria inimii sau vârsta interioară.

Eugen Evu despre Gligor HADA

Grafica de Hetco (Agero)

Cu mulţi ani în urmă, cumva mult mai mulţi decât cei număraţi,Gligor Hada era unul dintre oamenii despre care tatăl meu, cândva pastor raional al Bisericii  lui Dumnezeu  Penticostale Apostolice din „ bătrâna” Hunedoara, îmi vorbeşte şi azi cu o deplină încredere şi acea frăţietate ce leagă şi peceltuieşte vieţile prin credinţă evanghelică. Nu doar atât, ci ştiu că au rămas prieteni dincolo de vârtse, în – aş spune – vârsta interioară, subtil confluentă în misterul legământului cu sacralitatea, prin botezul cel după pilda lui Ioan, în apele râului şi la vârsta deplinei consimţiri conştiente.

Dl. Gligor Hada mi-a povstit mereu cu emoţie ce mi s-a transmis ca unui fiu dinspre părinţii, câteva amintiri din acea lungă înfrăţire  sufletească şi duhovnicească, între care ar fi via amintire a unei vindecării unui din fiii săi, prin rugăciune şi stăruinţă în lăcaşul cel vechi al Bisericii Penticostale. Gligor Hada a fiost – spune d-sa - ucenic al tatălui meu şi a avut până la despărţirea lumească un  anume semn ce nu îl atribui destinului, ci însăşi credinţei lor. A oficiat, împreună cu Biserica, îndatoririle de înmormântare, atât ale lui Evu Gheorghe, cât şi a mamei Evu Clara. Cum să nu am pentru d-sa şi Biserica părinţilor mei o recunoştiinţă greu exprimabilă? Şi cum aş fi fost neantent la tot ceea ce a făcut acest Om în oraşul său, pentru a pune în practică, absolut modelator şi recunoscut de societatea civilă, dincolo de disputele confesionale sau politice, străine de spiritul autentic creştin, ceea ce îl îndemna cu putere niciodată scăzută, epuizabilă însă mereu înnoită, să înfăptuiască pentru cei mai necăjiţi, cei mai săraci, cu osebire pentru COPIII năpăstuiţie de vechiul regim, dar din păcate percepuţi şi de unii dintre cei ce s-au succedat la putere după ruptura de ceauşism, drept povară pentru buget?

Nu pot ignora nici deceniile de hărţuire în care vechiul regim ateu a făcut rău acestei biserici, ca şi celorlalte, înfiltrând informatori, acuzându-i pe părinţii şi copiii din şcolile şi liceele hunedorene în documente ce mi-au fost înmânate în Decembrie 1989, aflate în seifurile verzi cu lacăt, pe tabelele sistematic cerute de la dascălii supuşi volens- nolens ateismului de tip marxist- ceauşist,...acuzându-i aşadar de „ infestare religioasă”. Din păcate, aveam să constat şi în anii următori, că îndoctrinaţi cu ateismul orbesc, unii oameni politici s-au dezlănţuit incalificabil şi în mod fundamentalist, la extrema musulmanismului fanatic, contra „ POCĂIŢILOR” , înţelegând campaniile electorale ca nişte spectacole populiste.

Exact tipicul atitudinal al activiştilor roşii de ieri, avea să le fie înverşunarea cu care au atacat cutare candidatură la primăria Hunedoarei, parte din preoţimea ortodoxă, foşti aliaţi ai puterii perdante,tolerând sau chiar secondând discursrui în biserici, cu invective de tip securistic la adresa ... pocăiţilor.

 Cuvântul care pălmuie, ci nu mângâie?

Nu uit cum în finalul campaniei electorale din 2008, vocea ce îi schimonosise deja gura într-o grimasă fascistoido- demagogică, a rusofonului disimulta Theodor Stolojan, urla prin megafonul unei maşini ce străbătea alarmată oraşul: „ Oameni buni „ Nu daţi Hunedoara pe mâna pocăiţilor”!!! Aceasta m-a făcut să rup orice iluzorie uneori amiabilitate de conlucrare în domeniul culturii oraşului nostru natal, al părinţilor noştri,punând capăt unei tolerante înţelegeri faţă de abiolităţile „ istoriei” în destinul Hunedoarei în care zeci de mii de semeni au jerfit viaţa şi uneori moartea lor pretimpurie, în utopia „ epocii de aur”, şi a unui fals-patriotism şi fals naţionalism românesc.

Pocăinţa, la care îndeamnă creştinismul global,a reajuns oare motiv de BLAM? E „ votul de blam” al unor descreieraţi care una zic şi alta fac, cum absurd amendează poporul neştiind că de fapt acfceptă duplicitatea, minţirea de sine, minciună gravă pentru orice conştiinţă : „ Fă ce zice popa, nu c e  f a c e popa” ...!? Activiştii roşii erau traşi pe acelaşi calapod: una ziceau, alta făceau... Demagogie, cum Caragiale scrie. FANARIOTISM şi înrăire ce se întoarce apopi contra Fiinţei înseşi. Şi oare acel blamat „ prozelitism” contra pocăiţilor apostolici, tot ai Mesiei şi Sf Pavel, nu este instrumentul şi altor biserici ce se confruntă aqcum mai abitir ca pe vremea Cizmarului şi a lui Pleşiţă, Văceanu sau Haicu , care ne-am mâncat zilele unor milioane de români ?

Acest cuvânt care ar trebui să ne tulbure la fel pe toţi, mai ales când e vorba de istoria recentă, îl ştiu din copilăriea mea şcolară: era cuvântul care pălmuia fiii de „ pocăiţi”, ca un stigmat. Obţinând peste ani de la Arhivele fostei securităţi dosarul tatălui meu – pastorul, aveam să descopăr hidoasa faţă a celor fără Dumnezeu, deşi o cunoşteam din copilăriei şi adolescenţă. Or cu atât mai amarnic aveam să regăsesc în cazul unor lideri ai clamatei democraţii  cu deviza „ dreptate şi adevăr”, demagogia sloganului.

Gligor Hada este într-adevăr un om minunat, pe care chiar şi învrăjmăşitorii sunt siliţi, măcar de văzul lumii, să îl respecte. Ne-am reîntâlnit deseori, am văzut şi ceea ce a reuşit, am înţeles şi ceea ce continuă să facă.. La ora sincerităţii afirm că fără eroicul său travaliu spre binele năpăstuiţilor, candidatul P.N.L., fiul dsale,e întors din State, cu greu ar fi ajuns primar...desigur, Fiul Ovidiu Marius  Hada urmând să probeze încrederea acordată de majoritatea alegătorilor din 2008.

Nu voi ignora că propensiunea spre asumarea  de către Ovidiu Hada a unui atare mandat ultra- dificil într-un oraş devstata de „ estrea”  totalitarismului ceauşist, cu toate dimensiunile sale, vine din Familie, din crezul ce i l-au insuflat tatăl şi mama, adăugându-se experienţei a 20 de ani de exil asumat şi deductibil motivant esenţial pentru reîntoarcerea şi implicarea în societatea civilă la vreme de criză. Sper să ajung ora unui autentic ECUMENISM, dincolo de retoricile politizate, ale unor saduchei sau farisei. Fiind botezat ortodox, nu pot înţelege nicicum aceste înverşunări de discordie, de învrăjmăşie, pe care comunismul ni le-a inoculat şi uneori au devenit reflexe.

Omul şi Pastorul (adică păstorul) Gligor Hada poate fi mândru dincolo de smerenia, de blândeţea pe care i le cunosc de câteva decenii, faţă de sine şi faţă de Dumnezeu. Iar sufletele copiilor care îl consideră Bunicul şi Moş Crăciunul lor, vor lumina în timp, faţa ce îşi ascunde tristeţile sub un surâs rar obosit, deoarece Vindecările de altădată, redevin însutit Vindecări şi pentru alţii. Pastore, vă mulţumim şi noi, cei poate răzleţiţi, însă aveţi încredere, nu în orbire, ci printre alte ziduri, căutând aceeaşi Lumină, care este geamănă cu licărirea din noi, prin inimă şi drafoste de semeni ca de noi înşine.

Eugen Evu

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com