Ce este si ce nu este democratia – impresii despre falsa corectitudine politica si progresul social-economic
 

                                                                                           de Lucian Hetco

De la un timp, cuvantul „democratie“ circula bagatelizat in viata de zi cu zi ca o moneda inflationara. Diversi politicieni si sociologi isi pun pe discursuri aceasta eticheta, in ciuda ambiguitatilor care o inconjoara. Pentru acestia, democratia s-a constituit in lozinca discursului politic contemporan si apare azi ca cea mai buna organizare sociala, adaptabila tuturor epocilor. Si adjectivul „ democratic“ apare ca pozitiv, deoarece tot ceea ce, teoretic, este „democratic“, trebuie sa fie implicit si bun, iar ceea ce nu este democratic, in concluzie nu e bun, deci este rau. Subliniind aceasta idee, nu suntem departe de zambetul care ar putea insoti pe oricare dintre noi, atunci cand am rasfoi in cativa ani paginile unui dictionar, concluzionand ca adjectivul „democratic“ include cam tot ceea ce astazi ar avea o forta pozitiva: frumos, fericit, cinstit, util, adevarat, frumos, drept. Printr-o deturnare de sens, cuvantul „aristocratie“ il vom asocia oficial cuvintelor peiorative, cum ar fi tiranie, aroganta si despotism.

Democratia era o forma sociala intalnita chiar si la vechii greci, care totusi nu se deranjau deloc sa aiba sclavi si sa-i ucida dupa bunul plac. Alte texte democratice (i.e.Magna Charta) din istoria de mai tarziu, au fost impuse maselor de catre cativa iluminati, fara a intreba reprezentatii poporului -care oricum nu existau- si avand la baza o decizie la nivelul "de sus", intre guvernanti si cler. Trecand la textele Bibliei -desi ar putea pärea paradoxal pentru cititorii moderni- Isus a fost crucificat intr-un mod extrem de "democratic" pentru acea vreme, de vreme ce Pontius Pilatus lasase masele sa decida asupra verdictului. Pana si unii dictatori moderni datoreaza ajungerea lor la putere alegerilor parlamentare, in urma unor alegeri facute pe criterii democratice.

Am ajuns astfel sa consider valul actual de corectitudine politica precum si intrebuintarea denaturata a cuvantului „democratic“ ca un semnal de ipocrizie, o camuflare a unei notiuni politologice intr-o lumina favorabila.Ceea ce consider semnificativ la democratia moderna este diversitatea formelor pe care le imbraca, dar si faptul ca ea atesta si confirma stilul de guvernare si conducere, un stil caruia critica constructiva ii e intrinseca. Acest fapt a fost cunoscut si fostilor conducatori comunisti, care au ajuns pe alocuri din nou la putere. Liderii politici fiind raspunzatori direct in fata propriilor cetateni, acum „actioneaza“ prin alegeri: direct si efectiv. Putem insa vorbi de un “vox populi, vox dei?“ Este totul oare vointa poporului?

Democratia moderna nu exclude competitia, dar presupune si actiunea in cooperare. Pe langa acesta, de la societate la societate, in elementele sale esentiale (consensul, participarea, accesul general si dreptul la vot, responsabilitatea si regula majoritatii) democratia capata, in functie de spatiul geografic si structurile existente, atät trasaturi general valabile, cät si elemente specifice, datorate formelor tipice de reprezentare politica, traditie si colorit social.

Doctrina politica conform careia democratia implica suveranitatea tuturor cetatenilor se loveste de impedimente de natura sociala, cum ar fi somajul si integrarea imigrantilor. Intalnim si multe cazuri de inconsistenta ideologica, proliferata prin mediocritatea conducatorilor populisti si implicit prin indirecta constrangere a elitelor intelectuale de a accepta decizii vizibil defavorabile, dar populare. Alte obstacole, indeobste economice, care intensifica conflictele sociale ar fi: polarizarea sociala si economica, cauzata in special de guverne de stanga si interventia gruparilor conservatoare si a claselor instarite prin evaziunea fiscala si transfer ilegal de capital.

Statul democratic se constituie, de regula, la capatul unei tranzitii a carui inceput a fost totalitarismul; istoria aduce insa si exemple de situatii inverse, cum ar fi cazul Spaniei sau al Libanului, unde democratia a sfarsit in razboi civil. Faptul ca democratiile nu sunt intotdeauna mai eficiente din punct de vedere administrativ, are la baza cadrul temporal mai larg de luare a deciziilor, uneori conducänd spre taraganarea si tergiversarea lor, in functie de interesele diferitelor grupari. Fiind cel mai adesea eficiente din punct de vedere economic, democratiile moderne dau prilejul unei satisfactii populare. Exceptii de la regula ofera insä unele democratii est-europene si cele sud-americane, care au preluat in prim plan libertatea de expresie ca ideal suprem democratic , incercand in prima faza sa para mai competente social decat predecesorii lor, fara insa a reusi insa sa atraga capitalul si forta economica care sa asigure bunastarea generala si finantarea reformelor sociale.

Principiul general acceptat este ca supravietuirea unei democratii este in principal legata de forta sa economica, si numai in al doilea rand politica si sociala, ca expresie concentrata a unei economii stabile si a unei culturi democratice. La fel insa, chiar si o economie mai mult sau mai putin totalitarista de tip african, est-asiatic sau islamic ar pune duce in final spre democratizare, avand nevoie de factorii ei specifici: traditie, cultura, economie si politica.