Dacă vă plac poveştile de groază, cu fantome, făpturi malefice, răzbunări a unor forţe supranaturale, „Femeia neagră”, „Femeia albă”, duhuri necurate, vampiri, cranii de morţi furate, „aure” misterioase şi multe alte grozăvii, trebuie să aveţi norocul să fiţi în Viena într-o zi de 13 (indiferent luna). Atunci aveţi ocazia să participaţi la un tur cu ghid „Raising the Spirits” prin oraşul vechi, unde vi se prezintă toate aceste grozăvii. Sau, în fiecare marţi, un alt tur de groază – „Geister, Gespenster, Vampire – gruseliges Wien” (duhuri, fantome, vampiri – înfiorătoarea Vienă).

Un loc deosebit al groazei este Michaelerplatz. Aici a fost un cimitir în jurul bisericii. Se spune că oasele celor îngropaţi aici, doar în parte au fost depuse în catacombele bisericii, o bună parte au fost fără pietate zdrobite şi folosite la facerea pavajului... iar spiritele lor neliniştite hălăduiesc... Se spune că în acele vremuri, se furau capetele morţilor - astfel cel a lui Haydn (care a locuit în Michaelerhaus), a fost furat din mormânt de doi membrii a grupului „Gall’schen Schedellehre” anume Peter şi Rosenbaum şi de abia în 1952 a fost pus lângă schelet, iar pentru capul lui Beethoven (când a fost transmutat în Cimitirul Central), s-a oferit suma de 1000 de guldeni.. .

Pe locul unde este actualul palat Ferstel, prin anul 1500, un ucenic de brutar din Regensburg, a ucis bestial întreaga familie a meşterului. Pentru aceasta a fost condamnat la moarte prin spintecare, de jos în sus, singurul caz de execuţie de acest fel existent în analele Vienei. Fantoma lui cutreieră şi astăzi locul...Brrr...

În apropiere de Schottenkloster, circulă fantoma „Femeii albe”. Se spune că Berta von Rosenberg ar fi avut un bărbat beţiv, brutal, afemeiat, care o snopea zilnic în bătaie. La moartea lui, în loc să plângă şi să-l jelească, s-a îmbrăcat în alb şi a făcut un chef de pomină, ca să-şi serbeze eliberarea. Pentru această „faptă îngrozitoare”, ea a fost pedepsită, încă din 1476, de la moartea ei nu-şi găseşte liniştea, şi umblă de năucă în nopţile fără lună, pe străduţele sau prin pivniţele întunecoase...

 Se spune că şi la Schönbrunn fantoma lui Sisi umblă noaptea prin palat... probabil că nu-şi găseşte liniştea deoarece toată viaţa a preferat să cutreiere Europa, în loc să stea la casa ei... Sunt numai câteva din multele poveşti de groază... dacă aveţi nervii tari, ascultaţi-le...

O poveste ce nu ţine de Viena, ci de împrejurimile ei. Poate puţin cunosc faptul că „internaţionalul personaj legendar - Dracula”, a avut o soră, mai puţin celebră, dar autentică. E vorba de contesa Erzebet Nadasdy Báthory, una dintre cele mai sinistre „ucigaşe în serie” a istoriei, care omora fete tinere, pentru a se scălda în sângele lor, ca să-şi menţină tinereţea. Domiciliul ei era  Burg Lockenhaus, cea  mai veche aşezare din Burgerland, construită pe cel mai înalt munte de aici (880 m.) datând din sec. XVI. Ea era cunoscută sub porecla „Blutgräfin” – "contesa sângeroasă". Castelul, cu îngrozitoarele camere de tortură şi poveştile lui sinistre, se poate vizita. Unul dintre instrumentele de tortură a intrat în istorie sub denumirea „fecioara de fier” (Die eiserne Jungfrau).  

Câte ceva despre pedepsele aplicate în Evul Mediu. Pentru cel care făcea mărturie falsă, pedeapsa era tăierea limbii, sau plata a 10 Talente (Pfenning). Cel care înjura de mamă o altă persoană, trebuia să plătească judecătorului o amendă de 60 de Pfenningi. Dacă nu avea bani, era biciuit la sânge, în funcţie de gravitatea injuriei. Cel care înjura de Dumnezeu sau de lucrurile sfinte, obligatoriu i se tăia limba.

            Vorbind despre infracţiuni şi felul cum erau pedepsite, nu pot să nu amintesc că Viena a avut faima de a fi fost locul unde s-a născut şi a trăit cel mai genial falsificator de bani, care a făcut cele mai perfecte bacnote din istoria criminalităţii. Este vorba despre cavalerul Peter von Bohr (1773-1847), o personalitate a timpului său, cunoscut om de afaceri, unul dintre cei care au făcut parte dintre cei 53 de membrii  întemeietori ai băncii Österreichischen Spar-Casse (1819) şi a Societăţii  vapoarelor cu aburi de pe Dunăre. Una dintre fetele sale era căsătorită cu ministrul de finanţe - contele Wallis, el personal era bun prieten cu cancelarul Metternich, în palatul său din Praterstrasse până şi împăratul (al cărui consilier financiar era), venea în vizită. Mai deţinea palatul Kottingbrunn din Baden şi Rosseg în Kärnten, deci un om ultra bogat, cu aspiraţii de a intra în rândurile marii nobilimi. Crčme de la crčme. În spatele marilor averi se ascund şi mari secrete. Este un fapt constatat pe toate meridianele...

Se spune că Peter era bun prieten cu prinţul Franz Orsinni, un cartofor notoriu, care şi-a tocat la poker, nu numai averea personală ci şi a prietenului său, care-i tot împrumuta bani pentru a-i salva onoarea. Se apreciază că i-ar fi dat în guldeni contravaloarea a cca 4,8 milioane euro, ceea ce l-a făcut „să ajungă la fundul sacului”. Ce era de făcut? Trecuse de 60 de ani, iar soţia lui era cu 25 de ani mai tânără şi foarte frumoasă... În aceste condiţii focul dragostei trebuia întreţinut. Fiind un desenator, gravor şi siderograf excelent, şi-a aranjat în dormitorul şi camera sa de lucru, un atelier unde producea - cu hârtie realizată tot de el, bacnote de 10, 100 şi 500 de guldeni. Se apreciază că ar fi difuzat pe piaţă bancnote a căror contravaloare ar fi fost în jur de 14 milioane de euro. Culmea ciudăţeniei, genialul şi talentatul  falsificator era orb de un ochi, iar cu celălalt vedea foarte prost.

În sfârşit, cum „ulciorul nu merge de multe ori la apă”, într-un târziu, a fost prins. Soţia sa a mers la cumpărături cu o bancnotă falsă de 100 de guldeni, vânzătorului i s-a părut ciudat ca pentru câteva mărunţişuri, să schimbi atât de mulţi bani. Au fost arestaţi. Peter condamnat la închisoare pe viaţă, averea confiscată, iar soţia care a declarat că nu ştia nimic, a fost lăsată liberă.

Peter a murit un an mai târziu, la 74 de ani. Din cercetările ulterioare a reieşit că începuse mult mai devreme să practice această „meserie artistică”. Despre această întâmplare neobişnuită, au fost scrise patru romane şi s-a turnat un film. Falsificatori de bani au existat de când există banii. Pe prima bancnotă din lume, editată în anul 1024 în China ( dinastia Ming) scria: „cine va falsifica această bacnotă i se va tăia capul”. Şi în Austria pentru acest delict a existat până în sec. XIX inclusiv, pedeapsa cu moartea. Dar... nu pentru nobili!

Julia Maria Cristea