Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

Veşnic grămătic la Cancelaria Domnească a Luminii

  “Părtaşii Taborului” - de Doina Pologea. CARTEA LA ZI

Liviu Florian JIANU

            Adevărata poezie creştină nu se poate întâmpina decât cu pâine şi sare, pe un ştergar alb. Poate numai ea, “Veşnicia“care “s-a născut l-a sat” (Lucian Blaga) să fie îndrituită să facă simplă întâmpinare, simplităţii luminii, “Lumina - ca un memento al zilei dintâi, / lumina - ca un memento al zilei din urmă” ( “Tabor” ).

            De aceea, întâmpin cu pâine şi sare, pe un ştergar alb,  volumul de versuri “Părtaşii Taborului”, al grămăticului Doina Pologea, scriitor cu pana, şi cu viaţa, la Cancelaria Domnească a Domnului nostru Iisus Hristos. Volumul - dedicat memoriei lui Patrel Berceanu, omul de litere care ne-a dăruit, între altele,  “Lacrimi civile”, şi “Planetă de poet”, tovarăşul de viaţă, bucurie, şi suferinţă,  al Doinei, precum şi al doinei cuvântului românesc, fie că s-a numit el poezie, proză, jurnalism, teatru dramatic, sau teatru de păpuşi - apare la Editura Nico, din Târgu-Mureş, la sfârşitul anului 2007, cu sprijinul Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române, filiala Craiova.  “Părtaşii Taborului” îşi află lansarea la Penitenciarul de Maximă Siguranţă, Craiova, acolo unde libertatea este atât de scumpă, pentru că este plătită cu ani de viaţă, şi pentru că  un loc de muncă  omenesc poate fi, pentru oamenii liberi, chiar mai scump.

            După întâmpinarea cu pâine şi sare, poftesc oaspeţii “Părtaşilor Taborului” în casă. Telefoanele mobile se lasă la intrare. Se trece printr-un toc de poartă care detectează metale. Se înaintează pe o alee, se deschid  cu cheia uşi metalice, şi grilaje. De-a dreapta şi de-a stânga, răsar clădiri cu ferestre zăbrelite, la care respiră, ciorchini, oameni cu mâinile agăţate de gratii. Se intră într-o sală în care şed femei îmbrăcate în zeghe. Pe scaunele unei scene, aşteaptă scaune. Pe ele se aşeaza - subţiratică ca o brânduşă transparentă -  poeta, un actor, un preot, invitaţi. Se vorbeşte despre carte. Se recită poezii. Privesc femeile din sală. “Ce părere vă fac?” mă întreabă preotul. “Oameni ca şi noi!” răspund. “Printre ele se afla oameni care au ucis de câteva ori” mai spune gazda.

            Şi peste toţi, vinovaţi, şi nevinovaţi, ninge cald, şi blând,  cu lumină, din cancelaria Domnească a celui care este întotdeauna de faţă, acolo unde sunt doi, sau trei, strânşi laolaltă, în numele Lui:

            “Oaspetele”

            “Te vei arăta într-o zi precum

            O năruire de senin

            Sau un torent de străluciri

            Dezvăluindu-se deplin

            Precum un înţeles ce se desprinde

            Din ce părea o întâmplare

            Vei adăsta, sosit pe vârfuri,

            În răsfirarea inimii dăruitoare

            lin cutremurându-ne

            la masa noastră vei poposi

            ne vei bucura ca de-un vin

            îndelung limpezit, ca de pâine

            cănd ospăţul se va sfârşi

            în ospăţ cu noi vei rămâne.” 

            La una din ferestrele zăbrelite ale sălii, a mai sosit un oaspete. O vrăbiuţă. Se încurcă în ţesătura grilajului. Rămâne prizonieră. Se zbate. Caută. Zboară. Scapă. Aşa şi oamenii. Se închid între zăbrele.  Îşi protejează cu ele proprietăţile.Iar nu cu sufletul. De ce se înmultesc  între noi, în era libertăţii, cu atâta cruzime, zăbrelele? Şi se răresc cuvintele? Părintele Cleopa Ilie spunea că vom recunoaşte vremurile din urmă prin aceea că oamenii nu îşi vor mai da nici bună-ziua, măcar. Nu vom mai avea, de împărţit, nici macăr cuvinte. Şi totuşi, sufletele vor zbura. Ca păsările. Sufletele.

            “Tabor”

            Nu lumina de soare

            nu lumina de stea

            ci o cu totul altfel de lumină

            se dăruia

            N-avea aripi: era zborul

            n-avea grai: era cântecul firii

            n-avea ochi: era, deplină, vederea

            şi întrezărirea nemărginirii

            Lumina - maică de lumine

            de aproape şi de foarte departe

            peste încleştarea cerului cu pământul albind

            peste abur de moarte

            Primeşte, cum afli minunea

            această lumină de slavă

             îmbrac-o, în taborica zi

            pentru ca raza ei să devii

            Lumina - ca un memento al zilei dintâi,

            Lumina - ca un memento al zilei din urmă,

            Lumina, ia-ţi patul tău, omul

            Şi umblă!

            “Vedeţi această capelă?” ne arată preotul penitenciarului. “Un deţinut a pictat-o, pe toată! El a cerut-o. daţi-mi, părinte, o pensulă, şi nişte vopsele, şi v-o pictez pe toată!” Şi eu pictez, părinte, în fiecare an. Excursii, concedii, bucurii. Fericirea mea este suma nefericirilor celorlalţi. Şi ajungând fericirea mea, odată în viaţă, să cunoască şi fericirea unui deţinut iconar, s-a întristat.

            Inima Sfântului Ignatie Teoforul

            Pe Ignatie l-au dat leilor pradă

            inima, despicată în două cu vârful de spadă

            i-au azvârlit-o în praf, şi ea s-a deschis

            cum şi cerurile s-au deschis

            ca o nerăsfoită, albă carte.

            în ea sta scris: Iisus pe o parte

            şi, cu cerneala sângelui învolburat

            Hristos - pe cealaltă parte: inimă cu stigmat.

            Chemându-se una pe alta, jumătăţile la loc

            s-au unit şi-n tipar cu litere tremurătoare

            pe revărsate ceruri, numele Domnului au tipărit

            întregită în sine şi cu cerul de foc

            lepădată în praf, calcată de fiare

            alături cu trupul, inima bătea acum liniştit

            “Mulţi, foarte mulţi deţinuţi, odată ajunşi la noi, revin”, spune gazda.  “Dar nu înţeleg de ce ?De ce ajung să îşi repete greşelile?” întreabă un invitat. “Pentru că este greu să fii angajat dacă ai stigmatul de deţinut. Pe de o parte. Pe de alta, aici, ai un pat şi o masă. Afară, nu te aşteaptă nimic.Era alta situaţia când funcţionau Electroputere (fabrica care construia  locomotive,  transformatoare  şi aparataj electric ), sau IMMR-ul ( intreprindere  de reparaţii mecanice ) . Venea câte un maistru de acolo şi ne spunea : Daţi-ni-l nouă după eliberare! Şi scoatem noi om din el! Şi, într-adevăr, nu mai călca pe aici! Acum este un cerc vicios. Nu ai serviciu, furi. Furi, eşti închis.Eşti eliberat, nu ai serviciu. Furi, şi ajungi iar aici.”

            Sărutul

            După ce ai lăsat-o să sfâşie cu ciocul

            perdelele gri, pernele de cenuşă

            scoţi pasărea din colivie, laşi focul neaprins

            şi o îndrumi cât mai aproape de uşă

            să plece oriunde va dori, în iarnă;

            să coboara pe cea mai subţire creangă de tisă

            şi cântecu-i rănit, sub cerul care stă să o strivească

            sărută mâna ce-a lăsat colivia deschisă

            Oaspetii şi-au recuperat telefoanele mobile, şi au ieşit din colivie. Era de datoria grămăticului Cancelariei Domneşti să mulţumească: “Vă mulţumesc! Pentru că aţi venit! Pentru că aţi vorbit! Pentru că aţi recitat!” Era de datoria oaspeţilor  să plece. . De acum încolo,  vor avea atât de mult timp, atât de mult timp, de uitat.

Liviu Florian Jianu

6 februarie 2008

Craiova

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)