|
Motto:
“Ce timpuriu uiti de legaturile sufletului cu creaturile noptii, cu
piratii fumurii ai somnului dulce, ce ti-e invadat intr-un suspin…De
mirosul pielii de copil!”
*
Ma invaluie precum fumul hornului casei in care stateam in zilele
inghetate…Mirosul de ars, de foc improvizat cu grija, incalzeste in
pieptul meu inima mica si sufletul sprintar.Te aprinde si pe tine treptat,
incet, stiut…acel vreasc pe care ti-ai dorit dintotdeauna sa il pui pe
furis in soba bunicilor. Simti o relaxare totala, ai dori sa te intinzi,
ca sa mai apuci sa traiesti in acest taram drag tie, dar vizitat tot mai
rar….
Retrairea copilariei, a basmului din al carui continut faci parte te
macina. Inca ai dori sa mai adaugi ceva istorioarelor pe care fie le
auzeai, fie le traiai tu direct, si pe care apoi le transformai intr-un
adevarat rapsod.Daca ar exista ceva supranatural care sa te intoarca la
trecut, la varsta pe care o vrei tu,…ai incepe sa speri mai mult chiar si
de la viitor. Uite cum un lucru retroactiv iti poate schimba chiar cursul
actiunilor viitoare!!Daca s-ar intampla acum sa te gandesti la tine ca
personaj, n-ai dori oare sa-l inzestrezi cu calitati supraumane,
neobisnuite? Daca ar fi posibil, nu ai alege cu nesat lucruri, intamplari
fantastice care sa ti se indeplineasca?
Ai la dispozitie un spectru
larg, pe care viata insasi ti-l ofera la discretie. Tu esti singurul care
poate alege….Astfel……
*
Odihneste-te…aseaza-te relaxat si readu-ti aminte ce iti placea cand erai
de-o schioapa. Intamplarile care te faceau sa vibrezi, sa faci ghidusii,
sa incepi ziua cu zambetul pe buze. Transpunerea poate fi totala…Pleoapele
se inchid…
*
Pe un fotoliu in coltul camerei
se intrezareste silueta unui om masiv, invaluit tot intr-un abur de fum.
Impune respect prin statura sa, iar in momentul in care apuci sa-i auzi
vocea, ceva ragusit din timbrul sau te face sa simti un fior pe sira
spinarii. E o combinatie de senzatii care redesteapta un sentiment cald,
de tandrete si totodata de spaima….Un urias bland pe ale carui palme ai
fost leganat cand erai mic….Femeile care se tot invart pe langa el sunt
supuse, nu dau semne de autoritate, ci sunt blande, aproape diafane in
acest portret de familie. Uita-te la tancul care rade cu singurul lui
dintisor la tine! Oamenii acestia par ireali, bine conservati in bolul de
cristal la care te uiti acum….Nu ti se pare ca uriasul seamana cu tatal
tau, ca femeia blanda si serafica e mama ta? Ca tancul cel stirb esti
tu?Oricand iti doresti sa redevii copil, te poti uita la ceea ce ai
pastrat mai sfant: amintirile…Poti da timpul inapoi…si poti fi totodata
detasat…TU -cand omul mare, -cand omul mic.
*
Niste pasi sacadati se aud furisandu-se…Cu urechile ciulite, te
zgribulesti, incercand sa ignori spaima care ti se ascunde in suflet. Cine
este, ce vrea, de ce paseste pe varfurile degetelor?…De-odata incepi sa
fii partas la framantarile acestui copil chinuit, …constientizand ca
spaima lui devine a ta, zgomotul clantanitului de dinti e al tau…fiinta
lui –e a ta..Aceasta brusca luciditate te ameteste de-odata, facandu-te sa
cazi intr-un somn profund…….
*
O apa linistita susura incet pe langa urechile care stau ciulite, gata din
clipa in clipa sa surprinda orice zgomot care ar putea fi ciudat….Astepti
cu mainile si picioarele grele ca plumbul ca ceva sa se intample din clipa
in clipa. Este stanjenitoare senzatia ca nu te poti misca, dar gheara rece
ce s-a infipt in suflet este greu de ignorat. Nici sa vrei...acum nu te
poti misca. O voce puternica sparge linistea incordata, facandu-te sa
tresari, zgribulindu-te si cautand salvare. Nici mama, nici tata, nimeni
nu pare a auzi ceea ce se intampla. O singuratate cruda te copleseste,
amestecand pe gatlejul mic, o lacrima ce sta gata tremuranda sa-i simti
gustul.
Din oaza de lumina de pana acum, culori pamantii par sa-ngroape toata
frumusetea de pana acum.
In fata ta apare o silueta bizara...Un om deghizat in fiara, cu trasaturi
urate...se apropie....
*
Tremur. Ceva nefiresc insoteste fiinta din fata mea.. Nu-mi adreseaza nici
un cuvant, dar inainteaza. Nu stiu ce sa fac si sunt panicata, nici o
fibra a corpului neputandu-mi-se mobiliza.
- “Ce faci aici?” Si vocea metalica izbi in mine ca o rafala rece. Nu pot
sa-mi desclestez gura ca sa articulez vreun cuvant. In schimb ochii mei
sunt sfredelitori, cautand sa-si intipareasca trasaturile haotice ale
celui din fata.
Niste buze rasfirate si mari, atarnand grotesc peste niste dinti ascutiti,
ca de animal, sprancenele ce acopera aproape in intregime ochii, parul
incalcit si hainele ponosite, toate fac din el o aratare care pare ca se
inrudeste cu vietuitoarele padurii. Haina facuta din piei de animal ma
deruteaza, facandu-ma sa cred initial ca el insusi este o fiara.
- “Ce faci?” Vocea deveni autoritara, agasarea simtindu-i-se in ton.
Incerc sa ma reculeg si sa scot cateva silabe articulate....
- “Nu stiu...” Raspund incet, cu un nod in gat. Sunt bulversata si mica
mea lume se defragmenteaza rapid. Nici o salvare nu vine de nicaieri. In
jurul meu sunt doar copaci...verdeata si susurul acelei ape care curge pe
undeva prin apropiere.
Ma simt intrusa in acest tinut ce nu mi-e cunoscut..Nu am ce cauta
aici...Nu stiu si nu-mi aduc aminte ce fac aici. Cum am ajuns de-odata pe
acest pamant strain.....
Omul din fata mea incepe sa-mi vorbeasca, dar nu aud repetitiv decat
fraza: “Tu m-ai chemat aici....Tu m-ai chemat aici...”
Nu inteleg nimic, dar inima mi se pare ca nu mai bate cu putere asa mare.
Incerc sa-mi aduc aminte daca nu cumva il cunosc pe cel din fata mea, caci
el pare a ma cunoaste.
- ”Tu m-ai creat!..Ne stim de mult timp, dar nu ne-am mai reintalnit. Au
trecut ani..multi ani!...”
Incerc repede sa-mi adun amintirile, sa rememorez figuri, personaje....dar
ceva imi scapa. Nu reusesc sa percutez...Dar el imi vine din nou in
intampinare cu vorbe dure.
- “Sunt Faust...Ne insotim pe acelasi drum de foarte mult timp. Ne apropie
multe lucruri. Te-am vazut nascandu-te, te-am privit crescand, dormind,
te-am urmarit pas cu pas pana cand ai incetat sa mai crezi in mine.”
Casc ochii si ma pierd...Mi-e cunoscuta senzatia de teama, de expectativa,
de infrigurare...Dar de el in sine, nu. As vrea sa-l intreb cate ceva, dar
mi-e greu...Nu stiu cu ce sa incep.
El se apropie si ma obliga sa-l iau de mana, ca pentru a ma face sa-mi
amintesc senzatia, sa-mi trezesc amintirile.
- “Sunt cel de care ti-a fost teama...sunt fie cosmarul tau, fie
necunoscutul, fie noul inceput.
Ne-am imprietenit unul cu altul. De fiecare dintre acestea te-ai atasat si
ai dat vina pe mine pentru toate aceste vuiete din viata ta....Mi-ai creat
fata asta, m-ai facut sa fiu urat, mi-ai dat un suflet hain uneori, -bun
alteori...
Prima ta frica a fost de necunoscuti...M-ai facut pe mine necunoscutul
suprem. Apoi ti-a fost frica de intuneric..M-ai creat pe mine invaluit de
negura si cu o fata tuciurie. Apoi ti-a fost frica de crima, de durere:
-M-ai creat pe mine cu maini de ucigas...Apoi ai vrut sa ma distrugi,
sa-ti reprimi teama. Nu ai reusit...Inca iti mai dau tarcoale...Insa ai
creat si ceva bun in sufletul meu,care ma face sa-mi fie dor de tine. Daca
m-as apropia, te-ai speria precum te-ai speriat acum...
Am venit insa sa-ti spun ceva trist...M-ai uitat de tot...Stii de ce?
Raspunsul e atat de copilaresc si simplu!
Ai uitat de tine, de amintirile tale, de ceea ce erai cand erai copil.
Ti-ai pierdut sufletul de copil, si am venit sa te atentionez ca se
sfarseste in tine mugurul frumusetii...al instinctului matern....Am venit
sa-ti retrezesc voiosia, spaima, incantarea, sa-ti redeschid sufletul de
copil..Presimt ca cineva nou se va naste...vei avea surpriza sa ai mai
curand decat crezi, un copil.
- Pentru el trebuie sa-ti redestepti campul plin de scantei, de spicuri
aurii, de ceruri pline de stele...Nu usca in tine placerile adolescentine,
nu te maturiza urat, cu reprimari si regrete. Valorifica universul pe care
l-ai avut mult timp, caci ceea ce alungi, nu se mai intoarce!...Nici un om
matur nu stie ce pierde, la ce renunta atat de usor! Lasa-ma sa te fac sa
visezi inca la corabii cu pirati ce te inspaimanta, la vise de viitor ce
te fac sa speri...Copilul tau va intelege.........”
*
Rotesc ochii, clipesc rapid si o imbujorare fugara trece pe fata mea....Il
cunosc, intr-adevar. E cel ce mi-a fost alaturi in ceasurile de tristete.
E cel pe care dadeam vina cand sufeream, cand universul morbid al
lucrurilor rele erau intruchipate in acest om. In sufletul meu de copil
care nu intelegea de ce se intampla lucruri nedorite pe acest pamant, a
fost creat un personaj care purta vina tuturor relelor de pe pamant. Acum
vad cat de pur puteam sa gandesc. Investisem aceasta fiinta cu puteri
supranaturale, care o data aducea raul, durerea, frica si care era
vinovata pentru tot ce se intampla urat in lume, cu prietenii, cu familia
mea. Odata relele facute de Faust, il alungam, il faceam sa dispara,
pentru a lua cu el evenimentele tragice ale copilariei mele. Tot el era
cel pe care il cunosteam, cu care vroiam sa-mi petrec si clipele frumoase,
pentru a-l ierta. Il investeam o data cu sentimente inumane, urate, apoi
cu cele frumoase si altruiste. Era cel care aducea atat bine, cat si rau.
L-am uitat mai repede pe Faust cel bun, dominand cel rau. Am fost invatata
de oamenii din jurul meu ca persoanele bune sunt foarte rare. Am retinut
in schimb ca exista mult rau in lume.
Si l-am invinuit pe Faust cel rau, de toate dramele. Am vrut sa eradichez
fiinta lui, sperand sa dispara si raul. Am uitat sa-l recreez pe Faust cel
bun pentru a face lumea mai buna. I-am purtat pica si am suferit din cauza
lui. Magia descoperita de mine pe vremea cand eram mica s-a distrus,
nemaistiind sa visez ca orice lucru rau are reversibil un lucru bun, ca
greselile se iarta, ca oamenii pot fi buni.
Sufletul meu s-a racit si a inceput sa traiasca in societatea care
pedepseste si infiereaza, care nu crede in recuperarea valorilor
pierdute... Am devenit un om pragmatic care si-a pierdut bagheta magica a
viselor cu ochii deschisi.
Pe Faust il puteam crea oricum as fi dorit eu...Frica si conditionarea de
real m-au facut sa-l pierd. Sa nu-l mai pot readuce la viata..Pana
acum.Copilul meu va invata sa viseze frumos, va avea sprijin si o
mangaiere in clipele de spaima, va alerga la mine dupa explicatii despre
bine si rau...
Faust voi fi eu pentru el...
*
Intamplatoare si bizare amintiri care ma fac sa ma-ntreb ce se intampla cu
viata, unde se duc toti anii acestia frumosi ai tineretii...De ce se
transforma atat de repede copilul care eram - in adultul care am
devenit???............
Un ca`psor se pune la mine in brate...Firav, mic, cautand sprijin. Ma uit
cu drag la fiinta aceasta care clipoceste iubire in mine, care se agata cu
putere si incredere...Mainile, gura, conturul fin al fetei imi readuc
aminte de mine...Isi ridica de-odata fata spre mine....
- “Mami...imi spui o poveste?!” -vocea rugatoare seamana cu a mea, are
aceleasi inflexiuni, acelasi ton. Parul balai cu bucle imi aduce aminte de
acei cupidoni bucalati....
Ma surprinde si ma face sa ma uit mai bine la ea.......
- “Vrei sa-ti spun o poveste ca sa adormi, sau vrei ceva plin de aventura,
cu corabii, cavaleri, spadasini?”
In atmosfera se instaleaza ceva greu, grav, ceva ce parca se incheaga cu
ajutorul fiintelor din incapere, dar fara vreun efort voluntar din partea
noastra....Senzatie de mister.....
De-odata privirea plina de intelepciune a copilului ma sperie un pic. E o
privire care incearca sa ma faca sa inteleg ceva. O taina de care insasi
fetita este invaluita.
E atat de frumoasa si fragila...si mi-e drag de ea, cum nu mi-a mai fost
dat vreodata sa simt pentru cineva atat de mic. Ma aplec asupra ei sa o
asez mai bine pentru povestioara ce aveam sa i-o spun ...Ochii imi raman
fixati in ochii ei...Incep sa tremur...Imi dau seama ca ma uit la mine, nu
la acest copil...Ca eu sunt copilul, ...tot eu sunt si mama.
Daca ar fi sa gandesc mai repede ceea ce se intampla...as realiza ca o “eu
mica”, sunt crescuta de o “eu mare”. Sunt mama si propriul copil....
*
Respir sacadat, inima imi bate cu putere...Imi dau seama ca a fost un
vis...Un vis frumos, care probabil a incercat sa ma atentioneze......Am o
liniste in suflet pe care n-am mai simtit-o de pe vremea cand eram copil
si nu aveam griji.....Sunt increzatoare in ceea ce mi s-a transmis.
Urmarile vor veni dupa ce se va indeplini ceea ce ar trebui sa fac...
M-a strigat copilul din mine, m-a strigat Faust...Ei nu vor sa uit
sufletul meu frumos si pur...Prin ei, mi-am dat seama ca eu insami incerc
sa iau contact cu ceea ce eram, cu ceea ce gandeam....
Ma vreau pe mine cu putere inapoi, imi vreau universul credintelor
reconstruit, intact, neinfiltrat de reguli ce desfiinteaza sufletul uman..
Sunt constienta, sunt lucida si imi dau sema ca toate aceste lucruri tin
doar de mine, ca le pot infaptui...
Nu trebuie sa-mi iau la revedere de la copilul mic- eu, nici de la Faust.
Ei vor continua sa existe, pentru ca ei sunt cei care imi aduc fericire si
frumusete in suflet......
Ei locuiesc in fiecare casa, in fiecare ungher, in fiecare suflet de
copil, in fiecare loc tainic din inima adultului.
Ei sunt acea frenezie de culori la care trebuie sa incepi sa inveti a
privi, pentru a-i vedea...Drumul e simplu...............
Andra Rotaru
|
