|
 “Versiunea
lui Roger”. Între teologie, ştiinţă şi sex
Alexandru
Funieru
Romanul “Versiunea lui Roger” de John Updike se înscrie în tradiţia
prozei metaficţionale americane a lui Joseph Heller, Raymond Carver,
John Cheever, Michael Szymczyk. Toţi aceştia resping unitatea
stilistică, socotind că romanul este un produs cultural eminamente
impur, o ţesătură de strategii narrative care subminează epicul,
“intriga”. Ficţiunea devine loc de intersecţie a unei multitudini de
discursuri capabile să susţină iluzia verosimilităţii.
Citit ca roman frescă al clasei de mijloc
americane, „Versiunea lui Roger” investigheză angoasele unui segment
social pătruns de obsesii religioase şi ştiinţifice, frustrări erotice,
intoleranţă religioasă latentă, corespunzând tot atâtor. Stilul înalt şi
stilul popular se întrepătrund în construcţia romanului, ca joc al
antitezelor aparente între lumea lui Roger Lambert, Dale Kohler, pe de o
parte, şi eternul (?) feminin al Estherei şi al Vernei. Dar să le
analizam pe rând.
1.
Între acedia protestantă şi fervorile scientiste
Titlul
subcapitolului nostru indică reperele analizei noastre. Pasionat de
misticul elveţian Karl Barth, în a cărui tensiune vizionară se
regăseşte, profesorul Roger Lambert trăieşte în fond o existenţă
acedică, în care fervorile de altădată ale credinţei s-au topit în
scepticismul şi melancolia domestică a mariajului cu Esther. Fanatismul
tânărului Dale Kohler este întâmpinat, la început cu
reticenţă:”Generaţia de azi, în marea ei majoritate, şi-a pierdut
instinctul inculcat de sacralitatea iudeo-creştină, investindu-şi în
mare măsură religiozitatea în diverse activităţi de anti-poluare, de la
pretenţia de a avea separeuri pentru nefumători în restaurante până la
demonstraţii violente în faţa centralelor nucleare”. Derivele
contraculturii deceniului şase, în care valul de misticisme (susţinute
de un enorm mecanism de propagandă) s-a suprapus cu năbădăile identitare
ale tinerilor americani, obsesia transcendenţei şi consumul de lsd, s-au
diseminat, douăzeci de ani mai târziu, în resurecţia puritanismului
protestant.
Tânărul Kohler are ambiţia de a formula o teorie
completă care să demonstreze existenţa lui Dumnezeu. Sub aceste auspicii
se petrece întâlnirea între cele două personaje.
Sub aspect strict literar există un schematism
manifest al construcţiei personajelor. Mărginite de propriul lor limbaj,
acestea se definesc doar prin carcasa discursului. Pe de o parte Kohler,
a cărui inocenţă e dublată de capacitatea de a construi algoritmi
ştiinţifici complicaţi în vederea unei teorii care ar scuti de nelinişti
întreaga omenire (al cărei destin şi-l asumă generos); de cealaltă parte
certitudinile nezdruncinate ale lui Roger în ceea ce priveşte credinţa
(sceptic încă de la început în legătură cu proiectul tânărului
informatician).
Trebuie să remarcăm aici intersecţia discursului
ştiinţific cu cel teologic. Jargonul tehnic, uneori supărător,
dialogurile substanţiale care suplinesc epicul, şi aşa sărac, nu face
parte din recuzita stilului înalt (există aici doar aparenţa unui roman
de idei), ci dimpotrivă, a celui popular. Strategia este, în esenţă,
simplă. Pentru cititorul inocent , lectura nu este întotdeauna o
activitate gratuită, ci un prilej de informare. Acestă vulgata
ştiinţifică (autentificată de pasiunea personajelor) reprezintă un ghid
util pentru cei interesaţi de fizica cuantică, de matematicile
superioare sau de ereziile creştinismului primar.
Pastişând aceste două tipuri de discurs John Updike
reconstruieşte o lume bântuită de obsesii soteriologice.
2.
Intoleranţă rasială şi American Middle Class
Chiar
în debutul romanului există o secvenţă cheie, relevantă în ceea ce
priveşte felul de a se raporta al clasei de mijloc la chestiunile
referitoare la rasă. Chestionat de tânărul informatician cu privire la
dezinteresul faţă de nepoata sa, Verna, profesorul răspunde:” Toţi cei
din cadrul catedrei eram nişte liberali rasiali. <<Rasa, normal, a fost
şi este o problemă, ca toate celelalte. Şi din moment ce pentru ei totul
era atât de clar, eu am fost surprins să aud că fata a păstrat
copilul>>”. Evident, nu analiza corectitudinii politice ne interesează
aici. Contextul discuţiei, aura de plictiseală doctă în care e învăluit
naratorul, relativizează chestiunea. Însă această intoleranţă difuză
reapare în secvenţa (de un realism domestic specific prozei lui Updike)
prânzului la care sunt invitaţi Dale şi Verna. Căutând să justifice
lipsa de cultură matematică a fiului, Esther o pune pe seama profesoarei
„una din acele tinere femei de culoare cu o educaţie de mâna a treia pe
care aceste şcoli liberale foarte scumpe cred că e de datoria lor săle
angajeze”. (p.111). Simptomatic sau nu, rasismul vine din inconsecvenţa
între etica protestantă a naratorului şi noile politici
anti-discriminare ale societăţii americane. Semnificativă este şi
distanţa între atmosfera de familie şi inconsistenţa comunicării între
personaje:Dale explică fiului profesorului Lambert modul în care
computerul procesează datele în sistemul binar, Verna trăncănind despre
îndatoririle ei maternale, Esther uşor emoţionată de prezenţa tânărului,
Lambert plictisindu-se de moarte. Aspectele vieţii domestice, abundente
în text dau seama de o întreagă dinamică a familiei americane, punctate
de sărbători trăite din inerţie; acestea sunt scena pasiunilor latente
care domină personajele.
3. Eros şi
teologie
Spuneam
într-o secvenţă anterioară a expunerii noastre că schematismul
personajelor este motivat şi de absobţia personalităţii lor în
abstracţiuni. Acesta este însă, doar o dimensiune a acestora.
În realitate, tot acest jargon ştiinţific
ascunde tumultul erotic al personajelor.
Roger Lambert vede în tânărul milenarist erupţia
adolescentină, hormonală, studiindu-i reacţiile cu atenţie şi intuind în
el un posibil concurent. Criza erotică a vâstei de mijloc, fantasmele
individului prins în strânsoarea convenienţelor sociale, se transformă
într-un soi de voyeurism reţinut. Oferindu-se să o mediteze pe Verna la
literatură, Lambert intră, până la un punct în jocul erotic al acesteia.
Secvenţa pastişează romanele de consum; actul
sexual este precedat de un dialog rudimentar, în care intensitatea
dorinţei se reflectă în frecvenţa neaoşismelor.
O altă secvenţă, de data aceasta ambiguă, se
construieşte pe antiteza ridicolă între lectura lui Tertulian şi scenele
de amor pe care şi le imaginează naratorul, între Dale şi soţia sa.
Toată scena e de un pitoresc îndoielnic, detaliile sunt abundente şi
întrucâtva hiper- realiste.
Intersecţia acestor destine al căror liant este
erotismul (cu limita sa extremă, pornografia), hazardul unei lumi în
care îndoiala şi disperarea sunt relativizate de optica dezabuzată a
naratorului, mediocritatea mediilor academice: toate acestea alcătuiesc
„brandul” Updike, aflat (de un deceniu) în plină expansiune printre
cititorii europeni.
Toate citatele sunt reproduse după
ediţia John Updike „Versiunea lui Roger”, trad. Teodor Fleşeru, ed.
Univers, 2004
Alexandru
Funieru
|
Comentarii de la cititori |
|
[
Impressum ]
