Valeriu Bârgău şi alfabetul său straniu

Eugen EVU

Impresii si pareri personale in FORUM

Referinţele cele mai importante despre poezia lui Valeriu Bârgău, aparţin lui Ion Caraion ( „Fabulosul râu”, Jurnal I, Cartea R mânească. ) şi , relativ recent, Gheorghe Grigurcu ( România literară şi Ardealul literar.. Caraion, cunoscut pentru causticitatea sa, dar şi pentru o intsrumentaţie critică a exigenţei totale, i-a intuit valoarea încă de la succesul debutului poetului, premiat de „Cartea Românească”, ( Floarea soarelui sau mâna de lucru” )…Eminetul critic şi poet, nu a fost să mai scrie, de pildă, despre „Noima de aur”, cartea lui Valeriu Bârgău cea mai semnificativă, mă refer la poezia sa.”Într-o descendenţă oarecare din Whitman, cu atît mai convingător, cu cît relegă asrtificiile, dar nici înclinarea aceasta nu-i de transformat în program, fără complexe.Valeriu Bârgău comentează, descrie, divide în nuanţele ei destule, ascultă şi psihanalizează materia”, scrie Caraion, încă în anul l977…Şi continuă :” Pe cea îngheţată, pe cea uscată ca pulberea, pe cea ursuză ( amuntelui ), pe cea din poem, pe cea neobosită, pe cea plină de băşici de rezervă, de motoare, de guri, care dă junhjiuri în coase, care stă în genunchi pe albiile fluviilor noi, care –umplută excedentar – se scutură ( idem citat. )Pentru poet, paralela exerciţiului critic ( SLAST ), a fost complemantară, el avea simţul valorii proprii, dar şi a altora, desigur, cu cei ce se „modula” structural, afin.Poate că a sacrificat prea mult, dar cine poate opri acest impuls care devine bumerang ? Poate că ispita de a fi editor, şi încă unul bun, l-a întârziat deseori în risipe, dar el a avut nevoie de a iubi, avea obsesia iubirii ca Materie vie, materie inteligentă Se oglindea , poate stingherit, chiar timid, sfios, în această „inteligenţă . a materiei”, iar luminozitatea era în „alfabetul lui straniu”.Nonconformismul lui devenise ostentativ, un soi de armură, pentru „turnirul„ existenţei în proza tenebroasă a vieţii , una în care poezia a redevenit Cenuşăreasă .Acel limbaj aspru, în care Ion Caraion disimulează un elogiu, i-a plăcut poetului…Mi-l amintesc în perioada lui hunedoreană, cum umbla fericit cu cartea de poeme a poetului-critic, apărută atunci la „B.P.T.”, fiind mândru de aşa receptare din partea celui care-i desfiinţa pe Nichita, Păunescu şi chiar pe Ioan Alexandru…Bârgău avea afinităţi whitmaniene ( vezi Song of Myself”, anii 7o… ) dar şi cu un Ion Gheorghe, care, de asemenea, l-a apreciat şi l-a cultivat intens la „Luceafărul”

…Apropos, cu indicibilul sentiment al dispariţiei premature a colegului meu mai tânăr ( ar fi-mplinit în Martie a.c. 56 de ani… ), păstrez amintirea indicibilă acum, chiar memorabil, a multor „umblări împreună”, între care şi una însoţindu-l pe poetul „megaliticelor semne”, pe Valea Prahovei, unde o zi întreagă am fost, la dorinţa lui Ion Ghe., să vedem … Corbul lui E. Allan Poe! ), prin coclaurile munţilor Gheorghe era un veritabil iniţiat, iar noi ne dedulceam, un pic amuzaţi, uimiţi, în ipostaza de „discpoli”……

Dar să venim cu aceste scurte fulguraţii, în anul ultim apărutei cărţi a poetului , ”Alfabetul straniu „, carte în selecţia autorului, în seria nouă „Hyperion” a editurii „Cartea Românească”…Este clar că Valeriu Bârgău ne sugerează definitoriu principala lui preocupare pentru a-şi fixa structural o dimensiune proprie, aceea a LIMBAJULUI POETIC.Nu un alfabet, ci un lexicon. Bârgău a şocat, în primele cărţi , prin tehnica aşa-zisă a „colajului”….Oarecum, a fost prea aproape de noi, ca să îl vedem.Numeroase poeme din primele lui cărţi, apelau la stiulul compozit, aparent eclectic, cu inserţii livreşti, de-a dreptul paradoxale..Căci acest limbaj paradoxist ( cum ar spune Florentin Smarandache ) avea „straneitatea” de care , încă precursorii structuralismului european, germanii, appoi francezii, îndeosebi de la Novalis, la Rimbaud şi Malarme, l-a fascinat pe Bârgău, nu întâmplător…Poetul este un romantic post-modern , iar limbajul straniu este acea preofetizată , premonitorie modalitate considerată de Novalis un „simptom”…Bârgău aparţine, structural, poate surprinzătot pe unii, familiei lirice ale unor Ovidiu Genaru ( concitadin precursos , băcăuan ), şi Dimitrie Stelaru… Inzestrat cu un temperament dificil, aparent, el era, de fapt, un romantic fanntast, ascuns în „materia „ stranie a cuvintelor re-energizate magic, fastuos , suprarealistic, adică un poet al transfigurării totale. Gheroghe Grigurcu îl defineşte exact când afirmă că Bârgău are „ o lementaritate rodnică a eului de rustică sorginte”, vădită „în accventul pus pe concreteţe , pe materialitatea expresă a tropilor, care capătă plasticitate mustoasă precum un omagiu adus materiei”…Poetul, într-adevăr, caută „noima de aur” în materia omniprezentă, grosolană, dar şi în inefabilul din

Limba…Un limbaj codificat, magic, aşa cum întrevedea , ca simptom al poeticii moderne Evoluţia liricii europene.Acea „melancolie aspirând la asbtragere, nu-şi poate afla odihna într-ânsa şi anxietatea abstracţiunii ce, rupându-se de suportul concretului, e ameninţată cu asifixierea „ ( id. Cit. Gheorghe Grigurcu ). Pentru Bârgău, materia este MatriceaMater, Geea arhaică, poate acea enigmatică Lilith, prima femeie a lumii, dinaintea Evei, vezi Kaballa..Este nostalgia eternă a Fecioriei Naturii matriceale, substanţa ca feminitate comsică, survolată şi inseminată de Spirit.

Este Valeriu Bârgău un poet încifrat ? Nu , ci este , a fost , un poet complex, căutând febril o „noimă „ a propriului destin, în faţa neantului, stihialului .Astfel, lirica lui este tau

umaturgică, şi catarsică…Chiar prima carte de după l989, ”Apocalipsa după Valeriu” ( parcă o parafrază la Marta Petreu, n ), este doar o dulce stratagemă, ca şi „Sfârşitul lumii”, al doilea volum pe aceeaşi „temă”…Vigoarea poetului, cea de profunzime, nu păleşte nici o clipă, deşi capcana genericului ar insinua asta…Umbletul poetului, prin lume, a fost înverşunat, cu aspierităţi în care îşi proteja identitatea inatacabilă, dincolo de traumele care nu i-au lipsit, ştiu bine ce spun…Bârgău a fost un cuceritor, deseori incomod , mai ales pentru firile ipocrite, spăimoase, iar în spatele atitudinii lui , ardea un suflet „muşcat” încă din copilărie, aşa cum a fost cazul Labiş….

Neobişnuit de pragmatic, arareori devenea „vulnerabil, deoarece era motivat dramatic a se proteja…Poezia lui este , mai ales iniţial, una a frustrărilor unei generaţii, optzeciste.el a fost mereu mândru că aparţine curentului acesta. A încercat, fără succes, să cocheteze şi cu formele prozodice clasice, însă el nu avea „un trecut cromozomial „ armonic, nu iubea maniera, dorea performanţa şi a intuit exact încotro e drumul lui.

Poezia lui Bârgău are un caracter indeterminabil, este una a poeticului ca atare „ ( Hugo Friedrich ).Se înşală cine crede că Bârgău n-a asimilat ( enorm! ) lecţia poeziei moderne, de la Baudelaire, prin Rimbaud şi Labiş, ocolind experimentul distructiv al lui Nichita .Mai degrabă, neîntâmplător, avea uluioare afinităţi elective cu Liviu Ioan Stoiciu, şi, iată, cu Poetul Gheorghe Grigurcu, niciodată nu e prea târziu.In ceea ce mă priveşte, dincolo de aparenţele de care au nevoie maladivă proştii şi grafomanii, nu am fost supăraţi niciodată, dimpotrivă, în ultimii ani, el depăşind în felul lui derizoriul pesudo-boemei, mi-a uşurat sufletul prin prietenia „veche”, însufleţită definitiv de anii adolescenţei noastre „bătăioase”…Vor mai îndura anii mei să pot scrie „detaşat” de mierea amară a experimentelor proprii, ori dimpreună, cu vâlvora şi spulberul trăite pe-atunci ?

„Fantezia, spunea acelaşi mare structuralist european, se bucură de libertatea de a „amesteca toate imaginile”, ..Este opoziţia, exprimându-se în cântare, împotriva unei lumi de obişnuinţe în care oamenii poetici nu pot trăi, pentru că sunt „oameni divinatori, magici”…Desigur, şi nota bene, în cazul lui omul a fost stilul.

Însă Valeriu Bârgău nu este un „magician” tradiţional, ci unul al rostirii moderne, prin „alfabetul straniu”, unul profund al sufletului confruntat cu alienarea prin progresul indusrial..O provocare, tot paradoxală, a poetului în acest sens, e doar o altă capcană, uzul excesiv de terminologie industrială ( cât a trăit la Hunedoara ), fiind un soi de tentativă de „captare „ a semnificaţiilor materiei ce se cere îmblânzită prin spirit, prin cuvântul poetic…A fost perioada modelării discursului propriu prin invazia de „calcare”, ”şantiere „ şi „muncitori încordaţi”…Una din care Bârgău avea să extragă surprinzătoare elemente noi, cărămizi ulterior compozite în zidirea „limbajului straniu”..

Gusta cuvintele, cu o apetenţă aparte, le sustrăgea şi reflecta apoi „materialitatea”.Poezia lui din „Alfabetul straniu”, într-adevăr, de referinţă, cu un emoţionant presimnţ tragic, premonitoriu, este poezia Materiei, mai precis a Substanţei..El transferă unic, prin

Alchimia ( de fapt chimia, poate chiar ..biochimia substanbţei , sub luminozitatea fiinţei, acea „substanţă” ea însăşi stranie, din care poezia îşi continuă viaţa în arta lumii.

Cunoaşterea filozofică, dar şi empirismul constructural, vor fuziona în lirica lui Valeriu Bârgău, scăpată de complexele provincialiste, înfruntând cu un fel numai al lui, de „încheietor de pluton”, avatarurile „arheologiei Fiinţei”, uneori la graniţa nefiinţei..

„Cântecele despre substanţă” sunt variaţiuni pe leit-motivul artei poetice însăşi, ca mijloc superior de cunoaştere a umanului.A fost un adept al şcolii lui Platon, dar el provenea din

filonul de adâncime al unei lirici magice, din melosul fabulos al originii, cum spune Grigurcu, una rurală, a sorginţii , însă refuzînd păşunismul şi manierismul strecurate în lirica actuală…Aparent inflexibil, tânjind după o iubire ideală, poetul dintoteaduna va fi un „ neînţeles”, deocamdată….Doar critici empateici, ei îşişi poeţi, au avut înţelegerea superioară, aşa cum ştiu că i-a dat-o şi Mircea Ciobanu, editorul nostru.Pentru Bârgău viaţa trăită a fost itinerariul magic, al întoarcerii în eternitate.Iubirea lui a fost Arta poeziei, care nu l-a înstrăinat, ci i-a dat mereu un sentiment supra-identitar, dar înrădăcinat adânc în „argila făpturii” umane.Poezia este , azi, un avantstop al Cunoaşterii , noi am dialogat repetat despre aceasta.Absurdul plecării lui premature, cine ştie, într-o altă înţelegere, .va fi să fie „mai presus de bine şi de rău””Apocaliupsa „ lui, titrată de una din cărţi, l-a derutat şi pe un preot-comentator, care, simplist şi fără vocaţie, se grăbise a-l asocia apostolatului dogmatic…Dar Valeriu Bârgău, în viziunea lui fulgerată cu blit-zul dintre veghe şi vis, nu era „apocaliptic”, ci dezvăluitor, nu era un habotnic , ci un iniţiat pentru care fiecare carte a sa a fost o epifanie zalmoxiană.

Unde sfârşeşte omul, fizic vorbind, va continua opera… Cu o aproape insuportabilă luciditate, în ultimele lui momente dramatice, de înfruntare a bolii care l-a secerat, el a consemnat ( la primul preinfarct ), o adevărată fopaie de observaţie a luptei fiinţei cu moartea, într-un mod pe care-l cred unci…DE fapt acele formidabile consemnări lirice, vor fi o mare, ultimă „exploare”, scufundare submersiune sforţată tragic, a omului special care a fost acest poet „ pe cont propriu”…Ultimele lui poeme, deasemeni, asta ne comunicau, nu doar nouă, ci oamenilor, dintr-o lume teribilă, ca dintr- un batiscaf înainte de a rămâne în abisul sufocant al memoriei , al Minţii, dacă ea ne transcende…

Bâîrgău s-a luptat cu inerţia, de fapt, aidoma lui Labiş, doar că mai departe de boema suicidară , ca şi cea a lui Nichita., bunăoară--- Deoarece Bârgău a aparţinut unei generaţii combatante, într-o istorie perfidă, cauzatoare de ucidere cu zile…Nu a firilor laşe, ci a firilor înnăscut răzvrătit, cartezian, dar şi întrezărind inponderabilul, prin cuvântul viu, asumat, remodelat, cu infinite jertfe.Amănunte din viaţa lui mă îndreptăţesc să afirm că tragedia prematurei lui dispariţii, a fost mult indusă de acei oameni ai Răului genial, care l-au împins şi pe el în suferinţe fatidice.

„Respiraţia mea s-a întors în corp

M-a privit o singură clipă aşa cum priveşte

Fiara sătulă

Pe cea flămândă

Şi-a râs

O ţară ploioasă te aşteaptă şi apoi una

De cenuşă verde

Cu pămătuf de iepure o să fie şterse numele

Cuvintelor de la curtea ta

Pe pardoseala de aur vei cina

Cu un copil agăţat de gât

Mânuţele lui vor potrivi literele

La gura cuptorului

Pentru a fi arse şi astfel înnobilate

Să aştepte a fi recirculate în cosmos” ( „Cântec despre substanţă ( cenuşa ), pag.l8l.

Poezia lui Valeriu Bârgău este una dintre cele mai de avangardă din lirica postmodernă română.Uluitorul lui mesaj din dramatica submersiune în Nefiinţă, de unde avea să nu mai revină, din nefericire, în acea noapte fatidică din pragul îndoliat al anului 2oo6,

Ne este adresat nouă …”Alfabetul straniu” este anticamera unei alte dimensiuni, iar Caietul în manuscris, aflat la soţia sa , poate fi un teribil Testament al unui experiment de mare profunzime, prin care Poetul Valeriu Bârgău , incredibil de iubitor de viaţă până-n ultima clipă, ne vorbeşte nu straniu, ci într-o limbă primordială, a limbajului antebabilonian, despre unitatea Fiinţei şi misterul ei Un Testament care ne priveşte

Deoarece este un disparat reportaj din infern, asuprit de tenebra care îi da târcoale, de neant. …Cred că acel timp „care creşte-n urma noastră, de-ntunecăm „, parafrazîndu-l pe Eminescu, îi şi surâde, totuşi, prin teribilul său „reportaj liric” despre substanţă şi trans-substanţă.I-a surâs – şi ne surâde şi nouă, ca o promisiune de dincolo de obsedanta materie….Poezia lui este una a cunoaşterii de graniţă, intuitivă, necesar a fi redescoperită : „ Un foşnet viu, o străpungere a limbilor primitive

Se petrece în taină pe malul tropical

De faţă cu morţii şi viii

Oglinda reflectă necunoscuta substanţă din om…” ( pag.l97 )

Eugen EVU

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

Editor, conceptia paginilor, redactarea şi Revistei Agero : Lucian Hetco [ Impressum ]