|
Toate drumurile duc
la ZOB
de Dani Rockhoff
Trei initiale bine de stiut
pentru oricine vine din Romänia la Stuttgart: ZOB, Zentrale Omnibus
Bahnhof, mai pe romäneste Autogara Centralä. Aici opresc autocarele
spre si dinspre Romänia. Si nu numai: polonezi, cehi, särbi, bulgari,
rusi, unguri, ba chiar si italieni se perinda zilnic, cu miile, prin
aceasta autogara care o ia inaintea timpului pe calea spre integrare
europeana a tarilor din Est. Caci unde s-au mai väzut atätea popoare si
limbi adunate la un loc? Poate doar vis-à-vis, in garä, pe nemteste
Hauptbahnhof. Cam lungi si cam  complicate cuvintele astea nemtesti.
Insa strict necesare pentru a-ti gasi drumul sau a comanda un taxi, daca
rudele sau prietenii comandati ti-au jucat o festa sau zac transpiränd in
masina intr-un Stau (carambolaj) de cätiva kilometri.
Cam asa au patit-o Tensi si
Marica, din Arad, acum cäteva zile, dupa ce - obosite, dar fericite- au
coborät din autocarul firmei de transporturi Atlassib dupa 20 de
ore de cälatorie. "Conditii bune, lume vesela, insotitori de bord
simpatici", imi spunea Tensi, doar ca "nu-i bine sa bei prea multa apa, cä
toaletele din autocar, vara, sunt greu de curatzit. Si nu toata lumea se
gändeste ca mai vine cineva dupa ea". Märuntzisuri...cänd te gändesti ca
te asteapta un concediu de vis in Germania.
Dar iata cä visul incepe cu un
mic cosmar, al asteptarii rudelor care le-au instiintat pe cele doua
verisoare, pe celular, ca sunt ingropate intr-un Stau si s-ar mai
putea sa dureze vreo doua ore bune päna ajung la autogara. La ZOB,
nu uitati!
Si-atunci, ce sa faca? Dupa
vreo douazeci de minute de asteptare si clacä cu alti romäni pe bancutzele
din autogarä, T&M (Tensi si Marica) s-au trezit singure si, de
plictiseala, au inceput sa se uite imprejur: tot felul de semne de
indicatie, de interdictie, panouri de afisaj. Verde pentru tramvai (S-Bahn),
albastru pentru metrou (U-Bahn). Mai incolo
putin, indicatiile galbene rutiere: B14, B27, B10 spre autostrada (Autobahn)
din sudul Germaniei, Stuttgart-Ulm-München, cu ramificatii si iesiri spre
marile directii Heidelberg-Frankfurt, Mannheim-Köln,
Karlsruhe-Strassbourg, Sindelfingen-Bodensee.
Cam incurcat la prima vedere,
cä prin Arad nu trece nici o autostrada si asa multe dintr-o data te fac
sa te zgribulesti de teama. Asa ca T&M isi indreapta privirea spre lucruri
mai concrete, mai pläcute, cum ar fi cladirea aceea veche de vis-à-vis,
care seamänä mult cu gara din Arad, insa e mult mai mare si mai
impunätoare. "Om gäsi si ceva de mäncare inauntru?", indräzneste Tensi,
cea mai robustä din cuplu.
Marica se lasa induplecata si
o pornesc, tinänd de bäierile sacosei rosii, spre un pasaj subteran inspre
clädirea garii. Gändit nu inseamna si facut...ca in loc sa se trezeascä la
garä, verisoarele au ratat o iesire si s-au trezit taman in mijlocul unei
Gradini cu Bere (Biergarten) imense, cu vreo mie de locuri, in
muzicä de fanfarä si printre sahisti la mese in aer liber. O bere, un
cärnacior präjit..."parcä Rote i-a spus vänzatoarea", si lumea
incepe sa-si recapete din culoarea roz pentru fetele noastre. Ar mai
zäbovi ele acolo, ca intre timp, prin celular, rudele le-au anuntat cä mai
dureazä vreo orä. Insa Marica, mai inteleaptä, cere nota de plata, ca sa
fie sigurä pe ce au de platit päna acum.
La 11, 60 Euro doi cärnäciori si
doua beri, proaspät venit din Romänia, nu-ti mai vine sa lasi nici macar
cei 40 de firfirici bacsis. Darä-mi-te sa mai stai la Fest
(serbare). Asa ca verisoarele o pornesc mai departe, inapoi prin labirint
si ies...din nou nu la garä, ci in parcul alaturat. Trandafiri
infloriti, lebede intacte pe lac, muzee, o Venus din Milo; lume la
plimbare ("ce modä, surato, da` astea toate umblä cu buricul gol?"),
tineret intins pe gazon ("ia uite-acolo, aia n-are nici macar sutien!").
Speriate de busturile nude,
atät de piaträ, cät si ale studentelor intinse la soare in iarba mai
inalta din parc, T&M o iau la picior, si de data asta chiar ca ajung in
Garä. Restaurante, imbisuri, muzica de fanfara, chioscuri cu ziare, carti
si suveniruri, buticuri superb decorate, dar..."ce preturi, soro!", ca
verisoarelor le piere cheful sa mai intre undeva, sa dea din cap mirate la
zämbetul si intrebarile atente ale vänzatoarelor. Ce-o fi aia "Grüss
Gott"?, ca parca stiam ca in Germania se salutä cu Guten Tag? (Mai
tärziu, de la rude, vizitatoarele vor afla ca e un fel de
"Doamne-ajuta!").
Deci tropa-tropa pe scäri, Tensi si Marica ies din nou
la lumina soarelui.Traverseaza atente strada ("Vezi, ce ti-am spus, la ce
ne-am mai incurcat cu pasajul?") si, abia ajunse din nou pe peronul
autogarii, se aud strigate. "Gott sei Dank!" (Multzam Domnului)
strigä unchiul bucuros ca a ajuns si ca le-a gäsit. Timidä, dupa
pupäturile de rigoare, Tensi incearca un "Grius Got", cä parcä asa spuneau
si vänzatoarele din buticul acela minunat din garä...
Dani
Rockhoff
|
