BIBLIA VULGATA

 TRADUSĂ DE PETRU PAVEL ARON

Elena SOLUNCA MOISE

Impresii si pareri personale in FORUM

 

Un document de limbă şi cultură românescă

În Evanghelia lui Matei citim cum Iisus Hristos a răspuns primei ispite a lui Satana de a transforma pietrele în pâini: „Nu cu sângură pâine trăieşte omul, ci cu tot cuvântul care purcede din gura lui Dumnezeu”. Urmează celelalte două ispite şi răspunsurile: „Să nu ispiteşti pre Domnul Dumnezeul tău” şi „Du-te Satană, că scris este: Domnului, Dumnezeului tău, te vei închina şi Lui sângur vei slugi”. În rugăciunea împărătească, dată de Mântuitor spunem: „Pâinea noastră mai presus de fire dă-ne noao astăzi”. Pâinea mai presus de fire este Cuvântul lui Dumnezeu pe care îl aflăm în Biblie, atât de intim corelată cu cultura naţională şi cea europeană. Citatele pe care le-am folosit sunt din traducerea Bibliei Vulgata, prima versiune în limba română a Bibliei lui Ieronim, făcută cu „râvnă şi pricepere” de episcopul greco-catolic Petru Pavel Aron prin 1760-61 şi grupul lui de colaboratori.

S-a făcut aşa ca manuscrisul acestei Biblii, aflat în Biblioteca Filialei Cluj a Academiei Române, să fie acoperit de uitare până când, iată, este publicat într-o impresionantă ediţie ştiinţifică la Editura Academiei Române. Impresionantă, pentru că ediţia cuprinde 6.000 de pagini, dintre care 1.700 pagini de note şi comentarii. Realizatorii acestui program academic sunt cercetătorii de la Institutul de Istorie din Cluj al Academiei Române, coordonaţi de acad. Camil Mureşanu, directorul Institutului, şi dr. Ioan Chindriş, amintindu-i pe Nicoleta Iacob, Adriana Bogdan, Elena Coşmolea, Dorina Grecu, Valentina Şerban, Elena Ardelean, Mircea Remus Birţ, Florica Nuţiu şi Elena Mihu.

Lansarea Bibliei lui Petru Pavel Aron a fost, cu adevărat, un eveniment cultural la care au participat acad. Eugen Simion, preşedintele Academiei Române, Monseniorul Ion Robu, membru de onoare al Academiei Române, acad. Camil Mureşanu, directorul Institutului de Istorie „George Bariţ” din Cluj al Academiei Române, acad. Virgil Cândea, PS Virgil Bercea, Episcopul greco-catolic din Oradea, ambasadorul şi poetul Ion Brad. În deschidere, grupul vocal al Liceului greco-catolic „Timotei Cipariu”, condus de prof. Radu Cozărescu au creat o atmosferă prielnică unui asemenea moment susţinând un scurt recital de muzică religioasă.

 

 

Întemeietor al Blajului luminist şi al Şcoli Ardelene

Vorbind această ediţie Bibliei, acad. Eugen Simion, l-a caracterizat ca un monument de artă şi cultură românească, evocând circumstanţele care l-au făcut posibil. În anul 2000, o delegaţie de istorici români a fost în vizită la Roma, la Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea pentru prezentarea primului exemplar din Biblia lui Samuel Micu (1795) într-o nouă ediţie critică făcută cu sprijinul bisericii greco-catolice. Să amintim că, atunci, Sanctitatea Sa a acceptat să fie membru de onoare al Academiei Române, fapt fără precedent în istoria papalităţii şi a Academiei Române. Atunci, acad. Camil Mureşanu şi dr. Ioan Chindriş au vorbit despre această Biblie, rămasă în manuscris, şi aşa s-a născut ideea, împlinită acum într-un necesar act de restituire. Un document de limbă şi o sursă obligatorie pentru toţi cei care vor cerceta istoria culturii noastre, o piesă esenţială în dosarul Şcolii Ardelene. Episcopul blăjean a luat ca reper ediţia de la Viena a Bibliei lui Ieronim şi nu se ştie din ce motive această Biblie nu a fost publicată la vremea cuvenită. Poate aşa a fost să fie şi că abia acum venit-a vremea.

Acad. Virgil Cândea atrage luarea aminte: „Fiecare capitol mare al istoriei scrisului românesc cuprinde una sau mai multe versiuni ale Bibliei în limba vernaculară a poporului nostru, care şi-a împlinit, între sfârşitul evului mediu şi începuturile epocii moderne, misiunea nobilă de a întemeia literatura română şi de a forma conştiinţa identitară căreia îi datorăm fiinţa, unitatea şi dăinuirea noastră în comunitatea naţiunilor europene. Era firesc ca pietrele de vad ale acestui parcurs relativ îndelungat, dificil dar salutar să fie „Sfânta Scriptură, Cartea fundamentală a lumii din care facem parte, numită, în secolele întemeierilor româneşti Republica christiana”.

Aşa au fost, în sec. XVI textele biblice folosite curent, ca „Psaltirea”, „Evangheliile”, „Faptele” şi „Epistolele” apostolice. Au urmat, „Noul Testament de la Bălgrad” (1688), „Biblia lui Şerban Cantacuzino” (Bucureşti 1688) şi „Biblia de la Blaj” a lui Samuel Micu, cea care a avut răspândirea cea mai largă şi durabilă. Biblia de la Bucureşti (1914) patronată de regele Carol I a folosit aceiaşi Biblie blăjeană. „Cu minime revizuiri, traducerea lui Samuel Micu a stat la baza mai tuturor ediţiilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din secolul XX, până şa versiunea jubiliară a lui Bartolomeu Anania din 2001”. În acest context, Biblia lui Petru Pavel Aron a fost „pe planul realizărilor de cultură, artă literară, de educaţie spirituală şi naţională, primul moment major dăruit poporului român de Şcoala Ardeleană”.

Acum, putem cunoaşte şi aprecia acum valoarea teologică, literară şi culturală a cestei traduceri, care ni-l înfăţişează pe episcopul Petru Pavel Aron ca o personalitate de excepţie, un ascet, teolog, cărturar, cunoscut ca pastor şi educator şi creator al primelor şcoli sistematice de la Blaj. Cercetându-i viaţa şi opera, Ioan Chindriş, care semnează şi un consistent studiu introductiv, argumentează că „acest ierarh este adevăratul întemeietor al Blajului luminist şi al Şcoli Ardelene”. Urmând lui Inochentie Micu, Petru Pavel Aron a fost vicar apostolic din 1747, numit episcop în 1752 şi instalat abia în 1754. În 1747 a înfiinţat o tipografie la Blaj unde s-au tipărit mai multe cărţi de slujbă şi, în 1754 a deschis trei şcoli „de obşte” (elementară), „latinească” sau a „limbilor şi ştiinţelor” (viitorul gimnaziu) şi „de preoţie” (seminarul). Cum descrie pe larg Ioan Chindriş, erau vremuri tulburi pe care înţeleptul episcop le-a gestionat cu dibăcie, „punând bazele unei literaturi liturgice proprii Bisericii Unite” şi rânduind viaţa monahală de la mănăstirea Sfânta Treime din Blaj. Traducerea Bibliei a fost o provocare pentru Petru Pavel Aron, care „nu voia o concurare a Bibliei de la Bucureşti, ...ci o dublare a ei prin Vulgata...interpretarea ei fiind prima traducere a unui text latin, exceptând sporadice acte politice sau diplomatice”.

 

„Sfânta Scriptură este mereu proaspătă...”

În alocuţiunea sa, binecuvântând acest act de cultură, Monseniorul Ion Robu a pornit de la cuvintele scriitorului Julien Green: „Sfânta Scriptură este mereu proaspătă, mereu tânără. Ea plămădeşte tot sufletul omenesc, poate să plămădească orice cultură”. Apariţia Bibliei lui Petru Pavel Aron adevereşte, încă odată, „că şi pentru noi, Scriptura a rămas tânără, a plămădit atâtea suflete, a plămădit cultura poporului nostru”. Dintre ediţiile Bibliei, „aceasta răsare, iată, din nou, cu toată prospeţimea, cu toată forţa căci are în ea Cuvântul lui Dumnezeu”. Neîndoielnic, această Biblie este „o provocare pentru noi ca să vedem cum stăm, noi ce de astăzi, faţă de Scriptură, faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, căci prospeţimea acestui Cuvânt poate da prospeţime spiritului nostru, vieţii noastre, culturii noastre în continuare”.

Amintind că traducerea Vulgatei este unica în limba română, PS Virgil Bercea, Episcop greco-catolic de Oradea, consideră că apariţia ei este o onoare atât pentru Academiei Române cum este şi pentru, Biserica greco-catolică. Scria Sf. Ap. Pavel: „Cuvântul lui Dumnezeu este puterea lui Dumnezeu spre mântuirea orişicui care crede”. De această dată, a spus PS Virgil Bercea „Biblia lui Petru Aron se pune în slujba celor care doresc să pătrundă tainele metamorfozei limbii române pe care o vorbim. Şi iarăşi un citat dintr-o Epistolă a Sf. Ap. Pavel, care scria corintenilor: «Voi sunteţi epistola lui Hristos, scrisă nu cu cerneală ci cu spiritul lui Dumnezeu celui viu; nu pe table de piatră, ci pe table de carne ale inimi» De această dată, „cuvântul scris, cuvântul ascultat, cuvântul transmis de limba vie, dulcea limbă românească, limba sfântă care contribuie la definirea identităţii noastre ca neam”. PS Lucian Mureşanu a transmis felicitări Academiei Române pentru această nouă apariţie din partea PS Lucian Mureşanu dimpreună cu îndemnul de a continua activitatea de editare a lucrărilor esenţiale ale culturii noastre.

Oricât de tulburi ar fi vremurile noastre, oricât de multe şi rapide schimbările, sau, cine ştie, poate tocmai de aceea, putem spune împreună cu acad. Camil Mureşanu, că „păstrăm un fond de pietate şi anumite tipare care se datorează acestei forme fundamentale a culturii şi mentalităţii care este religia”. De aceea, „orice apropiere de un text religios reprezintă, din partea celui care săvârşeşte gestul acesta, implicit dacă nu vrea să recunoască explicit, un act de pietate”. Un asemenea act este şi „iubirea cu care cercetătorii de la Cluj s-au apropiat de acest text, monument al de cultură şi credinţă care este care este Biblia lui Petru Pavel Aron”, reuşind să facă şi un act de creaţie ştiinţifică. Descifrând semnificaţiile acestei apariţii, acad. Camil Mureşanu a subliniat că această Biblie marchează „un moment de trezire a conştiinţei naţionale. Limba în care este scrisă este de o puritate şi frumuseţe nebănuită”. De unde acest farmec al limbii române din secolul XVIII? Un posibil răspuns: „Ne aflăm în faţa unei limbi române genuine, populare, autentice, peste care încă nu s-au suprapus straturile artificiale ale unui latinism sau ale altor influenţe străine. Este o limbă purificată numai de anumite barbarisme şi influenţe supărătoare, dar care ne poate restitui ceva din vraja limbii populare. Aş zice, ceva din limbajul lui Ion Neculce transpus în Ardealul din secolul al XVIII-lea...Câteodată, când citeşti aceste texte ai impresia că te afli în faţa unui poem asemenea celor latine cu o uşoară retorică, reminiscenţă din absorbirea acestei mari limbi de cultură care, în ultimă instanţă, stă şi la baza limbii noastre”

Desigur, traducerea nu este, în întregime opera acestui ascet şi a celor dimpreună cu el truditori ca Gherontie Cotorea, Ath. Rednic, Grigore Maior, Silvestru Caliani ş.a., aparţinând primului grup de studenţi trimişi să studieze în Occident şi mai ales la Roma.

 

Spiritul Micii Rome

În spiritul şcolii blăjene, al cărui discipol şi este într-un fel, ambasadorul şi poetul Ion Brad ne-a amintit cum în urmă cu un an, Academia Română l-a omagiat pe Timotei Cipariu la 200 de ani de la naştere. „E drept să fie aşa, dacă ne gândim că marele patriot şi gânditor de la Blaj fusese întâiul chemat să-şi exprime, la inaugurarea Societăţii Academice Române, convingerea că existenţa acestei instituţii înseamnă o epocă nouă în viaţa culturii naţionale române; o epocă de memorie indelibilă pentru întreaga românime”. Este o convingere care a fost confirmată de faptele de acum ale Academiei Române şi au fost amintite cele 75 de volume din colecţia „Opere Fundamentale” şi ediţia facsimilată a manuscriselor eminesciene.

Un excelent portret al lui Petru Pavel Aron, a fost făcut de criticul şi istoricul literar Augustin Bunea, şi el fiu al Micii Rome, membru al Academiei Române: „La erudiţiunea sa mare şi la harul său de predicator, care când voia mişca poporul până la lacrimi adause, din ziua în care intră în cinul călugăresc, o viaţă austeră fără seamăn. Nu durmea niciodată mai mult de patru ceasuri şi totdeauna numai pe un sac de paie. În 24 de ore mânca doar odată. În păresimi, prânzea numai dumineca şi până miercuri nu gusta nimic, ci lucra pentru binele public şi se ruga neîncetat, făcând nu numai mătăniile prescrise, ci şi altele multe, încât degetele lui pururea se cunoşteau din mătănii”.

La aceasta, poetul Ion Brad a adăugat că „acele mâini se cunoşteau nu doar de mătănii, ci şi de cernelurile literelor, rândurilor şi paginilor acestei Cărţi a Cărţilor, pe care o avem, în sfârşit, în faţă. Înţelegem şi astfel «farmecul» limbii lui Petru Pavel Aron: era şi limba rugăciunii, aceasta «plugărie a sufletului», a dialogului cu Dumnezeu, care nu poate fi altfel, având puterea credinţei şi devoţiunii. La biblioteca din Cluj a meditat şi trudit Lucian Blaga pentru a scrie despre valorile iluminismului transilvan, iscat şi încins din vatra ideilor lui Ioncentiu Micu Klein, prigonit pentru dreptate”. Acolo, poate a scris că „La judecata de apoi nu poţi învia decât din pământul patriei”. Şi o propunere demnă de luare aminte: mai există o traducere a Bibliei făcută din limba ebraică de Timotei Cipariu, care aşteaptă venirea ceasului fast în care să vadă lumina tiparului. Apoi Ion Brad a citit un emoţionant poem, închinat Bibliei de la Blaj şi celorlalte traduceri transilvane.

În încheiere, transcriem cuvintele lui Iisus din Evanghelia Sf. Ioan: „Poruncă noao vă dau voao, ca să vă iubiţi unul pre altul, precum v-am iubit pre voi şi voi să vă iubiţi unul pre altul. Dintru aceasta vor cunoaşte toţi că ucenicii Mei sunteţi, de veţi avea dragoste unul către altul”.

 

Text redactat de Elena SOLUNCA MOISE

(www.academia.ro)