În luna mai 2012 se vor împlini 200 de ani de la răpirea Moldovei dintre Prut și Nistru de către Imperiul Țarist.  În urmă cu 200 de ani, la 16/28 mai 1812, se semna la București pacea care punea capăt unui  îndelungat război ruso-turc, care, desfășurându-se pe teritoriul principatelor române între 1806-1812, pârjolise pur și simplu pământurile strămoșești și spoliase până la limită populația românească. Cea mai gravă consecință a acestui război a constituit-o răpirea de către Imperiul rusesc a unei însemnate părți din teritoriile românești ale Moldovei. Anexarea teritoriului românesc dintre Prut și Nistru era numai o parte infimă din valoarea programului pe care Rusia își propusese să-l realizeze la Dunăre, atunci când a declanșat, în 1806, războiul împotriva Turciei, acțiune înscrisă în vastul program expansionist țarist lansat încă de la 1654 când, încorporând Ucraina, a ajuns să aibă graniță cu Polonia și Moldova. Expansiunea rusesască a continuat, fiind propovăduită pe baza principiilor fondate de țarul Petru I și țarina Ecaterina spre toate punctele cardinale. Au fost cotropite: Țările Baltice (1710-1721); Azerbaidjanul (1723); sud-estul Finlandei; Polonia de Est (1772); Crimeea( 1783); Finlanda întreagă ( 1790); ținutul dintre Nipru și Nistru ( 1792); Gruzia răsăriteană (1801) Gruzia de vest ( 1812); Marea Caspică ( 1813), Marele Ducat al Varșoviei (1815); Gruzia întreagă ( 1829), întinse teritorii în Asia Centrală ( 1864-1885); Insula Sahalin ( 1875), iar ceva mai târziu, în 1939, Stalin împărțea împreună cu Hitler Europa, care se statornicise pe principiul autodeterminării popoarelor, în urma primului război mondial.

Raptul teritorial în dauna Moldovei, din 1812, era cuprins în articolul IV al tratatului de la București, care stabilea granița dintre Rusia și Moldova, astfel: „ Prutul, din punctul unde acest râu pătrunde în Moldova până la confluența lui cu Dunărea, apoi, începând din acest loc, malul stâng al acestui din urmă fluviu până la Chilia și vărsarea sa în Marea Neagră, vor forma hotarul celor două imperii. Sublima Poartă renunță la toate drepturile sale pe teritoriul situat pe malul stâng al Prutului și îl cedează curții imperiale a Rusiei împreună cu toate fortărețele, orașele și locuințele care se găseau acolo precum și jumătate din râul Prut, care formează frontiera dintre cele două imperii”. Mai departe, în articolul V al tratatului se consemna: ” Majestatea sa Împăratul întregii Rusii cedează și restituie sublimei Porți otomane partea din Moldova și Mica Valahie cu toate fortărețele în starea lor actuală, orașele, târgurile, satele, așezările de orice fel și tot ce cuprind aceste provincii, împreună cu insulele de pe Dunăre”. Se înfăptuia, așadar, un troc ordinar prin care Turcia  ceda un teritoriu care nu-i aparținea, iar hrăpărețul imperiu rus răpea un teritoriu românesc care să-i faciliteze îndeplinirea unuia dintre punctele testamentare ale lui Petru cel Mare – stăpânirea Dunării maritime a Gurilor Dunării și ieșirii la Mare și de aici spre strâmtori, deschizându-și drumurile spre centrul Europei și Peninsula Balcanică. Încorporând teritoriul dintre Prut și Nistru, din motive de natură politică, Rusia a acordat acestui ținut denumirea de Basarabia, extinzând numele părții de sud a provinciei românești ( Bugeacul), care în secolul al XIV –lea făcuse parte din Țara Românească a Basarabilor.

Despre  ocupația rusească,  și consecințele acesteia pentru autohtoni, se exprimă extraordinar de concis Petre Cazacu, un  mare om politic, medic și istoric al Basarabiei, în 1912, cu prilejul comemorării centenarului raptului Basarabiei ( ” O sută de ani de robie”, publicat în Viața Românească): ” Bunul și ortodoxul nostru vecin de la răsărit, ca să ne scape -zice el – neamul și credința de stăpânirea păgânilor turci, de la 1711 până la l812 ne-a bântuit și sărăcit țara Moldovei, luând cu sila și biruri, și dări, și merinde și vite și care, călcând semănături, tăind codrii, batjocorind și chinuind oamenii. Și noi de voie sau de nevoie, am crezut în vorbele ieșite din gura lui și nu în faptele pe care le făcea din inima lui.  N-am văzut fii și frații lui, de același sânge cu el: Lipovenii și Rutenii care fugeau la turci și întemeiau case în bălțile și stufăriile din Gurile Dunării. Știau Lipovenii și Rutenii că crucea credinței și neamul mai bine se păstrează, trăiesc și strălucesc sub razele semilunii decât sub oblăduirea milostivă a acelora care se cred moștenitorii Bizanțului. În sfârșit, la 1812, în mai, l6, bunul și ortodoxul nostru vecin de la răsărit și-a văzut împlinit o parte din visul inimii. Jumătate din Moldova, pământul dintre Prut, Nistru și Dunăre a fost rășluit: 240.000 de moldoveni au intrat sub oblăduirea Rusiei”.

La fel de categoric se pronunță la această etapă a expansiunii rusești ( 1806-1812) și marele nostru poet național, Mihai Emiescu: ” Rusia nu se mulțumește de a fi călcat peste granița firească a pământului românesc ci voiește să-și ia și sufletele ce se  află pe acest pământ și să mistuiască o parte din poporul român. Rusia nu a luat această parte din Moldova pentru ca să-și asigure granițele, ci pentru ca să înainteze cu ele, și nu voiește să înainteze decât spre a putea stăpâni mai multe suflete. Luând fără de nici un drept, fără de nici o justificare legitimă și cu ajutorul celor mai urâte mijloace, partea de răsărit a Moldovei în stăpânirea sa, Rusia, la început, făcuse ca granița între Moldova și așa-numita Basarabie să fie ștearsă cu desăvârșire, pentru ca din Basarabia să poată înrâuri asupra Moldovei și asupra întregului popor românesc”. Politicii de spoliere și rusificarea Basarabiei agravată mai ales spre sfârșitul secolului al XIX-lea, i-a pus capăt unirea Provinciei cu țara în urma primului război mondial, la 27 martie 1918. Din păcate revenirea Basarabiei la Patria- Mamă a fost de scurtă durată, pentru ca numai după 22 de ani, prin ultimatumul sovietic, de data aceasta din 26 – 28 iunie 1940, teritoriul dintre Prut și Nistru va fi din nou rupt din trupul țării și încorporat Imperiului Roșu. Un an mai târziu, în vara lui 1941, participând la războiul declanșat de către Germania hitleristă împotriva Uniunii Sovietice, Armata Română, magistral comandată de generalul Ion Antonescu, a eliberat într-un timp foarte scurt Basarabia, această provincie revenind teritoriu național la 26 iulie 1941.

Lovitura de stat de la 23  august 1944, mârșav ticluită de regele Mihai și partidele politice, inclusiv cel comunist, prin care a fost arestat Mareșalul Ion Antonescu și colaboratorii săi, țara și armata română fiind puse la dispoziția URSS și Armatei Roșii, a constituit totodată momentul în care Basarabia a fost din nou încorporată de ruși și transformată de acum în Republica Socialistă Moldovenească cu tot caruselul de suferințe, jafuri, samavolnicii și deportări ce au însoțit procesul de comunizare forțată a provinciei românești. Sub un strict control al Moscovei s-a produs concomitent și stalinizarea și comunizarea României până în anii 80-90, când pe fondul destrămării Imperiului comunist popoarele din sud-estul  Europei se eliberează. În acest cadru și Basarabia, desprinzându-se din Imperiul sovietic își recucerește independența și se constituie în stat de sine stătător pe harta Europei sub denumirea de Republica Moldova.