Lucian Hetco - Germania

Ne este greu sa  raspundem la o seama de intrebari reale, pe care ni le punem cu totii de multe ori  in viata, atunci cand evenimentele ne coplesesc, stiind de lejeritatea noua a normelor sociale legate nu numai de sexualitate prin modernism, ci si de faptul de nu fi conforme cu morala crestina. Ne confruntam permanent cu prejudecati si cu mentalitatea omului modern, omul de tip nou, initial "iluminat" de catre Freud, om caruia i s-au mai aplicat suplimentar conform timpurilor noastre cateva straturi mai noi de modernitate in stil de  "new age". Intrebandu-ne sau mai bine spus punand sub semnul intrebarii sensul moralei crestine si intelesurilor pina nu demult pozitive pastrate in societate prin intermediul bisericii de-a lungul a doua mii de ani,  detaliile noii societati par sa ne copleseasca inca din start, dar mai ales sa ne scape in esenta lor, mai ales in varstele tinere. Si datorita faptului ca multi dintre noi am fost crescuti in comunism, fara acces legal la o anume ascetica si spiritualitate crestina, acum - ajunsi la randul nostru parinti, oameni casatoriti, stresati de job-ul anost si rutina de zi cu zi, cu copii mari sau mici si deci cu raspunderea pentru tinara generatie, ne incovoiem sub asaltul modernitatii, al vitezei si al paranoiei sexuale in viata noastra launtrica.

In fond, traind in epoca moderna, cu izbitoare contraste si amestec ideologic, traind intre limitele lui: homo democraticus, homo religiosus, homo occidentalis, homo orientalis, homo esticus (care vrea rapid sa devina asemenea occidentalului, dar pe alte baze) traim implicit tentatia de a strabate un model, fie prin intermediul unei informatii care se pretinde deschizatoare de drumuri prin mass-media de acasa si care poarta amprenta unei morale eroice, dar ne copleseste cu o vinovatie zdrobitoare dar si abstracta, fie prin sentimentul de vina personala sau de grup care este denaturat si exacerbat, prin manipularea constiintei individuale. Zilnic asistam la desocializare, prin lipsa de responsanbilitate si indiferentza. Actul de a te desocializa constient si a trai egoist, prin constientizarea lipsei de solidaritate in ciuda fraternizarii prin intermediul imaginii canalelor de televiziune care au ajuns numitorul nostru comun a modelului de habitus modern constient manipulat de catre medii,  este o vesnica indigestie si mahmureala cladita pe nepasare. Noi singuri ridicandu-ne povara la rang de spectacol, ne victimizam la randul nostru prin ipocrizia  politicienilor care flagelandu-se cu o placere deosebita si atribuindu-si o presupusa vina, dau astfel la iveala o pretinsa morala care urmeaza sa impresioneze masele. Se apeleaza din nou la constiinta individuala, scopul fiind dobandirea si pastrarea puterii.

Modernitatea sufera de doua patologii - infantilism si victimizare, pe care le combina cu abilitate intru realizarea unei caricaturi de porunca divina: "sa nu renunti la nimic"! Ori, individualismul infantil este tocmai utopia renuntarii la renuntare, el avand astfel  o singura deviza: "fii ceea ce esti dintotdeauna!" Acesta este noul "be yourself"-ul de origine americana preluat cu recunostinta de europeni, fara emotia punerii in fapta a acestui fapt prin fapte concrete si implicit deci fara sudoarea aferenta unei realizari sociale sau morale demne de luat in seama, dar mai ales prin lipsa de respect fata de cel de langa tine. Victimizarea propriei persoane, asigura printre altele consumatorului de rand obsesia rolului sau de jertfa (publica) pe care el (consumatorul) trebuie sa o puna in folosul societatii, tocmai prin obligativitatea morala a cumpararii produsului, acest act urmand sa asigure locurile de munca fiind un serviciu adus "celorlalti" si care in principiu ar trebui "onorat", ceea ce in fapt nu se intampla.

Concluzia este faptul de a nu-ti pasa, in pretinsa ta "unicitate"  de reforme si norme sociale bazate pe crestinism sau mai bine spus, de a renunta constient si la ceea ce ne ramane ca intr-adevar cu adevarat "bun" si demn de luat in seama din ideea crestina, valori sociale si morale, oricare ar fi ele. Suntem chemati cu totii sa ne  ne "desavarsim" subiectivitatea si unicitatea, fara  a avea nevoie sa ne opunem vreunei ispite, deoarece implinirea dorintei este telul final.

Un alt punct este lupta cu patimile, care in spiritualitatea crestina, nu se face oricum si nu reuseste oricui.  Ascetul este  un bun cunoscator al sufletului si propriei persoane ( nosce te ipsum), este deci un psihiatru desavarsit.  Viata reala se desfasoara insa in afara chiliei monahale, fara cunostintze de psihiatrie si deci in raza supermagazinului din coltul strazii si a televiziunii intre: consumism, sexualitate si iluzie.Trebuie mereu sa te reconfortezi psihic si sa-ti creezi o noua iluzie pentru a iesi din aceasta depresiune a omului "democrat", depresiune care este urmata la randul ei de entuziasm si mai apoi cu sigurantza de melancolie. Biserica nu (mai) poate fi astfel psihologul societatii si sa asigure singura terapia unei noi generatii, in ciuda eforturilor depuse de noile institutii clericale mai ales in estul european.  Forta vitala care domina noul "modus vivendi" este puterea economica si goana dupa profit. Mantuirea laica si impovararea de a nu fi scapat prea mult din viata si de a fi "trait" (vezi termenul german atat de concludent:  "Erlebnis"), sunt astazi calauza ideii de fericire, in care fleacuri inutile sunt ridicate la rang suprem, "bluff"-uri sufletesti de multe ori ridicole capata noi dimensiuni, iar cetateanul constientizeaza deziluzia asa-zisului progres, in care consumismul , acest "miracol jalnic" dupa cum spunea Henry Michaux , isi continua  triumfator si dictatorial drumul in ciuda  tuturor normelor etice care au ca baza morala crestina.

Guvernele fostelor tari comuniste de exemplu, fie ele de dreapta sau de stanga, se fotografiaza cu patriarhi si fetze bisericesti , cel putin in estul european dand astfel poporului senzatia de a fi conducatori legitimi chiar in baza unei morale de tip crestin - ortodox garantul sinceritatii si care se pretinde la randul ei calauza spre iesirea din mizeria morala si cauzata in primul rand de saracie si lipsa de perspective. Morala insoteste asadar prin mass-media o noua iluzie, individul fotografiaza imaginea stiind de fapt ca traieste o farsa, dar joaca propriul sau rol in virtutea unei manipulate intelegeri a democratiei. Iluzia fericirii consta aici ca ideea de progres se va materializa in baza moralei si curateniei sufletesti. In vestul european, nu mai cunoastem decat o singura imagine a fericirii in  si prin faptul ca o politica cu adevarat "buna", este mai intai libertatea de a te imbogati, iar in perioade de criza, faptul de a consuma devine un act patriotic.

In loc de incheiere

Concluzionand astfel ca traind in vestul occidental si indirect simtindu-ne discriminati social prin faptul de a proveni dintr-o natiune saraca, nu ne ramane decat sa asistam ca "meseni" la acest banchet al noilor virtuti occidentale, sa asistam neputinciosi pe de alte parte la saracirea patriei de origine cu o difuza indiferentza si o vaga senzatie de vinovatie. Asistam pina si la faptul ca democratizarea se cumpara cu bani (cum o face de pilda occidentul cu tari cu potential atomic din estul european)  si nu se infaptuieste cu idealism sau din propriul efort. Suntem noi cetateni ai unui vest european care pretinde de secole suprematia fata de fratii saraci la est de fosta cortina, de secole ridicata de imperiul tarist si otomani, mai apoi desavarsita de comunisti si care se extinde cu vioiciune spre noi teritorii, spre  "Estul salbatic". Vom deveni probabil cu totii mai prosperi, ca noi vasali ai unei doctrine care ne va da din nou toata galeria valorilor peste cap, dar ne va molesi prin pretinsa opulentza economica ce va sa vina, "traiul pe vatrai"  insa , va cere o munca asidua, disiplina si legalitate, fara coruptie - fenomen care preceda deja starea de cetatean in orice societate civilizata. Cu toate acestea ne vom vrea si implicati social, precum si activi in aceasta cvadratura a cercului, pe un drum cu un nou tel pe care  va trebui sa il definim din mers.

Lucian Hetco - Göppingen   28 iunie 2002