|
|
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri |
|
|
ARUTELA / ARUDELA (TERRA ARUTELA / ARUTELIENSIS) – ARUDEAL / ARDEAL (ŢARA ARDEAL / ARDELENILOR) (Partea întâi)
Prof. dr. Ion PACHIA-TATOMIRESCU (foto)
Toponimul Ardeal este pelasgo-thraco-dac, adică valah, sau dacoromânesc-arhaic, desemnând provincia de centru a României, a Daciei, sau „centrala ţară de râuri / munţi“ a Cogaionului / Sarmizegetusei, marcată de Superiorul Olt (Allutua), de la izvoare şi până la „cetatea mică a aurului“, Arutela, vestita fortificaţie antică din Carpaţii Meridionali (ruinele-i aflându-se doar la câteva sute de metri în amonte de Cozia de azi – Fig. 1, şi de Maris > Mureş, de la izvoare până la ieşirea în câmpie, la „cetatea mare a aurului“, Aradua (azi, Arad); ori, potrivit dicţionarelor, Ardealul (căruia i s-a creat, în cancelariile evmezice, latinescul „sinonim parţial“, Transilvania – cf. RArd, XII, 32) e «teritoriul cuprins între Carpaţii Orientali, Carpaţii Meridionali şi Munţii Apuseni», fostul «nucleu al statului sclavagist Dacia şi al Daciei Romane» (BLLD, 99). Această provincie, sau „ţarâ de râuri / munţi“ din inima Daciei (Dacoromâniei / României), Arutela > Arudela > Arudeal / Ardeal, «leagănul puternicei civilizaţii originale a bronzului» (PDac, 31), după cum ne încredinţează mai întâi V. Pârvan, s-a distins de-a lungul mileniilor prin atributul de provincie / „ţară-cetate-naturală“ cu munţi de aur şi de sare (aliment „indispensabil“), cu pâraie / râuri purtând aur în pietrişurile, în nisipurile, în prundişurile lor“, până în zilele noastre, în acest sens grăind şi mitologia autohtonă, folclorul pelasgo-thraco-dacic / valahic (dacoromânesc-arhaic) din zona ardelenească: Munţii noştri aur poartă...
Pelasgia / Dacia era împărţită în provincii, sau „ţări“ de râuri / munţi (cf. TIR, I, 40 / 53), având fiecare în frunte un conducător, un „rege de arme“, subordonân-du-se Cogaionului / Sarmizegetusei, unde se afla regele-zeu-medic, cel cu ştiinţa de a se face nemuritor. Puternicul cult al Perechii Primordiale (atestându-se din orizontul anului 8175 î. H.) din Pelasgia (> Belagia / Belachia > Blachia > Vlahia / Valahia – desemnată de Marija Gimbutas prin sintagma Old European Civilization, având „centru“ / „nucleu“ întregul bazin al Dunării – cf. GCiv, 63), cult circumscris, din orizontul cultural / civilizatoriu al anului 1600 î. H., Zalmoxianismului, şi-a pus amprenta şi asupra toponimiei (evidenţiindu-se şi azi în nume de localităţi valahice / dacoromâneşti, tot în „perechi“ de masculin–feminin, mare–mic, sus–jos etc.: Ardealu / jud. Tulcea – Ardeluţa / jud. Neamţ, Bădila – Bădicea / jud. Argeş, Băltenii de Sus – Băltenii de Jos / jud. Tulcea, Bârcea Mare – Bârcea Mică / jud. Hunedoara, Bărsău / jud. Satu Mare – Bărsăul Mare / jud. Sălaj, Bărsul de Sus – Bărsăul de Jos / jud. Satu Mare, Brazii de Jos – Brazii de Sus / jud. Prahova, Brădeşti – Brădeştii Bătrâni / jud. Dolj, Brusturi / jud. Neamţ – Brusturoasa / jud. Bacău, Bucureşci / jud. Hunedoara – Bucureasa / jud. Gorj, Bucureştii Vechi – Bucureştii Noi etc. – cf. CPLR, 5 sqq.; într-o astfel de pereche toponimic-zalmoxiană se pare că a fost şi Arutela / Arudela < Aradela – Aradua < Arad), şi asupra hidronimiei (relevându-se în România de azi prin nume de „râuri-perechi“ de mare – mic, de alb – negru: Argeş – Argeşel, Bâsca Mare – Bâsca Mică, Gil / Jiu – Gilpor / Gilpel-Gilper, Gilpil, „fiul Jiului“, sau Gilort, Someşul Mare – Someşul Mic etc.) etc., astfel moştenindu-se până azi – cu fireasca lucrare a legilor lingvistice pe mai bine de zece milenii – în întregul spaţiu al Daciei / Dacoromâniei (cf. TDac, 5 sqq. / TMar, 2), în ciuda „noilor“ administraţii, cea romanic-imperială, ori cea otomană / turcă, habsburgică / austro-ungară rusă / sovietică etc., impuse de imperiile antice, evmezice şi „moderne“ / „contemporane“, ce şi-au îmbinat roţile dinţate la Dunăre / Carpaţi, sfârtecând prin vitrege vremuiri „trupul“ Valahimii / Dacoromânităţii.
Segmentul al VIII-lea al hărţii drumurilor“ antice din Dacia / Dacoromânia („hartă“ denumită şi Tabula Peutingeriană, după editorul de Augsburg, din sec. al XVI-lea, Conrad Peutinger); „harta“ a fost făcută în orizontul anului 195 d. H., în vremea împăratului Septimiu Sever (193 – 211 d. H.); de la Arutela până la Apula / Apulum (Alba Iulia), pe drumul daco-roman, mai erau „staţiile dave / castre“ („cetăţi / oraşe“): Pretoria / Praetorium, Ponte Vetere, Stenarum, Cedonia, Acidava, la distanţe precizate „în mile antice“ (1 milă romană = 1478 m) prin cifrele romane (XI, IX, XIV, XII, XXIV, XV), în total: 85 de mile romane (85 x 1478 m = 125,630 km).
Există şi cazuri în care denumirea unei provincii / „ţări“ se leagă nu numai de numele celui mai important râu din aria-i, ci şi de numele unei importante dave / cetăţi, al unui important „oraş“, e drept, cu conexiune în numele vreunui râuleţ „vital“ (pentru alimentarea cu apă potabilă a „marii“ localităţi din perimetrul său), dar pe malul căruia s-a dezvoltat respectiva puternică „davă“ / cetate, respectivul important oraş, în care se afla elita zonei, exercitându-şi puterea – îndeosebi militară (de apărare) – în respectivul ţinut, ca, de exemplu, toponimul Moldava > Moldova (de la moldă-, „albie / vale fortificată“, + -dava, „cetate sacră“), < Molda- + -dava, reţinută de istoriile evmezice, fie cu modificarea primei litere a (din „molda / moldă“) în i şi a literei secunde a (din „dava“) în o – «Moldş vechi» (NBesch, 43; istoricul Neigebaur, în lucrarea-i din anul 1854, Beschreibung der Moldau und Walachei, face distincţie între cetatea-oraş Moldova şi afluentul „omonim“ Moldova, încredinţându-ne de cercetarea locului, ceea ce presupune şi o bună documentare în legătură cu „fixarea“ semnificantului-toponim prin vremurile evmezice) –, fie cu „căderea“ silabei secunde, -da- (din „molda“): «...deci Moldava, Utidava, Decidava, Comidava...» (HAO, 5), toponimul Moldadava – Moldidova – Moldova2, desemnând provincia Daciei dintre Carpaţii Răsăriteni, Delta Dunării, nord-vestul Mării Negre, Nistru / Bug, Podişul Podolic, izvoarele Pripetului şi Vistulei.
Şi numele pelasgo-thraco-dacic / valahic al provinciei, al „ţării de râuri şi de munţ, din centrul Daciei / Dacoromşniei (României), Ardeal (< Arudeal / Arudela < Arutela) se leagă tot de numele unei dave / cetăţi, castru etc., Arutela, de la „poarta sudică“, tăiată de Oltul Superior în Carpaţii Meridionali, davă / castru cunoscând o „reînflorire“ şi „apogeul“ importantei sale strategic-economice, îndeosebi, între anii 138 d. H.3 şi 258, când toate drumurile aurului dacic / valahic duceau la Roma, dar şi mai târziu, când aceste căi ale aurului valahic (dacoromânesc) au început să ducă spre Constantinusa (Constantinopol), mai ales, în vremea închiderii „porţii de vest“, a „porţii mari a aurului“, Aradua / Arad, din cauza populaţiilor migratoare pătrunse în „creuzetul“ Pannoniei, obturând căile spre lumea civilizată a Imperiului Roman de Apus. ( va urma)
Prof. dr. Ion PACHIA-TATOMIRESCU
-------------------------------------------
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri |
|
|
Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia. Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei. |
|
|
AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.
Editor, conceptia paginilor,
tehnoredactarea Revistei Agero :
Lucian
Hetco Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)
|
De
regulă, numele râului fundamental dintr-o arie a Pelasgo-Thraco-Daciei,
a Daciei / Dacoromâniei, a dat şi denumirea provinciei / „ţării“ din
bazinul râului respectiv: Maramarisia / Maramureş,
„provincia“ / „ţara“ de pe cursul superior al „fluviului“ Maris1
/ Mureşul Mare – devenit din vremea lui Burebista încoace
Pathissia / Tisa (schimbarea numelui provinciei / „ţării“
nefiind necesară, deoarece „ţara“ / provincia de pe „micul“ Maris
/ Marisiela şi de pe „micul“ Alutus / Alutela, sau
Oltul Superior, îşi luase numele atât de la „râul geamăn“, cât şi de la
importanta davă, Arutela / Arudela), aşadar,
Maramarisia / Maramureş este ţinutul dintre Carpaţii Bucovinei
(Muntele Negru / Cernogora) şi Samos (< Samasua) / Someş; Crisiana
/ Crişana, „Ţara Crişurilor“, brăzdată de ramificatul râu dacic
/ valah (dacoromânesc), Crisia / Criş (Alb, Negru, Repede,
Pietros etc.), este provincia, sau „Ţara de râuri / munţi“ delimitată de
Munţii Apuseni, Someş, Mureş şi Tisa; Tibisia / Timiş este
ţinutul dacic / valah (dacoromânesc) marcat de sacra pereche de râuri
Timişul Mare – Timişul Mic („Timişel“, ori, din secolul al
XVIII-lea încoace, de la „regularizarea / canalizarea albiei“, Bega);
Alutuania / Oltenia este provincia, „ţara de râuri / munţi“,
delimitată de Allutua / Olt, de Carpaţii Meridionali şi de Dunăre (<
Don-Ares); etc.
