Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

VICTORIA MILESCU, O CONSPIRAŢIE ARTISTICĂ

Petre FLUERAŞU

Victoria Milescu ne oferă o poezie încărcată de simboluri, adesea religioasă. Poeta construieşte imagini, fără a forţa însă metaforele şi fără a dori să îl şocheze pe cititor. Poezia se insinuează tăcut, aidoma unei staze, reuşind să îl acapareze pe cel care încearcă să îi descopere sensurile ascunse. Fără să ridice mari mize, fără să atace tabuurile actuale, Victoria Milescu scrie într-o manieră personală şi aşterne pe hârtie drumul său spre descoperirea de sine.

Poeta este pasionată de metafore luminoase, construindu-şi un univers celest la care se întoarce adesea pentru a-şi explica trăirile. Totul se raportează la infinit, la paradigma divină spre care poate tinde. Nimic nu este mort, frumuseţea există pretutindeni în jurul nostru. Şi chiar dacă nu ştim exact cum arată ea, de multe ori ne trezim intuind. Şi visând: „Nu ştiu ce e frumuseţea/ dar chipul tău/ îmi aminteşte de ea/ sub cerul / suspendat de un fir de păianjen/ apărată sunt/ de fluturii în armură/ plătesc pentru norocul cel bun/ pentru norocul cel rău/ profesând meseria de om/ nu ştiu ce e adevărul, dar/ reinventez dezastrul/ adevărul se bate pentru noi/ noi ne batem pentru iluzii/ ploaia stinge adevărul/ din întunericul luminos/ nimic nu e mort/ din frumuseţea celor ce ne iau viaţa/ apropiind infinitul de chipul tău”.

Stilul este combinat, rima se împleteşte cu versul alb pentru a conferi o stare generală de relaxare. Nu eşti obligat să analizezi ideile în profunzime, Victoria Milescu nu insistă pe filosofie. Întregul volum este un dialog cu un eu absent, care însă transcende din toate gesturile şi toate cuvintele poetei. Cartea apare ca o mărturisire, o suferinţă tăcută care izbucneşte şi iradiază, nivelând totul, transformând lumea şi lăsând în urma sa doar sensibilitate...

Victoria Milescu îşi construieşte universul plecând simultan din mai multe puncte. Totul se împlineşte circular, aidoma unui vârtej plin de spumă. Noi nu avem nimic, însă putem descoperi totul prin ceilalţi. Vom învăţa să vedem doar atunci când vom reuşi să îi privim pe cei care ne privesc la rândul lor. Aşa, emoţiile celor din jurul nostru vor deveni şi emoţiile noastre. Şi chiar dacă la un moment dat fraţii noştri se vor întoarce împotriva noastră, nu ne vom mai teme. În “Conspiraţii celeste” ajungem să înţelegem că până la urmă, toţi pomii înfloresc din nou…: „Nimic nu este al meu/ văzându-vă, văzul/ este al vostru/ poemul despre lăcuste/ devine lăcustă/ mâna mea mângâindu-te/ devine mâna poemului/ sfârtecat de fraţii mei, lupii/ din pădurile albe/ spaima lor e a mea/ şi iarăşi a lor/ în cădere, îngerul aerului/ scutură sângele/ dintr-un pom înflorit...”

Stilistic, poeziile oferă o bogăţie a figurilor de stil. Descoperim metafore inedite, epitete înlănţuite sau comparaţii surprinzătoare. Şi chiar dacă de multe ori abudenţa figurilor de stil oboseşte, aceasta rămâne o marcă a poetei, un mod prin care poezia ei se individualizează ca fiind eminamente descriptivă. Cititorul este transpus în rolul observatorului, iar tot universul i se deschide în faţă ca o floare, îmboldindu-l cu aromele sale. Culorile, sunetele, toate se învârtesc şi reuşesc să captiveze. Rămâi plăcut impresionat de bogăţiile care te înconjoară şi parcă nu mai vrei ca această călătorie să se termine.

O mare problemă a poeziei Victoriei Milescu este însă tocmai această lipsă de miză. Se vorbeşte despre Dumnezeu, despre îngeri, despre stări, despre sentimente. Nimic nu este însă concret, nimic nu pare să îl afecteze cu adevărat pe cititor. Terminând de citit, avem impresia că volumul mai putea continua la fel de bine încă 80 de pagini, fără ca ceva să se schimbe. Imaginile frumoase şi toate şoaptele presărate de poetă în carte nu fac din păcate decât să macine în gol. Şi atunci avem în faţă o stradă frumoasă, dar goală. Iar ideea că odată pe acolo poate a mers Dumnezeu nu mai poate salva nimic: „Voiam să merg pe strada/ ce duce la iubitul meu/ voiam să merg desculţă/ prin florile de tei/ nimic nu se clintea/ în steaua neagră/ rămasă pe cerul de ieri/ voiam să merg pe strada/ pe care odată/ a mers Dumnezeu…”

Poetă matură, Victoria Milescu reuşeşte să ne ofere un volum complex, presărat cu imagini profunde. Descoperim cum se construieşte un univers şi înţelegem că cea mai importantă calitate a oamenilor este sensibilitatea. Pentru că, aşa cum ne lasă să vedem poeta, orice am face şi oricum am trăi, undeva, poate foarte departe, cineva conspiră pentru noi… Iar asta ar trebui să ne convingă că merităm să fim fericiţi. Pur şi simplu, fericiţi…

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Bibliografie:

Victoria Milescu, „Conspiraţii celeste”, Editura Domino, 2008

----------------------------------------------------------------------------------

Petre FLUERAŞU

Bucureşti

ianuarie 2009

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com