|
Suntem în Postul Paştelui
Impresii si pareri personale in FORUM
Julia Maria Cristea – Viena
Denumit şi „Postul Mare” sau „Al patruzecimii” ( Quadragesima) Postul
Paştelui este cel mai sever şi mai lung din calendarul creştin-ortodox şi
durează şapte săptămâni (48 de zile), începând anul acesta pe 14 martie şi
terminându-se în Noaptea Învierii, pe 1 mai, având două zile când este
permis a se mânca peşte – de Buna Vestire (25 martie) şi la Intrarea
Domnului în Ierusalim – adcă de Florii ( 24 aprilie).
Cele 40 de zile de post sunt calculate simbolic prin analogie cu
relatările bibliei.
Astfel Potopul Biblic a durat 40 de zile, timp de 40 de ani au călătorit
israeliţii prin deşert; Moise a aşteptat pe muntele Sinai „Tablele Legii”-
adică Cele 10 Porunci, timp de 40 de zile în post şi rugăciuni; tot
acelaşi interval de timp l-a petrecut profetul Elias ( 870 î.e.n.-
considerat în Vechiul Testament drept precursor a lui Messia) în drumul
său spre Horeb şi în sfârşit tot 40 de zile a petrecut Iisus în deşert
pentru a primi mesajul divin.
Iniţial postul avea justificări sociale, spunându-se că
cine economiseşte postind, va putea să dea de pomană săracilor. Prin
Conciliul din Nisa ( 325 e.n.) s-a stabilit ca timp de 40 de zile înaintea
sărbătorii Paştelui, să se mănânce numai seara, fiind interzisă complet
carnea şi vinul în toată această perioadă. În unele ţări pe lista
alimentelor interzise erau incluse şi ouăle – considerate drept „carne
lichidă”, precum şi toate derivatele din lapte.
Creştinii din Evul Mediu cunoşteau 100 de sărbători pe an dar şi 160 de
zile de post ( deci alimentaţie fără carne).
Cel mai sever era şi a rămas postul din timpul Săptămânii Mari adică
Duminica Floriilor – Duminica Pascală, de fapt Săptămâna Patimilor
Mântuitorului când de regulă se ţinea şi se mai ţine post negru, adică se
bea doar apă.
În prezent biserica a stabilit cum trebuie să postească un bun creştin,
astfel luni şi marţi din prima săptămână a postului, toată Săptămâna
Patimilor şi în mod special Vinerea Mare se ţine post negru, iar în rest
este interzisă alimentaţia cu orice proteine animale. Evident, fac
abstracţie de la această tradiţie copiii, femeile gravide, batrânii,
bolnavii şi militarii în termen.
Postul ca manifestare religioasă
În toate timpurile şi în toate religiile este cunoscut postul şi
ascetismul ca mijloc de purificare a sufletului şi organismului.
Astfel în Grecia antică era considerat ascetism antrenamentul sever făcut
de către sportivi şi soldaţi. Mai târziu prin ascetism se înţelegea
renunţarea la alimentaţie, sex, avere şi comunicare cu semenii, adică ceea
ce făceau pustnicii sau sihaştrii care se retrăgeau în peşteri pentru ca
prin sigurătate şi meditaţii să se poată întâlni cu propriul EU şi să
înţeleagă problemele vieţii.
Părintele Medicinei – Hyppokrat (460-375 î.e.n.) a enunţat teoria că
postitul şi renunţarea la anumite alimente întreţin sănătatea organismului
şi ţin departe bolile. Prin aceasta se curăţă şi dezintoxică organismul.
Dictonul său: „niciodată să nu te scoli sătul de la masă” este valabil
până în zilele noastre.
Bazele teoretice, principiul acestei autorenunţări a fost fundamentat de
către filozoful grec Platon (427-347 î.e.n.) care a spus că alimentele în
exces dăunează sufletului şi trupului.
Vrăjitorul tribului înaintea executării unui ritual religios postea,
aceasta pentru a putea acumula puteri magice.
Guatama Siddarta Buddha (566-486 î.e.n.) – întemeietorul religiei şi
filozofiei budhiste a postit îndelung sub un măslin până când a avut
„Iluminarea”.
Religia creştină a preluat acest concept şi l-a dezvoltat-o mai departe.
Aşa precum cele 10 porunci, sub o formă sau alta există în toate religiile
– fiind de fapt reguli sociale ce trebuiesc respectate pentru a exista o
bună convieţuire între oameni, şi principiul reducerii alimentaţiei prin
post are un fundament ştiinţific, chiar dacă iniţial justificarea era
exclusiv mistico-religioasă – aşa cum a preconizat scriitorul bisericesc
latin Quintus Septimus Tertullian (160- 220 e.n): „un corp slab poate
pătrunde mai uşor prin porţile cerului”.
Şi întemeietorul religiei islamice – Mahomed a preluat şi aplicat
principiul postului. Ramadamul este perioada de 30 de zile în care până la
apusul soarelui nu ai voie nici cel puţin să te clăteşti cu apă în gură.
Au existat şi excese. Astfel în religia romano-catolică sfânta Catherina
din Siena a fost beatificată datorită faptului că a murit prin înfometare
– ca manifestare a credinţei. Astăzi, o asemenea „credinţă” se numeşte
anorexie şi este încadrată în capitolul bolilor psihice greu de tratat.
Postul ca manifestare politică şi din motive speculative
Istoria consemnează postul din motive politice ca formă de protest, aşa
numita grevă a foamei întâlnită în toate timpurile.
În Irlanda Evului Mediu exista obiceiul ca să fie pedepsiţi datornicii
prin înfometare, după care li se iertau datoriile.
În 1933 un emigrant rus din America a postit timp de 40 de zile pentru a
determina autorităţile să-i dea dreptul de şedere în ţară. În acest timp,
zilnic fugea 16km. pentru a realiza o mai spectaculoasă scădere în
greutate. În final şi-a atins însă scopul.
A rămas în istorie „marşul foamei” a lui Mahatma Gandhi care în anii 30 a
protestat vehement în acest fel faţă de ascensiunea englezilor în India.
Ce este interesant, fanaticii politici precum Robespierre, Lenin, Che
Guevara, au fost adepţii posturilor indelungate pentru a-şi întări puterea
psihică. Faţa osoasă. descărnată, ochii arzători, structura firavă nu
denotau întransigenţă revoluţionară ci înfometare – aşa cum au dedus
psihologii şi medicii.
Există posturi din motive speculative. Astfel în 1880 doctorul american
Henry Tanner, timp de 40 de zile nu a pus nimic în gură decât apă, în urma
acestui „maraton al foamei” a câştigat 100.000 $ din biletele de intrare
vândute celor care doreau să intre să vadă comedia.
În 1905 la München, în timpul Serbărilor Recoltei din octombrie, un adept
al postului negru, închis într-o cuşcă de plexiglas, i-a enervat într-o
aşa măsură pe iubitorii de veselie, de mâncare şi petrecere încât au spart
cutia transparentă şi l-au îndopat cu prăjituri cu asemena furie pe
ascetul improvizat, încât erau cât pe ce să-l înăbuşe.
În 2003 artistul londonez David Blaine, a stat timp de 44 de zile atârnat
într-o cuşcă de plexiglas, deasupra lui Tower Bridge, timp în care nu a
băut decât apă. S-a apreciat că ciudăţenia a fost admirată de peste
250.000 de spectatori, care zilnic au aruncat în el cu zarzavaturi
diferite şi mingi de golf şi pentru a-i face viaţa imposibilă, cât era
ziua de lungă făceau o gălăgie infernală, cu tobe, capace de gunoi lovite,
trompete şi orice posibilitate de a produce zgomot.
Vechea concepţie – A fi gras înseamnă a fi puternic.
Înainte se credea că a fi puternic însemna să fi masiv, gras, să ai corp
şi forţă de taur. Prin grăsime şi masivitate se vedea că persoana
respectivă aparţine unei anume pături sociale elitare, obişnuită să
trăiască în opulenţă, aşa că mult timp puterea de orice natură era
asimilată cu dimensiunile corpului.
Rubens adora femeile cu forme revărsate, spunând că acesta este idealul
frumuseţii feminine pe care l-a imortalizat în toate tablourile sale.
Astăzi, asemenea femei sunt considerate suprarponderale, obeze şi
predispuse la grave boli cardiovasculare şi hormonale ( diabet)
Strămoşii noştrii de pe toate meridianele considerau că mâncatul este
alături de sex, cea mai mare plăcere a vieţii.
Astfel istoria relatează că în sec. II î.e.n. la curtea Împăratului
Chinei, în mod normal existau 2000 de oameni care trebuiau să se ocupe
zilnic doar de mâncare şi băutură pentru împărat şi haremul său. Existau
ca feluri de mâncare în jur de 342 de specialităţi de peşte, 64 de vânat,
24 de broască ţestoasă şi scoici. Împărăteasa Chinei - Cixi (1835-1908)
avea pretenţia de a-i fi făcute zilnic 600 de feluri de mâncare. Bucătarul
ei, neputând să gătească până în prânz atât de multe feluri, a lăsat să se
execute din porţelan, bucate deosebit de apetisante, care erau puse doar
ca să fie masa plină. Într-o zi, întâmplarea a făcut ca împărăteasa să
poftească tocmai o asemenea mâncare. Văzând că este doar ornament, deci a
fost înşelată, ea a dat ordin ca bucătarului să i se taie capul.
Domnitorul aztec – Montezuma II (1502-1520) obişnuia să aibă la masa sa
nici mai mult, nici mai puţin de 300 de feluri de mâncare.
Împăratul Leopold I al Austriei (1658-1705) prin decret de stat a stabilit
numărul felurilor de mâncare admis a se servi zilnic, în funcţie de rangul
social. Astfel, la masa imperială se făceau 16 feluri, la nobili 8 feluri,
descrescând la funcţionarii de stat, comercianţi 4 feluri. Populaţia de
rând nu era inclusă în această legiuire, dacă reuşeau să-şi asigure pâinea
cea de toate zilele era suficient.
Cel mai mâncăcios rege european a fost Ludowic XVI.(1774-1792) El înfuleca
la aceeaşi masă carne de porc, pui, oaie, vânat, ouă...astea doar ca
aperetiv înainte de mâncarea de bază.
Cancelarul Germaniei prinţul Otto Bismark ( 1815-1898) consuma la micul
dejun 16 ouă. Ei, chiar dacă la bătrâneţe a avut gută, totuşi longevitatea
sa vine în contratimp cu teoria excesului de colesterol provocat de ouă...
Ce este interesant, tocmai propagatorii multiplelor posturi religioase,
erau cei care „păcătuiau” cel mai îndârjit, astfel că în sec. XVI chiar
biserica a dat un edict prin care se îngrădea numărul felurilor de mâncare
servite obişnuit la mesele episcopale – „numai” 6 mâncăruri cu carne şi 4
garnituri însoţitoare. Nu e de mirare că şi atunci ca şi acum, majoritatea
slujitorilor lui Dumnezeu sunt mult prea „împliniţi”. Dar, să nu fiu
maliţioasă...
Aspectele medicale pro şi contra legate de post
Există o vorbă: „de la sublim la ridicol e un singur pas”.
Deci, atenţie, postul nu este un lucru de joacă.
Din punct de vedere medical, postul trebuie tratat după principiul clasic
din medicină: „nu există boală ci bolnav”. Deci, regimul alimentar
implicat de post nu poate fi aplicat unitar ci diferenţiat în funcţie de
vârstă, efortul depus, metabolismului personal, mediul de viaţă, factorii
de stres al mediului înconjurător, afecţiuni preexistente...iată doar
câteva prerogative care impun necesitatea consultării doctorului.
În general, abordarea unei alimentaţii lacto-vegetariene în lunile de
primăvară este benefică, se ştie că un regim bogat în grăsimi şi proteine
animale, aduce un aport crescut de colesterol – unul dintre factorii
determinanţi ai bolilor cardio-vasculare, deci o epurare a organismului
reduce nu numai aportul acestui factor încriminat ci şi implicaţiile
legate de acesta. Consumarea fibrelor vegetale asigură o mai bună funcţie
a aparatului digestiv.
Pentru aceasta în general este indicat ca cel puţin de posturile
importante (Crăciun şi Paşte) să schimbăm sistemul de alimentaţie
dezintoxicând astfel organismul.
Deci, aspectele pro şi contra trebuie să fie bine analizate de cei care
dorind să fie buni creştini respectă fidel prescripţiile religioase. Mai
ales bătrânii care, datorită vârstei înaintate pot avea reale probleme
prin înfometare şi însetare. În primul rând frustarea organismului de apă
( în mod normal este necesar 2,5-3lt pe zi, când doctorul nu are alte
contraindicaţii)poate avea consecinţe catastrofale. De aceea orice post,
mai ales cel negru nu poate fi făcut fără asentimentul doctorului. De
altfel cei peste 58 de ani sunt scutiţi de post.
Orice fel de post este interzis persoanelor care suferă de diabet, boli
metabolice, boli ale ficatului, bulimie sau anorexie.
Posturile îndelungate făcute din motive estetice, pentru a fi frumos şi în
pas cu moda au reversul foarte urât şi cu mari consecinţe. Sunt vizate mai
ales femeile, care acceptă orice sacrificiu adus pe altarul marii zeiţe
„Frumuseţea”.
Femeile subnutrite devin infertile şi au toate şansele să facă depresii,
anemii, sensibilizarea sistemului imunitar – deci sunt mai receptive la
boli, tulburări de metabolism, îmbolnăviri ale tractului digestiv, carii
dentare şi osteoporoză. Iată doar câteva aspecte, vreţi să ştiţi mai mult
consultaţi doctorul. Dar prin comparaţie, gândiţi-vă ce randament va da
maşina Dvs. dacă în loc de benzină puneţi petrol sau apă?
Superstiţii şi tradiţii legate de post
Încă din timpurile străvechi a existat credinţa că în alimente, mai ales
în carne, există forţe rele, malefice. Pentru aceasta exista superstiţia
ca părinţii să postească înaintea naşterii copilului, mirii înaintea
nunţii, la fel şi rudele în perioada doliului – asta pentru a împiedica ca
prin alimente sufletul pribeag al răposatului să intre în corpul celor
rămaşi pe pământ.
„Lunea curată” este prima luni din Postul Paştelui. Potrivit tradiţiei se
spală temeinic cu leşie vasele în care s-a mâncat „de dulce”, apoi se duc
în pod. În Banat această zi se mai numeşte Spolocanie. Bărbaţii merg la
cârciuma satului şi se „spală cu băutură”pentru mâncare „de dulce” de până
acum. Tot în prima zi de post este tradiţia Cucilor, un ceremonial de
fertilizare şi purificare a spaţiului şi timpului, prin practica
„Bătutului ritual”. Bărbaţi şi flăcăi, cu o glugă lungă şi fuste, având pe
cap măşti ce reprezintă diferite animale, cu coarne lungi suprapuse ca o
scară, cu un clopot în spate şi un băţ lung în mână, aleargă de dimineaţă
prin sat ca să atingă femeile, bărbaţii şi copiii cu băţul. Cei care nu
erau atinşi se credea că în acel an vorfi tot bolnavi. După amiază Cucii
se strângeau pe la curţile oamenilor unde jucau hora. Cucul alunga
spiritele rele cu ajutorul clopotului, prin atingere cu bâţul feritiliza
femeile, iar prin arderea fulgilor din glugă alunga bolile. Acest obicei
se mai practică în satul Brăneşti –jud. Calafat.
„Marţea vaselor” este prima zi de marţi din Postul Paştelor şi începutul
Săptămânii Caii lui Sântoader. În Banat se spală la fel vasele de dulce,
denumite „slăstuite” în care apoi se afumă vitele şi stupii pentru a avea
rod bogat. Tot atunci se făcea apă din neaua netopită, cu care se mătura
podeaua casei. Este ziua când se fac vrăji şi farmece.
Joimăriţa sau Joimărica este un personaj întâlnit doar în mitologia
românească. Numele ei derivă din Joi-Mari – ultima zi de joi din postul
Paştelui. Este considerată zeiţă a morţii în Panteonul românesc, care
supraveghează focurile de Joimari făcute în onoarea strămoşilor, dar şi
hărnicia oamenilor. Este întruchipată sub forma unei vrăjitoare hidoase şi
rea, puternică, „cu gura cât grapa şi dinţii cât lopata” şi poartă cu ea o
serie de instrumente (o găleată cu jăratic, un cleşte, un ciocan, un
cuţit, un vătrai, un sac cu cenuşă etc.)menite să pedepsească femeile
leneşe care nu şi-au terminat torsul şi ţesutul până în Joia Mare.
Joimăriţa este temută şi de bărbaţii leneşi care nu şi-au măturat curtea,
n-au reparat gardul etc.
Simbolic este întruchipată de o femeie urâtă şi puternică sau chiar un
bărbat, care de Joia Mare umblă, din casă în casă să cerceteze hărnicia
oamenilor din satele Transilvaniei. Pentru a scăpa de pedeapsă, cei în
culpă îi dau ouă.
Tot Joia Mare este ziua de cinstire a memoriei strămoşilor. Credinţa este
că atunci morţii se întorc pe la casele lor. Oamenii din sat aprind focuri
mari în curţile caselor denumite „focurile morţilor”, atunci se coc
colacii şi se vopsesc ouăle, iar în curţi se aşează scaune pe care să vină
şi să hodinească sufletele strămoşilor.
Vinerea Sântoaderului, prima zi de vineri după Lăsatul Secului de Paşte
dedicată calului lui Sântoader. Înainte de răsăritul soarelui fetele de
măritat scot din pământ rădăcina de Omag ( plantă ierbacee otrăvitoare
folosită în cosmetică şi medicina populară) pentru a face vrăji şi
descântece de dragoste.
Vinerea seacă – ultima vineri din Postul Paştelui – Vinerea Mare. Se ţine
post negru pentru „secarea” guşii şi bolilor de piele ( Bucovina, Moldova,
Transilvania) Interdicţie severă de lucru pentru femei. Nu ai voie să
coşi, să ţeşi, să speli rufe, să torci. Se fac băi purificatoare în
vederea întâmpinării Sâmbetei Învierii. Tradiţie este păstrată şi acum în
toată ţara.
Suntem în Postul Paştelui.
Să ne curăţim nu numai trupul prin renunţarea la excese şi o alimentaţie
mai raţională dar şi sufletul prin renunţarea la permanentele conflicte
interioare, care duc la neînţelegeri şi vrăşmăşie cu semenii noştrii.
Cu ajutorul credinţei să căutăm lumina din sufletul nostru, pentru a putea
păşi senini să primim Marea Lumină Pascală, semnul Nemăsuratei Iubiri a
celui care din dragoste pentru noi s-a jertfit pe Golgota şi s-a întors
din moarte pentru a ne spune:
„Crede, şi vei fi mântuit”.
Julia Maria Cristea – Viena
- redactor si producator muzical, jurnalist de
origine romana. A fost inclusa in "Rock, pop folk"...remise aparuta
in 2002, de Daniela Caraman Fotea si Cristian Nicolau pt. contributii la
promovarea muzicii pop.
Absolventa a Conservatorului din Bucuresti.
A lansat artisti renumiti: Arsinel, Baniciu, Vintila, etc.
Scriitoare stabilita de multi ani in Viena.
Carti publicate:
Ghidul Vienei,
Legende vieneze,
In tara surasului - Thailanda.
|
