Vanitatea - funcţie identitară

Iulian Chivu

Sinonimia, în  raţiunea ei semantică, distinge nuanţând şi răspunde astfel unei cerinţe mult mai adânci decât nevoile simple ale comunicării. Orgoliul şi vanitatea, de pildă, semnifică aproape tot atât cât trufia, dar nu consacră în aceeaşi măsură; etica creştină vorbeşte despre păcatul trufiei, nu despre vanităţi şi nici despre orgolii. Şi am să reamintesc, de pildă, confruntarea împăratului Frederic Barbarossa cu papa Alexandru al III-lea care reuşise să-i împartă pe italieni în sec. al XII-lea în guelfi şi ghibeli, încât se impunea o reconciliere între protagonişti spre a nu escalada conflictul. Barbarossa cedează şi vine să se închine papei la Veneţia.

Consfinţirea pactului se va face la 24 iulie 1177, prin sărutarea papucului papal, în faţa basilicii San Marco; gest formal, ceremonios, dar umilitor pentru împărat. Barbarossa, înainte de a săruta papucul  papei, în plecăciunea sa, murmură printe dinţi: Non tibi, sed Petro! Dar papa aude şi, triumfal, adaugă: Et mihi, et Petro! Constatăm deci trufia papei Alexandru al III-lea ca a fi, prin replică, de aceeaşi natură cu aceea a lui Barbarossa, însă de altă natură decât vanitatea imperială a lui Napoleon ori decât orgoliul tiran al lui Stalin cu care impune libertatea gulagului. Filologii, în chestiunea sinonimiei, cred că au lăsat lucrurile neterminate, deşi ar fi avut mai multe exemple decât cel al vanităţii care să-i fi dus mai departe. Raţiunea existenţială a sinonimului, în orice limbă, este să păstreze substanţa, ca în cazul alomorfismelor, dar s-o nuanţeze într-o formă nouă.

Matematicienii numesc asta congruenţă, ca raport izometric între două mulţimi capabile să se transforme una în cealaltă. Diferenţa care justifică, deşi se păstrează o relaţie de echivalenţă, se referă doar la poziţie. Semantic, se observă alomorfismul până la contiguitate fiindcă înrudirea  rămâne evident şi rezidă în adiacenţă, în elemente comune. Papa Alexandru al III-lea este un trufaş, după judecata creştinească. Barbarossa este însă vanitatea umilită. Napoleon este tot un vanitos, dar care transformă argumentul în el însuşi, pe când Stalin afişează un orgoliu de tip radical; simulează o valoare al cărei pătrat este egal cu argumentul, însă este o funcţie nulă. Adiacenţele, prin punere în act, rămân în toate cazurile ca atare, dar străluceşte contiguitatea. Translarea sau rotirea unei figuri identice cu alta nu desfiinţează egalitatea, însă o contrabalansează în favoarea  formei.

În relaţia Papa Alexandru al III-lea – Barbarossa – Napoleon – Stalin, cel din urmă, într-o judecată matematică, are tendinţa să iasă din adiacenţă. În schimb, într-o judecată creştinească, papa este graţiat, iar ceilalţi trei rămân în contiguitate izometrică. Judecata etică, însă, nu poate pune egal şi desfiinţează adiacenţa, dar păstrează izometria în perspective punerii în act pe ideea de potenţialitate, de ipoteză. Morfismul rămâne mai mult în registru  filologic, ca delimitare, dar ca relaţie intrăm în domeniul mărimilor variabile, cu aplicaţie asupra unui argument care îi conferă o valoare corespunzătoare, respectiv în domeniul funcţiilor. Trufia, consacrată ca păcat creştin, are o valoare fixă, indiferent de argument, şi este deci o funcţie constantă. În celelalte cazuri, suntem în faţa funcţiei identitate, când argumentul se transformă în el însuşi, cu toate că de la Barbarossa la Napoleon şi mai apoi la Stalin alomorfia este relativă, fiindcă intră în discuţie elemente injective, respectiv surjective; fiecare dintre aceştia, ca mulţime, are în plus un antecedent în mulţimea cealaltă. Barbarossa este un tiran reflexiv, copleşit de idee, dar inconsecvent.

O funcţie de gradul al doilea, deci, cu graficul o parabolă. Stalin – graficul funcţiei nule, neproductive, punct de origine a axelor -  este un tiran  care scoate ideea din orizont, după ce Napoleon o dusese acolo printr-o funcţie constantă, cu graficul o linie dreaptă, paralelă cu axa. Pentru toate astea, filologii nu trebuie să înveţe cu orice chip matematică, însă trebuie să o admită, fără vanitate, ca pe o altă judecată a lucrurilor, nu ca pe o altă faţă a lor.

Iulian Chivu

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com