|
|
|
|
            |
|
CUVÂNT DE BUNĂVOIRE – LA NAŞTEREA UNEI NOI ANTOLOGII VITRALIU ÎN FLĂCĂRI – ÎN NUMELE POEZIEI
Cezarina Adamescu, Agero
Câte definiţii se pot da Poeziei? Memoria sufletului, Rugul Duhului Sfânt, Configuraţia sinelui, Înţelepciunea clipei, Limbajul memoriei… Poezia poate ascunde în ea sufletul Luminii? Sufletul Luminii poate fi ascuns? Se vede că da. În intimitatea fiinţei, acolo unde aproapele şi departele se logodesc şi se cunună. Ea stăruie – halo reflexiv în jurul fiecărui nume şi ne conferă privilegiul de a fi, acum şi de-a pururi. Poezia este bogăţia săracului, e cea mai de preţ avuţie pe care, cu iubire jertfelnică, autorul o depune obol, pe altarul sinelui, unde flacăra focului sacru luminează potirul cu vin şi pâinea cea suprafirească, pregătite de împărtăşire… Un mănunchi de iubitori de frumos, legaţi cu noduri semantice de sublimul din ei înşişi, oferă prin această Antologie un dar nesperat: o fărâmă de miez ancestral, incandescent, care poate face lumea mai suportabilă. „Îmbrăcaţi cămaşă albă şi scrieţi dimineaţa”- spunea poetul leton Imants Ziedonis. Poemele cuprinse în această Antologie – sunt păsări albe, gata să-şi ia zborul în azurul nesfârşit. Un zbor săgetat de păsări măiestre – cuvintele. În fiecare pasăre sălăşluieşte un cuvânt de taină. Nu puneţi zăvoare la uşi. Singurătatea poemelor e ca un halo pe frunte de sfânt…. Sufletul vorbei răsare din lut, se leapădă de umbre, aşa cum s-ar lepăda de întunericul nepământean al urâtului. Într-o continuă stare de har, în sanctuarul de sine, poetul ne trimite braţul de crini parfumaţi, ademenitori şi îmbătători. Oficiind ritualul tăcerii, el se slujeşte de propriile arderi. Şi iată, ochii noştri văd!!! Ce văd? Se întreabă, peste măsură de uimiţi, oamenii. Ce văd ei şi noi nu vedem? Ce aud ei şi noi nu prididim cu auzul? Văd lumina de sine izvorând, punctul pe (i)inimă… Trebuie să ai ochii limpezi, dar, limpede nu poţi vedea decât cu sufletul. Poemele acestea sunt hohotele mâinilor, ecoul picăturii de linişte în apele lăuntrice. Albul memoriei capătă forme şi rotunjimi temporale. Poezia uneşte, edifică, îmbunătăţeşte, strânge-mprejur, - oferă căldură, complicitate, alungă cât acolo singurătatea. Să ne bucurăm acum de noi înşine şi de cei dimprejurul nostru! În numele Poeziei! Încă mai putem să mângâiem arbori, să primenim o fântână, să dăm nume unui copil, să mai hrănim un prigor, oficiind cu gesturi hieratice faptul de a sorbi culorile şi miresmele dintr-un lujer de crin. Să ne câştigăm armonia, paradisul pierdut. Doar aşa vom putea, între o vremelnicie şi alta, să dăm naştere unui timp etern, al tuturor lucrurilor. Şi, să ne câştigăm în felul acesta, dreptul la nemurire. Poezia – dreptul nostru la spovedanie. Triumful asupra ispitei, asupra neputinţei, călcâiul gingaş strivind capul veninosului şarpe… O taină a zămislirii spirituale… Poezia, al cărei nume e tulbure şi seducător, suav melancolic precum glasul toacei din lemn de cireş, chemându-ne la ruga comună, ca sunetul tânguitor al limbii de clopot vestind ceasul vecerniei. Nume dulce pentru buze neprihănite, duios şi alinător ca un cântec de leagăn. La rostirea ei se deschid izvoarele, cerurile se spintecă în prăpăstii de-azur prea înalte, cele vremelnice se mistuie-n cele eterne, munţii se pot dizloca şi rostogoli şi se pot înălţa iarăşi, maiestuoşi, într-o clipită. În numele tău, Poezie, ne purificăm şi ne înnobilăm făptura. Ce melodie celestă! Numele Poeziei aninat la piept pe dinăuntru. Ca să ne dea tărie în atingerea cu Infinitul. În care păşim, de la neliniştea lumii la pacea lui Cristos. Ea ne distinge de celelalte fiinţe. Dar şi ne apropie de celelalte făpturi, înfrăţindu-ne, în numele aceluiaşi Dor mistuitor de frumos. Poezia – cea care ne redă libertatea de a crede.A te recunoaşte în altul, a-l recunoaşte pe altul în tine, fără a te confunda însă cu alţii, această empatie firească – ne este dată şi prin această Antologie de Poezie. Naşterea acestui nou Prunc de Lumină este un eveniment benefic care îmbunătăţeşte destinul celor care-l aşteaptă. Orice naştere e o taină învăluită-n lumină duhovnicească, e un dar sublim din mâini divine. E un prinos sufletesc adus de creatori, Creatorului Suprem. Omagiu, ofrandă, jertfă. Pe rugul de linişte. Pe rugul iubirii. O naştere în duh, o naştere spirituală, o sfântă plămadă de inefabil.Cu dăruire jertfelnică şi cu o ardere pe măsură, se înfăptuieşte acest act sublim, într-o fericită comuniune de spirit, astăzi, prin acest volum – care ne înveşmântează într-o pace înaltă în care adâncul de sus se oglindeşte în adâncul nostru, ne deschide ochiul inimii şi ne întemeiază sufletul pe iubire. Graţie muncii asidue şi jertfelnice a Valentinei Becart cea veşnic îndrăgostită de frumos, care a avut ideea generoasă de a aduna creatori de toate vârstele şi condiţiile, ne bucurăm astăzi împreună, de această naştere. Gaudeamus, igitur!
Cezarina Adamescu, Agero 10 decembrie 2009
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL |
|
Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >> |
|
Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania). Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România) Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com |
