Athosul românesc din Basarabia

Prof. Vicu Merlan - Huşi

 

Pe valea Răutului din Basarabia, în sectorul inferior, între satele Tribujăni şi Butuceni, în abruptul malului calcaros secţionat de râu, se găsesc mai multe mănăstiri rupestre, ce datează din vremea geţilor. Osârdia, ascetismul şi dorinţa de înnobilare a sufletului i-au determinat pe călugării geţi să se retragă în acest perimetru stâncos pentru a atinge desăvârşirea spirituală.

 

Peisajul de canion, vegetaţia ce are ca predominanţă tufişuri scunde de scumpii,  peliniţa, iarba grasă ce se aseamănă cu nişte cactuşi suculenţi, rocile dure albicioase etc, amintesc de peisajul semiarid al Dobrogei, semănând ca o enclavă vegetativă de tip mediteraneean tocmai în latura central nordică a Podişului Moldovenesc, ce are ca o caracteristică de bază clima temperat-continentală.

 

Izolarea chiliilor rupestre, săpate în malul abrupt greu accesibil, unele chiar în peretele drept stâncos, este pusă pe dorinţa de izolare şi reculegere a celor care s-au direcţionat pe un astfel de făgaş. Dispuse pe cel puţin trei aliniamente, mănăstirile rupestre poartă amprenta unor modificări oarecum la limita confortabilului. Astfel întâlnim chilii izolate, precum nişte cuiburi de vultur, la care se ajunge doar prin căţărare periculoasă, sprijinându-te de un lanţ şi câteva piroane bătute în stâncă, şi chilii compartimentate, cu o singură intrare dinspre râu.

 

Chiliile izolate au doar o intrare, ce se aseamănă cu o fereastră pătrată. În interior se găsesc două postamente de tip prichici folosite ca paturi, probabil acoperite cu fân sau paie şi blănuri de animale. La intrare se observă şi o şănţuire ce demonstrează folosirea unei uşi din dulapi din lemn pentru perioada friguroasă şi chiar pentru a stopa curentul generat de micile fisuri din stâncă. De obicei aceste chilii izolate aveau două postamente,  ceea ce explică că în interior se aflau doi călugări (un novice şi un monah experimentat).

 

 

Chiliile rupestre din stâncile teraselor înalte ale râului Răut

 

Despre această castă sacerdoţială din partea de est a Daciei avem informaţii încă de la Herodot, care o descrie ca fiind pe malurile abrupte ale Tyrasului (Nistrului) şi a afluenţilor acestuia din dreapta, respectiv pe malurile râului Răut.

 

 

Promontoriul în care meandrează strâns Răutul a fost locuit de o comunitate getică ce a ridicat o fortăreaţă prevăzută cu val şi şanţ de apărare. În apropierea bisericii noi, pe latura de nord se află locul în care era amplasat sanctuarul getic al aşezării, iar la câţiva metri în subsol se găsesc câteva chilii ale călugărilor geţi, care comunicau probabil printr-un labirint secret cu locuinţa sacră de la partea superioară.

 

Vicu Merlan – Huşi

Profesor de istorie, arheolog, întemeietor şi director al revistei cultural-ştiinţifice, LOHANUL